ORDIN nr.263/722/494 din 2001
al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, al ministrului apelor şi protecţiei mediului şi al ministrului sănătăţii şi familiei pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei interministeriale pentru autorizarea şi omologarea îngrăşămintelor folosite în România
Textul actului publicat în M.Of. nr. 591/20 sep. 2001

Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, ministrul apelor şi protecţiei mediului şi ministrul sănătăţii şi familiei,

văzând Nota comună nr. 118.778/105.647/GP/DB 6.187/2001,

în baza prevederilor Legii protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr.12/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, cu modificările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr.17/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, cu modificările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr.22/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, cu modificările ulterioare,

emit următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei interministeriale pentru autorizarea şi omologarea îngrăşămintelor folosite în România, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Comisia interministerială pentru autorizarea şi omologarea îngrăşămintelor folosite în România funcţionează în cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor - Direcţia generală strategii şi politici în agricultură şi produse derivate - Direcţia politici şi strategii în producţia vegetală şi are componenţa prezentată în anexa nr. 1 la regulament.

Art. 3. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare la data publicării acestuia.

p. Ministrul agriculturii,
alimentaţiei şi pădurilor,
Ovidiu Natea,
secretar de stat

p. Ministrul apelor
şi protecţiei mediului,
Florin Stadiu,
secretar de stat

Ministrul sănătăţii şi familiei,
Daniela Bartoş


Miercuri, 23 septembrie 2026, 17:58

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.