ORDIN nr.34 din 11 decembrie 2001
al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei privind completarea şi modificarea Regulamentului pentru acreditarea consumatorilor eligibili de energie electrică, aprobat prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr.11/1999, cu modificările ulterioare
Textul actului publicat în M.Of. nr. 67/30 ian. 2002

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
în temeiul prevederilor art. 5 pct. 10 şi 29 şi ale art. 9 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.29/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE, aprobată şi modificată prin Legea nr. 99/2000, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 2 lit. a) şi ale art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.63/1998 privind energia electrică şi termică,
emite următorul ordin:

Art. I. - Regulamentul pentru acreditarea consumatorilor eligibili de energie electrică, aprobat prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr.11/1999, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.227 din 21 mai 1999, cu modificările ulterioare, se completează şi se modifică după cum urmează:

1. După litera b.3.2) a punctului 5 "Cerinţe de eligibilitate" se introduce litera b.3.3) cu următorul cuprins:

"b.3.3) Pentru cazul consumatorilor de energie electrică care solicită acreditarea drept consumatori eligibili şi în a căror activitate au intervenit modificări ca urmare a procesului de restructurare şi/sau privatizare, la stabilirea bonităţii financiare se pot lua în considerare valori previzionate ale indicatorilor de bonitate financiară (lichiditatea curentă, solvabilitatea şi rata profitului brut); previziunea se va face pentru un an, începând de la data legală de depunere a cererii de acreditare."

2. La punctul 10 "Perioada de valabilitate", litera a) va avea următorul cuprins:

"a) Acreditarea se face pentru o perioadă nelimitată. Consumatorul care se înscrie în categoria celor menţionaţi la pct. 5 lit. b.3.3):

a.1) dacă îndeplineşte condiţiile de a deveni eligibil, statutul de consumator eligibil este acordat temporar, pe durata unui an;

a.2) la expirarea termenului de un an consumatorul eligibil va transmite la ANRE valorile realizate pentru indicatorii de bonitate financiară;

a.3) dacă valorile realizate ale indicatorilor de bonitate nu întrunesc punctajul legal necesar acreditării drept consumator eligibil, se retrage statutul de eligibil consumatorului în cauză. În caz contrar consumatorul se acreditează drept consumator eligibil pe durată nedeterminată în condiţiile prezentului regulament;

a.4) contractul bilateral de furnizare a energiei electrice dintre un furnizor şi un consumator acreditat temporar drept consumator eligibil se încheie pe durata de acreditare a consumatorului drept consumator eligibil."

Art. II. - Regulamentul pentru acreditarea consumatorilor eligibili de energie electrică, aprobat prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr.11/1999, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezentul ordin, va fi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
Ioan Lungu

Bucureşti, 11 decembrie 2001.
Nr. 34.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 17:27

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.