ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.184 din 20 decembrie 2001
pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr.84/1995
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 849/29 dec. 2001 |
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articol unic. - Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.606 din 10 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Alineatele (41)-(43) ale articolului 166 vor avea următorul cuprins:
"(41) Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar de stat grădiniţe, şcoli generale (primare şi gimnaziale), licee, grupuri şcolare, seminarii teologice, şcoli profesionale şi şcoli postliceale - fac parte din domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv al municipiului Bucureşti, şi sunt în administrarea consiliilor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietate a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat.
(42) Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ special de stat fac parte din domeniul public judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, şi sunt în administrarea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea. Celelalte componente ale bazei materiale ale unităţilor de învăţământ special de stat sunt de drept proprietate a acestora.
(43) Schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar se poate realiza numai cu avizul conform al ministrului educaţiei şi cercetării. Înstrăinarea sau schimbarea destinaţiei bunurilor din baza materială a învăţământului, fără avizul ministrului educaţiei şi cercetării, constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii penale. Actele de înstrăinare sau de schimbare a destinaţiei bunurilor din baza materială a învăţământului, fără avizul ministerului educaţiei şi cercetării sunt nule. Administrarea procesului educaţional din unităţile de învăţământ preuniversitar şi special de stat prevăzute la alin. (41) şi (42) se face de către inspectoratele şcolare judeţene, respectiv de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti."
2. Articolul 167 se completează după alineatul (2) cu alineatul (21) cu următorul cuprins:
"(21) Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pot obţine venituri proprii realizate, în condiţiile legii, din: activitatea de producţie (ateliere-şcoală, ferme agricole etc.), prestări de servicii, taxe de la persoane fizice şi juridice, venituri din închirieri de spaţii, donaţii, sponsorizări şi alte venituri realizate din activitatea de învăţământ, activităţi cultural-educative, ale internatelor şi cantinelor pentru preşcolari şi elevi. Veniturile astfel realizate vor fi utilizate exclusiv de către aceste unităţi."
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul educaţiei şi cercetării,
Ecaterina Andronescu
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Ministrul pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Petru Şerban Mihăilescu
Preşedintele Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Copilului şi Adopţie,
Gabriela Coman,
secretar de stat
Bucureşti, 20 decembrie 2001.
Nr. 184.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.