ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.143 din 25 octombrie 2001
pentru aprobarea amendamentelor la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei pentru sprijinirea regiunilor afectate de inundaţiile din ultima perioadă, semnat la Paris la 19 ianuarie 1999, convenite prin Scrisoarea Suplimentară între România, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnată la Paris la 19 iunie 2001 şi la Bucureşti la 23 iulie 2001, şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.28/1999 de ratificare a Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei pentru sprijinirea regiunilor afectate de inundaţiile din ultima perioadă, semnat la Paris la 19 ianuarie 1999
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 725/14 noi. 2001 |
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I. - Se aprobă amendamentele convenite prin Scrisoarea Suplimentară semnată la Paris la 19 iunie 2001 şi la Bucureşti la 23 iulie 2001 între România, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei cu privire la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei pentru sprijinirea regiunilor afectate de inundaţiile din ultima perioadă, semnat la Paris la 19 ianuarie 1999, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. II. - Ordonanţa Guvernului nr.28/1999 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei pentru sprijinirea regiunilor afectate de inundaţiile din ultima perioadă, semnat la Paris la 19 ianuarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.44 din 30 ianuarie 1999, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
"Art. 2 - Aplicarea acordului va fi realizată de către Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului şi Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, desemnate ca agenţii de implementare. Ministerul Finanţelor Publice va încheia cu Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului şi cu Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor acorduri de împrumut subsidiar, prin care va transfera acestora obligaţiile şi răspunderile ce decurg din acordul-cadru de împrumut prevăzut la art. 1."
2. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - Fondurile necesare pentru cofinanţarea programului, precum şi cele aferente rambursării creditului şi plăţii dobânzilor, comisioanelor şi a altor costuri aferente creditului se vor asigura de la bugetul de stat, prin includerea acestora în bugetul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului pentru partea de împrumut aferentă componentelor 1, 3 şi 4 şi în bugetul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, pentru partea din împrumut aferentă componentei 2. Repartizarea sumelor între componentele 1, 3 şi 4 rămâne la latitudinea Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului."
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul apelor şi protecţiei mediului,
Aurel Constantin Ilie
Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor,
Ilie Sârbu
p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
p. Ministrul afacerilor externe,
Cristian Niculescu,
secretar de stat
Bucureşti, 25 octombrie 2001.
Nr. 143.
ANEXĂ
| F/P 1.309 (1998) | Amendament nr. 1 |
SCRISOARE SUPLIMENTARĂ
BANCA DE DEZVOLTARE A CONSILIULUI EUROPEI
Paris
şi
ROMÂNIA
reprezentată prin Ministerul Finanţelor
au convenit următoarele:
Acordul-cadru de împrumut numărul F/P 1309 (1998) va fi amendat după cum urmează:
Cu excepţia amendamentelor specificate mai sus, Acordul-cadru de împrumut semnat la 19 ianuarie 1999 rămâne neschimbat.
| Paris, 19 iunie 2001 Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei | Bucureşti, 23 iulie 2001 România, reprezentată de Ministerul Finanţelor |
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.