DECIZIE nr.346 din 18 decembrie 2001
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.44 din Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată
Textul actului publicat în M.Of. nr. 16/14 ian. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Piscicola” - S.A. din Măcin în Dosarul nr. 1.902/1999 al Tribunalului Tulcea.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, ca fiind neîntemeiată, deoarece dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor art. 41 alin. (2) şi ale art. 135 din Constituţie. Soluţia consacrată de art. 44 din Legea nr. 18/1991, republicată, este rezultatul opţiunii legiuitorului, fiind o problemă de legiferare, şi nu de constituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 7 februarie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 1.902/1999, Tribunalul Tulcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Piscicola” - S.A. din Măcin.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, care prevăd trecerea de drept a terenurilor revendicate în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor, fără a se reglementa situaţia imobilelor din proprietatea societăţilor comerciale, construite cu bunăcredinţă şi cu toate aprobările necesare şi care nu pot fi ridicate de pe terenurile revendicate, încalcă prevederile art. 41 alin. (2) şi ale art. 135 din Constituţie. Se arată, totodată, că aceste prevederi legale defavorizează societăţile comerciale care au în exploatare terenuri agricole proprietate de stat, revendicate ca foste izlazuri comunale de către consiliile locale, pe care se află construcţii civile şi industriale, proprietate a societăţilor comerciale respective. Autorul excepţiei apreciază că din compararea prevederilor art. 44 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu cele ale art. 4 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere se constată că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie „deoarece consiliile locale sunt tratate diferenţiat faţă de persoanele fizice printr-o ocrotire diferenţiată”.
Întrucât, astfel cum susţine autorul excepţiei, instanţele de judecată aplică greşit Legea nr. 18/1991, republicată, în sensul c㠄profitând de ambiguitatea art. 44 din lege, asimilează categoriile de heleşteie şi lacuri cu amenajările piscicole”, prin „dezafectarea şi desfiinţarea amenajărilor piscicole” sunt cauzate pagube importante în dauna societăţilor comerciale care le deţin.
Tribunalul Tulcea, exprimându-şi opinia, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 din Legea nr. 18/1991, republicată, nu este întemeiată. Se arată că prin reglementările introduse de Legea nr. 18/1991, nu sunt defavorizate societăţile comerciale care au în exploatare terenuri agricole proprietate de stat, revendicate ca foste izlazuri comunale de către consiliile locale, motiv pentru care dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, în punctul său de vedere, consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 din Legea nr. 18/1991, republicată, este neîntemeiată. Se apreciază că nu pot fi reţinute criticile formulate de autorul excepţiei deoarece soluţia consacrată de art. 44 din lege este rezultatul opţiunii legiuitorului. Prin urmare, acestea nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de legiferare.
Se arată, în continuarea punctului de vedere al Guvernului, că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 41 şi 135 din Constituţie, deoarece aceste texte constituţionale devin incidente după constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate prin aplicarea Legii fondului funciar. De asemenea, din modul în care este formulată excepţia, şi anume din susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia instanţele de judecată aplică greşit legea, rezultă, potrivit aceluiaşi punct de vedere, că nu este criticată constituţionalitatea art. 44 din lege, ci interpretarea ce urmează a se da textului respectiv şi unor termeni ai acestuia în hotărârea instanţei de judecată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 44 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1 din 5 ianuarie 1998, dispoziţii care au următorul conţinut: „(1) Terenurile provenite din fostele izlazuri comunale, transmise unităţilor de stat şi care, în prezent, sunt folosite ca păşuni, fâneţe şi arabil, vor fi restituite în proprietatea comunelor, oraşelor şi a municipiilor, după caz, şi în administrarea primăriilor, pentru a fi folosite ca păşuni comunale şi pentru producerea de furaje sau seminţe de culturi furajere. Fac excepţie suprafeţele ocupate cu vii, pomi, seminceri furajeri, heleşteie, lacuri sau cele destinate producerii de legume, fructe ori altă materie primă pentru fabricile de conserve, orezării şi câmpuri experimentale, destinate cercetării agricole, ce vor fi compensate în suprafaţă egală cu teren de aceeaşi calitate de către societăţile comerciale pe acţiuni, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Nerespectarea dispoziţiilor alineatului precedent duce la trecerea de drept în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor, după caz, a acestor terenuri.”
Autorul excepţiei susţine că aceste prevederi legale contravin dispoziţiilor art. 41 alin. (2) fraza întâi din Constituţie, potrivit cărora „Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”, precum şi ale art. 135 alin. (1) din Legea fundamentală, care prevăd c㠄Statul ocroteşte proprietatea”.
Examinând aceste susţineri, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată pentru considerentele ce urmează: Textele legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate au avut ca scop reconstituirea în proprietatea comunelor, oraşelor şi municipiilor şi în administrarea primăriilor a terenurilor provenite din fostele izlazuri comunale, transmise unităţilor de stat şi care, în prezent, sunt folosite ca păşuni, fâneţe şi arabil pentru a fi folosite ca păşuni comunale şi pentru producerea de furaje sau seminţe de culturi furajere. Restituirea nu urma să se facă, potrivit textului de lege, în cazul suprafeţelor de teren făcând parte din categorii de folosinţă superioare păşunilor, fâneţelor şi arabile, ipoteză în care societăţile comerciale deţinătoare urmau să compenseze suprafeţele respective cu altele de aceeaşi calitate. Soluţia de restituire a unor asemenea categorii de terenuri cuprinse în art. 44 din Legea fondului funciar este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bază exercitarea dreptului pe care statul îl avea de a decide asupra modului în care aveau să fie reparate injustiţiile şi abuzurile săvârşite în trecut cu privire la proprietatea funciară.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, ar constitui o expropriere, prin aceea că nu reglementează situaţia bunurilor din proprietatea societăţilor comerciale, construite cu bună-credinţă şi cu toate aprobările necesare şi care nu pot fi ridicate de pe terenurile revendicate. Astfel sunt încălcate prevederile art. 41 alin. (2) şi ale art. 135 din Constituţie.
Examinând această critică, Curtea observă că alin. (2) al art. 44 din Legea nr. 18/1991, republicată, care prevede trecerea de drept în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor a terenurilor în cazul în care nu sunt respectate reglementările alin. (1), nu încalcă, sub nici o formă, dreptul de proprietate asupra unor bunuri pe care, legal, autorul excepţiei le-ar fi dobândit. Pretenţiile acestuia referitoare la construcţiile şi îmbunătăţirile pe care le-a făcut sunt aspecte legate de aplicarea şi interpretarea textului legii de către instanţele de judecată, şi nu de constituţionalitatea acestuia. În consecinţă, numai instanţa de judecată poate stabili în ce măsură lacurile şi heleşteiele pot fi asimilate cu amenajările piscicole, dacă prin restituirea terenurilor sunt cauzate pagube în dauna societăţilor comerciale care le deţin ori situaţia juridică a imobilelor din proprietatea societăţilor comerciale, construite cu bună-credinţă şi cu toate aprobările necesare şi care nu pot fi ridicate de pe terenurile revendicate.
În fine, nu poate fi primită nici critica în legătură cu aşa-zisa inegalitate ce s-ar crea din compararea prevederilor art. 44 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu cele ale art. 4 din Legea nr. 1/2000. În legătură cu acest aspect Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr.81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.325 din 8 iulie 1999, c㠄examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că nu ne aflăm în prezenţa unei chestiuni privind constituţionalitatea, ci a unei simple contrarietăţi între norme legale din acelaşi domeniu, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autorităţii legiuitoare”. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 81/1999 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Piscicola” - S.A. din Măcin în Dosarul nr. 1.902/1999 al Tribunalului Tulcea.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 decembrie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

Miercuri, 23 septembrie 2026, 12:42

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.