LEGE nr.56 din 16 aprilie 1997
pentru aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 67/17 apr. 1997 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - În sensul prezentei legi:
1. Prin arme chimice se înţelege următoarele elemente, luate împreună sau separat:
2. Prin substanţă chimică toxică se înţelege orice substanţă chimică care, prin acţiunea sa chimică asupra proceselor biologice, poate cauza moarte, incapacitate temporară sau vătămări permanente la om sau la animale, indiferent de originea sa sau de metoda de producere şi indiferent dacă se obţine în instalaţii, în muniţii binare sau în altă parte.
3. Prin precursor se înţelege orice reactiv chimic care participă, în orice fază, la producerea, prin orice metode, a unei substanţe chimice toxice, inclusiv orice component de bază al unui sistem chimic binar sau multicomponent.
4. Arme chimice vechi se referă la una dintre următoarele categorii:
5. Arme chimice abandonate sunt armele chimice, inclusiv armele chimice vechi, abandonate de un stat pe teritoriul altui stat, fără consimţământul acestuia, după 1 ianuarie 1925.
6. Prin substanţă pentru combaterea dezordinilor publice se înţelege orice produs chimic, neînscris în listele de substanţe chimice toxice şi precursori din anexa nr. 1 la prezenta lege, care poate produce rapid, la om, o iritaţie senzorială sau incapacitate fizică, ce dispare la scurt timp după terminarea expunerii.
7. Scopuri neinterzise prin convenţie sunt:
Art. 2. - (1) Substanţele chimice toxice şi precursorii pentru care se stabilesc regimuri de control sunt cei înscrişi în listele nr. 1, 2 şi 3 din anexa nr. 1 la prezenta lege, numite în continuare liste.
(2) Alte definiţii ale noţiunilor tehnice cuprinse în prezenta lege sunt prevăzute în anexa nr. 2 la aceasta.
Art. 3. - (1) Oricărei persoane, în orice situaţie, i se interzice:
(2) Prin persoană se înţelege orice persoană fizică sau juridică, aflată pe teritoriul României, inclusiv autorităţile publice.
(3) Prevederile alin. (1) se aplică şi persoanelor fizice române, aflate în afara teritoriului naţional, în conformitate cu dreptul internaţional.
Art. 4. - (1) Agenţia Naţională de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice, denumită în continuare Agenţie, este organul de specialitate al Guvernului României care supraveghează şi coordonează, prin Direcţia de control al interzicerii armelor chimice, toate activităţile privind aplicarea prevederilor convenţiei şi ale prezentei legi.
(2) Agenţia asigură controlul producerii, folosirii, importului şi exportului de substanţe chimice toxice şi precursori ai acestora, astfel încât activităţile respective să se desfăşoare în conformitate cu prevederile prezentei legi.
(3) Agenţia este autoritatea naţională pentru aplicarea prevederilor convenţiei şi ale prezentei legi şi asigură, în conformitate cu acestea, relaţiile cu Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice, cu sediul la Haga (Regatul Olandei), numită în continuare Organizaţie, precum şi cu autorităţile naţionale similare din alte ţări.
(4) Organizarea, funcţionarea şi dotarea Agenţiei, în scopul îndeplinirii atribuţiilor ce-i revin prin prezenta lege, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(5) Pentru îndeplinirea funcţiilor prevăzute la alin. (1)-(3), Agenţia are următoarele atribuţii:
CAPITOLUL II
Declaraţii
Art. 5. - (1) Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Industriei şi Comerţului elaborează, până la data intrării în vigoare a convenţiei, împreună cu Agenţia, şi supun aprobării Guvernului o declaraţie oficială, prin care România declară dacă:
(2) Declaraţia oficială prevăzută la alin. (1) trebuie să specifice amplasamentul, natura şi scopul activităţilor oricăror instalaţii sau obiective, inclusiv laboratoare şi poligoane de experimentări, situate pe teritoriul statului român ori aflate în proprietatea sau în posesiunea acestuia, care au fost proiectate, construite sau utilizate după 1 ianuarie 1946, în principal, pentru dezvoltarea armelor chimice.
(3) Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul eventualelor arme chimice, îngropate pe teritoriul României înainte de 1 ianuarie 1977, dacă acestea rămân îngropate.
(4) Declaraţia oficială prevăzută la alin. (1) se transmite Organizaţiei, prin grija Ministerului Afacerilor Externe, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a convenţiei.
Art. 6. - (1) Ministerele şi alte autorităţi publice, care deţin substanţe pentru combaterea dezordinilor publice, au obligaţia să transmită Agenţiei, până la data intrării în vigoare a convenţiei, declaraţii privind fiecare substanţă din această categorie.
(2) Orice modificare faţă de declaraţia iniţială, prevăzută la alin. (1), se comunică Agenţiei cu cel puţin 60 de zile înainte ca aceasta să devină efectivă.
Art. 7. - (1) Persoana care deţine instalaţia unică la scară redusă pentru producerea substanţelor chimice înscrise în lista nr. 1, stabilită în conformitate cu prevederile art. 16, precum şi persoanele care deţin substanţe chimice înscrise în lista nr. 1 şi/sau instalaţii pentru producerea acestora pentru scopuri de protecţie ori pentru scopuri de cercetare, medicale sau farmaceutice, autorizate în conformitate cu prevederile art. 17 sau ale art. 18, sunt obligate să transmită Agenţiei, până la data intrării în vigoare a convenţiei, declaraţii referitoare la substanţele chimice, denumirea, amplasamentul şi descrierea tehnică detaliată a instalaţiilor sau a părţilor lor relevante. Declaraţia referitoare la instalaţia unică la scară redusă trebuie să cuprindă şi un inventar al echipamentelor, precum şi scheme detaliate.
(2) Pentru instalaţii noi, care se încadrează în prevederile alin. (1), sau în cazul unor modificări la cele existente, declaraţiile se transmit cu cel puţin 210 zile înainte de punerea în funcţiune sau, după caz, de efectuarea modificărilor.
(3) Persoanele care deţin instalaţiile prevăzute la alin. (1) sunt obligate să transmită, în fiecare an, Agenţiei:
(4) Persoanele care desfăşoară programe pentru scopuri de protecţie, astfel cum sunt definite la art. 1 pct. 7 lit. b), sunt obligate să transmită anual Agenţiei, până cel mai târziu la 1 octombrie, informaţii privind programele prevăzute pentru anul următor.
Art. 8. - (1) Persoanele care importă sau exportă substanţe chimice înscrise în lista nr. 1, în conformitate cu prevederile cap. IV din prezenta lege, sunt obligate să comunice Agenţiei despre aceasta, cu cel puţin 60 de zile înainte de efectuarea operaţiunii.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) sunt obligate să transmită anual Agenţiei, în condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. b), o declaraţie detaliată cu privire la operaţiunile efectuate în anul calendaristic precedent. Declaraţia trebuie să conţină specificaţii cantitative şi să precizeze utilizarea finală pentru fiecare substanţă şi pentru fiecare ţară implicată.
Art. 9. - (1) Persoanele care deţin platforme, cuprinzând una sau mai multe instalaţii care au produs, prelucrat sau consumat, în oricare dintre cei 3 ani calendaristici anteriori sau se anticipează că vor produce, prelucra sau consuma în anul calendaristic următor substanţe chimice înscrise în lista nr. 2, au obligaţia să transmită Agenţiei:
(2) Pragurile cantitative pentru declaraţiile iniţiale şi anuale privind substanţele chimice înscrise în lista nr. 2 sunt:
(3) Declaraţii iniţiale şi anuale se transmit, în condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a) şi b), şi de persoanele care au importat sau au exportat substanţe chimice înscrise în lista nr. 2. Declaraţiile trebuie să conţină specificaţii cantitative şi să precizeze utilizarea finală pentru fiecare substanţă şi pentru fiecare ţară implicată.
(4) Declaraţii iniţiale se transmit, în condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a), şi de persoanele care deţin sau au deţinut orice instalaţie care a produs, după 1 ianuarie 1946, substanţe înscrise în lista nr. 2 pentru scopurile armelor chimice.
Art. 10. - (1) Persoanele care deţin platforme, cuprinzând una sau mai multe instalaţii care au produs în anul calendaristic anterior sau anticipează că vor produce în anul calendaristic următor mai mult de 20 de tone dintr-o substanţă chimică înscrisă în lista nr. 3, sunt obligate să transmită Agenţiei:
(2) Declaraţii iniţiale şi anuale se transmit, în condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a) şi b), şi de persoanele care au importat sau au exportat substanţe chimice înscrise în lista nr. 3. Declaraţiile trebuie să conţină specificaţii cantitative şi să precizeze utilizarea finală, pentru fiecare substanţă şi pentru fiecare ţară implicată.
(3) Declaraţii iniţiale se transmit, în condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a), şi de persoanele care deţin sau au deţinut orice instalaţie care a produs, după 1 ianuarie 1946, substanţe înscrise în lista nr. 3 pentru scopurile armelor chimice.
Art. 11. - Persoanele care deţin platforme ce au produs prin sinteză, în cursul anului calendaristic precedent, mai mult de 200 de tone de substanţe chimice organice definite, neînscrise în liste, cu excepţia platformelor care produc în exclusivitate explozivi sau hidrocarburi, sunt obligate să transmită Agenţiei:
Art. 12. - Persoanele care deţin platforme, cuprinzând una sau mai multe instalaţii ce au produs prin sinteză, în cursul anului calendaristic precedent, mai mult de 30 de tone dintr-o substanţă chimică organică definită, neînscrisă în liste şi care conţine elementele fosfor, sulf sau fluor, sunt obligate să transmită Agenţiei:
Art. 13. - (1) Declaraţiile prevăzute la art. 7-12 se transmit Agenţiei, cu respectarea următoarelor termene:
(2) Declaraţiile anuale prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) se transmit începând cu anul 1998.
CAPITOLUL III
Activităţi neinterzise
Art. 14. - Dezvoltarea, producerea, dobândirea, deţinerea, transferarea şi folosirea substanţelor chimice toxice şi a precursorilor acestora sunt permise numai în scopuri neinterzise, astfel cum sunt definite la art. 1 pct. 7 şi numai în conformitate cu prevederile prezentei legi.
Art. 15. - (1) Substanţele chimice înscrise în lista nr. 1 nu pot fi produse, dobândite, deţinute, transferate sau utilizate, decât dacă:
(2) Persoanele care, în condiţiile prevăzute la art. 16-18 şi la art. 22, produc, dobândesc, deţin sau folosesc substanţe chimice înscrise în lista nr. 1 sunt obligate:
(3) Agenţia supraveghează şi întreprinde măsurile necesare pentru încadrarea în cantităţile globale prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d).
Art. 16. - (1) Producerea substanţelor chimice, înscrise în lista nr. 1, pentru scopuri de cercetare, medicale, farmaceutice sau de protecţie se poate face într-o instalaţie unică la scară redusă, autorizată de Agenţie.
(2) Instalaţia unică la scară redusă, prevăzută la alin. (1), trebuie să conţină vase de reacţie montate într-o configuraţie tehnologică care să nu permită funcţionarea continuă. Volumul unui astfel de vas de reacţie nu poate depăşi 100 de litri, iar volumul total al vaselor de reacţie cu volume mai mari de 5 litri nu poate depăşi 500 de litri.
Art. 17. - Producerea substanţelor chimice, înscrise în lista nr. 1, pentru scopuri de protecţie, în cantităţi globale ce nu depăşesc 10 kilograme în cursul unui an calendaristic, se poate face, în afara instalaţiei unice la scară redusă prevăzute la art. 16, într-o singură instalaţie, autorizată de Agenţie.
Art. 18. - Producerea substanţelor chimice, înscrise în lista nr. 1, pentru scopuri de cercetare, medicale sau farmaceutice, fără a depăşi pentru fiecare instalaţie cantitatea globală de 10 kilograme în cursul unui an calendaristic, se poate face, în afara instalaţiei unice la scară redusă prevăzute la art. 16, numai în instalaţii şi/sau laboratoare, autorizate de Agenţie.
Art. 19. - (1) Producerea, prelucrarea şi consumul substanţelor chimice înscrise în listele nr. 2 şi 3 se pot realiza numai în scopuri neinterzise, astfel cum sunt definite la art. 1 pct. 7.
(2) Activităţile prevăzute la alin. (1), platformele care produc, prelucrează şi consumă substanţe chimice înscrise în lista nr. 2 şi platformele care produc substanţe chimice înscrise în lista nr. 3 sunt supuse controlului Agenţiei şi verificărilor internaţionale, în conformitate cu prevederile prezentei legi.
CAPITOLUL IV
Operaţiuni de import şi de export
Art. 20. - (1) Substanţele chimice înscrise în liste sunt considerate produse strategice, importul şi exportul acestora fiind supuse controlului şi autorizării prin licenţe, potrivit legii.
(2) În sensul prezentei legi, prin import sau export se înţelege şi orice alte activităţi necomerciale de dobândire din afara teritoriului naţional sau de transfer în afara teritoriului naţional.
Art. 21. - (1) Rezolvarea cererilor de licenţă pentru importul sau exportul de substanţe chimice înscrise în liste este condiţionată şi de prezentarea, de către solicitantul de licenţă, a autorizaţiei de import sau de export emisă de Agenţie.
(2) Emiterea autorizaţiei de export pentru substanţe chimice înscrise în lista nr. 1, precum şi, în situaţiile menţionate la art. 23, pentru substanţe chimice înscrise în listele nr. 2 şi 3, este condiţionată şi de prezentarea unui certificat de utilizator final, eliberat de autoritatea de stat desemnată în acest scop, din statul destinatar al exportului.
(3) Certificatul de utilizator final trebuie să menţioneze, în legătură cu substanţele care fac obiectul exportului:
Art. 22. - (1) Operaţiunile de import şi de export cu substanţe chimice înscrise în lista nr. 1 pot fi efectuate numai cu statele părţi la convenţie şi numai pentru scopuri de cercetare, medicale, farmaceutice sau de protecţie.
(2) Substanţele chimice importate potrivit alin. (1) nu pot fi reexportate unui stat terţ.
Art. 23. - (1) Operaţiunile de import şi de export cu substanţe chimice înscrise în lista nr. 2 nu pot fi efectuate decât cu statele părţi la convenţie. Această restricţie se aplică începând cu data de 29 aprilie 2000.
(2) Substanţele chimice înscrise în lista nr. 2 pot fi exportate şi către state care nu sunt părţi la convenţie, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 21, numai până la data de 28 aprilie 2000.
(3) Substanţele chimice înscrise în lista nr. 3 pot fi exportate către state care nu sunt părţi la convenţie, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 21.
CAPITOLUL V
Sistemul de control
Art. 24. - Agenţia asigură controlul respectării prevederilor prezentei legi prin supravegherea datelor de producţie, prelucrare, consum şi import-export pentru substanţele chimice înscrise în liste, precum şi prin inspecţii la instalaţiile şi obiectivele în legătură cu acestea.
Art. 25. - (1) În vederea exercitării atribuţiilor sale, Agenţia îşi constituie un corp de control, format din specialişti proprii şi din alţi experţi, în calitate de colaboratori externi, atestaţi de aceasta.
(2) Corpul de control al Agenţiei are acces neîngrădit la obiectivele, instalaţiile, documentele şi informaţiile necesare îndeplinirii atribuţiilor sale de control, oricare ar fi persoanele deţinătoare.
(3) Pentru efectuarea analizelor chimice necesare activităţilor de inspecţie, Agenţia desemnează laboratoare chimice dotate cu aparatură corespunzătoare.
(4) Pe timpul participării la activităţi de control, colaboratorii externi atestaţi au dreptul la rambursarea cheltuielilor de delegare şi la o indemnizaţie corespunzătoare funcţiei de expert guvernamental.
(5) Cheltuielile prevăzute la alin. (4), precum şi cheltuielile aferente efectuării, în laboratoare desemnate de Agenţie, a analizelor chimice necesare activităţilor de inspecţie se suportă din creditele bugetare aprobate Secretariatului General al Guvernului.
Art. 26. - (1) În cazul efectuării activităţilor de control, prin inspecţii la faţa locului, persoanele controlate au următoarele obligaţii:
Art. 27. - (1) Instalaţiile pentru producerea substanţelor chimice înscrise în lista nr. 1 se supun verificărilor prin inspecţii la faţa locului şi prin supraveghere cu aparatură montată la instalaţie.
(2) Activităţile de verificare la instalaţia unică la scară redusă urmăresc dacă:
(3) Activităţile de verificare la instalaţiile definite la art. 17 şi 18, care produc substanţe chimice înscrise în lista nr. 1, urmăresc dacă:
(4) În cadrul verificărilor, efectuate de corpul de control al Agenţiei, se urmăreşte şi respectarea prevederilor art. 15 alin. (2).
Art. 28. - (1) Platformele care produc, prelucrează sau consumă substanţe chimice înscrise în lista nr. 2 şi care au transmis declaraţii conform art. 9 alin. (1) şi (2) se supun verificărilor prin inspecţii la faţa locului.
(2) Inspecţiile efectuate conform prevederilor alin. (1) urmăresc, cu prioritate, verificarea:
Art. 29. - (1) Platformele care produc substanţe chimice înscrise în lista nr. 3 şi care au transmis declaraţii conform art. 10 alin. (1) se supun verificărilor prin inspecţii la faţa locului.
(2) Inspecţiile efectuate conform prevederilor alin. (1) urmăresc verificarea:
Art. 30 - (1) Platformele declarate conform prevederilor art. 11 şi 12 pot fi supuse verificării prin inspecţii la faţa locului.
(2) Inspecţiile efectuate conform prevederilor alin. (1) urmăresc verificarea:
Art. 31. - În timpul inspecţiilor efectuate la faţa locului, corpul de control al Agenţiei poate executa fotografierea şi înregistrarea video a unor elemente relevante, cu respectarea prevederilor legale privind măsurile de manipulare a înregistrărilor, în conformitate cu caracterul secret al acestora.
Art. 32. - (1) Autorităţile publice, abilitate potrivit legii să desfăşoare activităţi informative pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor, sunt obligate să transmită Agenţiei datele obţinute, referitoare la încălcarea prevederilor prezentei legi.
(2) Ministerul Finanţelor, la solicitarea Agenţiei, efectuează verificări specifice şi o informează asupra rezultatelor acestora.
CAPITOLUL VI
Verificări internaţionale
Art. 33. - (1) În scopul verificării respectării prevederilor convenţiei, Organizaţia execută inspecţii iniţiale, inspecţii de rutină şi inspecţii la cerere, prin echipe de inspecţie formate din inspectori şi asistenţi de inspecţie numiţi de aceasta.
(2) Echipele de inspecţie ale Organizaţiei sunt însoţite, pe timpul desfăşurării activităţilor pe teritoriul României, de echipe de însoţire, constituite în conformitate cu prevederile art. 38 lit. e).
(3) Prevederile art. 27-31 se aplică în mod corespunzător şi în cazul inspecţiilor internaţionale.
Art. 34. - În scopul exercitării efective a atribuţiilor lor oficiale, inspectorii şi asistenţii de inspecţie, acceptaţi conform prevederilor art. 40 lit. b), se bucură de privilegiile şi imunităţile prevăzute în anexa nr. 3 la prezenta lege.
Art. 35. - (1) Obiectivele pentru care s-au transmis declaraţii, în conformitate cu prevederile art. 7 şi ale art. 9-12, pot fi verificate de Organizaţie prin inspecţii iniţiale şi inspecţii de rutină.
(2) În cadrul inspecţiei iniţiale, Agenţia, împreună cu reprezentanţii instalaţiilor care produc substanţe chimice înscrise în liste, negociază cu echipa de inspecţie a Organizaţiei acorduri de instalaţie, care stabilesc, în detaliu, procedurile de verificare aplicabile inspecţiilor ulterioare la instalaţiile menţionate.
Art. 36. - (1) Organizaţia poate efectua, la solicitarea unui alt stat parte la convenţie, o inspecţie la cerere, notificată Agenţiei cu cel puţin 12 ore înainte ca echipa de inspecţie internaţională, desemnată în acest scop, să sosească la punctul de intrare în ţară. Echipa de inspecţie poate fi însoţită de un observator desemnat de statul care a solicitat inspecţia.
(2) În scopul clarificării şi eliminării tuturor suspiciunilor privind o posibilă nerespectare a prevederilor convenţiei, echipa de inspecţie, desemnată potrivit prevederilor alin. (1), are acces la orice instalaţie sau amplasament, precum şi în orice alt loc de pe teritoriul naţional, precizat în mandatul de inspecţie ca fiind relevant pentru obiectul inspecţiei.
(3) Agenţia şi persoanele controlate au dreptul şi obligaţia de a depune toate eforturile pentru a facilita îndeplinirea mandatului echipei de inspecţie şi a clarifica toate aspectele privind respectarea prevederilor convenţiei.
(4) Persoanele controlate sunt obligate să ia măsuri de protejare a instalaţiilor, a datelor şi informaţiilor cu caracter secret, care nu au legătură cu obiectul inspecţiei.
Art. 37. - Persoanele controlate de echipele de inspecţie ale Organizaţiei mai au, în afara celor prevăzute la art. 26, următoarele obligaţii:
Art. 38. - În vederea aplicării prevederilor convenţiei, referitoare la desfăşurarea inspecţiilor internaţionale, Agenţia întreprinde următoarele măsuri:
Art. 39. - Echipa de însoţire asigură, pe timpul desfăşurării inspecţiei, respectarea obligaţiilor şi exercitarea de către persoana inspectată a drepturilor care decurg din prevederile convenţiei. În acest scop:
Art. 40. - În vederea aplicării prevederilor convenţiei, referitoare la organizarea şi desfăşurarea inspecţiilor internaţionale de către Organizaţie, Ministerul Afacerilor Externe are următoarele obligaţii:
Art. 41. - Ministerul Finanţelor:
Art. 42. - Ministerul Transporturilor întreprinde următoarele măsuri cu privire la aeronavele, deţinute sau închiriate de Organizaţie, care transportă echipele de inspecţie şi echipamentele necesare inspecţiei:
Art. 43. - Ministerul Comunicaţiilor autorizează folosirea de către echipa de inspecţie a mijloacelor de telecomunicaţii ale Organizaţiei, pentru legături cu sediul Organizaţiei, precum şi între membrii echipei de inspecţie.
CAPITOLUL VII
Alte dispoziţii
Art. 44. - (1) Personalul Agenţiei este obligat să respecte caracterul secret al informaţiilor de care ia cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor sale.
(2) Agenţia va stabili, după caz, pe baza unui acord încheiat în acest scop cu Organizaţia, categoria de clasificare a informaţiilor cu caracter secret ce se transmit acesteia.
Art. 45. - Ministerul Afacerilor Externe participă la transmiterea operativă a declaraţiilor şi a altor documente între Agenţie şi Organizaţie.
Art. 46. - (1) Accesul specialiştilor corpului de control al Agenţiei la obiectivele şi instalaţiile care fac obiectul prezentei legi se face pe baza legitimaţiei emise de preşedintele Agenţiei.
(2) Accesul echipei de inspecţie internaţională la obiectivele şi instalaţiile care fac obiectul prezentei legi se face numai împreună cu membri ai echipei de însoţire, pe baza unei note verbale emise de Agenţie.
Art. 47. - (1) Agenţia acordă, la cerere, consultanţă de specialitate agenţilor economici şi altor persoane interesate în aplicarea regimului substanţelor chimice toxice şi precursorilor acestora.
(2) Agenţia editează şi difuzează materiale documentare şi organizează cursuri, seminarii, simpozioane şi alte forme de pregătire a agenţilor economici, a autorităţilor publice, precum şi a corpului de control, în vederea aplicării corecte şi eficiente a prevederilor convenţiei.
CAPITOLUL VIII
Infracţiuni şi contravenţii
Art. 48. - Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravenţională sau penală.
Art. 49. - Conducătorii persoanelor juridice sunt obligaţi să asigure respectarea prevederilor prezentei legi şi să stabilească atribuţiile ce revin personalului din subordine pentru aplicarea acestora.
Art. 50. - (1) Fapta de a folosi arme chimice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) În cazul în care fapta a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
(3) Tentativa se pedepseşte.
Art. 51. - (1) Dezvoltarea, producerea, dobândirea, deţinerea sau transferul, direct sau indirect, de arme chimice constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Sustragerea de substanţe chimice toxice sau de precursori pentru folosirea lor în scopurile armelor chimice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
(3) Tentativa se pedepseşte.
Art. 52. - (1) Ameninţarea adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau unei persoane fizice sau juridice cu folosirea armelor chimice, în scopul de a provoca moartea, incapacitatea temporară sau vătămări permanente unor persoane, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este condiţionată de îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act sau când, prin ameninţare, sub orice formă, se pretinde a se da ori a se preda arme chimice, în scopul de a provoca moartea, incapacitatea temporară sau vătămări permanente unor persoane, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
(3) Tentativa se pedepseşte.
Art. 53. - (1) Producerea substanţelor chimice înscrise în lista nr. 1, în cantităţi peste limitele sau în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 15-18, precum şi importul, exportul, deţinerea sau folosirea acestora, fără respectarea prevederilor art. 15 alin. (1) şi ale art. 22, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Importul şi exportul de substanţe chimice înscrise în listele nr. 2 şi 3, cu încălcarea prevederilor art. 23, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.
(3) Tentativa se pedepseşte.
Art. 54. - (1) Urmărirea penală în cazurile infracţiunilor prevăzute în prezenta lege se efectuează în mod obligatoriu de către procuror.
(2) Competenţa de a judeca, în primă instanţă, infracţiunile revine tribunalelor.
Art. 55. - Constituie contravenţii şi se sancţionează următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sunt considerate infracţiuni:
Art. 56. - (1) Sancţiunile contravenţionale pot fi aplicate şi persoanelor juridice.
(2) Pentru faptele prevăzute la art. 55, contravenţiile se constată şi amenda se aplică de către corpul de control al Agenţiei.
(3) Contravenţiilor prevăzute la art. 55 din prezenta lege le sunt aplicabile şi dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu excepţia prevederilor art. 25-27.
CAPITOLUL IX
Dispoziţii finale
Art. 57. - (1) Agenţia elaborează, pe baza prevederilor prezentei legi, norme metodologice privind procedurile tehnice de aplicare a dispoziţiilor acesteia, precum şi precizările şi detaliile referitoare la aplicarea convenţiei, ce se adoptă ulterior de către Conferinţa statelor părţi la convenţie.
(2) Normele metodologice prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României.
Art. 58. - (1) Prezenta lege intră în vigoare la data intrării în vigoare a convenţiei, cu excepţia articolelor precizate la alin. (3).
(2) Data intrării în vigoare a convenţiei, stabilită în conformitate cu art. XXI al acesteia, este 29 aprilie 1997.
(3) Prevederile art. 1, art. 2, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), (3) şi (4), art. 10 alin. (1) lit. a), art. 10 alin. (2) şi (3), art. 11 lit. a), art. 12 lit. a), art. 13 alin. (1) lit. a), art. 24, art. 44, art. 46 alin. (1), art. 47-49, art. 55 lit. a) şi d) şi ale art. 56-59 se aplică de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României.
(4) La data intrării în vigoare a prezentei legi, orice dispoziţie contrară se abrogă.
Art. 59. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta lege.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 24 martie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ANDREI IOAN CHILIMAN
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 24 martie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI
CRISTIAN DUMITRESCU
Bucureşti, 16 aprilie 1997.
Nr. 56.
ANEXA Nr. 1
LISTE DE SUBSTANŢE CHIMICE
LISTA Nr. 1
(Numărul CAS) ___________________ |
LISTA Nr. 2
(Numărul CAS) ___________________ |
LISTA Nr. 3
(Numărul CAS) __________________ |
ANEXA Nr. 2
DEFINIŢII
ale noţiunilor tehnice
1. Producerea unei substanţe chimice înseamnă obţinerea ei printr-o reacţie chimică.
2. Prelucrarea unei substanţe chimice înseamnă un proces fizic, cum ar fi: condiţionare, extracţie sau purificare, prin care substanţa respectivă nu este transformată într-o altă substanţă chimică.
3. Consum al unei substanţe chimice înseamnă transformarea acesteia într-o altă substanţă, prin reacţie chimică.
4. Număr CAS înseamnă numărul din Registrul Chemical Abstracts Service, corespunzător fiecărei substanţe chimice identificabile prin denumirea şi formula chimică structurală.
5. Substanţă chimică organică definită înseamnă orice substanţă chimică, aparţinând clasei de compuşi chimici care cuprinde toţi compuşii carbonului, cu excepţia oxizilor şi sulfurilor acestuia, precum şi a carbonaţilor metalici, şi care poate fi identificată prin denumirea chimică, formula structurală (dacă se cunoaşte) şi numărul CAS (dacă este atribuit).
6. Mandat de inspecţie înseamnă instrucţiunile emise de Organizaţie pentru echipa de inspecţie, în vederea desfăşurării unei anumite inspecţii.
7. Asistent de inspecţie înseamnă o persoană desemnată de Organizaţie pentru a-i ajuta pe inspectori să efectueze o inspecţie sau o vizită, cum ar fi: medic, personal medical auxiliar, agent de securitate, agent administrativ sau interpret.
8. Instalaţie se referă la oricare dintre obiectivele industriale definite mai jos:
9. Dobândire înseamnă operaţiunea de import, inclusiv acţiunea necomercială de primire din afara teritoriului naţional, precum şi primirea de la o persoană de pe teritoriul naţional.
10. Transfer înseamnă operaţiunea de export, inclusiv acţiunea necomercială de trimitere în afara teritoriului naţional, precum şi trimiterea către o persoană de pe teritoriul naţional.
ANEXA Nr. 3
PRIVILEGII ŞI IMUNITĂŢI
acordate inspectorilor şi asistenţilor de inspecţie*)
1. Pentru a-şi exercita funcţiile în mod eficace, inspectorilor şi asistenţilor de inspecţie li se vor acorda privilegii şi imunităţi, după cum se precizează la lit. a)-i). Privilegiile şi imunităţile vor fi acordate membrilor echipei de inspecţie în numele convenţiei şi nu pentru beneficiul personal al persoanelor respective. Aceste privilegii şi imunităţi le vor fi acordate pe întreaga perioadă dintre sosirea şi plecarea de pe teritoriul României, iar după aceea, ţinând seama de actele efectuate anterior în exercitarea funcţiilor lor oficiale.
2. Atunci când tranzitează teritoriul României, membrilor echipelor de inspecţie li se vor acorda privilegiile şi imunităţile de care se bucură agenţii diplomatici în aplicarea art. 40 alin. 1 din Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice. Documentelor şi corespondenţei, inclusiv înregistrărilor, precum şi probelor şi echipamentului aprobat, aduse de aceştia, li se vor acorda privilegiile şi imunităţile prevăzute la alin. 1 lit. c) şi d).
3. Fără lezarea privilegiilor şi imunităţilor, membrii echipei de inspecţie vor fi obligaţi să respecte legile şi reglementările în vigoare pe teritoriul României şi, în măsura în care acest lucru este în acord cu mandatul de inspecţie, să nu intervină în afacerile interne ale statului român. Dacă autorităţile române consideră că s-a abuzat de privilegiile şi imunităţile precizate în prezenta anexă, între Agenţie şi directorul general al Organizaţiei vor avea loc consultări pentru a se stabili dacă acest abuz a avut loc şi, dacă se stabileşte acest lucru, pentru a se evita repetarea unui asemenea abuz.
4. Directorul general al Organizaţiei poate renunţa la imunitatea de jurisdicţie a membrilor echipei de inspecţie, dacă este de părere că imunitatea ar împiedica cursul justiţiei şi că se poate renunţa la aceasta fără prejudicii pentru aplicarea prevederilor convenţiei. Renunţarea trebuie să fie întotdeauna expresă.
5. Observatorilor li se vor acorda aceleaşi privilegii şi imunităţi care se acordă inspectorilor în aplicarea prezentei anexe, cu excepţia acelora care se acordă în aplicarea alin. 1 lit. d).
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.