HOTĂRÂRE nr.1.320 din 27 decembrie 2001
privind înfiinţarea şi organizarea Oficiului Naţional pentru Recrutare şi Plasare a Forţei de Muncă în Străinătate
Textul actului publicat în M.Of. nr. 19/15 ian. 2002

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - (1) Se înfiinţează Oficiul Naţional pentru Recrutare şi Plasare a Forţei de Muncă în Străinătate, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată din venituri extrabugetare şi din alocaţii de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, cu sediul în municipiul Bucureşti.

(2) Oficiul Naţional pentru Recrutare şi Plasare a Forţei de Muncă în Străinătate are sediul în municipiul Bucureşti, str. Valter Mărăcineanu nr. 1-3, sectorul 1.

Art. 2. - Oficiul Naţional pentru Recrutare şi Plasare a Forţei de Muncă în Străinătate are ca atribuţii principale:
a) aplicarea acordurilor bilaterale în domeniul forţei de muncă, încheiate între Guvernul României şi guvernele altor state;
b) recrutarea şi plasarea forţei de muncă în străinătate în statele cu care România nu are încheiate acorduri bilaterale în domeniul forţei de muncă.

Art. 3. - În scopul realizării atribuţiilor prevăzute la art. 2, prin ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale se vor stabili şi alte atribuţii ale Oficiului Naţional pentru Recrutare şi Plasare a Forţei de Muncă în Străinătate, precum şi condiţiile în care se realizează protecţia socială a forţei de muncă plasate în străinătate.

Art. 4. - În scopul realizării atribuţiilor sale Oficiul Naţional pentru Recrutare şi Plasare a Forţei de Muncă în Străinătate colaborează cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi cooperează cu persoane fizice, juridice şi organizaţii patronale, după caz.

Art. 5. - Structura organizatorică, statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Oficiului Naţional pentru Recrutare şi Plasare a Forţei de Muncă în Străinătate se aprobă prin ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale.

Art. 6. - (1) Oficiul Naţional pentru Recrutare şi Plasare a Forţei de Muncă în Străinătate va funcţiona cu un număr maxim de 20 de posturi şi va fi condus de un director, numit în condiţiile legii, prin ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale.

(2) Salarizarea personalului se face potrivit reglementărilor legale în vigoare aplicabile personalului din sectorul bugetar.

(3) Personalul preluat din aparatul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale se consideră transferat la Oficiul Naţional pentru Recrutare şi Plasare a Forţei de Muncă în Străinătate.

(4) Persoanele din cadrul Oficiului Naţional pentru Recrutare şi Plasare a Forţei de Muncă în Străinătate care ocupă funcţii publice, conform legii, sunt funcţionari publici.

Art. 7. - Pentru prestaţiile efectuate Oficiul Naţional pentru Recrutare şi Plasare a Forţei de Muncă în Străinătate va percepe un comision al cărui cuantum va fi stabilit prin ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi va fi gestionat în regim extrabugetar de acesta.

Art. 8. - (1) În anul 2002 Oficiul Naţional pentru Recrutare şi Plasare a Forţei de Muncă în Străinătate se finanţează integral de la bugetul de stat, iar veniturile încasate în condiţiile art. 7 se varsă la bugetul de stat, pe măsura încasării.

(2) Numărul de posturi ce se vor ocupa potrivit art. 6 se încadrează în numărul maxim de posturi finanţat prin bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale aprobat pentru anul 2002.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
Marian Sârbu

Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu

Bucureşti, 27 decembrie 2001.
Nr. 1.320.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 21:33

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.