DECIZIE nr.161 din 22 mai 2001
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal şi ale art.4 şi art.37 alin.(1) şi (2) din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
Textul actului publicat în M.Of. nr. 473/17 aug. 2001

Lucian Mihai - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Gabriela Ghiţă - procuror
Cristina Radu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal şi ale art. 4 şi art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Teofil Haica în Dosarul nr. 5.599/2000 al Judecătoriei Timişoara.
La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, asistat de avocat Ionel Iordache, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Avocatul autorului excepţiei de neconstituţionalitate pune concluzii de admitere a acesteia, arătând că normele juridice prin care este reglementat statutul avocatului oferă o protecţie insuficientă în cadrul exercitării acestei profesii, deoarece comiterea unor infracţiuni împotriva demnităţii, în condiţiile admiterii probei verităţii, poate atrage „neagravarea răspunderii agresorului pentru fapta comisă în legătură cu modul în care avocatul îşi exercită profesia, dacă, în acel moment, partea vătămată este în timpul său liber”.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că se impune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 134 din 6 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.393 din 28 august 2000.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 20 septembrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 5.599/2000, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal şi ale art. 4 şi art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Teofil Haica.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că este neconstituţional să fie admisibilă proba verităţii în cazul infracţiunilor de insultă şi calomnie, prevăzute la art. 205 şi 206 din Codul penal, infracţiuni săvârşite împotriva unui avocat, în timp ce funcţionarii publici, precum şi magistraţii sunt protejaţi de lege prin reglementarea infracţiunii de ultraj, prevăzută la art 239 din Codul penal, pentru care proba verităţii nu este admisibilă.
Totodată autorul excepţiei arată că protecţia acordată avocaţilor prin dispoziţiile art. 4 şi ale art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 dezavantajează corpul avocaţilor, întrucât, pentru antrenarea răspunderii în cazul infracţiunilor de insultă şi calomnie împotriva unui avocat, art. 33 prevede întrunirea cumulativă a condiţiilor ca infracţiunea să fie săvârşit㠄în timpul exercitării profesiei” şi „în legătură cu aceasta”, ceea ce marchează o altă deosebire faţă de funcţionarii publici, protejaţi prin dispoziţiile art. 239 din Codul penal, care reglementează infracţiunea de ultraj, în cazul căreia nu este necesară întrunirea cumulativă a celor două condiţii. Din acest punct de vedere se consideră că este neconstituţională inegalitatea ocrotirii avocaţilor în raport cu funcţionarii publici şi magistraţii, constând în „neagravarea răspunderii persoanei care agresează psihic un avocat în timpul când acesta îşi exercită profesia, dar fapta nu are legătură cu prestaţia avocaţială şi, invers, neagravarea răspunderii agresorului pentru fapta comisă în legătură cu modul în care avocatul îşi exercită profesia dacă, în acel moment, partea vătămată este în timpul liber”. Se consideră că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile art. 26 alin. (1), art. 30 alin. (6), art. 51 şi ale art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
Judecătoria Timişoara, exprimându-şi opinia, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul său de vedere, arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând, în esenţă, că dispoziţiile legale care stabilesc protecţia diferită a avocaţilor în raport cu protecţia asigurată funcţionarilor publici nu încalcă prevederile Constituţiei.
Preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, are ca obiect dispoziţiile art. 207 din Codul penal şi ale art. 4 şi art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.116 din 9 iunie 1995). Ulterior sesizării Curţii Legea nr. 51/1995 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.113 din 6 martie 2001, ca urmare a modificării şi completării sale prin Legea nr. 231 din 4 decembrie 2000, astfel încât art. 33 alin. (1) şi (2) a devenit art. 37 alin. (1) şi (2), păstrându-se însă acelaşi conţinut.
Dispoziţiile art. 207 din Codul penal au următorul cuprins: „Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insultă sau calomnie.”
Dispoziţiile Legii nr. 51/1995, criticate ca fiind neconstituţionale, au următorul cuprins:
- Art. 4: „În exercitarea profesiei şi în legătură cu aceasta, avocatul este protejat de lege.”;
- Art. 37 alin. (1) şi (2): „(1) În exercitarea profesiei avocaţii sunt ocrotiţi de lege, fără a putea fi asimilaţi funcţionarului public sau altui salariat.
(2) Insulta, calomnia ori ameninţarea săvârşite împotriva avocatului în timpul exercitării profesiei şi în legătură cu aceasta se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”
Textele constituţionale considerate de autorul excepţiei ca fiind încălcate au următorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1) şi (2): „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”
- Art. 26 alin. (1): „Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.”;
- Art. 30 alin. (6): „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.”;
- Art. 51: „Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”
Critica de neconstituţionalitate formulată de autorul excepţiei se bazează, în esenţă, pe susţinerea conform căreia protecţia legală a avocaţilor este diferită, inferioară celei pe care legea (şi anume art. 239 din Codul penal, care sancţionează infracţiunea de ultraj) o asigură funcţionarilor publici şi magistraţilor, prin aceasta încălcându-se dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2), referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Dispoziţiile legale invocate nu creează discriminări între cetăţeni pe criterii de rasă, naţionalitate, origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială, criterii ale egalităţii în drepturi prevăzute atât la art. 4 alin. (2) din Constituţie, cât şi la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Pe de altă parte, Curtea reţine că în argumentarea excepţiei nu se ţine seama de statutul complet diferit al funcţionarilor publici şi al magistraţilor faţă de statutul stabilit potrivit Legii nr. 51/1995 pentru avocaţi, care exercită o profesie liberală şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome. În speţă, dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat exclud, fără echivoc, asimilarea profesiei de avocat, liberă şi independentă, cu cea de funcţionar public.
În acelaşi timp aceste dispoziţii legale indică expres sancţiunea aplicabilă în cazul comiterii de infracţiuni împotriva demnităţii, şi anume printr-o normă cu caracter special, derogatorie în raport cu norma juridică generală, de drept comun. În consecinţă, existenţa unei reglementări distincte privind protecţia legală a celor ce exercită activitatea de avocat, care exclude aplicarea unui regim juridic general, altul decât cel specific profesiei respective, şi cu atât mai puţin un regim juridic aplicabil unei alte categorii profesionale, în raport cu care, printr-o prevedere legală expresă, se stabileşte că avocaţii nu sunt asimilaţi cu funcţionarii publici, nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi.
Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 26 alin. (1) din Constituţie, prin care se instituie obligaţia autorităţilor publice de a respecta şi de a ocroti viaţa intimă, familială şi privată, Curtea constată că aceste dispoziţii constituţionale nu au relevanţă în cauză, întrucât în speţă nu s-a ridicat problema dacă autorităţile publice îşi respectă sau nu îşi respectă această îndatorire. Dimpotrivă, legiuitorul a reglementat protecţia juridică a avocaţilor, iar instanţa judecătorească, potrivit temeiului juridic aplicabil în cauză, şi anume Legea nr. 51/1995, soluţionează un proces având ca obiect infracţiunile de insultă şi calomnie.
De asemenea, nici art. 30 alin. (6) din Constituţie, care prevede c㠄Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”, nu are legătură cu cauza, întrucât incriminarea infracţiunilor de insultă şi calomnie, precum şi reglementarea modului de pedepsire a acestora, în cazul în care sunt săvârşite împotriva avocaţilor, reprezintă tocmai forme de sancţionare a unor comportamente care încalcă limitele libertăţii de exprimare, prevăzute în textul constituţional respectiv.
Curtea constată ca fiind neîntemeiat şi argumentul potrivit căruia prin textele de lege criticate s-ar aduce atingere principiului supremaţiei Constituţiei şi al respectării legilor, deoarece cu privire la textele legale criticate ca fiind neconstituţionale nu se poate reţine în mod temeinic că ar contraveni unor texte sau principii constituţionale.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 207 din Codul penal, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a decis în mod constant că aceste dispoziţii sunt constituţionale. În acest sens, de exemplu, prin Decizia nr.134/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.393 din 23 august 2000, s-a reţinut c㠄art. 207 din Codul penal, având titlul marginal „Proba verităţii”, nu reglementează stabilirea vinovăţiei în cazul infracţiunilor de insultă şi calomnie. În realitate, acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmaţiilor sau imputărilor făcute, acestea constituind un caz special de înlăturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacă fapta a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim”.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum şi al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal şi ale art. 4 şi art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Teofil Haica în Dosarul nr. 5.599/2000 al Judecătoriei Timişoara.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 mai 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Cristina Radu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 05:22

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.