ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.127 din 18 octombrie 2001
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2001 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale Combinatul Siderurgic "Sidex" - S.A. Galaţi
Textul actului publicat în M.Of. nr. 663/23 oct. 2001

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Articol unic. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.119/2001 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale Combinatul Siderurgic "Sidex" - S.A. Galaţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.627 din 5 octombrie 2001, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 se introduce alineatul (2) cu următorul cuprins:

"(2) Se aprobă preluarea de către APAPS, prin contract de cesiune de creanţă, a creanţei bancare reprezentând creditul acordat societăţii de către Banca Comercială Română - S.A. în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.8/1999 privind unele măsuri pentru susţinerea Programului de restructurare prin garantarea unui credit la Societatea Comercial㠓Sidex” - S.A. Galaţi şi conversia acesteia în acţiuni, precum şi a sumelor trase de Banca Comercială Română - S.A. din depozitul bancar constituit de către APAPS."

2. Alineatul (2) al articolului 9 va avea următorul cuprins:

"(2) La data conversiei în acţiuni a creanţelor APAPS asupra societăţii, conform prevederilor art. 5, se anulează şi obligaţiile APAPS către bugetul de stat."

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

p. Ministrul Autorităţii pentru Privatizare
şi Administrarea Participaţiilor Statului,
Iacob Zelenco,
secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu

Bucureşti, 18 octombrie 2001.
Nr. 127.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 12:51

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.