ORDONANŢĂ nr.87 din 30 august 2001
privind serviciile publice de salubrizare a localităţilor
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 543/1 sep. 2001 |
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Prezenta ordonanţă are ca obiect stabilirea cadrului pentru organizarea, gestionarea, reglementarea şi monitorizarea serviciului public de salubrizare în localităţi, ţinându-se seama de strategia naţională cu privire la deşeurile solide şi de prevederile directivelor Uniunii Europene.
Art. 2. - Salubrizarea localităţilor este un serviciu public local de gospodărie comunală, organizat, coordonat, reglementat, condus, monitorizat şi controlat de autorităţile administraţiei publice locale.
Art. 3. - Serviciul public de salubrizare, parte componentă a serviciilor publice de gospodărie comunală, este organizat şi funcţionează pe baza următoarelor principii:
Art. 4. - Serviciul public de salubrizare cuprinde următoarele activităţi:
Art. 5. - Pentru asigurarea dezvoltării durabile în domeniul salubrităţii consiliile locale stabilesc strategia de dezvoltare şi funcţionare pe termen mediu şi lung a serviciilor de salubrizare, ţinându-se seama de planurile de urbanism şi de programele de dezvoltare economico-socială a unităţii administrativ-teritoriale.
Art. 6. - (1) Serviciile publice de salubrizare se organizează pentru satisfacerea nevoilor populaţiei, ale instituţiilor publice şi ale agenţilor economici.
(2) Nu fac obiectul prezentei ordonanţe serviciile de colectare, transport şi neutralizare a deşeurilor toxice şi/sau periculoase.
Art. 7. - (1) Statul sprijină prin măsuri legislative şi economice dezvoltarea cantitativă şi calitativă a serviciilor publice de salubrizare, precum şi a infrastructurii specifice acestora.
(2) Prin modul de organizare şi desfăşurare a activităţii serviciilor publice de salubrizare autorităţile publice locale sunt obligate să asigure realizarea următoarelor obiective:
CAPITOLUL II
Organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de salubrizare
SECŢIUNEA 1
Gestiunea serviciilor publice de salubrizare
Art. 8. - (1) Relaţiile dintre prestatorii de servicii de salubrizare şi utilizatori se desfăşoară pe baze contractuale.
(2) Între autorităţile administraţiei publice locale şi prestatorii de servicii de salubrizare se pot încheia contracte de delegare de gestiune.
Art. 9. - (1) Gestiunea serviciilor publice de salubrizare se realizează în următoarele modalităţi:
(2) Alegerea formei de gestiune a serviciilor publice de salubrizare se face prin hotărâre a consiliilor locale sau judeţene, după caz.
Art. 10. - (1) În cadrul gestiunii directe autorităţile administraţiei publice locale îşi asumă nemijlocit toate sarcinile şi responsabilităţile privind organizarea, conducerea, administrarea şi gestionarea serviciilor publice de salubrizare.
(2) Gestiunea directă se realizează prin compartimente ale consiliului local, organizate ca servicii publice şi autorizate conform legii.
(3) Desfăşurarea activităţilor specifice serviciilor publice de salubrizare, organizate şi exploatate în sistemul gestiunii directe, se face pe baza unui regulament de organizare şi funcţionare aprobat de către consiliul local.
Art. 11. - (1) În cazul gestiunii delegate autorităţile administraţiei publice locale pot apela, pentru realizarea serviciilor de salubrizare, la unul sau mai mulţi operatori de servicii publice, cărora le încredinţează, în baza unui contract de delegare a gestiunii sau de concesiune, gestiunea propriu-zisă a serviciilor de salubrizare, precum şi administrarea şi exploatarea sistemelor publice necesare în vederea realizării acestora.
(2) Delegarea gestiunii sau concesiunea se face în condiţiile respectării contractului-cadru de delegare sau de concesiune şi a regulamentului-cadru de delegare sau de concesiune a serviciilor publice locale. Contractul-cadru şi regulamentul-cadru de delegare sau concesiune a serviciilor publice locale se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administraţiei Publice, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe.
Art. 12. - (1) În procesul delegării, în conformitate cu competenţele şi atribuţiile ce le revin potrivit legii, autorităţile administraţiei publice locale păstrează prerogativele privind adoptarea politicilor şi strategiilor de dezvoltare a serviciilor, respectiv a programelor de dezvoltare a serviciilor de salubrizare, precum şi dreptul de a urmări, controla şi supraveghea:
(2) Aprobarea strategiei de dezvoltare a serviciului public de salubrizare, a regulamentului de organizare şi funcţionare a acestuia, a criteriilor şi procedurilor de exercitare a controlului, precum şi a actelor de autoritate stabilite de lege intră în competenţa exclusivă a consiliului local sau judeţean, după caz.
(3) Consiliile locale sau judeţene pot delega integral sau parţial numai activităţile de operare, gestionare şi administrare a serviciilor publice de salubrizare, pregătirea şi realizarea investiţiilor aferente acestora, precum şi colectarea sumelor datorate de utilizatori.
Art. 13. - (1) Finanţarea şi realizarea investiţiilor aferente serviciilor publice de salubrizare se fac cu respectarea legislaţiei în vigoare privind iniţierea, fundamentarea, promovarea şi aprobarea investiţiilor publice, în temeiul principiilor prevăzute la art. 8 din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 326/2001, precum şi al principiilor autonomiei financiare a prestatorilor, al suportabilităţii utilizatorilor şi al recuperării integrale prin tarif a costurilor de exploatare, reabilitare şi dezvoltare.
(2) Pentru finanţarea investiţiilor necesare în vederea dezvoltării şi modernizării infrastructurii serviciilor de salubrizare autorităţile administraţiei publice locale pot apela la credite interne şi/sau externe sau se pot adresa unor investitori privaţi cărora le pot concesiona serviciul respectiv pe o perioadă limitată, în funcţie de specificul activităţii, astfel:
(3) Mijloacele materiale pe care investitorul privat le realizează din fonduri proprii rămân în proprietatea acestuia pe toată perioada derulării contractului de concesiune, precum şi după expirarea acestuia, dacă nu s-a stabilit altfel.
SECŢIUNEA a 2-a
Operatorii de servicii publice de salubrizare
Art. 14. - (1) Pot fi operatori de servicii publice de salubrizare societăţile comerciale autorizate să furnizeze/presteze servicii publice în condiţiile stabilite de autorităţile administraţiei publice locale, cu respectarea prevederilor Legii serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 326/2001 şi ale prezentei ordonanţe.
(2) Operatorii de servicii publice de salubrizare beneficiază, în temeiul prezentei ordonanţe, de acelaşi regim juridic, indiferent de forma de organizare sau de proprietate.
(3) Operatorii de servicii publice de salubrizare vor fi atestaţi de către o comisie organizată în cadrul Ministerului Administraţiei Publice. Componenţa comisiei de atestare, regulamentul de funcţionare, precum şi criteriile pentru eliberarea licenţei de operare vor fi stabilite prin ordin al ministrului administraţiei publice.
(4) Se exceptează de la prevederile alin. (3) operatorii de servicii publice care au obţinut pe bază de licitaţie publică contracte de delegare sau de concesiune, încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe. Exceptarea operează până la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul respectiv.
(5) Delegarea gestiunii şi concesionarea serviciilor publice de salubrizare către operatorii atestaţi se fac prin licitaţie publică, în conformitate cu prevederile regulamentului de delegare a serviciilor publice locale.
Art. 15. - (1) Operatorii de servicii publice de salubrizare pot fi privatizaţi în condiţiile legii.
(2) Hotărârea de privatizare aparţine consiliului local sau judeţean sub a cărui autoritate îşi desfăşoară activitatea operatorul de servicii publice de salubrizare.
(3) Privatizarea, respectiv vânzarea bunurilor din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, în parte sau în totalitate, se poate face numai prin procedura de licitaţie publică, concomitent cu delegarea serviciului public de salubrizare sau cu concesiunea acestuia.
Art. 16. - (1) Societăţile comerciale de gospodărie comunală înfiinţate de consiliile locale sau judeţene potrivit legii pot fi de interes local sau judeţean, în funcţie de limitele teritoriale în care îşi desfăşoară activitatea.
(2) Societăţile comerciale de gospodărie comunală înfiinţate de consiliile locale îşi pot desfăşura activitatea şi în alte localităţi, pe baze contractuale.
(3) Operatorul care prestează mai multe tipuri de servicii va ţine evidenţe distincte pe fiecare activitate, având contabilitate separată pentru fiecare tip de serviciu şi localitate de operare.
(4) Consiliile locale se pot asocia în vederea organizării unor servicii publice de salubrizare sau a realizării unor obiective specifice comune.
CAPITOLUL III
Drepturi şi obligaţii ale utilizatorilor şi operatorilor
Art. 17. - (1) Garantarea dreptului de a beneficia de serviciul public de salubrizare pentru toţi utilizatorii, persoane fizice şi juridice, se stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului public de salubrizare, care va fi elaborat prin hotărâre a consiliului local sau judeţean, după caz, cu respectarea regulamentului-cadru aprobat de Guvern.
(2) Utilizatorii vor avea dreptul de acces fără discriminare la informaţiile publice cu privire la serviciile publice de salubrizare, atât prestatorul cât şi autoritatea locală având obligaţia de a comunica informaţii cu privire la indicatorii de calitate ai serviciului, la structura tarifară şi la clauzele contractuale.
(3) Hotărârile autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la serviciul public de salubrizare vor fi aduse la cunoştinţă publică şi orice utilizator din aria de prestare a serviciului public de salubrizare are dreptul să conteste prevederile acestora, în condiţiile legii.
(4) Utilizatorii au obligaţia să respecte clauzele contractului de salubrizare şi să îşi achite obligaţiile de plată în conformitate cu prevederile acestuia.
Art. 18. - Drepturile prestatorilor de servicii publice de salubrizare se înscriu în contractele de delegare sau în regulamentele de funcţionare, pentru serviciile aflate în administrare directă, sau în contractele de concesiune, pentru serviciile cedate spre administrare agenţilor economici, urmărindu-se asigurarea echilibrului contractual pe baza următoarelor principii:
Art. 19. - (1) Agenţii economici care operează în domeniul serviciilor publice de salubrizare urbană trebuie să facă dovada competenţei tehnice şi să aibă o dotare tehnico-materială care să corespundă tipurilor de servicii pe care urmează să le presteze.
(2) Agenţii economici trebuie să facă dovada bonităţii lor materiale, iar persoanele fizice care au calitatea de administrator al agenţilor economici nu trebuie să aibă cazier judiciar.
(3) Prestatorii de servicii publice de salubrizare vor fi atestaţi în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe.
(4) Vor fi supuse atestării atât compartimentele consiliului local, organizate ca servicii publice, cât şi operatorii furnizori/ prestatori de servicii publice de salubrizare existenţi, precum şi compartimentele consiliului local şi operatorii furnizori/ prestatori de servicii publice de salubrizare care se vor înfiinţa după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe.
(5) Pot participa la licitaţii pentru obţinerea contractelor de delegare a serviciului public de salubrizare numai agenţii economici atestaţi.
(6) Atestatul este valabil 5 ani, indiferent de specificul activităţii pentru care s-a făcut atestarea.
Art. 20. - Prestatorii de servicii publice de salubrizare au faţă de utilizatori următoarele obligaţii:
CAPITOLUL IV
Drepturi şi obligaţii ale autorităţii administraţiei publice locale
Art. 21. - În exercitarea atribuţiilor ce le revin în domeniul administrării şi conducerii serviciilor publice de salubrizare autorităţile administraţiei publice locale pot adopta hotărâri sau pot emite dispoziţii privitoare la:
Art. 22. - Contractul de delegare a serviciului public de salubrizare va cuprinde în mod obligatoriu clauze referitoare la cantitatea şi calitatea serviciului prestat şi la indicatorii de performanţă: ritmicitatea serviciului, tarifele practicate şi modul de încasare a facturilor, redevenţe, răspunderea contractuală, forţa majoră, durata contractului, clauze speciale privind rezilierea contractului etc. Art. 23. -(1) Autorităţile administraţiei publice locale au faţă de operatorii de servicii publice de salubrizare următoarele drepturi:
(2) În cazuri deosebite autorităţile administraţiei publice locale pot solicita comisiei de atestare retragerea licenţei operatorului cu care au încheiat contract de concesiune a serviciului de salubrizare.
Art. 24. - În exercitarea competenţelor şi a responsabilităţilor ce le revin autorităţile administraţiei publice vor urmări cu prioritate:
Art. 25. - Autorităţile administraţiei publice locale au faţă de operatorii de servicii publice de salubrizare următoarele obligaţii:
Art. 26. - Patrimoniul public şi patrimoniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, utilizate pentru prestarea serviciilor publice de salubrizare, vor fi încredinţate spre administrare, pe perioada contractului de concesiune sau de delegare de gestiune, prestatorului de servicii publice de salubrizare cu care s-a încheiat contractul, iar acesta va plăti proprietarului o redevenţă.
Art. 27. - Împotriva hotărârilor consiliilor locale sau judeţene, adoptate în aplicarea prezentei ordonanţe, persoanele fizice sau juridice interesate se pot adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.
CAPITOLUL V
Sancţiuni
Art. 28. - Încălcarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz.
Art. 29. - (1) Sunt considerate contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să constituie infracţiune potrivit Codului penal, şi se sancţionează cu amendă următoarele fapte:
(2) Consiliile locale şi consiliile judeţene vor stabili faptele care constituie contravenţii în domeniul serviciilor publice de salubrizare, altele decât cele prevăzute la alin. (1), potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Art. 30. - Contravenţiilor prevăzute la art. 29 li se aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Art. 31. - Constatarea contravenţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoanele împuternicite de Ministerul Administraţiei Publice, Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, de primari sau de împuterniciţii acestora.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii finale
Art. 32. - Prezenta ordonanţă intră în vigoare în termen de 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 33. - La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă orice dispoziţii contrare.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul administraţiei publice,
Octav Cozmâncă
P. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
Bucureşti, 30 august 2001.
Nr. 87.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.