LEGE nr.492 din 1 octombrie 2001
pentru completarea Legii nr.109/1997 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social
Textul actului publicat în M.Of. nr. 623/3 oct. 2001

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. - Legea nr. 109/1997 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.141 din 7 iulie 1997, se completează după cum urmează:

1. La articolul 35, după litera c) a alineatului (1) se introduce litera d) cu următorul cuprins:

"d) plata cotizaţiilor anuale datorate organizaţiilor internaţionale la care Consiliul Economic şi Social este afiliat."

2. După articolul 37 se introduce articolul 371 cu următorul cuprins:

"Art. 371. - (1) Pentru elaborarea unor studii din domeniul economico-social stabilite de către plen, Consiliul Economic şi Social poate folosi colaboratori externi cadre didactice din învăţământul superior, cercetători ştiinţifici, magistraţi sau alţi specialişti -, pe baza unor convenţii civile, în condiţiile legii.

(2) Convenţiile civile prevăzute la alin. (1) se încheie în scris şi vor cuprinde datele de identificare a părţilor, denumirea sau obiectul lucrării care se elaborează, condiţiile de calitate pe care trebuie să le îndeplinească lucrarea, termenul de predare a acesteia, suma cuvenită colaboratorului extern pentru lucrarea efectuată, precum şi modul de plată.

(3) Cuantumul sumelor cuvenite colaboratorilor externi se stabileşte prin negociere directă, în raport cu complexitatea şi importanţa lucrării ce urmează să fie elaborată, precum şi cu timpul necesar efectuării acesteia, fără a putea depăşi, lunar, salariul de bază maxim stabilit de lege pentru funcţia de consilier gradul IA din ministere.

(4) Plata colaboratorilor externi ai Consiliului Economic şi Social se face din credite bugetare, precum şi din venituri gestionate în regim extrabugetar, potrivit legii."

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 12 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 10 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU

Bucureşti, 1 octombrie 2001.
Nr. 492.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 07:42

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.