HOTĂRÂRE nr.1.247 din 6 decembrie 2001
pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 854/2000 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"
Textul actului publicat în M.Of. nr. 818/19 dec. 2001

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. I. - Hotărârea Guvernului nr.854/2000 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.492 din 9 octombrie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 9 va avea următorul cuprins:

"Art. 9. - (1) Conducerea regiei este asigurată de un consiliu de administraţie format din 5 persoane, dintre care una este directorul general, numite prin ordin al ministrului de resort.

(2) Directorul general are şi calitatea de preşedinte al consiliului de administraţie al regiei.

(3) Personalul de conducere al regiei, altul decât cel prevăzut la alin. (1) şi al sucursalelor sale este numit de consiliul de administraţie pe criteriul competenţei profesionale."

2. Articolul 10 va avea următorul cuprins:

"Art. 10. - Structura organizatorică şi funcţională a sucursalelor regiei şi modificarea repartizării pe sucursale a bunurilor din patrimoniul acestora, precum şi a celor din domeniul public şi privat al statului pe care le administrează se aprobă de consiliul de administraţie al regiei."

3. Anexa nr. 1. - Regulamentul de organizare şi funcţionare a Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" - se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.

Art. II. - Hotărârea Guvernului nr.854/2000 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.492 din 9 octombrie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Petru Şerban Mihăilescu

Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu

Bucureşti, 6 decembrie 2001.
Nr. 1.247.


ANEXĂ

REGULAMENTUL
de organizare şi funcţionare a Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. - Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", denumită în continuare regie, asigură administrarea, păstrarea integrităţii şi protejarea bunurilor aparţinând domeniului public al statului, destinate asigurării serviciilor publice de interes naţional - de reprezentare şi protocol pentru Senat, Camera Deputaţilor, Administraţia Prezidenţială, Guvern şi Curtea Constituţională -, în structura prevăzută în anexa nr. 2 la hotărâre, precum şi a bunurilor aparţinând domeniului privat al statului, pe care le are în administrare.

Art. 2. - (1) Regia este persoană juridică şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară; activitatea acesteia se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi cu cele ale prezentului regulament.

(2) Secretariatul General al Guvernului îndeplineşte faţă de regie atribuţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru ministerul de resort.

Art. 3. - Sediul regiei este în municipiul Bucureşti, str. Moliere nr. 2-4, sectorul 1.

CAPITOLUL II
Obiectul de activitate

Art. 4. - Obiectul de activitate al regiei îl constituie, în principal:

  1. administrarea, conservarea, protejarea şi întreţinerea bunurilor din domeniul public al statului, destinate serviciilor publice de interes naţional - de reprezentare şi protocol pentru Senat, Camera Deputaţilor, Administraţia Prezidenţială, Guvern şi Curtea Constituţională -, precum şi a celor proprietate privată a statului, pe care le are în administrare;
  2. asigurarea serviciilor de reprezentare şi protocol pentru Senat, Camera Deputaţilor, Administraţia Prezidenţială, Guvern, Curtea Constituţională şi pentru alte instituţii publice de interes naţional;
  3. administrarea, conservarea, protejarea şi întreţinerea imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea Guvernul şi, după caz, Administraţia Prezidenţială, pe bază de contracte de prestări de servicii;
  4. administrarea imobilelor cu destinaţie de reşedinţă oficială şi a celorlalte locuinţe de protocol;
  5. exploatarea în condiţii de eficienţă economică a bunurilor mobile şi imobile, proprietate a regiei sau administrate de aceasta, şi valorificarea comercială a lor în modalităţile permise de lege;
  6. închirierea spaţiilor de locuit şi a celor cu altă destinaţie decât cea de locuit, în condiţiile legii; închirierea spaţiilor ca sedii pentru ministere, autorităţi şi instituţii publice, partide politice, asociaţii, fundaţii, unităţi aparţinând cultelor religioase, unităţi din domeniul presei sau al editurilor, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului;
  7. exploatarea, la tarife stabilite pe criterii economice, a capacităţilor rămase disponibile în anumite perioade, de maximum 3 luni, după asigurarea serviciilor de reprezentare şi protocol şi a celor necesare instituţiilor publice centrale;
  8. prestarea de servicii specifice pentru întreţinerea sediilor administrative ale instituţiilor publice şi ale agenţilor economici;
  9. executarea lucrărilor de conservare, întreţinere, construcţii şi reparaţii la imobilele şi instalaţiile proprii, precum şi pentru terţi; executarea de confecţii metalice şi din lemn;
  10. prestarea de servicii specifice în domeniile hotelier şi alimentaţie publică, de agrement şi de refacere fizică, activităţi de asistenţă sanatorială;
  11. conservarea, dezvoltarea şi valorificarea, în condiţiile legii, a fondului forestier, agricol şi cinegetic, creşterea păsărilor, piscicultură şi apicultură;
  12. producţia agricolă, vegetală şi animală, şi valorificarea acesteia; prelucrarea şi conservarea legumelor şi a fructelor, fabricarea băuturilor alcoolice distilate, fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor, fabricarea produselor de panificaţie şi patiserie, cultura florilor şi plantelor ornamentale, prelucrarea şi conservarea cărnii, patiserie şi cofetărie;
  13. fabricarea produselor pentru hrana animalelor;
  14. argăsirea şi finisarea blănurilor, confecţionarea articolelor din blană;
  15. producţia poligrafică şi editorială; realizarea de tipărituri pentru Senat, Camera Deputaţilor, Administraţia Prezidenţială, Guvern, Curtea Constituţională, ministere, alte instituţii publice centrale şi alţi beneficiari;
  16. producerea şi emiterea, în condiţiile legii, a paşapoartelor, a permiselor de conducere auto, a certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor şi a altor documente şi tipărituri cu caracter special; tipărirea de formulare tipizate şi/sau cu regim special, documente cu caracter administrativ specifice activităţii financiar-contabile şi de trezorerie, titluri de stat, titluri de proprietate, înscrisuri de stat, acte de identitate şi imprimate confidenţiale, carnete de muncă, carnete de marinar, carnete de sănătate şi cărţi de alegător;
  17. alte activităţi anexe producţiei de tipărituri; producţia de accesorii pentru utilaje tipografice; producţia de bannere;
  18. comerţ cu amănuntul şi cu ridicata, activităţi de alimentaţie publică, operaţiuni de export-import;
  19. fabricarea ştampilelor din cauciuc şi a altor însemne specifice fiecărei instituţii solicitante;
  20. difuzarea produselor specifice obiectului de activitate al regiei prin concesionarea drepturilor de vânzare altor agenţi economici sau prin reţea proprie;
  21. efectuarea operaţiunilor de transport şi a altor servicii specifice obiectului propriu de activitate;
  22. efectuarea de experimentări, studii, prognoze şi norme în domeniul specific de activitate;
  23. organizarea acţiunilor de formare şi perfecţionare profesională în domeniul specific de activitate;
  24. asigurarea, conform prevederilor legale în vigoare, a colaborării şi cooperării tehnice, ştiinţifice şi tehnologice cu firme din ţară şi din străinătate, în sistem de reprezentare şi/sau prin asociere, pentru produsele specifice domeniului de activitate;
  25. organizarea de licitaţii în domeniu, în ţară şi în străinătate;
  26. administrarea parcului auto propriu şi asigurarea prestaţiilor de transport pentru aparatul de lucru al Guvernului şi pentru activităţile de reprezentare şi protocol;
  27. servicii de transport intern şi internaţional; service auto; şcoală de şoferi; producţie de piese de schimb şi subansambluri pentru mijloace de transport auto;
  28. activităţi legate de gestionarea sălilor de spectacole, organizarea de expoziţii, proiecţia de filme, jocuri distractive şi de noroc;
  29. tranzacţii imobiliare;
  30. activităţi specifice agenţiilor de turism;
  31. extracţia şi prepararea turbei;
  32. realizarea altor activităţi care au legătură cu obiectul său de activitate.

CAPITOLUL III
Patrimoniul şi structura regiei

Art. 5. - (1) Patrimoniul regiei este de 1.407.935 milioane lei, potrivit bilanţului contabil încheiat la data de 30 iunie 2001.

(2) Pentru realizarea serviciilor publice de interes naţional - de reprezentare şi protocol - regia are în administrare bunurile din domeniul public al statului prevăzute în anexa nr. 3 la hotărâre.

(3) Bunurile din domeniul privat al statului administrate de regie sunt prevăzute în anexa nr. 4 la hotărâre.

(4) Regia este proprietara bunurilor prevăzute în anexa nr. 5 la hotărâre, iar în exercitarea dreptului de proprietate regia posedă, foloseşte şi dispune în mod autonom de aceste bunuri, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită.

(5) Regia nu poate aduce ca aport în cadrul operaţiunilor de asociere bunurile din domeniul public al statului pe care le are în administrare.

Art. 6. - (1) Regia are în structura sa sucursalele, cu statut de unităţi fără personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 2 la hotărâre.

(2) Modul de organizare şi funcţionare a sucursalelor, relaţiile acestora cu regia, precum şi relaţiile dintre ele se stabilesc prin regulamente de organizare şi funcţionare aprobate de consiliul de administraţie al regiei.

(3) Structura organizatorică şi funcţională a sucursalelor, precum şi modificarea repartizării patrimoniului între acestea se aprobă de consiliul de administraţie al regiei.

CAPITOLUL IV
Conducerea şi gestionarea activităţii regiei

Art. 7. - (1) Conducerea regiei este asigurată de un consiliu de administraţie format din 5 persoane, dintre care una este directorul general, numite prin ordin al ministrului de resort.

(2) Directorul general are şi calitatea de preşedinte al consiliului de administraţie al regiei.

(3) Consiliul de administraţie al regiei îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul regulament de organizare şi funcţionare. Consiliul de administraţie hotărăşte în problemele privind activitatea regiei, cu excepţia celor care, potrivit legii, sunt date în competenţa directorului general.

Art. 8. - Componenţa consiliului de administraţie al regiei este următoarea: - preşedinte - director general; - un reprezentant din partea Secretariatului General al Guvernului; - un reprezentant din partea Ministerului Finanţelor Publice; - doi specialişti în domeniu.

Art. 9. - Membrii consiliului de administraţie se numesc pentru o perioadă de 4 ani, putând fi înlocuiţi prin ordin al ministrului de resort.

Art. 10. - Membrii consiliului de administraţie al regiei îşi păstrează calitatea de angajat la instituţia sau unitatea de unde provin şi toate drepturile şi obligaţiile decurgând din această calitate; aceştia sunt plătiţi cu o indemnizaţie stabilită de consiliul de administraţie pentru activitatea desfăşurată în această calitate.

Art. 11. - Consiliul de administraţie al regiei are următoarele atribuţii, răspunderi şi competenţe:

  1. aprobă structura organizatorică şi funcţională a sucursalelor, precum şi organigrama şi statul de funcţii al regiei;
  2. aprobă strategia de restructurare, organizare şi funcţionare a regiei şi a sucursalelor sale;
  3. supune spre aprobare, în condiţiile legii, bugetul de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere ale regiei;
  4. analizează şi aprobă rapoartele periodice privind realizarea indicatorilor aprobaţi prin bugetul de venituri şi cheltuieli, pe bază de balanţă de verificare contabilă, şi aprobă măsurile pentru desfăşurarea activităţii regiei, în condiţii care să asigure echilibrul bugetului de venituri şi cheltuieli;
  5. aprobă contractarea de împrumuturi pe termen lung sau mediu şi modul de rambursare a acestora, conform prevederilor legale;
  6. numeşte şi revocă personalul de conducere al regiei, prevăzut la art. 9 alin. (3) din hotărâre;
  7. propune, în condiţiile legii, majorarea sau diminuarea patrimoniului regiei, inclusiv prin externalizarea şi transformarea în societăţi comerciale a unor sucursale sau active corporale independente;
  8. aprobă scăzăminte şi pierderi, în condiţiile legii;
  9. aprobă, în condiţiile legii, modalitatea de amortizare a activelor corporale şi necorporale din patrimoniul regiei;
  10. aprobă achiziţionarea de bunuri imobile, construcţii şi terenuri, în condiţiile legii;
  11. aprobă înstrăinarea bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul regiei, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
  12. aprobă preţuri şi tarife pentru produsele şi prestaţiile sale, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
  13. dispune punerea în aplicare a hotărârilor definitive şi irevocabile ale instanţelor judecătoreşti, referitoare la retrocedarea de bunuri şi valori;
  14. aprobă sistemul de salarizare a personalului anagajat, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege şi a fondului de salarii prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli;
  15. aprobă contractul colectiv de muncă;
  16. aprobă planul de investiţii anual al regiei;
  17. aprobă scoaterea din funcţiune şi casarea mijloacelor fixe;
  18. aprobă, în condiţiile legii, înfiinţarea sau desfiinţarea de subunităţi, comasarea sau divizarea acestora, participarea la constituirea de noi persoane juridice, precum şi asocierea cu alte persoane juridice sau fizice;
  19. aprobă regulamentul de ordine interioară, precum şi normele de protecţie şi securitate a muncii;
  20. desemnează reprezentanţii regiei în adunările generale ale acţionarilor şi în consiliile de administraţie, precum şi cenzorii în societăţile comerciale la care regia este acţionar;
  21. adoptă, în condiţiile legii, orice alte hotărâri cu privire la activitatea regiei.

Art. 12. - Directorul general al regiei are, în principal, următoarele atribuţii şi competenţe:

  1. selecţionează, angajează şi concediază personalul de conducere, altul decât cel prevăzut la art. 9 alin. (3) din hotărâre, şi personalul de execuţie, cu respectarea prevederilor legislaţiei muncii şi a contractului colectiv de muncă;
  2. negociază contractul colectiv de muncă şi încheie contractele individuale de muncă;
  3. asigură conducerea operativă a regiei şi a sucursalelor sale, împreună cu directorii executivi;
  4. reprezintă regia în relaţiile cu terţii şi semnează actele ce angajează regia faţă de aceştia, pe baza şi în limitele împuternicirilor date de consiliul de administraţie şi ale celor conferite de legislaţia în vigoare;
  5. organizează şi exercită controlul financiar de gestiune, conform prevederilor legale;
  6. coordonează direct activitatea de control financiar intern, de organizare şi salarizare, precum şi cea juridică;
  7. aprobă şi ia măsuri, potrivit legii, pentru imputarea şi recuperarea pagubelor rezultate din culpa angajaţilor regiei şi, după caz, ai sucursalelor sale;
  8. răspunde de aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului de administraţie;
  9. aprobă programul de lucru al regiei;
  10. analizează modul de derulare a contractelor încheiate de regie;
  11. exercită orice alte atribuţii ce îi sunt stabilite prin regulamentul de ordine interioară, precum şi prin reglementările legale în vigoare.

Art. 13. - Consiliul de administraţie se întruneşte în şedinţe ordinare o dată pe lună sau, ori de câte ori este nevoie, la cererea preşedintelui ori a unei treimi din numărul membrilor săi.

Art. 14. - Pentru luarea unor anumite decizii consiliul de administraţie poate atrage în activitatea de analiză specialişti din diferite sectoare, a căror activitate va fi remunerată prin înţelegerea părţilor, pe bază de contract civil.

Art. 15. - Directorul general al regiei conduce activitatea curentă a acesteia şi reprezintă regia în relaţiile cu autorităţile publice, cu alte persoane juridice, precum şi cu persoane fizice.

Art. 16. - În lipsa directorului general atribuţiile acestuia sunt exercitate de unul dintre directorii executivi ai regiei, pe bază de delegaţie scrisă.

Art. 17. - După încheierea bilanţului contabil anual şi a contului de profit şi pierdere consiliul de administraţie prezintă Secretariatului General al Guvernului un raport asupra activităţii desfăşurate de regie în anul precedent şi asupra programului de activitate pe anul în curs.

CAPITOLUL V
Bugetul şi administrarea acestuia. Relaţii financiare

Art. 18. - (1) Regia întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, conform modelelor elaborate de Ministerul Finanţelor Publice.

(2) Bugetele de venituri şi cheltuieli ale sucursalelor din structura regiei asigură funcţionarea corectă şi dezvoltarea tehnologică, la nivelul standardelor, ale activităţilor de producţie, prestări de servicii, întreţinere, protejare şi conservare a bunurilor din domeniul public al statului destinate activităţii de reprezentare şi protocol.

(3) Sucursalele îşi organizează şi îşi conduc evidenţa contabilă în conformitate cu prevederile legale. Acestea întocmesc anual bugetul de venituri şi cheltuieli şi bilanţul contabil ca părţi integrante din bugetul, respectiv din bilanţul regiei.

Art. 19. - Operaţiunile de încasări şi plăţi în lei şi în valută se efectuează de regie prin conturi deschise la bănci şi prin casieria proprie, potrivit prevederilor legale.

CAPITOLUL VI
Relaţii comerciale

Art. 20. - Relaţiile comerciale dintre regie şi terţi se bazează pe raporturi contractuale.

Art. 21. - Preţurile şi tarifele pentru produsele şi prestările de servicii executate de regie se stabilesc în funcţie de cerere şi ofertă, cu aprobarea consiliului de administraţie.

CAPITOLUL VII
Dispoziţii finale

Art. 22. - (1) Litigiile de orice fel în care este implicată regia sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit legii.

(2) În litigiile referitoare la dreptul de administrare asupra bunurilor din domeniul public şi privat al statului şi la dreptul de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul propriu, în instanţă regia stă în nume propriu.

(3) În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul public şi privat al statului pe care le administrează, regia are obligaţia să arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă şi ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Regia răspunde, în condiţiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligaţii. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligaţii poate atrage revocarea dreptului de administrare.

Art. 23. - Prezentul regulament de organizare şi funcţionare se completează cu celelalte prevederi legale care reglementează activitatea regiilor autonome.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 02:54

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.