DECIZIE nr.348 din 18 decembrie 2001
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.402 alin.3 din Codul de procedură penală
Textul actului publicat în M.Of. nr. 63/29 ian. 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de instanţă în Dosarul nr. 515/p/Ap/2001 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală.
La apelul nominal se constată lipsa părţii Radu Robert Şandor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că excepţia de neconstituţionalitate vizează în realitate obligaţia instanţei de a aduce persoana arestată la judecarea, în prima fază, a cererii de revizuire, iar nu de a fi lăsată la aprecierea instanţei aducerea acesteia la judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Se consideră că aceste dispoziţii sunt în dezacord cu prevederile art. 24 din Constituţie, precum şi ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, deoarece un astfel de proces trebuie să garanteze prezenţa părţilor la judecată şi, respectiv, obligaţia instanţei de a dispune aducerea la judecată a persoanei arestate. În final se arată că desemnarea unui apărător din oficiu, prevăzută la alin. 2 al art. 402 din Codul de procedură penală, nu înlocuieşte prezenţa părţii reprezentate, chiar dacă cererea de revizuire se află în prima fază de soluţionare (de admitere în principiu), iar nu în faza ulterioară acestei admiteri, aceea de soluţionare în fond a cauzei penale. Se mai arată că în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant necesitatea garantării efective a dreptului la apărare pentru realizarea dreptului oricărei persoane la un proces echitabil.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 21 septembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 515/p/Ap/2001, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de instanţă din oficiu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea de Apel Braşov - Secţia penală consideră că dispoziţiile art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală contravin prevederilor art. 16 alin. (1), art. 24 şi 20 din Constituţie, cu referire la prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece îngrădesc exercitarea dreptului la apărare şi creează o inegalitate în faţa legii şi a autorităţilor publice pentru revizuientul aflat în stare de arest, în raport cu ceilalţi participanţi la judecarea cererii de revizuire. Având în vedere că revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care sunt puse în discuţie chestiuni care vizează fondul cauzei, cu posibile efecte asupra stabilirii vinovăţiei sau nevinovăţiei celui în cauză, este evident că revizuientul aflat în stare de deţinere trebuie să aibă posibilitatea exercitării depline a dreptului la apărare şi în mod egal cu ceilalţi participanţi. Art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală îngrădeşte dreptul părţii de a fi asistată de un avocat, drept prevăzut la art. 24 alin. (2) din Constituţie, care presupune posibilitatea revizuientului aflat în stare de deţinere de a lua legătura cu avocatul pentru a-i solicita să-i susţină toate cererile pe care le consideră necesare şi care evident nu mai poate fi exercitat în lipsa revizuientului arestat, cu privire la care instanţa a socotit că nu este necesară aducerea sa la judecată. Se apreciază că prima fază (de admitere în principiu) a judecării cererii de revizuire este tot atât de importantă ca şi judecata propriu-zisă, care urmează unei admiteri în principiu a cererii. Mai mult, instanţa consideră că în această primă fază prezenţa revizuientului aflat în stare de deţinere este cu atât mai necesară pentru a i se crea posibilitatea de a-şi formula toate apărările pe care le consideră necesare şi pentru a dovedi existenţa vreunuia dintre cazurile de revizuire. Se apreciază, de asemenea, că textul de lege criticat contravine şi prevederilor art. 20 din Constituţie, raportate la cele ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece creează posibilitatea că revizuientul aflat în stare de deţinere să nu fie adus la judecată, punându-l într-o situaţie inechitabilă şi defavorizantă în raport cu procurorul şi cu orice persoană interesată, care este în stare de libertate. Lipsind de la judecată, revizuientul nu este în stare să-şi susţină în mod contradictoriu propriile apărări şi nici nu poate răspunde la argumentele formulate de procuror, care sunt, de regulă, opuse celor ale revizuientului. În final se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în care s-a subliniat necesitatea respectării dreptului la un proces echitabil şi a principiului egalităţii armelor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arată că dispoziţiile art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, deoarece în speţă există garanţii procesuale privitoare la apărare, la desfăşurarea echitabilă a procesului penal şi la egalitatea în faţa legii a tuturor părţilor. Astfel, se apreciază că, indiferent dacă persoana arestată, la care se referă revizuirea, este adusă sau nu la judecată, ea se bucură de asistenţă juridică obligatorie întrucât o dată cu încunoştinţarea persoanei instanţa îi desemnează şi un apărător din oficiu, dispoziţiile art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală fiind, de fapt, o excepţie de la dispoziţiile art. 314 din acelaşi cod, care prevăd că aducerea inculpatului arestat la judecată este obligatorie. Totodată se consideră că dreptul la apărare este garantat prin obligaţia organelor judiciare de a-l încunoştinţa pe învinuit sau pe inculpat despre dreptul de a fi asistat de un apărător, iar în cazurile prevăzute de lege, prin măsurile pentru asigurarea asistenţei juridice, dacă nu există apărător ales.
Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază, de asemenea că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală, persoana arestată este adusă la judecată numai dacă instanţa consideră necesar, însă preşedintele este obligat să încunoştinţeze persoana arestată despre termenul de judecată, iar asistenţa juridică a acesteia este obligatorie, indiferent dacă este sau nu prezentă la judecată. La admiterea în principiu persoana arestată care nu participă la judecată este în mod obligatoriu reprezentată prin avocat, iar examinarea cererii, în acest stadiu, nu reprezintă o rejudecare a fondului. De aceea, o eventuală absenţă a persoanei arestate la procedura admiterii în principiu nu este de natură a-i încălca dreptul la apărare, deoarece beneficiază de asistenţa juridică obligatorie. Se consideră că nu se încalcă nici principiul egalităţii în faţa legii, deoarece condamnatul revizuient se află într-o situaţie diferită. În final se apreciază că nu sunt încălcate nici prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece dreptul la un proces echitabil şi la egalitatea şanselor este respectat la examinarea în fond a cererii de revizuire, fiind nesemnificativă această respectare în faza admiterii în principiu a cererii.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţia art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală, care este următoarea: „Persoana arestată este adusă la judecată numai dacă instanţa consideră necesar.”
În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a invocat încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:
- art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;
- art. 20: „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.”;
- art. 24: „(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.”
De asemenea, s-a considerat că textul de lege criticat contravine şi art. 6 pct. 1 fraza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care are următorul cuprins: „Orice persoană are dreptul la judecarea, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce urmează: Dispoziţia legală criticată trebuie corelată cu celelalte dispoziţii ale art. 402 din Codul de procedură penală, care constituie „Măsuri pregătitoare”, potrivit denumirii marginale, cuprinzând măsuri pe care preşedintele instanţei care urmează să examineze cererea de revizuire trebuie să le ia în vederea pregătirii şedinţei. Astfel, în alin. 1 al art. 402 se prevede, între altele, că preşedintele dispune citarea părţilor interesate, iar în alin. 2 se precizează că atunci când persoana în favoarea sau în defavoarea căreia s-a cerut revizuirea se află în stare de deţinere, chiar într-o altă cauză, preşedintele dispune încunoştinţarea acestei persoane despre termen şi ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.
În dispoziţia cuprinsă în alin. 3 al art. 402 din Codul de procedură penală, care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că persoana arestată este adusă la judecată numai dacă instanţa consideră necesar. Expresia „numai dacă instanţa consideră necesar” este considerată ca fiind neconstituţională de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală. Se apreciază de către această instanţă că prin neaducerea la judecată a deţinutului revizuient se aduce o gravă atingere dreptului constituţional al acestuia la apărare, acesta este pus într-o situaţie dezavantajoasă faţă de celelalte părţi, contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, şi, în acelaşi timp, se încalcă prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul oricărei persoane la un proces echitabil. Instanţa consideră că este neconstituţională dispoziţia potrivit căreia dreptul constituţional al revizuientului aflat în stare de deţinere de a fi prezent la judecarea cauzei sale şi de a-şi face apărările pe care le consideră necesare este lăsat la aprecierea instanţei.
Curtea reţine că, într-adevăr, dispoziţia „numai dacă instanţa consideră necesar” din cuprinsul art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală este contrară prevederilor art. 24 din Constituţie, care garantează dreptul la apărare, deoarece face ineficientă prevederea alin. (2) al acestui text constituţional, potrivit căreia, „În tot cursul procesului, părţile au dreptul de a fi asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu”. Astfel, în situaţia în care instanţa consideră că nu este necesară aducerea la judecată a revizuientului arestat, exercitarea dreptului acestuia de a fi asistat de un avocat (ceea ce presupune prezenţa sa la judecată) nu este garantată, absenţa arestatului punându-l în imposibilitatea de a-şi formula apărările, de a lua legătura cu avocatul său în vederea susţinerii acestor apărări şi a prezentării eventualelor probe în vederea admiterii ori respingerii în principiu a cererii de revizuire. Dispoziţia legală criticată aduce, prin urmare, o gravă restrângere dreptului fundamental la apărare, restrângere care nu este prevăzută de art. 49 din Constituţie, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, deoarece nu „[...] se impune pentru apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav”, cazuri în care alin. (1) al art. 49 din Constituţie permite restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale, în limitele prevăzute de alin. (2) al aceluiaşi articol.
Curtea constată că, dimpotrivă, atât desfăşurarea instrucţiei penale, cât şi apărarea drepturilor cetăţenilor (în speţă, dreptul la apărare) impun exercitarea deplină a dreptului la apărare, fără restrângerea acestuia şi fără ca instanţa să poată aprecia dacă este sau nu necesară prezenţa arestatului la judecarea, în prima fază, a cererii de revizuire. Prin urmare, trebuie ca aducerea la judecată a acestuia să fie obligatorie, pentru ca dreptul la apărare să fie efectiv garantat.
Curtea observă că atât prevederile art. 6 pct. 1 prima frază din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil, în public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, cât şi prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, nu au incidenţă în cauză şi, prin urmare, nu se pune problema încălcării acestora prin dispoziţia legală criticată. Astfel, dreptul la un proces echitabil, prevăzut la pct. 1 al art. 6 din convenţia menţionată, se referă la legalitatea, imparţialitatea şi soluţionarea într-un termen rezonabil a cauzei, iar nu la dreptul la apărare, drept reglementat de pct. 3 lit. c) al aceluiaşi articol din convenţie (neinvocat de autorul excepţiei). De asemenea, nici principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice nu are aplicabilitate în cauză, deoarece nu există o similitudine de situaţie între partea aflată în stare de libertate, care poate să se prezinte singură la proces, şi partea care se află în stare de deţinere, care pentru a fi prezentă trebuie adusă la judecată din dispoziţia instanţei.
Din aceeaşi perspectivă Curtea constată că nici prevederile art. 20 din Constituţie, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, nu au incidenţă în cauză, deoarece nu există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului şi legile interne, Constituţia garantând, prin prevederile art. 24, dreptul la apărare.
În consecinţă, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, dispoziţia „numai dacă instanţa consideră necesar”, cuprinsă în art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală, fiind contrară prevederilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală în Dosarul nr. 515/p/Ap/2001 al acelei instanţe, şi constată că dispoziţia „numai dacă instanţa consideră necesar” cuprinsă în acest text este neconstituţională, fiind contrară art. 24 din Constituţie, referitor la dreptul la apărare.
Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 decembrie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Marioara Prodan

Întrucât magistratul-asistent Marioara Prodan se află în
imposibilitate de a semna, deoarece a fost numită judecător
la Curtea Supremă de Justiţie, în locul său semnează, în
temeiul art. 261 din Codul de procedură civilă,

Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 07:42

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.