HOTĂRÂRE nr.54 din 17 ianuarie 2002
privind sprijinul direct al statului prin acordarea de subvenţii, în anul 2002, producătorilor agricoli din sectorul animalier, pentru creşterea producţiei de carne şi a efectivelor de animale
Textul actului publicat în M.Of. nr. 71/31 ian. 2002

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 5, 7 şi 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.108/2001 privind exploataţiile agricole,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Producătorii agricoli care deţin sau administrează exploataţii agricole, dimensionate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.108/2001 privind exploataţiile agricole, pot beneficia de sprijinul direct al statului prin acordarea de subvenţii de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. De asemenea, pot beneficia de subvenţii şi producătorii agricoli care se organizează în asociaţii ale crescătorilor de animale, dacă prin asociere îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.108/2001.

Art. 2. - Valoarea subvenţiei este de 4.000 lei/kg carne în viu pentru tineretul bovin cu o greutate de peste 380 kg, livrat la abatoarele autorizate, pentru cantitatea de 45,6 mii tone în valoare totală de 182,4 miliarde lei.

Art. 3. - Valoarea subvenţiei este de 4.000 lei/kg carne în viu pentru porcii în greutate de 90-110 kg, livraţi la abatoarele autorizate, pentru cantitatea de 160 mii tone în valoare totală de 640,0 miliarde lei.

Art. 4. - Valoarea subvenţiei este de 3.000 lei/kg carne în viu - pui broiler, pentru cantitatea de 100 mii tone în valoare totală de 300 miliarde lei.

Art. 5. - Valoarea totală a subvenţiilor este de 157,0 miliarde lei pentru juninci la prima fătare, al căror cuantum este diferenţiat în funcţie de valoarea biologică, tipul biotehnologiei de reproducţie folosit pentru obţinerea şi însămânţarea junincii şi de zona geografică, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 6. - Valoarea totală a subvenţiilor este de 178,4 miliarde lei pentru viţeii obţinuţi şi menţinuţi în exploatare minimum 6 luni de la fătare, al căror cuantum este diferenţiat în funcţie de valoarea biologică, tipul biotehnologiei de reproducţie folosit pentru obţinerea produsului şi de zona geografică, conform anexei.

Art. 7. - Valoarea totală a subvenţiilor este de 252,2 miliarde lei pentru scrofiţele de reproducţie care sunt la prima fătare şi înţarcă minimum 8 purcei, al căror cuantum este diferenţiat în funcţie de valoarea biologică şi de tipul biotehnologiei de reproducţie folosit pentru obţinerea gestaţiei, conform anexei.

Art. 8. - Viţeii, junincile şi scrofiţele reprezintă produse care se valorifică drept animale de reproducţie şi producţie de către producătorii agricoli care desfăşoară activitate de creştere şi exploatare a animalelor.

Art. 9. - (1) Valoarea totală a subvenţiilor este de 60 miliarde lei pentru familiile de albine elită şi familiile de albine producţie, al căror cuantum este stabilit în anexă.

(2) Pot beneficia de subvenţii deţinătorii de familii de albine care livrează minimum 10 kg miere pentru fiecare familie de albine, în baza documentului fiscal de valorificare a mărfii la unităţile de procesare autorizate.

Art. 10. - (1) Subvenţiile de care pot beneficia producătorii agricoli potrivit prevederilor art. 2-4 se acordă în baza documentului fiscal de valorificare a mărfii.

(2) Subvenţiile de care pot beneficia producătorii agricoli potrivit prevederilor art. 2-4 se acordă şi producătorilor agricoli care abatorizează animale proprii.

(3) Producătorii agricoli care abatorizează animale proprii au obligaţia de a prezenta pe lângă factura fiscală şi evidenţa cantitativ-valorică a efectivelor de animale proprii.

Art. 11. - (1) Acordarea subvenţiilor de la bugetul de stat se realizează pe bază de cerere scrisă, emisă de deţinătorul de animale către direcţia generală pentru agricultură şi industrie alimentară judeţeană sau a municipiului Bucureşti.

(2) Decontarea subvenţiilor prevăzute la art. 2-7 şi 9 se face de către direcţiile generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene şi a municipiului Bucureşti, prin virament, în contul beneficiarului, deschis la băncile comerciale sau la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A.

Art. 12. - Atestarea faptului că viţeii, gestaţia la junincă şi scrofiţă provin din însămânţări artificiale sau montă naturală se face pe baza înscrierii în registrele unice de montă şi fătări, completate de operatorul însămânţător sau de deţinătorul legal al reproducătorilor atestaţi şi autorizaţi să desfăşoare activitatea de reproducţie în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Art. 13. - (1) Cererea pentru solicitarea subvenţiilor se depune la direcţia generală pentru agricultură şi industrie alimentară judeţeană sau a municipiului Bucureşti, după caz, care, prin oficiul judeţean pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie, verifică solicitările crescătorilor.

(2) Verificarea cererilor se face de către şeful centrului teritorial pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie, care confirmă cererile prin semnătură şi ştampilă şi le depune la oficiul judeţean pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie. După avizarea de către directorul oficiului judeţean pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie cererile sunt depuse la direcţia generală pentru agricultură şi industrie alimentară judeţeană sau a municipiului Bucureşti, după caz, pentru aprobare.

(3) Pentru animalele din zona de munte, din localităţile care vor fi aprobate prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, verificarea cererilor se face de către şeful centrului teritorial pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie, după avizarea de către şeful serviciului zonei montane.

Art. 14. - (1) Direcţiile generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, după verificarea şi aprobarea cererilor pentru încasarea subvenţiilor, întocmesc şi transmit, la data de 30 a fiecărei luni, la Direcţia generală buget, finanţe din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor situaţia centralizatoare a acestor cereri.

(2) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor transmite la Ministerul Finanţelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare, în termen de 5 zile calendaristice de la primirea situaţiei centralizatoare. Cererea de deschidere a creditelor bugetare va fi însoţită de situaţia centralizatoare pe judeţe.

Art. 15. - (1) Achitarea sumelor de la bugetul de stat în mod necuvenit, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situaţii nereale pe documentele de decontare, constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită astfel încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la 100 milioane lei la 300 milioane lei, precum şi cu obligarea la restituirea contravalorii stimulentelor încasate nejustificat, majorate potrivit indicelui de inflaţie.

(2) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) se aplică şi persoanelor juridice.

(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzii se fac de împuterniciţi ai Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi ai Ministerului Finanţelor Publice.

Art. 16. - În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor se aprobă normele metodologice de aplicare a acesteia, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor,
Ilie Sârbu

Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu

Bucureşti, 17 ianuarie 2002.
Nr. 54.


ANEXĂ

CATEGORIILE
de animale şi albine subvenţionate şi valoarea subvenţiilor în anul 2002

A. Juninci la prima fătare
   1. obţinute din însămânţări artificiale şi provenite din:
      a) vaci - mame de tauri                                                       2,5 milioane lei/cap
      b) rase pure în controlul oficial al producţiei                                 2 milioane lei/cap
      c) efective necuprinse în controlul oficial al producţiei                         1 milion lei/cap
      d) fiice ale taurilor în testare                                                4 milioane lei/cap
   2. obţinute din montă naturală (cu tauri autorizaţi) şi provenite din:
      a) efective necuprinse în controlul oficial al producţiei din zona            1,3 milioane lei/cap
         de munte
B. Viţei obţinuţi din vaci şi juninci, precum şi malacii obţinuţi din bivoliţe
   1. însămânţate artificial, menţinuţi în exploatare 6 luni, proveniţi din:
      a) vaci - mame de tauri                                                         2 milioane lei/cap
      b) rase pure în controlul oficial al producţiei                                    600.000 lei/cap
      c) efective necuprinse în controlul oficial al producţiei                          500.000 lei/cap
   2. montate natural (cu tauri autorizaţi), menţinuţi în exploatare 6 luni,
      proveniţi din:
      a) zona de munte, din efective necuprinse în controlul oficial al producţiei       500.000 lei/cap
      b) restul zonelor, din efective necuprinse în controlul oficial al producţiei      300.000 lei/cap
C. Scrofiţe de reproducţie la prima fătare:
   1. scrofiţe rasă pură:
      a) montate natural                                                            3,5 milioane lei/cap
      b) însămânţate artificial                                                       5 milioane lei/cap
   2. scrofiţe simplă hibridare - F1:
      a) montate natural                                                              2 milioane lei/cap
      b) însămânţate artificial                                                     2,5 milioane lei/cap
   3. scrofiţe din ferme comerciale, care provin din simpla hibridare                 2 milioane lei/cap
D. Albine:
   1. familii de elită şi producţie                                                  100.000 lei/familie


Joi, 24 septembrie 2026, 18:32

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.