CURTEA,
examinand sesizarea de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale preoedintilor celor doua Camere ale Parlamentului oi al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, dispozitiile Legii pentru modificarea oi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea oi functionarea Curtii de Conturi, raportate la prevederile Constitutiei, precum oi dispozitiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea oi functionarea Curtii Constitutionale, retine urmatoarele: Curtea a fost legal sesizata oi este competenta in temeiul dispozitiilor art. 144 lit. a) din Constitutie, precum oi ale art. 2, 12 oi 17 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa se pronunte asupra sesizarii de neconstitutionalitate.
Prin sesizarea formulata sunt criticate pentru neconstitutionalitate dispozitiile art. 9 din Legea pentru modificarea oi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea oi functionarea Curtii de Conturi, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 116 din 16 martie 2000, intrucat prevad reducerea numarului consilierilor Curtii de Conturi de la 25 la 18, precum oi dispozitiile art. II ale aceleiaoi legi. Curtea, examinand Legea pentru modificarea oi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea oi functionarea Curtii de Conturi, observa ca autorii sesizarii au indicat eronat articolul 9 din lege, deoi aceasta este structurata numai pe doua articole, numerotate cu cifre romane. In realitate, critica de neconstitutionalitate se refera la dispozitiile art. I pct. 3 din Legea pentru modificarea oi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea oi functionarea Curtii de Conturi, prin care s-a stabilit noul cuprins al art. 9 din Legea nr. 94/1992. Aoadar, obiectul sesizarii de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. I pct. 3 oi ale art. II din Legea pentru modificarea oi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea oi functionarea Curtii de Conturi, republicata, oi anume: N Art. I. pct. 3: l:Articolul 9 va avea urmatorul cuprins: CArt. 9. N Membrii Curtii de Conturi sunt consilieri de conturi, in numar de 18. Aceotia alcatuiesc plenul Curtii de ConturiEO; N Art. II: lI(1) In vederea incadrarii in numarul de posturi prevazut la art. 9, astfel cum a fost modificat prin prezenta lege, Parlamentul va proceda la numirea noilor membri ai Curtii de Conturi, potrivit procedurii prevazute la art. 104 oi 105 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea oi functionarea Curtii de Conturi, republicata. (2) Pe data numirii noilor membri mandatul actualilor membri ai Curtii de Conturi inceteaza de drept.O In motivarea sesizarii de neconstitutionalitate se apreciaza ca aceste prevederi legale incalca dispozitiile art. 139 alin. (4) din Constitutie, conform carora laMembrii Curtii de Conturi, numiti de Parlament, sunt independenti oi inamovibili, potrivit legii. Ei sunt supuoi incompatibilitatilor prevazute de lege pentru judecatoriO. Critica de neconstitutionalitate se bazeaza, in esenta, pe sustinerea ca masura reducerii numarului de membri ai Curtii de Conturi, cu consecinta imediata a numirii de catre Parlament a noilor membri ai Curtii de Conturi oi a incetarii de drept a mandatului actualilor membri, stabilite prin legea care face obiectul controlului de constitutionalitate, in timpul exercitarii mandatului membrilor in functie, luafecteaza inamovibilitatea oi independenta magistratilor Curtii de Conturi, prin incalcarea principiului competentelor autoritatilor publice, reglementate prin Constitutie, oi a autoritatilor orga-nelor abilitate cu competenţă specifică în domeniul controlului financiar fiscal. Faţă de aceste susţineri Curtea Constituţională observă că pentru soluţionarea sesizării care formează obiectul prezentului dosar este esenţial să se stabilească dacă măsurile prevăzute prin cele două texte criticate ale Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 139 alin. (4) care consacră inamovibilitatea şi independenţa membrilor Curţii de Conturi. În legătură cu sesizarea de neconstituţionalitate Curtea reţine că, de principiu, inamovibilitatea constituie garanţia de independenţă recunoscută pentru magistraţi, precum şi pentru unele categorii de funcţionari publici, de natură să dea acestora siguranţa că nu vor fi demişi din funcţie sau mutaţi, chiar prin promovarea în funcţii superioare, fără acordul lor. În acelaşi sens, chiar pentru tragerea la răspundere disciplinară a celor pentru care este prevăzută această garanţie, sunt stabilite, prin lege, proceduri speciale, de natură să îi pună la adăpost de arbitrariu şi de încălcarea independenţei lor, proceduri care prevăd condiţii diferite faţă de cele ale dreptului comun disciplinar. Curtea Constituţională constată că măsura încetării mandatului membrilor Curţii de Conturi mai înainte de termen, ca urmare a reorganizării activităţii şi reducerii numărului de membri care compun această Curte, măsuri stabilite prin dispoziţiile legii organice de modificare şi completare a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, nu încalcă dispoziţiile art. 139 alin. (4) din Constituţie cu privire la inamovibilitatea şi independenţa membrilor Curţii de Conturi. În acest caz măsura stabilită prin art. II din lege reprezintă o cauză de încetare a mandatului înainte de termen, care se adaugă la cele prevăzute la art. 116 din Legea nr. 94/1992, republicată, text care de altfel a şi fost modificat şi completat în acest sens, conform art. I pct. 39 din legea care formează obiectul controlului de constituţionalitate. Curtea reţine în acest sens că dispoziţiile textului constituţional invocat în susţinerea sesizării, ca şi celelalte dispoziţii ale art. 139 din Constituţie, nu stabilesc nici numărul membrilor Curţii de Conturi şi nici durata mandatului acestora. În aceste condiţii dispoziţiile cu privire la aceste aspecte sunt de nivelul legii organice de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi, prevăzută la art. 72 alin. (3) lit. h) din Constituţie, lege care le şi reglementează la art. 9 şi 104. Or, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 74 alin (1) din Constituţie, care se referă la adoptarea legilor organice, astfel cum rezultă din menţiunea cuprinsă în partea finală a acestei legi. De altfel, Curtea reţine că însuşi textul art. 139 alin. (4) din Constituţie trimite la lege, prevăzând că lăMembrii Curţii de Conturi, numiţi de Parlament, sunt independenţi şi inamovibili, potrivit legii. [...] Pentru considerentele expuse mai sus Curtea Constituţională constată că nu poate fi reţinut nici motivul de neconstituţionalitate a textelor criticate ale legii în cauză, constând în lnîncălcarea principiului competenţelor autorităţilor publice, reglementate prin Constituţie, şi a atribuţiilor organelor abilitate cu competenţă specifică în domeniul controlului financiar-fiscal, invocat de autorii sesizării. În ceea ce priveşte susţinerile cuprinse în sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea, prin dispoziţiile legale criticate, a unor prevederi ale Legii nr. 94/1992, republicată, se constată, de asemenea, că nici acestea nu pot fi reţinute, întrucât, pe de o parte, eventuala necorelare între dispoziţiile legii nu poate forma obiect al contenciosului constituţional, iar pe de altă parte, aceasta ar însemna însăşi negarea prerogativei Parlamentului de a interveni cu modificări şi completări asupra reglementărilor legiferate anterior, ceea ce contravine prevederilor cuprinse în art. 58 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, Curtea nu reţine nici argumentele cuprinse în sesizarea grupului de deputaţi, potrivit cărora se creează lrun precedent extrem de periculos în baza căruia Legea de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi va fi modificată ori de câte ori interesele partidului aflat la putere pot fi satisfăcute în acest fel, iar l.situaţia actuală determinată de prevederile art. II va duce la numirea pe criterii politice a conducerii Curţii de Conturi, în timpul exercitării mandatului parlamentar, prin încălcarea legii fundamentale şi poate însemna manipularea Curţii de Conturi în scop politic. Aceste susţineri, cu semnificaţie în planul disputei politice, nu constituie motive de neconstituţionalitate, în realitate ele referindu-se nu la conţinutul textelor de lege criticate, prin raportare la dispoziţiile art. 139 alin. (4) din Constituţie, a căror încălcare se invocă, ci la eventualităţi, la posibile consecinţe ale activităţii legislative care ar putea fi contrare literei şi spiritului Constituţiei, situaţii care însă nu pot constitui, în acest moment, obiect al controlului de constituţionalitate. Conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, lasunt neconstituţionale prevederile actelor normative [...] care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei. Or, aşa cum rezultă din ansamblul considerentelor expuse, nu se poate reţine lipsa de legitimitate constituţională a dispoziţiilor art. I pct. 3 şi ale art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 107 alin. (2), ale art. 136 alin. (1), art. 137 şi ale art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi prevederile art. 2 alin. (3), art. 12, art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale art. 17, 18, ale art. 19 alin. (1) şi ale art. 20 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. I pct. 3 din legea supusă controlului de constituţionalitate, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. II din aceeaşi lege, CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Constată că dispoziţiile art. I pct. 3 şi ale art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi sunt constituţionale. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Definitivă. Dezbaterea a avut loc la 23 ianuarie 2002 şi la ea au participat: Nicolae Popa, preşedinte, Costică Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsok/r G/bor, Petre Ninosu, Şerban Viorel Stănoiu, Lucian Stângu şi Ioan Vida, judecători. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent şef, Claudia Miu
OPINIE SEPARATĂ
Formularea prezentei opinii separate este determinată de convingerea că sesizarea pentru exercitarea controlului a priori asupra unor dispoziţii ale Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi este, în parte, fondată şi că se impune constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. II din legea examinată. Constituţia, la art. 139 alin. (1), (2) şi (3), stabileşte rolul şi atribuţiile generale ale Curţii de Conturi, obligaţia acestei autorităţi publice de a prezenta lranual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând şi neregulile constatate, precum şi de a controla, la cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului, lemodul de gestionare a resurselor publice şi de a raporta despe cele constatate. În virtutea şi în completarea acestor prevederi constituţionale, revine legiuitorului sarcina de a reglementa printr-o lege organică, potrivit dispoziţiilor art. 72 alin. (3) lit. h) din Constituţie, loorganizarea şi funcţionarea [...] Curţii de Conturi. Această reglementare s-a făcut prin Legea nr. 94/1992. Fiind în atribuţia exclusivă a legiuitorului să reglementeze, printr-o lege organică, organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, este evident dreptul exclusiv al autorităţii legiuitoare de a adopta modificări sau completări, printr-un nou act normativ cu aceeaşi putere ca şi legea iniţială de organizare şi funcţionare. Asemenea modificări sau completări pot viza, inclusiv, şi numărul membrilor Curţii de Conturi, durata mandatului acestora, condiţiile cerute pentru a fi numiţi în funcţie, cazurile speciale de revocare sau încetare a mandatului şi altele. Acelaşi art. 139 prevede la alin. (4) că lăMembrii Curţii de Conturi, numiţi de Parlament, sunt independenţi şi inamovibili, potrivit legii. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători. Inamovibilitatea membrilor Curţii de Conturi este formulată în aceiaşi termeni ca şi inamovibilitatea judecătorilor prevăzută la art. 124 alin. (1) teza întâi din Constituţie, potrivit căreia lăJudecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, potrivit legii. Nu putem accepta ideea că inamovibilitatea nu are altă semnificaţie decât o măsură de protecţie împotriva eventualelor acte abuzive din partea unor autorităţi ale administraţiei publice de înlăturare din funcţie sau de imixtiune ilegală în atribuţiile celor care se bucură de inamovibilitate. Principiul inamovibilităţii este opozabil erga omnes, inclusiv tuturor puterilor în stat. Inamovibilitatea este un atribut al statutului demnitarului ales sau numit într-o funcţie prevăzută cu o asemenea protecţie constituţională. Sintagma lipotrivit legii nu înseamnă că prin lege pot fi anihilate conţinutul şi efectele inamovibilităţii. Legea are menirea, în această privinţă, de a stabili garanţiile inamovibilităţii, prin instituirea imunităţilor necesare, precum şi prin stricta reglementare a cazurilor de excepţie când o persoană numită într-o funcţie în care se bucură de inamovibilitate poate fi revocată sau când încetează mandatul înainte de expirare, fără a leza principiul inamovibilităţii. Inamovibilitatea prevăzută de Constituţie nu poate fi înlăturată nici chiar printr-o lege organică. Art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, prevăzând noua numire a tuturor membrilorCurţii de Conturi înainte de expirarea mandatului membrilor actuali şi încetarea de drept a mandatului membrilor actuali pe data numirii noilor membri, încalcă în mod flagrant principiul inamovibilităţii membrilor Curţii de Conturi, prevăzut de art. 139 alin. (4) din Constituţie. Revocarea din funcţie a membrilor Curţii de Conturi sau încetarea înainte de termen a mandatului acestora nu poate fi concepută decât ca o măsură individuală luată în situaţiile strict reglementate de lege. Considerăm că nici chiar printr-o lege organică nu se poate dispune încetarea înainte de termen a mandatului tuturor membrilor unei autorităţi publice, compuse din persoane care se bucură, potrivit Constituţiei, de inamovibilitate. Este de necontestat dreptul legiuitorului de a modifica prin lege organică numărul membrilor Curţii de Conturi ori durata mandatului acestora, dacă aceste probleme nu sunt reglementate de Constituţie. Observăm însă că, întrucât, potrivit prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, l.Legea dispune numai pentru viitor, asemenea modificări, vizând chiar şi o mai raţională şi mai funcţională organizare a autorităţii publice, nu pot atinge mandatele în curs de exercitare. Acceptând justificarea şi oportunitatea opţiunii legiuitorului pentru noile reglementări de reorganizare, credem că prin lege se puteau găsi numeroase alte modalităţi de reglementare a situaţiei, în cadru constituţional. Reţinem cu caracter exemplificativ: funcţionarea Curţii de Conturi cu un număr mai redus de membri începând cu mandatul următor; nenumirea de noi membri pe mandatele devenite vacante din diverse motive; revocarea din funcţie a unor membri, până la numărul prevăzut în noua organizare, prin procedura simetrică celei prevăzute de art. 104-105 din Legea nr. 94/1992 pentru numirea membrilor Curţii de Conturi (propuneri din partea comisiilor permanente de specialitate ale Parlamentului şi votul Parlamentului). Nu putem omite nici constatarea că dispoziţiile art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, considerate de noi ca fiind neconstituţionale, sunt de natură să creeze un precedent periculos, deschizând calea pentru a dispune prin lege, ca manifestare a voinţei majorităţii parlamentare date, încetarea mandatelor tuturor membrilor inamovibili ai unei autorităţi publice ca, apoi, procedându-se la numirea noilor membri, să fie eliminate persoanele considerate indezirabile. Precedentul creat fiind, o procedură similară s-ar putea aplica chiar şi în cazul unor organe ale autorităţii judecătoreşti. Judecător,
Kozsok/r G/bor
Miercuri, 23 septembrie 2026, 12:51
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.