DECIZIE nr.184 din 14 iunie 2001
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 509/28 aug. 2001

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ioan Vida - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 din Codul penal, excepţii ridicate de Nicolae Berdea, Cosmin Ciurar şi Florin Susan în dosarele nr. 400/2001 şi nr. 6.554/2000 ale Tribunalului Sibiu.
La apelul nominal răspunde avocatul Diamant Bettinio pentru Nicolae Berdea şi Florin Susan, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea,
având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 115C/2001 şi nr. 129C/2001 au un conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Avocatul prezent şi reprezentantul Ministerului Public nu se opun conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 129C/2001 la Dosarul nr. 115C/2001.
Avocatul autorilor excepţiilor arată că dispoziţiile art. 64 coroborate cu cele ale art. 71 din Codul penal contravin art. 34 din Constituţie, deoarece potrivit acestor prevederi constituţionale, nu au drept de vot persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale. Se poate considera că există condamnare definitivă numai în cazul pedepselor complementare. Or, în cazul pedepselor accesorii nu este vorba de pierderea vreunui drept, ci de suspendarea unui drept. În final se solicită admiterea excepţiilor de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public, considerând că distincţia făcută de autorii excepţiilor între pierderea dreptului, irevocabilă, şi suspendarea dreptului, temporară, nu este întemeiată, solicită respingerea excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin Încheierile din 12 martie 2001, pronunţate în dosarele nr. 400/2001 şi nr. 6.554/2000, Tribunalul Sibiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 din Codul penal. Excepţiile au fost ridicate de Nicolae Berdea, Cosmin Ciurar şi Florin Susan cu ocazia soluţionării recursurilor declarate împotriva sentinţelor penale nr. 790/2000 şi nr. 644/2000 pronunţate de Judecătoria Mediaş.
În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate contravin art. 34 din Constituţie, în sensul că interzicerea dreptului de a alege nu poate fi aplicată ca pedeapsă accesorie, ci numai ca pedeapsă complementară, dacă este cazul. Se arată că pedeapsa accesorie se execută de drept, o dată cu pedeapsa principală, astfel că nu poate fi vorba de o condamnare la pierderea unui drept electoral. Aceasta deoarece în cazul pedepsei accesorii nu este vorba de pierderea vreunui drept, aşa cum cere textul constituţional invocat, ci de suspendarea unui drept. În încheierea argumentelor se fac referiri la unele dispoziţii din Codul penal francez, care prevăd că pedeapsa degradării civice nu poate fi pedeapsă accesorie la o pedeapsă de natură corecţională. Deşi se reţine că dreptul nostru nu cunoaşte clasificarea infracţiunilor în crime şi delicte, se consideră că textul francez poate servi ca argument în sprijinul opiniei că pedepsele accesorii ar trebui pronunţate ca pedepse complementare.
Instanţa de judecată, exprimându-şi opinia, apreciază că excepţiile sunt neîntemeiate, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul său de vedere, arată că autorii excepţiilor confundă pedeapsa accesorie cu pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, care este guvernată de alte principii, enumerate în art. 65 din Codul penal. Spre deosebire de pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, care constă în interzicerea unuia sau mai multor drepturi enumerate în art. 64 din Codul penal, pedeapsa accesorie constă în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute la art. 64 din Codul penal, fără a fi nevoie de îndeplinirea vreunei condiţii. Potrivit art. 71 din Codul penal pedeapsa accesorie decurge din pedeapsa privativă de libertate, este obligatorie şi alăturată executării pedepsei principale. În concluzie, se consideră că dispoziţiile art. 64 şi art. 71 din Codul penal sunt constituţionale şi se propune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepţiile sunt neîntemeiate. Se arată că raţiunea pedepsei accesorii rezidă în necesitatea accentuării condamnării moral-politice a infractorului condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii şi în incompatibilitatea drepturilor pe care condamnatul le-a avut anterior cu situaţia sa de condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii. De asemenea, se arată că pedeapsa accesorie decurge de drept din pedeapsa principală şi nu trebuie să fie anume pronunţată şi aplicată de instanţă.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite în cauze de judecătorulraportor, susţinerile autorilor excepţiilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.
Obiectul excepţiilor îl constituie dispoziţiile art. 71 raportate la cele ale art. 64 din Codul penal.
Aceste texte de lege au următorul conţinut:
- Art. 64: „Interzicerea unor drepturi Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:
a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;
c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii;
d) drepturile părinteşti;
e) dreptul de a fi tutore sau curator.
Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. b) nu se poate pronunţa decât pe lângă interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a), afară de cazul când legea dispune altfel.”;
- Art. 71: „Conţinutul şi executarea pedepsei accesorii Pedeapsa accesorie constă în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute în art. 64.
Condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor arătate în alineatul precedent din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
Dispoziţiile alin. 1 şi 2 se aplică şi în cazul când s-a dispus executarea pedepsei la locul de muncă, cu excepţiile prevăzute în art. 868, interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) şi e) fiind lăsată la aprecierea instanţei.”
Autorii excepţiilor susţin că aceste dispoziţii legale contravin prevederilor art. 34 din Constituţie, referitoare la „Dreptul la vot”, potrivit cărora: „(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.”
Examinând excepţia, Curtea reţine că art. 64 enumeră drepturile a căror exercitare poate fi interzisă cu titlu de pedeapsă complementară, aplicată şi executată în condiţiile prevăzute la art. 65 şi 66 din Codul penal. Art. 71, care se referă la pedeapsa accesorie, prevede că cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii, indiferent de durată, este lipsit de exerciţiul tuturor drepturilor enumerate în art. 64 din Codul penal, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. Pedeapsa accesorie decurge de drept din condamnarea la pedeapsa privativă de libertate şi se execută de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia, în timpul întreruperii executării şi în timpul liberării condiţionate. O situaţie specială se creează în cazul executării pedepsei la locul de muncă, în care, potrivit art. 868 alin. 2 din Codul penal, „Pe durata executării pedepsei, condamnatului i se interzice dreptul electoral de a fi ales”, de unde rezultă, dintr-o interpretare per a contrario, că cel condamnat se bucură în acest caz de dreptul de a alege.
Aşadar, spre deosebire de pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prevăzută la art. 64 din Codul penal, care constă în interzicerea, pe o durată între 1 şi 10 ani, stabilită de instanţă prin hotărârea de condamnare, a exerciţiului unuia sau unora dintre cele 5 categorii de drepturi prevăzute în text, pedeapsa accesorie prevăzută la art. 71 din Codul penal constă în interzicerea exerciţiului tuturor drepturilor prevăzute la art. 64, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate şi până la data terminării executării sau până la data considerării acesteia ca executată (prin graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori prin prescripţia executării). Tot spre deosebire de pedeapsa complementară, care trebuie să fie pronunţată de instanţă în fiecare caz în parte, pedeapsa accesorie decurge de drept din condamnarea la pedeapsa principală privativă de libertate, nefiind necesară pronunţarea explicită a instanţei. Cu toate acestea, în art. 357 alin. 3 din Codul de procedură penală se prevede că atunci când pronunţă pedeapsa închisorii instanţa trebuie să menţioneze în hotărâre că persoana condamnată este lipsită de drepturile arătate în art. 71 din Codul penal, pe durata prevăzută în acelaşi articol.
În aceste condiţii Curtea nu poate reţine argumentul potrivit căruia art. 64 din Codul penal, care reglementează interzicerea dreptului de a alege, contravine prevederilor art. 34 din Constituţie. Restrângerea cu titlu de pedeapsă a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi este permisă, aşa cum se prevede în art. 49 din Constituţie, pentru apărarea ordinii publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. În ceea ce priveşte instituirea pedepselor aplicabile şi a condiţiilor de aplicare şi executare ale acestora, fie ele pedepse principale, complementare sau accesorii, Curtea constată că aceasta constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Faptul că prin lege s-a prevăzut că o persoană condamnată la o pedeapsă privativă de libertate este totodată condamnată şi la interzicerea drepturilor limitativ prevăzute în art. 64 din Codul penal, până la executarea în întregime a pedepsei principale sau până la considerarea acesteia ca executată, reprezintă o opţiune de politică penală a legiuitorului, care a considerat că pe timpul cât este privat de libertate condamnatul este nedemn să exercite drepturile prevăzute la art. 64 din Codul penal. Prin aceasta nu se aduce atingere nici unei dispoziţii şi nici unui principiu al Constituţiei.
În sfârşit, Curtea constată că sunt nesemnificative pentru soluţionarea excepţiilor referirile făcute de autorii acestora la pedeapsa degradării civice reglementată în Codul penal francez.
Aşa fiind, în cauzele de faţă excepţiile de neconstituţionalitate ridicate urmează să fie respinse.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 din Codul penal, excepţii ridicate de Nicolae Berdea, Cosmin Ciurar şi Florin Susan în dosarele nr. 400/2001 şi nr. 6.554/2000 ale Tribunalului Sibiu.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Doina Suliman

Vineri, 25 septembrie 2026, 00:41

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.