ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.138 din 18 octombrie 2001
pentru modificarea şi completarea Legii nr.83/1998 privind procedura falimentului băncilor
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 671/24 oct. 2001 |
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I. - Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.159 din 22 aprilie 1998, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.186/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.567 din 19 noiembrie 1999, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Titlul Legii nr. 83/1998 va avea următorul cuprins:
"LEGEA Nr. 83/1998
privind procedura falimentului instituţiilor de credit"
2. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - Procedura falimentului instituită prin prezenta lege se aplică următoarelor două categorii de instituţii:
a) băncilor persoane juridice române şi Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., inclusiv sucursalelor acestora având sediul în străinătate;
b) caselor centrale ale cooperativelor de credit, inclusiv cooperativelor de credit afiliate acestora, numite în continuare instituţii de credit."
3. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - O instituţie de credit este considerată în stare de faliment dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
a) instituţia de credit nu a onorat integral o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, de cel puţin 7 zile lucrătoare de la scadenţă, în cazul băncilor, inclusiv al Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., şi de cel puţin 30 de zile lucrătoare de la scadenţă, în cazul caselor centrale ale cooperativelor de credit, inclusiv al cooperativelor de credit afiliate acestora;
b) indicatorul de solvabilitate calculat în funcţie de nivelul capitalului propriu al instituţiei de credit scade sub 2%. Indicatorul de solvabilitate se calculează în conformitate cu reglementările emise de Banca Naţională a României."
4. Litera c) a alineatului 3 al articolului 3 va avea următorul cuprins:
"c) desemnarea, prin hotărâre, a lichidatorului, stabilirea atribuţiilor acestuia, controlul asupra activităţii lui şi, dacă este cazul, înlocuirea lui."
5. Ultimul alineat al articolului 3 va avea următorul cuprins:
"Hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive şi executorii. În condiţiile legii, ele vor putea fi atacate cu recurs."
6. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
"Art. 7. - Prin hotărârea judecătorească privind începerea procedurii falimentului, judecătorul-sindic ridică administratorilor instituţiei de credit debitoare dreptul de a reprezenta instituţia de credit, de a administra bunurile instituţiei respective, de a dispune de ele, va desemna lichidatorul, cu avizul Băncii Naţionale a României, şi va preciza atribuţiile acestuia; prin derogare de la prevederile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr.79/1999 privind organizarea activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare, lichidatorul este, de regulă, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, denumit în continuare Fondul.
Adunarea generală a acţionarilor băncii debitoare, respectiv adunarea generală a casei centrale a cooperativelor de credit debitoare, va putea desemna în cel mai scurt termen, cu majoritate simplă, un reprezentant care să îi reprezinte în cadrul procedurii şi care va avea dreptul, în condiţiile legii, să conteste măsurile luate de lichidator sau să exercite căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.
În prima şedinţă a adunării creditorilor aceştia vor putea alege un alt lichidator, cu o majoritate de 51% din valoarea creanţelor valabile, înregistrate la tribunal până la data prevăzută în notificarea trimisă de judecătorul-sindic, sau vor putea decide menţinerea lichidatorului desemnat de judecătorul-sindic.
În cazul în care sunt propuşi mai mulţi lichidatori, va fi considerat ales lichidatorul care va întruni voturile creditorilor titulari ai celei mai mari părţi din valoarea creanţelor înregistrate la tribunal, în condiţiile alin. 3. Pe data stabilirii atribuţiilor noului lichidator de către judecătorul-sindic vor înceta atribuţiile lichidatorului numit de acesta la data deschiderii procedurii. Lichidatorul nou-numit va prelua activitatea de la lichidatorul înlocuit, sub controlul judecătorului-sindic.
În cazul propunerii lichidatorului de către creditori, acesta va trebui să primească avizul Băncii Naţionale a României înainte de a fi desemnat de judecătorul-sindic. Pe perioada lichidării se revocă drepturile tuturor structurilor de conducere şi control - adunarea generală, administratori, conducerea executivă, cenzori, auditori.
Prevederile Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, referitoare la remuneraţia lichidatorului, se aplică în mod corespunzător.
Activitatea lichidatorului este remunerată cu 3% din sumele rezultate din operaţiunile de lichidare."
7. Alineatul 1 al articolului 9 se abrogă.
8. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
"Art. 10. - Principalele atribuţii ale lichidatorului sunt:
a) în momentul primirii hotărârii judecătoreşti privind începerea procedurii falimentului va deschide la o bancă, care funcţionează pe teritoriul României, două conturi, unul în lei şi altul în valută, cu menţiunea cont tip instituţie de credit în faliment, cu drept exclusiv de dispoziţie în interesul procedurii falimentului. În conturile tip instituţie de credit în faliment vor fi virate de către lichidator sumele existente în conturi la alte instituţii financiar-bancare. Lichidatorul va comunica imediat Băncii Naţionale a României banca comercială şi conturile deschise la aceasta, după care Banca Naţională a României va transfera imediat în aceste conturi disponibilităţile instituţiei de credit aflate în evidenţele sale. În continuare operaţiunile instituţiei de credit în faliment se vor desfăşura prin aceste conturi;
b) examinarea activităţii instituţiei de credit debitoare în raport cu situaţia de fapt, întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la starea de faliment, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, şi supunerea acestui raport judecătorului-sindic, spre aprobare, şi Băncii Naţionale a României, spre informare, în termen de cel mult 30 de zile de la începerea procedurii falimentului; la cererea lichidatorului judecătorul-sindic va putea prelungi această perioadă, pentru motive temeinice, prin încheiere;
c) aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor instituţiei de credit debitoare şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor, la începerea procedurii falimentului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995, republicată;
d) angajarea, cu respectarea prevederilor legale, a personalului necesar în vederea lichidării şi conducerea activităţii acestuia, angajarea putându-se face din cadrul personalului existent al instituţiei de credit debitoare;
e) conducerea activităţii instituţiei de credit debitoare, respectiv efectuarea de operaţiuni în interesul procedurii falimentului, inclusiv reeşalonări de credite şi stabiliri de noi rate ale dobânzilor aferente activelor instituţiei de credit debitoare, cu condiţia ca orice nou nivel al ratei dobânzilor să nu fie mai mic decât cel mai scăzut nivel practicat pe piaţa bancară, precum şi participări la piaţa valutară interbancară, luarea tuturor măsurilor, cum ar fi redimensionarea personalului angajat în scopul reducerii permanente a cheltuielilor de funcţionare şi lichidare;
f) contractarea de împrumuturi, garantând cu activele instituţiei de credit debitoare sau fără garanţie, cu aprobarea judecătorului-sindic;
g) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de instituţia de credit debitoare în dauna drepturilor creditorilor în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurilor;
h) introducerea de acţiuni pentru anularea constituirilor sau a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de instituţia de credit debitoare în dauna intereselor creditorilor, prin:
În situaţia în care pasivele asumate sub forma depozitelor garantate depăşesc activele cumpărate în contrapartidă, tranzacţia poate fi efectuată prin achitarea diferenţei de către Fond din resursele sale, în cazul în care acesta este lichidatorul.
După cumpărare, pentru activele grevate de operaţiuni pentru care se probează că au la bază fraude sau că provin din furturi de instrumente financiare, părţile pot modifica tranzacţia iniţială, urmând ca instituţia de credit achizitoare să primească de la lichidator, în contravaloare, alte active ori sume de bani şi partea corespunzătoare din prima negociată în funcţie de calitatea activelor cumpărate şi a pasivelor asumate, dacă o astfel de primă a fost achitată;
9. Articolul 13 se abrogă.
10. Articolul 16 va avea următorul cuprins:
"Art. 16. - Orice creditor care are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă poate introduce la tribunal o cerere împotriva unei instituţii de credit debitoare care nu a onorat o astfel de creanţă în condiţiile prevăzute la art. 2 lit. a). Creditorul nu va putea introduce cererea fără să facă dovada că în prealabil, ca urmare a introducerii unei acţiuni de executare silită asupra contului instituţiei de credit debitoare, Banca Naţională a României, în calitate de terţ poprit, a comunicat că instituţia de credit respectivă nu deţine disponibilităţile necesare pentru onorarea plăţilor respective."
11. Articolul 17 va avea următorul cuprins:
"Art. 17. - Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară, va putea introduce cerere pentru începerea procedurii falimentului împotriva instituţiei de credit aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 2."
12. Articolul 18 va avea următorul cuprins:
"Art. 18. - În urma înregistrării cererii, introdusă conform art. 14, 16 şi 17, judecătorul-sindic va notifica imediat despre aceasta părţilor menţionate la aceste articole, inclusiv Băncii Naţionale a României.
De la data primirii notificării Banca Naţională a României va numi un administrator special până la data hotărârii judecătoreşti definitive şi executorii privind începerea procedurii falimentului, care va avea atribuţiile stipulate la art. 81 din Legea bancară nr. 58/1998.
Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege vor fi suportate din averea instituţiei de credit debitoare.
În lipsa disponibilităţilor în conturile prevăzute la art. 10 lit. a) se vor utiliza disponibilităţi din fondul de lichidare prevăzut de Legea nr. 64/1995, republicată."
13. Articolul 19 va avea următorul cuprins:
"Art. 19. - La primul termen de judecată judecătorulsindic va analiza cererea şi, în cazul în care instituţia de credit debitoare nu contestă starea de faliment, va da hotărârea privind începerea procedurii falimentului acesteia. Contestaţia împotriva cererii de declanşare a procedurii falimentului se poate face în termen de 5 zile de la data comunicării acestei cereri.
Judecătorul-sindic se va pronunţa asupra contestaţiei în termen de 5 zile, termen care poate fi prelungit o singură dată cu încă 5 zile.
În urma pronunţării hotărârii de începere a procedurii falimentului, ca urmare a cererii introduse conform art. 14, 16 şi 17 şi a desemnării lichidatorului, cu avizul Băncii Naţionale a României, judecătorul-sindic va comunica aceasta părţilor prevăzute la articolele menţionate, inclusiv lichidatorului şi Fondului, în vederea îndeplinirii atribuţiilor sale legale, precum şi oficiului registrului comerţului la care instituţia de credit debitoare este înmatriculată, pentru efectuarea menţiunii bancă în faliment, respectiv casă centrală a cooperativelor de credit în faliment. Comunicarea va fi făcută publică în două ziare de circulaţie naţională. În situaţia în care instituţia de credit în faliment are deschise sucursale în alte ţări, Banca Naţională a României va comunica de îndată despre începerea procedurii falimentului autorităţii de supraveghere bancară din ţara gazdă a sucursalei respective.
De la data începerii procedurii falimentului toate actele instituţiei de credit debitoare vor purta menţiunea bancă în faliment, respectiv casă centrală a cooperativelor de credit în faliment.
Pentru scopuri statistice instituţiile de credit în faliment vor fi considerate ca aparţinând în continuare sectorului bancar. Raportările care trebuie întocmite şi transmise de către lichidator Băncii Naţionale a României, periodicitatea şi modalitatea de transmitere a acestora vor fi stabilite prin norme emise de Banca Naţională a României."
14. Articolul 20 va avea următorul cuprins:
"Art. 20. - Judecătorul-sindic va comunica în aceeaşi zi Băncii Naţionale a României hotărârea sa privind începerea procedurii falimentului instituţiei de credit debitoare. La data comunicării hotărârii privind începerea procedurii falimentului Banca Naţională a României va închide imediat, după decontarea finală din ziua respectivă, conturile instituţiei de credit debitoare, deschise în evidenţele sale, şi va transfera disponibilităţile în conturile tip instituţie de credit în faliment, deschise la o bancă comercială conform art. 10.
În ziua comunicării hotărârii operaţiunile de plăţi şi încasări care au fost acceptate de către sistemul de plăţi autorizat de Banca Naţională a României - înainte de momentul comunicării hotărârii de începere a procedurii falimentului unei instituţii de credit vor fi decontate final şi irevocabil în conformitate cu procedurile uzuale.
Garanţiile constituite de instituţia de credit debitoare vor fi utilizate în cadrul sistemului de plăţi pentru care acestea au fost constituite, în scopul decontării poziţiilor nete aferente tuturor obligaţiilor de plată ale instituţiei de credit, acceptate de sistem înainte de primirea comunicării de începere a procedurii falimentului.
Garanţiile rămase neutilizate după decontarea finală a obligaţiilor de plată menţionate la alineatul precedent vor fi utilizate în interesul procedurii falimentului. Momentul acceptării unei instrucţiuni de plată de către sistemul de plăţi va fi stabilit potrivit regulilor sistemului, conform legii şi reglementărilor în vigoare ale Băncii Naţionale a României.
După decontarea finală şi irevocabilă a transferurilor de fonduri acceptate de sistemul de plăţi înainte de comunicarea hotărârii de începere a procedurii falimentului, Banca Naţională a României va transfera sumele aflate în aceste conturi în conturile tip instituţie de credit în faliment, deschise la banca comercială stabilită de lichidator.
Din momentul deschiderii conturilor Banca Naţională a României şi operatorul sistemului de plăţi vor accepta pentru instituţia de credit în faliment doar operaţiunile de plăţi iniţiate de lichidator.
În continuare operaţiunile financiare ale instituţiei de credit în faliment vor fi decontate final şi irevocabil prin conturile menţionate în prezenta lege."
15. Articolul 203 va avea următorul cuprins:
"Art. 203. - După ce s-a dispus începerea procedurii falimentului este interzis administratorilor instituţiei de credit debitoare, sub sancţiunea nulităţii, să înstrăineze fără acordul judecătorului-sindic acţiunile, respectiv părţile sociale deţinute la instituţia de credit debitoare care face obiectul acestei proceduri.
Judecătorul-sindic va dispune indisponibilizarea acţiunilor, respectiv a părţilor sociale, potrivit alin. 1, în registrele speciale de evidenţă sau în conturile înregistrate electronic."
16. Articolul 21 va avea următorul cuprins:
"Art. 21. - Prevederile cap. III secţiunea a 6-a Falimentul din Legea nr. 64/1995, republicată, se vor aplica corespunzător şi procedurii falimentului instituţiilor de credit, cu excepţia art. 79, respectiv art. 100 alin. (2), în ceea ce priveşte începerea lichidării după afişarea tabelului de creanţe, şi art. 108, în ceea ce priveşte ordinea de plată a creanţelor creditorilor asupra instituţiei de credit în faliment."
17. Articolul 211 va avea următorul cuprins:
"Art. 211. - Creanţele creditorilor asupra instituţiei de credit în faliment vor fi plătite în lei în următoarea ordine:
18. Titlul capitolului IV va avea următorul cuprins:
"Răspunderea organelor de conducere, a cenzorilor, a organelor de control, a organelor de audit - intern şi extern - ale instituţiei de credit în faliment"
19. Articolul 22 va avea următorul cuprins:
"Art. 22. - Tribunalul poate dispune ca o parte din pasivul instituţiei de credit în faliment să fie suportată de către membrii organelor de conducere, personalul cu atribuţii de control intern şi audit intern, cenzorii şi auditorii independenţi care au deţinut funcţiile respective în cei 3 ani anteriori începerii procedurii falimentului, dacă au contribuit la falimentul acesteia prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele instituţiei în folosul propriu;
b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea instituţiei de credit;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit instituţia de credit la încetarea de plăţi;
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul instituţiei de credit ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare, pentru a procura instituţiei de credit fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;
g) în luna precedentă încetării plăţilor au plătit sau au dispus să se plătească, cu preferinţă, unui creditor, în dauna celorlalţi creditori;
h) au certificat bilanţuri contabile, alte situaţii contabile ori raportări întocmite cu nerespectarea prevederilor legale, nu au semnalat neregulile referitoare la organizarea şi funcţionarea instituţiei de credit sau au emis opinii asupra situaţiilor financiare ale acesteia, cu încălcarea prevederilor legale;
i) în cadrul acţiunilor de verificare nu au identificat şi nu au sesizat faptele care au condus la fraude şi gestiune defectuoasă a patrimoniului. Aplicarea dispoziţiilor alin. 1 nu înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infracţiune."
20. Articolul 26 va avea următorul cuprins:
"Art. 26. - Procedura falimentului va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea instituţiei de credit în faliment au fost distribuite şi fondurile nereclamate au fost depuse la Banca Naţională a României. În urma cererii lichidatorului judecătorul-sindic va da o hotărâre de închidere a procedurii falimentului. Hotărârea va fi comunicată, în scris sau prin presă în cel puţin două ziare de circulaţie naţională, tuturor creditorilor instituţiei de credit debitoare, oficiului registrului comerţului, Băncii Naţionale a României şi lichidatorului care va închide conturile tip instituţie de credit în faliment. Eventualele sume rămase vor fi virate la bugetul de stat."
21. Articolul 27 va avea următorul cuprins:
"Art. 27. - Dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilităţii lor cu cele ale Codului de procedură civilă, precum şi cu cele ale Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată."
Art. II. - Sintagma "banca debitoare" din textul articolelor 3, 4, 8, 12, 14, 15, 201, 202, 203, 204 şi 23 din Legea nr. 83/1998, cu modificările ulterioare, va fi înlocuită cu sintagma "instituţia de credit debitoare".
Art. III. - Articolul II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.186/1999 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.567 din 19 noiembrie 1999, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. II. - Procedurile de reorganizare judiciară declanşate în baza prevederilor Legii nr. 64/1995, cu modificările ulterioare, vor fi continuate în conformitate cu prevederile acestei legi.
Procedurile falimentului declanşate în baza prevederilor Legii nr. 83/1998, cu modificările ulterioare, vor fi continuate în conformitate cu prevederile acestei legi."
Art. IV. - Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.159 din 22 aprilie 1998, cu modificările ulterioare şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată după aprobarea prezentei ordonanţe de urgenţă prin lege de către Parlament, dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Guvernatorul Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu
Bucureşti, 18 octombrie 2001.
Nr. 138.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.