LEGE nr.756 din 27 decembrie 2001
asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate
|
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 2/4 ian. 2002 |
|
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
| CAPITOLUL I | |
| Declaraţia de cooperare | Art. 1. - Statul român asigură, la cererea unui alt stat, în condiţiile prezentei legi, asistenţă în materia transferării persoanelor condamnate. |
| Dreptul aplicabil | Art. 2. - (1) Prezenta lege se aplică numai în baza şi pentru executarea normelor de cooperare judiciară interesând domeniul transferului de persoane condamnate, cuprinse în convenţiile internaţionale la care România este parte. (2) Dispoziţiile prezentei legi se aplică deopotrivă, în completare, situaţiilor nereglementate prin convenţiile internaţionale la care se referă alin. (1). (3) Prezenta lege nu aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor care decurg din normele internaţionale privitoare la transferarea în străinătate a deţinuţilor în scop de confruntare sau de depunere de mărturie. (4) În cuprinsul cererii de transferare a condamnatului statul român va preciza în temeiul cărui instrument internaţional este formulată cererea. |
| Definiţii | Art. 3. - În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile următoare se definesc astfel: a) condamnare desemnează orice pedeapsă sau altă măsură privativă de libertate, pronunţată de către un judecător pentru o durată limitată sau nedeterminată, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni; b) hotărâre semnifică o hotărâre judecătorească prin care se pronunţă o condamnare; c) stat de condamnare reprezintă statul în care a fost condamnată persoana care poate fi transferată sau care deja a fost transferată; d) stat de executare reprezintă statul către care condamnatul poate fi transferat sau a fost deja transferat în vederea executării condamnării sale; e) resortisant al unui stat de condamnare sau de executare se referă, în cazul României, la cetăţeanul român. |
| Obiectivul transferului | Art. 4. - (1) O persoană condamnată pe teritoriul României poate, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, să fie transferată pe teritoriul altui stat, al cărui resortisant este, pentru a executa acolo condamnarea care i-a fost aplicată printr-o hotărâre pronunţată de o instanţă română. (2) Ca efect al reciprocităţii convenţionale prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător în cazul în care un cetăţean român a fost condamnat în alt stat. (3) Persoana condamnată se poate adresa statului de condamnare ori statului de executare, în scopul de a fi transferată. (4) Transferarea poate să fie cerută fie de către statul de condamnare, fie de către statul de executare. |
| Condiţiile transferării | Art. 5. - O transferare nu poate avea loc decât în următoarele condiţii: a) condamnatul trebuie să fie resortisant al statului de executare; b) hotărârea trebuie să fie definitivă; c) durata condamnării pe care persoana condamnată o mai are încă de executat trebuie să fie de cel puţin 6 luni la data primirii cererii de transferare sau să fie nedeterminată. În cazuri excepţionale cele două state pot să convină asupra unei transferări chiar dacă durata condamnării rămase de executat este mai mică de 6 luni; d) transferul este consimţit de către persoana condamnată sau, dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei. Consimţământul nu se cere în cazul evadatului care se refugiază în statul de executare al cărui resortisant este; e) faptele care au determinat condamnarea trebuie să constituie infracţiuni în raport cu dreptul statului de executare sau să fi constituit astfel de infracţiuni, dacă ar fi fost comise pe teritoriul său; f) statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări; în caz contrar transferarea nu poate avea loc. |
| Cereri şi răspunsuri | Art. 6. - (1) Cererile de transferare şi răspunsurile trebuie formulate în scris. (2) Cererile se adresează de către autoritatea competentă a statului solicitant autorităţii competente a statului solicitat. Răspunsurile se comunică pe aceleaşi căi. (3) Autoritatea competentă potrivit alin. (2) este, în cazul statului român, Ministerul Justiţiei, iar în cazul statului străin, în înţelesul prezentei legi, autoritatea centrală competentă. (4) Statul român solicitat va informa statul străin solicitant, în cel mai scurt timp, despre hotărârea sa de a accepta sau de a refuza transferarea cerută. Art. 7. - Cererile de transferare adresate statului român se rezolvă potrivit dreptului intern român, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel. Art. 8. - Dispoziţiile privitoare la statul român, ca stat de condamnare, se aplică în mod corespunzător în cazul în care statul român are calitatea de stat de executare. CAPITOLUL II SECŢIUNEA 1 Paragraful 1 |
| Obligaţia de a furniza informaţii | Art. 9. - (1) Orice condamnat de către o instanţă română, căruia i se pot aplica prevederile prezentei legi, trebuie să fie informat în scris, prin grija Ministerului Justiţiei, despre conţinutul exact al convenţiei internaţionale incidente. (2) În cazul în care condamnatul şi-a exprimat pe lângă statul român, ca stat de condamnare, dorinţa de a fi transferat, Ministerul Justiţiei va informa despre aceasta autoritatea centrală competentă a statului de executare, cât mai curând posibil, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. (3) Informaţiile trebuie să cuprindă: (4) În cazul în care condamnatul şi-a exprimat, pe lângă statul de executare, dorinţa de a fi transferat, statul român va comunica, la cerere, statului de executare informaţiile prevăzute la alin. (3). (5) Condamnatul trebuie să fie informat în scris despre orice demers întreprins de către fiecare dintre cele două state în aplicarea prevederilor alin. (1)-(4), precum şi despre orice hotărâre luată de unul dintre ele cu privire la cererea de transferare. |
| Înscrisuri ajutătoare | Art. 10. - (1) În scopul rezolvării cererii de transferare statul român va solicita statului de executare transmiterea următoarelor acte: a) un document sau o declaraţie care să ateste că persoana condamnată este resortisant al statului de executare; b) o copie de pe dispoziţiile legale ale statului de executare, din care să rezulte că faptele care au determinat pronunţarea hotărârii în statul de condamnare constituie o infracţiune prevăzută şi pedepsită în dreptul intern al statului de executare sau să constituie o astfel de infracţiune dacă ar fi fost comisă pe teritoriul său; c) o declaraţie conţinând informaţiile privitoare la procedura pentru care se va opta, în vederea punerii în executare a condamnării; dispoziţiile art. 20 se aplică în mod corespunzător. (2) Cu excepţia cazului în care unul dintre cele două state nu îşi dă acordul la transferare, statul român comunică statului de executare următoarele: (3) Statul român poate solicita statului de executare să îi trimită oricare dintre documentele menţionate la alin. (1) înainte de a formula cererea de transferare sau de a lua hotărârea de acceptare ori de refuzare a transferării. Acelaşi drept îl are şi statul de executare, ori de câte ori solicită statului român să îi transmită documente dintre cele menţionate la alin. (2). |
| Consimţământul condamnatului | Art. 11. - (1) Statul român va proceda în aşa fel încât persoana care ar urma să îşi dea consimţământul la transferare în temeiul art. 5 lit. d) să o facă de bunăvoie şi în deplină cunoştinţă de consecinţele juridice care decurg din aceasta. (2) Statul român trebuie să dea statului de executare posibilitatea să verifice, prin intermediul unui consul sau al altui funcţionar desemnat de acord cu statul de executare, că acest consimţământ a fost dat în condiţiile alin. (1). |
| Efectul transferării pentru statul de condamnare | Art. 12. - (1) Preluarea în sarcină a condamnatului de către autorităţile statului de executare are drept efect suspendarea executării condamnării în România. (2) Statul român nu mai poate să asigure executarea ori să continue executarea condamnării atunci când statul de executare consideră, potrivit legii, ca terminată executarea condamnării. |
| Revizuirea hotărârii | Art. 13. - (1) Numai statul român, ca stat de condamnare, are dreptul de a exercita căile de control judiciar vizând desfiinţarea sau modificarea hotărârii. Condamnatul poate să solicite, chiar după transferare, exercitarea unei asemenea căi de control judiciar. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu au legătură cu procedura conversiunii condamnării, reglementată prin art. 22. Paragraful 2 |
| Proceduri prealabile | Art. 14. - (1) Cererea de transferare formulată de un resortisant străin condamnat de o instanţă română se transmite Ministerului Justiţiei din România. Ca urmare, ministerul solicită să i se transmită de urgenţă: a) de către parchetul de pe lângă curtea de apel competentă, actele şi informaţiile la care se referă art. 9 alin. (3) şi art. 10 alin. (2) lit. a)-c); b) de către Direcţia Generală a Penitenciarelor, actele prevăzute la art. 10 alin. (2) lit. d). (2) Actele menţionate la alin. (1) pot fi solicitate deopotrivă ca urmare a unei cereri de transferare formulate de către oricare dintre cele două state în relaţie. (3) După primirea actelor şi informaţiilor menţionate la alin. (1) Ministerul Justiţiei le va traduce şi apoi le va transmite, împreună cu cererea de transferare, autorităţii centrale din statul de executare, de la care va cere totodată să îi transmită documentele menţionate la art. 10 alin. (1), precum şi consimţământul său la transferare, dacă acceptă cererea. (4) Procedura de la alin. (3) nu va fi îndeplinită dacă autorităţile române deţin informaţii sau documente care atrag în mod necesar refuzul transferului solicitat. O asemenea soluţie poate fi dată de către curtea de apel competentă, sesizată de procurorul general al curţii, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei. Sentinţa curţii de apel se motivează şi este supusă recursului, în termen de 5 zile de la pronunţare. (5) Dacă soluţia de refuz al transferării, evocată la alin. (4), rămâne definitivă, Ministerul Justiţiei va informa despre aceasta, în cel mai scurt timp, autoritatea centrală a statului de executare. Informarea condamnatului se va face în timp util, conform art. 9 alin. (5), prin intermediul Direcţiei Generale a Penitenciarelor. |
| Acceptarea sau respingerea cererii | Art. 15. - (1) În cazul în care procedura de soluţionare a cererii de transferare continuă, toate documentele, inclusiv cele furnizate de statul de executare, sunt supuse mai întâi controlului de regularitate internaţională la Ministerul Justiţiei. După observarea îndeplinirii condiţiilor ministerul transmite cererea şi actele ajutătoare, însoţite de traduceri, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel competentă. La dosar se vor ataşa şi înscrisurile depuse în legătură cu cererea de transferare de către oficiul consular străin competent, potrivit art. 11 alin. (2). (2) Procurorul general, primind cererea şi actele, trebuie să se asigure mai întâi, prin audierea condamnatului, că acesta şi-a dat consimţământul la transferare, personal sau prin reprezentant, în condiţiile prevăzute la art. 11 alin. (1). Conţinutul audierii va fi consemnat într-un proces-verbal semnat de procurorul general şi de persoana condamnată sau de reprezentantul acesteia. După această procedură procurorul general va sesiza curtea de apel pentru soluţionarea cererii de transferare. (3) Competenţa curţii de apel şi cea a parchetului de pe lângă curtea de apel sunt determinate după sediul penitenciarului de detenţie sau, când condamnatul este liber, după locuinţa acestuia. (4) Cererea se va judeca în camera de consiliu, în prezenţa procurorului şi cu citarea persoanei condamnate sau a reprezentantului acesteia. Condamnatul poate fi asistat, la cerere, de un apărător ales ori, în lipsă, numit din oficiu. La nevoie, traducerea se va asigura de către un interpret. Judecata nu va depăşi, pe cât posibil, 10 zile de la înregistrarea cererii, iar sentinţa se va redacta în cel mult 5 zile şi va fi motivată. (5) Împotriva sentinţei pot să declare recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare, procurorul general al curţii de apel, din oficiu, sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi condamnatul. (6) Ministerul Justiţiei va informa, în cel mai scurt timp, autoritatea centrală a statului de executare, cu privire la soluţia definitivă pronunţată de către instanţele româneşti în cererea de transferare. Prevederile art. 14 alin. (5) teza a 2-a sunt aplicabile. (7) Dacă transferul condamnatului a fost acceptat predarea acestuia se va realiza prin Ministerul Justiţiei. Preluarea de către autoritatea competentă a statului de executare va avea loc, pe cât posibil, la un punct de frontieră al României. (8) În cazul unei persoane care, după ce a fost condamnată printr-o hotărâre penală definitivă pronunţată de o instanţă română, evadează şi se refugiază pe teritoriul statului al cărui resortisant este, statul român poate să adreseze celuilalt stat o cerere de preluare a executării condamnării. Cererea se formulează de către procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială se află instanţa de condamnare. În cerere se poate include şi solicitarea ca statul de refugiu al condamnatului să ia măsura arestării acestuia sau orice altă măsură pentru a garanta că evadatul va rămâne pe teritoriul său în aşteptarea unei decizii privind cererea. Arestarea persoanei în aceste condiţii nu poate duce la agravarea situaţiei sale penale. După traducerea cererii şi a actelor-anexe acestea se transmit Ministerului Justiţiei, spre a fi comunicate autorităţii centrale din statul solicitat. |
| Refuzul opţional al transferării | Art. 16. - Cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzată, în principal, pentru următoarele motive: a) persoana a fost condamnată pentru crime care au avut un ecou profund defavorabil în opinia publică din România; b) pedeapsa prevăzută de legea statului de executare este vădit superioară sau inferioară în raport cu cea stabilită prin hotărârea instanţei române; c) există indicii suficiente că, o dată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt faţă de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române; d) persoana condamnată nu a reparat pagubele produse prin infracţiune şi nici nu a plătit sau garantat daunele şi cheltuielile la care a fost obligată prin hotărârea instanţei române; e) dacă există indicii suficiente că statul de executare nu va respecta regula specialităţii, trecând la represiunea penală a condamnatului pentru fapte anterioare transferării, altele decât cea care a motivat condamnarea executorie, fără a obţine mai întâi, în acest scop, autorizarea statului român. SECŢIUNEA a 2-a Paragraful 1 |
| Acte necesare | Art. 17. - (1) Statul român trebuie, la cererea statului de condamnare, să furnizeze acestuia documentele şi declaraţiile despre care se face menţiune în art. 10 alin. (1). (2) Prevederile art. 10 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător. |
| Consimţământul condamnatului | Art. 18. - (1) Statul român va solicita oficiului consular român competent, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, să obţină de la condamnat sau de la reprezentantul acestuia o declaraţie în care să se consemneze consimţământul la transfer de bunăvoie şi în deplină cunoştinţă de consecinţele juridice care decurg din transferarea condamnatului în România. Totodată oficiul consular român va fi solicitat să întocmească un înscris asupra situaţiei sociale şi familiale a condamnatului, ţinând seama de afirmaţiile acestuia şi indicând posibilităţile sale de readaptare în România. (2) Statul român va cere autorităţii centrale din statul de condamnare să îi furnizeze copie de pe cazierul judiciar al condamnatului, precum şi informaţii privitoare la eventualele relaţii întreţinute de acesta cu medii sociale criminogene. |
| Probe necesare soluţionării cererii | Art. 19. - (1) Statul român hotărăşte dacă acceptă sau refuză transferarea care i-a fost solicitată, ţinând seama de informaţiile pe care i le-a furnizat statul de condamnare, de documentele primite de la consulatul român competent şi de alte informaţii pertinente. (2) Prevederile art. 6 alin. (3) sunt aplicabile. |
| Efectele transferării pentru statul de executare | Art. 20. - (1) Autorităţile competente ale statului român sunt obligate: a) fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judiciare, în condiţiile enunţate la art. 21, b) fie să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare printr-o pedeapsă prevăzută de legislaţia română pentru aceeaşi infracţiune, în condiţiile enunţate la art. 22. (2) Statul român trebuie, dacă i se cere, să indice statului de condamnare, înainte de transferarea persoanei condamnate, care dintre cele două proceduri prevăzute la alin. (1) va fi urmată. (3) Executarea condamnării este guvernată de legea statului de executare, iar acest stat este singurul competent pentru a lua, în materie, toate hotărârile corespunzătoare. |
| Continuarea executării | Art. 21. - (1) În cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte natura juridică şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare. (2) Dacă natura sau durata acestei pedepse este incompatibilă cu legislaţia română sau dacă această legislaţie o impune, statul român poate, prin hotărâre judecătorească, să adapteze această pedeapsă la aceea prevăzută de propria lege pentru infracţiuni de aceeaşi natură. Această pedeapsă trebuie să corespundă, atât cât este posibil, în ceea ce priveşte natura sa, celei aplicate prin hotărârea din statul de condamnare. Ea nu poate să agraveze, prin natura sau durata ei, pedeapsa pronunţată în statul de condamnare, nici să depăşească maximul prevăzut de legea română pentru infracţiunile în discuţie. |
| Conversiunea condamnării | Art. 22. - (1) În cazul schimbării condamnării se aplică procedura prevăzută de legislaţia română. În ceea ce priveşte întinderea conversiunii pedepsei şi a criteriilor aplicabile instanţa română va trebui să respecte următoarele condiţii: a) va fi legată de constatarea faptelor în măsura în care acestea figurează, în mod explicit sau implicit, în hotărârea pronunţată în statul de condamnare; b) nu va putea schimba o pedeapsă privativă de libertate printr-o pedeapsă pecuniară; c) va deduce integral din pedeapsă perioada de privaţiune de libertate deja executată de condamnat; d) nu va agrava situaţia penală a condamnatului, nici nu va fi ţinută de limita inferioară a pedepsei eventual prevăzute de legislaţia statului de condamnare pentru infracţiunea sau infracţiunile săvârşite. (2) Când procedura de schimbare a condamnării are loc după transferarea persoanei condamnate, statul român va menţine acea persoană în detenţie sau va lua alte măsuri preventive în scopul de a asigura prezenţa ei pe teritoriul statului român până la finalizarea acestei proceduri. |
| Încetarea executării | Art. 23. - Executarea condamnării încetează de îndată ce statul român a fost informat de către statul de condamnare despre orice hotărâre sau măsură care are ca efect înlăturarea caracterului executoriu al condamnării. |
| Informaţii privind executarea | Art. 24. - Statul român va furniza informaţii statului de condamnare în ceea ce priveşte executarea condamnării: a) când consideră terminată executarea condamnării; b) în cazul în care condamnatul a evadat; c) dacă statul de condamnare solicită un raport special. Paragraful 2 |
| Acceptarea sau respingerea cererii | Art. 25. - (1) În cazul în care Ministerul Justiţiei din România primeşte o cerere de transferare din partea unui resortisant român condamnat penal într-un alt stat, se procedează în felul următor: a) autoritatea centrală din statul de condamnare este înştiinţată despre cerere de către Ministerul Justiţiei, care îi transmite totodată informaţiile prevăzute la art. 9 alin. (3), documentele prevăzute la art. 10 alin. (2), precum şi o declaraţie precizând dacă autorităţile competente îşi dau consimţământul la transfer. Informaţiile şi documentele se obţin de către parchetul de pe lângă curtea de apel competentă; b) dacă cererea de transferare este refuzată, Ministerul Justiţiei îl înştiinţează despre aceasta pe condamnat; c) dacă cererea este aprobată, Ministerul Justiţiei transmite autorităţii centrale din statul de condamnare documentele prevăzute la art. 10 alin. (1), pe care le procură parchetul român competent. (2) De îndată ce Ministerul Justiţiei primeşte declaraţia de consimţământ de la statul de condamnare, el transmite documentele procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel competentă, care, la rândul său, sesizează curtea de apel pentru ca aceasta să recunoască hotărârea străină şi să o pună în executare, conform prevederilor art. 21 sau 22, după caz. (3) Sentinţa se motivează de îndată şi este supusă recursului în termen de 10 zile de la comunicare. Comunicarea către condamnat se face prin fax sau prin alt mijloc de transmitere la autoritatea centrală din statul de condamnare, de către Ministerul Justiţiei, în cel mai scurt timp posibil. (4) După ce hotărârea instanţei române rămâne definitivă curtea de apel emite un mandat de executare a pedepsei, pe care Ministerul Justiţiei îl transmite autorităţii centrale competente din statul de condamnare, pentru ca transferarea persoanei condamnate să poată avea loc. (5) Predarea-primirea condamnatului va avea loc, de regulă, pe teritoriul statului de condamnare. Aceasta se va realiza, din partea statului român, de către Ministerul Justiţiei. (6) Condamnatul transferat în România nu mai poate fi urmărit penal pentru aceeaşi infracţiune care a constituit obiectul condamnării în străinătate. |
| Autorităţile judiciare competente | Art. 26. - Curtea de apel şi parchetul de pe lângă curtea de apel competente în procedurile la care se referă art. 25 sunt cele ale municipiului Bucureşti. |
| Reglementări convergente | Art. 27. - Prevederile art. 25 se completează cu cele ale art. 14 şi 15, care se aplică în mod corespunzător. |
| Refuzul opţional al transferării | Art. 28. - Cererea de transferare a persoanei condamnate poate să fie refuzată, în principal, dacă: a) procesul în care s-a pronunţat condamnarea nu s-a desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile pertinente din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; b) în România s-a pronunţat o hotărâre penală împotriva condamnatului pentru aceeaşi faptă sau o procedură penală este în curs în România pentru aceeaşi faptă şi împotriva aceleiaşi persoane; c) persoana condamnată a părăsit mai demult România, stabilindu-şi domiciliul într-un alt stat, iar legăturile sale cu statul român nu mai sunt semnificative; d) persoana condamnată a comis o infracţiune gravă, de natură să alarmeze societatea, sau a întreţinut relaţii strânse cu membri ai unor organizaţii criminale, de natură să facă îndoielnică reinserţia sa socială în România. SECŢIUNEA a 3-a |
| Amnistia, graţierea şi comutarea | Art. 29. - Autoritatea română competentă poate acorda amnistia, graţierea sau comutarea pedepselor aplicate persoanelor condamnate la care se referă prezenta lege. |
| Tranzitul | Art. 30. - (1) Statul român admite, în conformitate cu propria legislaţie, o cerere de tranzit al unui condamnat pe teritoriul său, dacă cererea a fost formulată de către un alt stat care el însuşi s-a înţeles cu un al treilea stat asupra transferării unui condamnat spre sau dinspre teritoriul său. (2) Statul român poate refuza să acorde tranzitul: (3) Cererile de tranzit şi răspunsurile se comunică pe calea menţionată la art. 6 alin. (2). (4) Statul român poate consimţi la o cerere de tranzit al unui condamnat pe teritoriul său, formulată de către un stat terţ, dacă acesta din urmă a convenit cu un alt stat asupra transferării spre sau dinspre teritoriul său. (5) Statul român căruia îi este cerută tranzitarea poate menţine condamnatul în detenţie pe perioada strict necesară tranzitării teritoriului său. Detenţia este asigurată de către Ministerul Justiţiei. (6) Statul român, solicitat să acorde tranzitul, poate fi invitat să dea asigurarea că persoana condamnată nu va fi nici urmărită, nici deţinută, sub rezerva aplicării alineatului precedent, nici supusă vreunei alte restricţii a libertăţii sale individuale pe teritoriul statului de tranzit, pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului de condamnare. (7) Cererea de tranzit nu este necesară dacă se foloseşte spaţiul aerian românesc, dar nu este prevăzută nici o aterizare pe teritoriul României. |
| Limba folosită | Art. 31. - (1) Informaţiile, în temeiul art. 9 alin. (2)-(4), trebuie să fie făcute în limba statului căruia îi sunt adresate sau în una dintre limbile engleză ori franceză. (2) Cererile de transferare şi înscrisurile ajutătoare vor fi însoţite de traduceri în limba română sau în una dintre limbile engleză ori franceză. |
| Supralegalizarea | Art. 32. - Cu excepţia încrisurilor la care se referă art. 10 alin. (2) lit. a), documentele transmise în aplicarea prezentei legi nu au nevoie de supralegalizare. |
| Cheltuieli | Art. 33. - Cheltuielile ocazionate de aplicarea prezentei legi sunt în sarcina statului de executare, cu excepţia cheltuielilor ocazionate exclusiv pe teritoriul statului de condamnare. CAPITOLUL III |
| Aplicarea în timp | Art. 34. - Dispoziţiile prezentei legi se aplică executării condamnărilor pronunţate atât înainte, cât şi după intrarea sa în vigoare. Art. 35. - Articolul 281 punctul 1 din Codul de procedură penală se completează, în finalul său, cu următorul text: "f) cererile privind transferul condamnaţilor în străinătate." |
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 11 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 26 noiembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
ALEXANDRU ATHANASIU
Bucureşti, 27 decembrie 2001.
Nr. 756.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.