ORDIN nr.2.312 din 19 decembrie 2001
al ministrului finanţelor publice pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr.7/2001 privind impozitul pe venit
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 842/28 dec. 2001 |
Ministrul finanţelor publice,
în temeiul art. 2 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.68/1997 privind procedura de întocmire şi depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 28, art. 63 alin. (1) şi (2),
art. 66 alin. (6) şi art. 84 din Ordonanţa Guvernului nr.7/2001 privind impozitul pe venit, şi în baza art. 14 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr.18/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă modelul şi conţinutul formularelor:
Art. 2. - Formularele prevăzute la art. 1, cu excepţia celor prevăzute la pct. 8 şi 9, se completează şi se depun conform instrucţiunilor prevăzute în anexa nr. 2.
Art. 3. - Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, utilizare şi păstrare a formularelor prevăzute la art. 1 sunt stabilite în anexa nr. 3.
Art. 4. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 5. - Direcţia generală de proceduri fiscale, Direcţia generală a tehnologiei informaţiei, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 6. - (1) Prezentul ordin intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2002.
(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului finanţelor nr. 1.423/1999 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr.73/1999 privind impozitul pe venit, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.591 din 6 decembrie 1999.
Art. 7. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 19 decembrie 2001.
Nr. 2.312.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.