ORDIN nr.1.754 din 22 noiembrie 2001
al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei privind aprobarea modelului şi conţinutului certificatelor de naţionalitate şi atestatelor de bord pentru navele de naţionalitate română
Textul actului publicat în M.Of. nr. 824/20 dec. 2001

Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei,

în temeiul prevederilor art. 12 lit. ş) din Ordonanţa Guvernului nr.19/1997 privind transporturile, aprobată şi modificată prin Legea nr. 197/1998, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr.3/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere prevederile Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr.145/2001,

emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Se aprobă modelul şi conţinutul certificatelor de naţionalitate şi atestatelor de bord pentru navele de naţionalitate română, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 care fac parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Dimensiunile şi elementele de siguranţă ale documentelor prevăzute la alin. (1) se stabilesc de Inspectoratul Navigaţiei Civile - I.N.C. Constanţa.

Art. 2. - Procedura de eliberare, de prelungire a valabilităţii şi de preschimbare a documentelor prevăzute la art. 1 alin. (1) se stabileşte de Inspectoratul Navigaţiei Civile - I.N.C. Constanţa.

Art. 3. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 4. - Inspectoratul Navigaţiei Civile I.N.C. Constanţa va aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

p. Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei,
Ion Şelaru,
secretar de stat

Bucureşti, 22 noiembrie 2001.
Nr. 1.754.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 13:47

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.