DECIZIE nr.315 din 20 noiembrie 2001
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.24 şi 25 din Legea nr.129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale
Textul actului publicat în M.Of. nr. 44/22 ian. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 şi 25 din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale în Dosarul nr. 1.440/2000 al Curţii Supreme de Justiţie Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, ca fiind inadmisibilă, deoarece sesizarea Curţii Constituţionale s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată. Autorul excepţiei avea calitatea de terţ în cauză, deoarece prin sentinţa instanţei de fond a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a acestuia. De altfel, excepţia de neconstituţionalitate este şi neîntemeiată, jurisprudenţa Curţii Constituţionale fiind în acest sens.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 6 martie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 1.440/2000, Curtea Supremă de Justiţie - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 şi 25 din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Star 2 Impex 95” - S.R.L. din Bucureşti. Dosarul instanţei de judecată are ca obiect judecarea recursului declarat de Societatea Comercial㠄Star 2 Impex 95” - S.R.L. din Bucureşti împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti Secţia a III-a civilă, prin care a fost respins apelul declarat de autorul excepţiei împotriva sentinţei civile pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă. Prin această sentinţă a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active şi, pe cale de consecinţă, s-a respins acţiunea formulată de Societatea Comercial㠄Star 2 Impex 95” S.R.L. din Bucureşti, cu motivarea că reclamanta ar fi putut cere anularea certificatului de înregistrare a modelului industrial, pe temeiul dispoziţiilor art. 8 şi 9 din Legea nr. 129/1992.
Prin motivele de recurs, precum şi prin memoriul intitulat „Precizări privind excepţia de neconstituţionalitate” s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 şi 25 din Legea nr. 129/1992 „referitor la posibilitatea atacării în contencios administrativ a hotărârilor Comisiei de reexaminare a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în raport cu prevederile art. 21, 41, 48, ale art. 134 alin. (2) lit. a) şi
c) şi ale art. 135 alin. (6) din Constituţie”.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că art. 24 şi 25 din Legea nr. 129/1992 instituie o discriminare negativă faţă de soluţiile reglementate prin Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, întrucât împotriva hotărârilor Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci nici titularii certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial, nici terţii, persoane interesate, nu pot exercita căile de atac prevăzute de Legea nr. 64/1991.
Astfel, conform susţinerilor autorului excepţiei, la situaţii juridice identice (protecţia drepturilor de proprietate industrială) cele două legi oferă soluţii diferite, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. Se mai arată totodată că prevederile legale criticate contravin şi dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, privind liberul acces la justiţie. Cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate, în raport cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, se apreciază că prin posibilitatea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci de a acorda două certificate de înregistrare pentru acelaşi desen/model industrial „se goleşte de conţinut” dreptul de proprietate industrială acordat primului deţinător de certificat, încălcându-se totodată principiul ocrotirii proprietăţii, prevăzut la art. 135 din Constituţie. Se mai arată de către autorul excepţiei că prevederile art. 24 şi 25 din Legea nr. 129/1992 contravin şi dispoziţiilor art. 48, precum şi ale art. 49 din Constituţie, deoarece, deşi este vătămat prin hotărârea Comisiei de reexaminare, nu poate cere anularea acestor hotărâri conform Legii nr. 129/1992, ceea ce, în opinia sa, reprezintă o restrângere nejustificată a dreptului său de a se adresa instanţei de contencios administrativ. Prevederile legale criticate contravin, în opinia autorului excepţiei, şi dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. a) şi
c) şi ale art. 135 alin. (6) din Constituţie, deoarece „valorificarea factorului de producţie (desenul protejat) este grav periclitată prin emiterea altui certificat de înregistrare pentru un model/desen identic”, fiind în acelaşi timp „distrusă stimularea cercetării ştiinţifice”. În final autorul excepţiei arată că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin aceea că procedura administrativă instituită prin art. 24 şi 25 din lege depăşeşte „termenul rezonabil” prevăzut de convenţie cu privire la dreptul la un „proces echitabil”.
Curtea Supremă de Justiţie - Secţia civilă, exprimându-şi opinia, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 şi 25 din Legea nr. 129/1992 nu este întemeiată.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, în punctul său de vedere, consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 şi 25 din Legea nr. 129/1992 este neîntemeiată. Se arată că aceste prevederi nu creează discriminări între cetăţeni, în condiţiile în care situaţiile juridice reglementate prin cele două acte normative în materia proprietăţii industriale, Legea nr. 64/1991 şi Legea nr. 129/1992, deşi prezintă unele caracteristici comune, nu pot fi considerate identice.
Totodată în punctul de vedere al Guvernului se consideră, în esenţă, că nu este încălcată nici una dintre prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei cu privire la protecţia proprietăţii, accesul la justiţie, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, restrângerea unor drepturi, obligaţia statului de a asigura cadrul favorabil pentru valorificarea factorilor de producţie şi stimularea cercetării ştiinţifice. Se arată că certificatul de înregistrare a desenului sau modelului industrial conferă titularului său, potrivit art. 2 şi 29 din Legea nr. 129/1992, un drept exclusiv de exploatare, precum şi dreptul de a interzice terţilor să efectueze, fără autorizare, anumite acte expres prevăzute. Cu privire la exigenţele impuse de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se consideră că, „instituind o singură fază administrativ-jurisdicţională şi reglementând o singură cale de atac împotriva hotărârii Comisiei de reexaminare din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, dispoziţiile legale atacate asigură un termen rezonabil pentru judecarea cauzelor în materia desenelor şi modelelor industriale, fiind respectate astfel prevederile art. 6 paragraful 1 din convenţie”.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 24 şi 25 din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1 din 8 ianuarie 1993, dispoziţii care au următorul conţinut:
- Art. 24: „Hotărârile privind cererile de înregistrare a desenului sau modelului industrial pot fi contestate pe cale administrativă, în scris şi motivat, la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în termen de 3 luni de la comunicare.
Contestaţia va fi examinată, în termen de 3 luni de la înregistrarea acesteia, de o comisie de reexaminare din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, a cărei componenţă este alta decât aceea a comisiei prevăzute la art. 22 alin. 1.”;
- Art. 25: „Hotărârea Comisiei de reexaminare se comunică părţilor în termen de 15 zile de la pronunţare şi poate fi atacată la Tribunalul municipiului Bucureşti, în termen de 3 luni de la comunicare.
Hotărârile Comisiei de reexaminare şi hotărârile judecătoreşti rămase definitive se publică în Buletinul oficial de proprietate industrială al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.”
În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate se invocă încălcarea următoarelor dispoziţii constituţionale:
- Art. 16: „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”;
- Art. 21: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”;
- Art. 41: „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.”;
- Art. 48: „(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.
(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.”;
- Art. 134 alin (2) lit. a) şi c): „Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. [...];
c) stimularea cercetării ştiinţifice naţionale;”;
- Art. 135: „(1) Statul ocroteşte proprietatea. [...]; (6) Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă.”
Sunt invocate totodată şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora: „1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi întrun termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.”
Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, o primă critică formulată de autorul excepţiei constă în aceea că la situaţii juridice identice (protecţia drepturilor de proprietate industrială) există două soluţii diferite (una reglementată prin art. 24 şi 25 din Legea nr. 129/1992, iar cealaltă reglementată prin Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, întrucât împotriva hotărârilor Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci nu se poate acţiona pentru anularea lor de către alte persoane interesate pentru anularea lor), ceea ce contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.
Examinând această critică, Curtea constată că este neîntemeiată. Având în vedere caracterul special al celor două legi (Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale şi Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţii), precum şi obiectul şi scopul diferite ale acestora, este justificată existenţa unor soluţii diferite în ceea ce priveşte modalitatea de exercitare a căilor de atac.
De aceea opţiunea legiuitorului cu privire la reglementarea acestui aspect nu contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei cu privire la neconcordanţa dintre cele două acte normative, Curtea reţine că aceasta nu poate forma obiect al contenciosului constituţional.
De asemenea, în legătură cu critica dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 129/1992, potrivit cărora hotărârea se comunică părţilor care o pot ataca la tribunal, Curtea constată că aceasta este o normă de procedură. În consecinţă, sunt incidente dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (3), conform cărora „Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege”. Legea specială, prevăzând că numai părţile pot ataca în justiţie hotărârea pronunţată de Comisia de reexaminare din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, nu încalcă principiul constituţional al liberului acces la justiţie prevăzut la art. 21 din Constituţie. De altfel, Curtea reţine că această prevedere este conformă cu principiul efectului relativ a hotărârilor judecătoreşti, care se aplică şi în cazul hotărârilor pronunţate de organele administrativ-jurisdicţionale, principiu în baza căruia numai părţile din proces pot exercita căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate. Ca atare, nu se poate reţine că această dispoziţie ar constitui o încălcare a dreptului la liberul acces la justiţie pentru alte persoane care nu au avut calitatea de părţi în proces, dar care îşi pot realiza dreptul de a se adresa justiţiei, în condiţiile legii, inclusiv potrivit Legii nr. 129/1992.
Cu privire la susţinerea că prin posibilitatea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci de a acorda două certificate de înregistrare pentru acelaşi desen sau model industrial „se goleşte de conţinut” dreptul de proprietate acordat primului deţinător de certificat, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată. Din interpretarea dispoziţiilor legale criticate rezultă că acestea instituie o procedură prealabilă administrativ-jurisdicţională cu privire la contestarea hotărârilor privind cererile de înregistrare a desenului sau modelului industrial (art. 24), precum şi posibilitatea ca hotărârile pronunţate de Comisia de reexaminare din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci să fie atacate la Tribunalul Bucureşti în termen de 3 luni de la comunicare.
Rezultă deci că aceste dispoziţii, prin ele însele, nu pot fi de natură să încalce dreptul de proprietate al altor persoane care reclamă drepturi în legătură cu desenul sau modelul industrial. În realitate, conform legii, autorul excepţiei, ca şi orice altă persoană interesată, dispune de calea prevăzută de un alt text al legii, şi anume art. 21 din Legea nr. 129/1992, care prevede dreptul de a ridica obiecţii scrise la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci privind înregistrarea desenului sau modelului industrial, în termen de 3 luni de la data publicării cererii de înregistrare şi a reproducerii acestuia în Buletinul oficial de proprietate industrială al oficiului, publicare prevăzută, tocmai în acest scop, de art. 20 din lege. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 37 din lege „Certificatul de înregistrare a desenului sau modelului industrial, eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, poate fi anulat, în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate, în cazul când se constată că, la data înregistrării cererii, nu erau îndeplinite condiţiile pentru acordarea protecţiei.
Anularea poate fi cerută pe toată durata de valabilitate a certificatului şi se judecă de către Tribunalul municipiului Bucureşti [...]”. De altfel, legea prevede la art. 41 şi 42 şi mijloace de drept penal pentru apărarea calităţii de autor al desenului sau modelului industrial ori reproducerea fără drept a acestora. În consecinţă, Curtea reţine că nu sunt întemeiate criticile aduse Legii nr. 129/1992, privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la protecţia proprietăţii private şi la obligaţiile statului în economia de piaţă, prevăzute la art. 41 alin. (1) şi (2), art. 135 alin. (1) şi (6) şi la art. 134 alin. (2) lit. a) şi c) din Constituţie.
În legătură cu procedura prealabilă, jurisdicţional-administrativă, reglementată de art. 24 din Legea nr. 129/1992, Curtea Constituţională s-a pronunţat, în principiu, în jurisprudenţa sa, în sensul că o asemenea procedură administrativ-jurisdicţională nu poate fi considerată neconstituţională atât timp cât hotărârile pronunţate în cadrul acestei proceduri pot fi atacate în justiţie. În acest sens menţionăm, de exemplu, Decizia nr.163/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.502 din 28 decembrie 1998.
În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 48 din Constituţie, privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, şi ale art. 49 din Legea fundamentală, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi, Curtea reţine că, întrucât legea prevede căi speciale de atac în justiţie pentru persoanele interesate, precum şi proceduri speciale, adecvate situaţiilor juridice pe care această lege specială le protejează, nu se poate reţine că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
În sfârşit, Curtea constată că este neîntemeiată şi susţinerea potrivit căreia prevederile art. 24 şi 25 din Legea nr. 129/1992 contravin dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dispoziţiile privind posibilitatea de a se contesta pe cale administrativ-jurisdicţională hotărârile privind cererile de înregistrare a desenului sau modelului industrial, precum şi exercitarea căii de atac la instanţa de judecată împotriva hotărârilor Comisiei de reexaminare sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din convenţie, nefiind de natură să prelungească excesiv durata procesului. Dimpotrivă, textele legale criticate instituie termene de natură să asigure celeritatea în soluţionarea litigiilor.
În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 şi 25 din Legea nr. 129/1992 urmează să fie respinsă.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 şi 25 din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Star 2 Impex 95” - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.440/2000 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

Miercuri, 23 septembrie 2026, 12:49

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.