ORDONANŢĂ nr.18 din 24 ianuarie 2002
privind funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă
Textul actului publicat în M.Of. nr. 81/1 feb. 2002

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 1 pct. VI.5 din Legea nr. 751/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

Art. 1. - În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:

a) apel de urgenţă - orice chemare sau solicitare de ajutor care se efectuează gratuit;
b) furnizor de servicii - entitatea stabilită în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.617/2001 privind Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă, care va implementa în România sistemul naţional;
c) număr unic pentru apeluri de urgenţă - 1-1-2;
d) Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă - serviciile centralizate de dispecerizare şi de coordonare a intervenţiei, în caz de urgenţă, a personalului specializat, pe teritoriul României.

Art. 2. - În România operatorul Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă este Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.617/2001.

Art. 3. - Serviciile specializate sunt servicii de intervenţie rapidă în cazul apelurilor de urgenţă.

Art. 4. - Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă funcţionează permanent, iar personalul operativ lucrează în ture.

Art. 5. - (1) Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă are următoarele atribuţii principale:

a) primeşte şi înregistrează automat apelurile de urgenţă comunicate prin telefon, radio, dispozitive automate de anunţare, semnalizare, alarmare ori prin alte mijloace, confirmă şi localizează, pe cât posibil, apelurile primite;
b) analizează, direcţionează şi transmite operativ apelurile de urgenţă la serviciile specializate de intervenţie, în funcţie de natura evenimentelor şi de consecinţele acestora, precum şi la autorităţile competente;
c) transmite imediat, în cazul producerii dezastrelor, apelurile, datele şi informaţiile primite la Secretariatul tehnic permanent de pe lângă Comisia guvernamentală de apărare împotriva dezastrelor;
d) primeşte şi înregistrează datele şi informaţiile privind evoluţia evenimentelor şi a intervenţiilor;
e) centralizează, stochează şi pune la dispoziţie autorităţilor abilitate datele privind apelurile de urgenţă gestionate.

(2) Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă asigură, conform legii, recepţionarea apelurilor de urgenţă şi în limbile minorităţilor naţionale din unitatea administrativteritorială şi, după caz, în una-două limbi de circulaţie internaţională.

Art. 6. - (1) Serviciile specializate în intervenţii la apelurile de urgenţă au următoarele atribuţii principale:

a) asigură, prin dispeceratele proprii, preluarea apelurilor de urgenţă transmise de dispeceratul pentru apeluri de urgenţă;
b) alertează de îndată personalul de intervenţie;
c) menţin legătura cu forţele şi mijloacele dislocate la locul evenimentului.

(2) Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) serviciile specializate încheie protocoale cu furnizorul de servicii.

Art. 7. - (1) În România se introduce numărul unic pentru apeluri de urgenţă în reţelele publice de telefonie. Acesta este 1-1-2.

(2) Numărul unic pentru apeluri de urgenţă va fi utilizat în paralel cu celelalte numere telefonice naţionale pentru anunţarea urgenţelor, pentru o perioadă de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.

(3) Apelul de urgenţă este netaxabil.

Art. 8. - (1) Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei va supraveghea ca toţi operatorii publici de telefonie fixă care furnizează aceste servicii de comunicaţii să asigure primirea şi retransmiterea apelului de urgenţă de la toate posturile telefonice fixe pe care le deservesc, până la desfiinţarea circuitului telefonic.

(2) În cuprinsul avizului de comunicare asupra datei de desfiinţare a circuitului telefonic se va preciza în mod clar şi faptul că de la data respectivă utilizatorul nu va mai beneficia de posibilitatea de a telefona la numărul unic pentru apeluri de urgenţă.

(3) Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei va supraveghea ca toţi operatorii publici de telefonie fixă care furnizează aceste servicii de comunicaţii să asigure primirea şi retransmiterea automată a apelului de urgenţă de la toate posturile telefonice instalate în locurile deschise accesului public, indiferent de modul în care se realizează taxarea apelurilor şi a convorbirilor de la aceste posturi telefonice.

Art. 9. - Operatorii publici de telefonie mobilă care furnizează aceste servicii de comunicaţii au obligaţia să asigure primirea şi retransmiterea apelului de urgenţă de la orice aparat telefonic pentru comunicaţii mobile, indiferent de tipul de cartelă din aparatul telefonic respectiv.

Art. 10. - Eliberarea sau prelungirea licenţelor pentru operatorii publici de telefonie se condiţionează de asigurarea introducerii numărului unic pentru apeluri de urgenţă în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe.

Art. 11. - (1) Operatorii publici de telefonie fixă şi/sau mobilă, care furnizează servicii de comunicaţii în România, au obligaţia să pună la dispoziţie furnizorului de servicii, gratuit şi în timp util, toate numerele de telefon, numele şi adresele din bazele lor de date, actualizate lunar.

(2) Furnizorul de servicii este obligat să asigure confidenţialitatea şi securitatea bazelor de date pe care le gestionează.

Art. 12. - Personalul necesar în vederea înfiinţării şi funcţionării Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă se selectează şi se perfecţionează de către furnizorul de servicii.

Art. 13. - (1) Pentru finanţarea funcţionării Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi pentru recuperarea investiţiilor efectuate de către furnizorul de servicii pentru implementarea Sistemului naţional pentru apeluri de urgenţă se instituie un tarif care se colectează de către furnizorul de servicii de la operatorii publici de telefonie.

(2) Tariful prevăzut la alin. (1) va fi stabilit prin hotărâre a Guvernului, avându-se în vedere asigurarea costurilor de funcţionare a Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi recuperarea investiţiilor efectuate de către furnizorul de servicii.

(3) Furnizorul de servicii suportă cheltuielile pentru acoperirea costurilor legate de realizarea comunicaţiei dintre postul de la care se efectuează apelul de urgenţă şi dispeceratul pentru apeluri de urgenţă corespunzător, precum şi pentru cele legate de realizarea comunicaţiei necesare între dispeceratul pentru apeluri de urgenţă şi dispeceratele serviciilor specializate de poliţie, pompieri şi ambulanţă.

(4) Alte persoane juridice interesate în realizarea comunicaţiei cu Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă suportă cheltuielile pentru acoperirea costurilor pentru realizarea comunicaţiei între dispeceratele corespunzătoare de urgenţă şi serviciile specializate în intervenţii din cadrul persoanelor juridice respective.

(5) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, va întocmi proiectul normelor metodologice privind colectarea fondurilor reprezentând sumele corespunzătoare tarifului prevăzut la alin. (1), care va fi supus spre aprobare Guvernului.

Art. 14. - (1) Toate persoanele juridice interesate în realizarea comunicaţiei cu Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă au obligaţia să solicite, în scris, avizul tehnic de compatibilitate a sistemelor proprii cu soluţia tehnică implementată la dispeceratul pentru apeluri de urgenţă de către prestatorul de servicii.

(2) Avizul tehnic se acordă de operatorul Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, cu precizarea aspectelor de incompatibilitate.

Art. 15. - În gestionarea apelurilor de urgenţă furnizorul de servicii poate încheia convenţii cu organizaţii neguvernamentale şi cu alte servicii comunitare, constituite potrivit legii, care au atribuţii în acest domeniu.

Art. 16. - Se interzice utilizarea în alte scopuri a numerelor pentru apeluri de urgenţă.

Art. 17. - Încălcarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, după caz.

Art. 18. - (1) Constituie contravenţii, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe, următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează:

a) apelarea abuzivă sau alertarea falsă a dispeceratului pentru apeluri de urgenţă, precum şi a celorlalte servicii specializate se sancţionează cu amendă de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei;
b) nerespectarea de către operatorii publici de telefonie a obligaţiilor prevăzute la art. 8, 9 şi 11 se sancţionează cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei.

(2) Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii prevăzute la alin. (1) lit. a) se realizează, după caz, de ofiţeri şi subofiţeri din cadrul Ministerului de Interne, de pompierii militari sau de către primari, iar în cazul amenzii prevăzute la alin. (1) lit. b), de către personalul abilitat din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.

(3) Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei va putea delega competenţele prevăzute la alin. (2) unei persoane juridice de drept public cu atribuţii în domeniul comunicaţiilor.

(4) Dispoziţiile prezentei ordonanţe, referitoare la contravenţii, se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu excepţia celor ale art. 28.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei,
Dan Nica

Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu

Bucureşti, 24 ianuarie 2002.
Nr. 18.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 07:42

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.