ORDIN nr.305 din 4 octombrie 2001
al ministrului dezvoltării şi prognozei pentru aprobarea Instrucţiunilor de acordare a titlului de parc industrial
Textul actului publicat în M.Of. nr. 712/8 noi. 2001

Ministrul dezvoltării şi prognozei, având în vedere dispoziţiile art. 3 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr.65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, în temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. A.n) din Hotărârea Guvernului nr.16/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării şi Prognozei, emite prezentul ordin.

Articol unic. - Se aprobă Instrucţiunile de acordare a titlului de parc industrial, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

p. Ministrul dezvoltării şi prognozei,
Mihai David,
secretar de stat

Bucureşti, 4 octombrie 2001.
Nr. 305.


ANEXĂ

INSTRUCŢIUNI
de acordare a titlului de parc industrial

Art. 1. - Titlul de parc industrial se acordă, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.536 din 1 septembrie 2001, denumită în continuare ordonanţă, în vederea realizării următoarelor scopuri:
a) crearea şi dezvoltarea unor industrii de înaltă tehnologie;
b) creşterea calităţii şi competitivităţii produselor realizate;
c) creşterea capacităţii de export şi reducerea importurilor de produse industriale;
d) crearea în ritm accelerat de noi locuri de muncă;
e) dezvoltarea de activităţi care să determine angajarea personalului cu înaltă calificare;
f) creşterea gradului de pregătire profesională a personalului angajat în parcurile industriale;
g) desfăşurarea de activităţi în concordanţă cu obiectivele de dezvoltare regională;
h) creşterea volumului investiţiilor străine.

Art. 2. - (1) În vederea constituirii şi pentru a asigura buna funcţionare a unui parc industrial se poate colabora în una dintre următoarele forme:
a) asociere între diferite persoane fizice şi/sau juridice în vederea constituirii societăţii-administrator, situaţie în care terenul aferent parcului industrial este adus de către unul sau mai mulţi asociaţi în patrimoniul societăţii-administrator;
b) asociere între consilii locale şi societăţi-administrator prin transmiterea terenului aferent parcului industrial în folosinţa societăţii-administrator; în această situaţie consiliile locale stabilesc modul în care acest teren poate fi pus la dispoziţie agenţilor economici care desfăşoară activităţi specifice parcurilor industriale;
c) alte forme de colaborare între persoane juridice interesate.

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) societateaadministrator stabileşte, în vederea bunei funcţionări a parcului industrial, formele colaborării cu partenerii enumeraţi la art. 1 alin. (4) din ordonanţă.

Art. 3. - (1) În vederea obţinerii titlului de parc industrial societatea-administrator depune la Ministerul Dezvoltării şi Prognozei o cerere însoţită de documentaţia alcătuită din următoarele documente sau declaraţii ale persoanei îndreptăţite să reprezinte societatea-administrator:
a) documente şi/sau informaţii prin care se face dovada accesului la un drum naţional sau european, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţă;
b) declaraţie conţinând motivarea detaliată a constituirii unui parc industrial pe o suprafaţă mai mică de 10 hectare, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. b) din ordonanţă;
c) titlul de proprietate, în copie, sau orice alte documente, în copie, prin care se face dovada îndeplinirii de către terenul aferent a condiţiei prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din ordonanţă;
d) declaraţie prin care se certifică îndeplinirea de către terenul aferent a condiţiei prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. d) din ordonanţă; condiţia nu este îndeplinită în cazul în care există o cerere de retrocedare a terenului aferent parcului industrial sau asupra unei părţi din acesta;
e) studiu de fezabilitate;
f) acordul autorităţii administraţiei publice locale privind realizarea infrastructurii aferente parcului industrial, sub forma avizului direcţiei de specialitate a consiliului local din unitatea administrativ-teritorială în care se realizează parcul industrial;
g) prezentarea caracteristicilor ariei aflate pe o rază de 100 km în jurul parcului industrial:
- infrastructura tehnică: drumuri naţionale, calitatea transportului pe căile ferate, aeroporturi şi relaţii aeriene internaţionale, sisteme de telecomunicaţii, resurse de apă, canalizare, energie electrică, gaz metan, precum şi calitatea utilităţilor;
- infrastructura economică: servicii bancare, centre de afaceri, centre de conferinţe, servicii de consultanţă;
- educaţia şi cercetarea: universităţi, institute de cercetare, licee, colegii;
- mediu: condiţiile de locuire, servicii de salubritate, rata criminalităţii, arii comerciale organizate modern, facilităţi turistice, posibilitatea creării unui mediu atractiv pentru investitori;
- instituţii social-culturale: teatre, operă, muzee, cluburi, arene sportive;
h) copie de pe actul constitutiv;
i) copie de pe certificatul de înmatriculare eliberat de oficiul registrului comerţului teritorial;
j) copie de pe certificatul de înregistrare fiscală;
k) adresa societăţii-administrator, numerele de telefon şi fax, adresa de e-mail.

(2) Ministerul Dezvoltării şi Prognozei poate realiza modelul cererii pentru eliberarea titlului de parc industrial pe pagina de Internet a acestui minister; în această situaţie societăţile-administrator vor completa cererea cu informaţiile solicitate în modelul respectiv.

Art. 4. - Nu poate fi societate-administrator societatea comercială care este în procedură de dizolvare voluntară sau de drept, de lichidare, de reorganizare judiciară sau de faliment.

Art. 5. - Îndeplinirea de către terenul aferent parcului industrial a condiţiei prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţă este demonstrată prin prezentarea căii optime de acces la un drum naţional sau european, astfel:
a) descrierea detaliată a căii optime de acces;
b) numărul şi categoria drumurilor care compun calea de acces;
c) starea prezentă a acestor drumuri şi existenţa unor eventuale lucrări sau proiecte de îmbunătăţire a lor, cu finanţare internă şi/sau internaţională;
d) distanţele în kilometri pentru fiecare porţiune de drum;
e) o hartă pe care să fie evidenţiată calea optimă de acces la drumuri şi care să conţină evidenţieri ale infrastructurii feroviare, portuare sau aeroportuare, în situaţia în care această cale de acces prezintă interes pentru parcul industrial.

Art. 6. - (1) În vederea constituirii unui parc industrial pe o suprafaţă de teren mai mică decât cea prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. b) din ordonanţă este necesară prezentarea activităţilor care urmează să se desfăşoare în parcul industrial, suprafaţa de teren aferentă parcului industrial şi motivaţia reducerii suprafeţei de teren în raport cu activităţile preconizate a fi desfăşurate.

(2) Ministerul Dezvoltării şi Prognozei verifică, la cel puţin un an de la acordarea titlului de parc industrial în condiţiile alin. (1), dacă în parcul industrial respectiv se realizează activităţile care au justificat constituirea unui parc industrial pe o suprafaţă mai mică de 10 hectare.

(3) În situaţia în care se constată că nu se realizează activităţile precizate la alin. (1) ministrul dezvoltării şi prognozei poate să retragă, prin ordin, titlul de parc industrial, în condiţiile art. 10 din ordonanţă.

(4) Alin. (1)-(3) se aplică şi în cazul parcurilor industriale prevăzute la art. 2 alin. (2) din ordonanţă.

Art. 7. - (1) În vederea acordării titlului de parc industrial se constituie o comisie de analiză şi evaluare, denumită în continuare comisie, alcătuită din 3 membri, dintre care 2 sunt reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării şi Prognozei şi unul este reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice.

(2) Numirea membrilor comisiei se realizează prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei.

(3) Ministerul Dezvoltării şi Prognozei asigură secretariatul comisiei.

Art. 8. - (1) Comisia primeşte, la sediul Ministerului Dezvoltării şi Prognozei, cererea şi documentaţia în vederea analizei şi evaluării.

(2) În situaţia în care documentaţia nu este completă, comisia poate amâna analiza şi evaluarea documentaţiei privind acordarea titlului de parc industrial şi poate solicita deponentului completarea acesteia.

(3) Societatea-administrator este obligată să transmită comisiei, în termen de 3 zile de la primirea solicitării, documentele şi declaraţiile necesare completării documentaţiei.

(4) Comisia prezintă ministrului dezvoltării şi prognozei, în termen de 20 de zile de la primirea cererii şi documentaţiei complete, un referat privind rezultatele analizei efectuate; referatul stă la baza ordinului prin care se acordă titlul de parc industrial.

(5) Ministrul dezvoltării şi prognozei poate solicita comisiei, în termen de 10 zile de la primirea primului referat, reanalizarea cererii şi documentaţiei depuse de către societatea-administrator; comisia va prezenta ministrului dezvoltării şi prognozei un nou referat în termen de 10 zile de la solicitarea acestuia.

Art. 9. - (1) Ministrul dezvoltării şi prognozei poate accepta sau respinge cererea de acordare a titlului de parc industrial.

(2) Acceptarea cererii este temeiul pentru acordarea titlului de parc industrial, prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei, în termen de 45 de zile de la depunerea cererii şi documentaţiei complete.

(3) Prin ordin se stabilesc:
a) perimetrul şi vecinătăţile zonei, strict delimitate, în care se constituie parcul industrial;
b) denumirea societăţii-administrator şi numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului;
c) activităţile preconizate a fi desfăşurate în parcul industrial, în situaţia în care acesta este constituit pe o suprafaţă mai mică de 10 hectare.

(4) Studiul de fezabilitate şi graficul de realizare a lucrărilor pentru realizarea investiţiilor prevăzute la art. 7 din ordonanţă, detaliat pentru primul an de la acordarea titlului de parc industrial, sunt anexe la ordin şi fac parte integrantă din acesta.

Art. 10. - (1) În situaţia respingerii cererii Ministerul Dezvoltării şi Prognozei va aduce la cunoştinţă societăţiiadministrator care a solicitat acordarea titlului de parc industrial, în termen de 45 de zile de la depunerea cererii şi documentaţiei complete, motivele care au determinat respingerea acesteia.

(2) Societatea-administrator căreia i s-a respins cererea de acordare a titlului de parc industrial poate depune o nouă cerere după cel puţin 3 luni de la depunerea primei cereri.

Art. 11. - În vederea exploatării parcului industrial societatea-administrator poate să înstrăineze sau să transmită în folosinţă către agenţii economici din parcul industrial loturi de teren şi/sau construcţii din acesta.

Art. 12. - (1) Retragerea titlului de parc industrial, în condiţiile art. 10 alin. (1) din ordonanţă, se dispune prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei.

(2) Ministerul Dezvoltării şi Prognozei analizează, pe baza rapoartelor depuse trimestrial de către societăţileadministrator, activităţile realizate în parcurile industriale, în conformitate cu art. 1 alin. (2) din ordonanţă.

(3) Ministerul Dezvoltării şi Prognozei va anunţa în scris societatea-administrator aflată în situaţia descrisă la alin. (1) că se află în situaţia de a i se retrage titlul de parc industrial.


Joi, 24 septembrie 2026, 06:20

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.