DECIZIE nr.257 din 20 septembrie 2001
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 842/28 dec. 2001

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ioan Vida - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Cristina Radu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal, excepţie ridicată de Marin Luţu şi Romelia Rus în Dosarul nr. 1.512/2000 al Tribunalului Bucureşti, Secţia a II-a penală.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 12 martie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 1.512/2000, Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal, excepţie ridicată de Marin Luţu şi Romelia Rus.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) şi l) din Constituţie, referitoare la reglementarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici şi a regimului general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială, susţinându-se că, faţă de această diferenţiere stabilită de Constituţie între statutul juridic al funcţionarilor publici reglementat prin Legea nr. 188/1999 şi regimul general privind raporturile de muncă, este evident că dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal, care anulează distincţia făcută de Legea fundamentală, sunt neconstituţionale.
Exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa arată că aceasta este întemeiată. Se arată că art. 147 alin. 2 din Codul penal asimilează funcţia pe care o îndeplineşte un funcţionar public cu funcţia pe care o desfăşoară un salariat, indiferent cine este angajatorul. Această dispoziţie, afirmă instanţa, încalcă prevederile art. 72 alin. (3) lit. i) şi l) din Constituţie, care se referă la reglementarea separată a statutului funcţionarilor publici şi a regimului general al raporturilor de muncă, sindicate şi protecţia socială, care se referă la ceilalţi salariaţi. Funcţionarul public este purtător al autorităţii publice, învestit cu prerogative de putere publică, pe când salariatul este un executant al unor activităţi corespunzătoare profilului şi specializării sale, în contextul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice. Se mai arată că art. 61 alin. 1 din Codul muncii se referă la un statut al personalului din administraţia de stat, ceea ce marchează deosebirea de regim dintre personalul din administraţia de stat şi alte categorii de personal. În alin. 2 al aceluiaşi articol din Codul muncii se făcea referire la statutul personalului din aparatul de stat, statut care nu a fost adoptat până în 1989. Abia Legea nr. 188/1999 reglementează organizarea funcţiei publice şi Statutul funcţionarilor publici. Instanţa conchide c㠄asimilarea” funcţionarului cu funcţionarul public excede cadrului dispoziţiilor constituţionale, încălcându-se prevederile din Constituţie menţionate, respectiv ale art. 72 alin. (3) lit. i) şi l).
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul său de vedere, arată că prin dispoziţiile Constituţiei nu se defineşte nici noţiunea de funcţionar public, nici aceea de funcţionar. Definirea şi reglementarea statutului acestor categorii de salariaţi sunt de domeniul legii. Înţelesul acestor noţiuni este stabilit în art. 147 din Codul penal şi în Legea nr. 188/1999 care reglementează Statutul funcţionarilor publici. Deosebirile dintre aceste două reglementări nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi aplicare a legilor, ceea ce excede competenţei Curţii Constituţionale. Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 „[...] Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei”. De asemenea, se mai arată în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, constituţionalitatea unei dispoziţii legale nu poate fi examinată prin raportare la o altă dispoziţie legală, ci doar printr-o raportare la o normă constituţională.
Cu privire la dispoziţiile art. 258 din Codul penal, prin care faptele prevăzute în art. 246-250 din Codul penal se pedepsesc şi în cazurile în care autorul nu are calitatea de funcţionar public, ci este un alt funcţionar, făcându-se distincţie doar sub aspectul limitelor pedepsei aplicabile, se arată că intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului stabilirea cerinţei de subiect activ calificat, în cazul anumitor infracţiuni. Noţiunea generală de funcţionar nu este de nivel constituţional, iar reglementările privitoare la funcţionari, inclusiv cele legate de infracţiunile săvârşite de funcţionari, sunt de nivelul legii.
În concluzie, în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arată că dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal sunt constituţionale şi se propune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, în punctul său de vedere, arată că prin numeroase decizii Curtea Constituţională a statuat că reglementările referitoare la noţiunile de funcţionar public şi funcţionar, inclusiv cele legate de infracţiunile săvârşite de persoanele care au această calitate, sunt de nivelul legii.
De asemenea, se arată că în art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie se face referire numai la noţiunea de funcţionari publici, nu şi la aceea de funcţionar, situaţie în care, pe cale de consecinţă, conceptul de funcţionar, nefiind de nivel constituţional, este de domeniul legii. De aceea afirmaţiile privitoare la neconstituţionalitatea noţiunilor de funcţionar public şi funcţionar sunt neîntemeiate, deoarece ele nu încalcă nici o prevedere a Constituţiei. Ele sunt definite în art. 147 din Codul penal, nu în Constituţie. În consecinţă, reglementarea răspunderii penale pentru infracţiunile de serviciu atât pentru funcţionarii publici, cât şi pentru ceilalţi funcţionari nu poate fi considerată neconstituţională, câtă vreme cele două noţiuni sunt de nivelul legii. Dispoziţiile art. 147, care le definesc, nu încalcă prevederile art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, deoarece Codul penal este o lege organică.
Cu privire la criticile aduse de autorii excepţiei, în sensul existenţei unei neconcordanţe între art. 147 din Codul penal şi dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, se arată că aceasta nu este o problemă de ordin constituţional, ci una de interpretare a legii.
Preşedintele Senatului n-a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi cel al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din cererea formulată de autorul acesteia şi din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal. Aceste dispoziţii au următorul conţinut: Art. 147 alin. 2: „Prin „funcţionar” se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.”
Art. 258: „Dispoziţiile art. 246-250 privitoare la funcţionari publici se aplică şi celorlalţi funcţionari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime.”
Autorii excepţiei susţin că aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) şi l) din Constituţie, care sunt următoarele:
„Prin lege organică se reglementează: [...]
i) statutul funcţionarilor publici; [...]
l) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere nici unei dispoziţii şi nici unui principiu din Constituţie, ci se întemeiază pe acestea.
Dacă, potrivit prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, reglementarea statutului funcţionarilor publici se face prin lege organică, deci de către legiuitor, cu atât mai mult reglementarea statutului juridic al celorlalţi funcţionari este de atributul legiuitorului. Întrucât Constituţia nu defineşte noţiunile de funcţionar public şi de funcţionar, rămâne în sarcina exclusivă a legiuitorului să le definească. Este ceea ce Codul penal, care este o lege organică, face prin dispoziţiile art. 147, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie, în sensul cărora infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică. Tot de competenţa exclusivă a legiuitorului ţine şi stabilirea infracţiunilor săvârşite de către funcţionari sau funcţionari publici, aşa cum este cazul infracţiunilor de serviciu. Faptul că legiuitorul a prevăzut prin dispoziţiile art. 258 din Codul penal că infracţiunile de serviciu prevăzute în art. 246-250 din Codul penal pot fi săvârşite şi de funcţionari fără atribuţii publice, cu precizarea că pentru aceştia maximul pedepsei se reduce cu o treime, nu înseamnă asimilarea funcţionarilor cu funcţionarii publici, aşa cum susţin autorii excepţiei, ci exprimă voinţa legiuitorului de a sancţiona şi încălcarea de către funcţionari a îndatoririlor de serviciu, chiar dacă faptele săvârşite de aceştia prezintă un grad de pericol social generic mai redus decât al faptelor comise de funcţionarii publici.
În practica sa jurisdicţională Curtea Constituţională a avut de soluţionat numeroase excepţii de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 147 şi 258 din Codul penal, respectiv noţiunile de funcţionar public şi funcţionar şi infracţiunile la care subiectul activ nemijlocit (autorul) are această calitate. Deşi multe dintre excepţii se refereau la textele art. 147 şi 258 în redactarea anterioară modificării Codului penal prin Legea nr. 140/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.289 din 14 noiembrie 1996, diferită de cea în vigoare, din deciziile Curţii se desprinde soluţia de principiu în soluţionarea acestor excepţii, bazată pe teza că noţiunile de funcţionar public şi funcţionar sunt de nivelul legii şi deci intră în competenţa exclusivă a legiuitorului atât definirea acestor noţiuni, cât şi stabilirea răspunderii penale pentru infracţiunile săvârşite de persoanele cu această calitate. În consecinţă, excepţiile de neconstituţionalitate având acest obiect au fost respinse ca fiind neîntemeiate. Astfel, în Decizia Curţii Constituţionale nr. 35 din 27 aprilie 1994, rămasă definitivă ca urmare a Deciziei nr.108 din 8 noiembrie 1994, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.339 din 7 decembrie 1994, s-a arătat c㠄reglementările referitoare la noţiunea de funcţionar, inclusiv cele legate de infracţiunile săvârşite de aceştia, sunt de nivelul legii. De aceea susţinerile privind neconstituţionalitatea noţiunii de funcţionar sunt neîntemeiate, întrucât aceasta nu încalcă o prevedere expresă a Constituţiei”. În acelaşi sens s-a exprimat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr.152 din 10 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.463 din 14 august 2001.
Considerentele care au stat la baza soluţiilor anterioare privind aceste dispoziţii legale sunt valabile şi în prezenta cauză, neexistând motive sau elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii. Aşa fiind, critica referitoare la dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal urmează să fie respinsă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 1, 2, 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum şi al art. 23 şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal, excepţie ridicată de Marin Luţu şi Romelia Rus în Dosarul nr. 1.512/2000 al Tribunalului Bucureşti, Secţia a II-a penală.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Cristina Radu

Întrucât magistratul-asistent Cristina Radu se află în imposibilitate de a semna, deoarece a fost numită în funcţia de procuror, în locul său semnează, în temeiul art. 261 din Codul de procedură civilă,

Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu

Joi, 24 septembrie 2026, 10:04

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.