ORDIN nr.1.414 din 1 octombrie 2001
al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.38/2000 privind implementarea standardelor internaţionale pentru siguranţa navelor, prevenirea poluării şi asigurarea condiţiilor de muncă şi viaţă la bordul navelor maritime care utilizează porturile româneşti sau care navighează în apele naţionale
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 698/2 noi. 2001 |
Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei,
în temeiul prevederilor art. 12 lit. d) şi ale art. 13 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr.19/1997 privind transporturile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în scopul aplicării prevederilor art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr.38/2000, având în vedere prevederile art. 69 şi 70 din Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat prin Legea nr. 20/1993,
în concordanţă cu prevederile Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 95/21/CE din 19 iunie 1995, amendată prin directivele Consiliului nr. 96/40/CE din 25 iunie 1996, 98/25/CE din 27 aprilie 1998 şi 98/42/CE din 19 iunie 1998 privind standardele internaţionale pentru siguranţa navelor, prevenirea poluării şi condiţiile de viaţă şi muncă la bordul navelor care navighează spre sau dinspre porturi ale statelor membre ale Comunităţii, şi ale Directivei nr. 99/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind implementarea prevederilor referitoare la durata muncii navigatorilor la bordul navelor,
în aplicarea dispoziţiilor art. 2 pct. 5 şi ale art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr.3/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, cu modificările ulterioare,
emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Regulamentul de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.38/2000 privind implementarea standardelor internaţionale pentru siguranţa navelor, prevenirea poluării şi asigurarea condiţiilor de muncă şi viaţă la bordul navelor maritime care utilizează porturile româneşti sau care navighează în apele naţionale, prevăzut în anexa *) care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare după 90 de zile de la data publicării.
Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei,
Miron Tudor Mitrea
Bucureşti, 1 octombrie 2001.
Nr. 1.414.
*) Anexa se pune la dispoziţie celor interesaţi prin Inspectoratul Navigaţiei Civile - I.N.C.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.