ORDONANŢĂ nr.25 din 30 ianuarie 2002
privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 89/2 feb. 2002 |
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Prezenta ordonanţă reglementează controlul postprivatizare, precum şi modul de urmărire a executării obligaţiilor asumate de cumpărători, pe perioada derulării contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni deţinute de stat la societăţile comerciale, societăţile şi companiile naţionale.
Art. 2. - Prezenta ordonanţă se aplică contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect acţiuni deţinute de stat la societăţile comerciale, care au fost încheiate de Fondul Proprietăţii de Stat sau de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi sunt în derulare, pentru efectele produse de acestea după intrarea ei în vigoare.
CAPITOLUL II
Definiţii
Art. 3. - În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
Art. 4. - (1) Societăţile privatizate prin încheiere de contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni sunt supuse controlului postprivatizare pe perioada de derulare a acestora. Sunt supuse controlului postprivatizare pe perioada de derulare a contractului şi societăţile care în urma privatizării au fuzionat, după caz, cu altă societate comercială sau cu cumpărătorul, precum şi cele rezultate prin divizare, dacă aceste operaţiuni au avut loc înăuntrul perioadei de derulare a contractului.
(2) Controlul postprivatizare se exercită de către A.P.A.P.S., prin departamentele de specialitate, şi are ca obiective:
Art. 5. - Societăţile prevăzute la art. 3 lit. a) au obligaţia de a pune la dispoziţie A.P.A.P.S. toate documentele şi informaţiile care atestă atât modul de realizare a obligaţiilor contractuale, cât şi evoluţia situaţiei economice şi financiare a acestora, pe întreaga perioadă de derulare a contractului.
Art. 6. - Rezultatele analizei şi controlului postprivatizare cu privire la situaţia economico-financiară a societăţilor care intră sub incidenţa prezentei ordonanţe nu vor fi făcute publice de către A.P.A.P.S., fiind utilizate numai în legătură cu scopul urmăririi postprivatizare a activităţii acestora şi în strictă concordanţă cu obligaţiile contractuale.
Art. 7. - Controlul postprivatizare se va exercita cu privire la:
CAPITOLUL III
Obligaţiile societăţilor
Art. 8. - (1) Reprezentanţii legali ai societăţii sunt obligaţi să transmită Autorităţii, în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data scadenţei fiecărei obligaţii contractuale a cumpărătorului, un raport cu privire la modul de îndeplinire a acesteia.
(2) Totodată reprezentanţii legali ai societăţii au obligaţia de a depune la A.P.A.P.S. o copie de pe situaţiile financiare, întocmite în conformitate cu legislaţia în vigoare, în maximum 15 zile lucrătoare de la data la care au fost depuse la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz.
(3) Societăţile care aplică programe de restructurare, aprobate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, cu modificările ulterioare, sunt obligate să informeze A.P.A.P.S. cu privire la modul de realizare a acestora, în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la aplicarea fiecărei măsuri, respectiv de la finalizarea programelor respective.
(4) Reprezentanţii legali ai societăţilor, menţionaţi la alin. (1), au obligaţia să permită personalului Autorităţii verificarea scriptică şi, după caz, faptică a modului de îndeplinire a obligaţiilor contractuale asumate de către cumpărător, precum şi a situaţiei economico-financiare a societăţilor respective.
Art. 9. - (1) Reprezentanţii legali ai societăţilor şi, după caz, cumpărătorul sunt obligaţi să comunice Autorităţii situaţia în care, conform prevederilor legale în vigoare, pentru societate a fost declanşată procedura de reorganizare judiciară sau de faliment ori, după caz, procedura de lichidare voluntară.
(2) Aceeaşi obligaţie le revine reprezentanţilor legali ai cumpărătorului, persoană juridică, în situaţia în care pentru acesta a fost declanşată una dintre procedurile prevăzute la alin. (1).
(3) Comunicarea prevăzută la alineatele precedente va fi transmisă Autorităţii în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data primirii de la tribunal a înştiinţării cu privire la declanşarea procedurii în cauză, respectiv de la data desemnării lichidatorilor în cazul lichidării voluntare.
CAPITOLUL IV
Atribuţiile Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului
Art. 10. - A.P.A.P.S. are, în principal, următoarele atribuţii:
CAPITOLUL V
Modalitatea de stabilire şi urmărire a realizării angajamentelor asumate prin contracte
Art. 11. - În scopul asigurării condiţiilor necesare pentru urmărirea modului de realizare a obligaţiilor contractuale şi organizării în mod corespunzător a activităţii de control postprivatizare, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, la încheierea contractelor se vor avea în vedere următoarele:
1. investiţiile asumate, inclusiv cele pentru protecţia mediului, vor putea fi efectuate sub formă bănească, cu condiţia ca sumele în cauză să fie înregistrate în contul curent bancar;
2. sumele vărsate de cumpărător în contul obligaţiei de investiţii, cu excepţia celor destinate protecţiei mediului, pot fi utilizate de societate, în condiţiile prevăzute de lege, inclusiv pentru plata datoriilor societăţii către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj, bugetul Fondului asigurărilor sociale de sănătate, bugetele locale etc., ale căror scadenţe sunt anterioare datei încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni;
3. investiţia este considerată realizată dacă, în conformitate cu prevederile contractului, cumpărătorul prezintă în termen de 30 de zile lucrătoare de la data scadenţei documentele financiar-contabile care să ateste virarea sumelor respective în contul curent bancar al societăţii până la data scadentă, însoţite de o declaraţie pe propria răspundere dată de către administratorii şi cenzorii societăţii ori de o firmă specializată de audit, prin care se confirmă operaţiunea în cauză;
4. societatea are obligaţia ca, în termen de maximum 90 de zile lucrătoare de la data scadenţei obligaţiei investiţionale, să iniţieze procedura de majorare a capitalului social şi a înregistrării acesteia la oficiul registrului comerţului, în numele şi pe seama cumpărătorului care a virat sumele în cauză în contul curent bancar, în conformitate cu obligaţia asumată prin contract, potrivit reglementărilor legale în vigoare;
5. ceilalţi acţionari, alţii decât cumpărătorul, pot beneficia de dreptul de preferinţă la subscripţie pentru a participa la majorarea capitalului social, urmând a-şi exprima această opţiune în condiţiile şi în termenul prevăzute de reglementările legale în vigoare.
Art. 12. - În cazul investiţiilor asumate pentru protecţia mediului, documentele prevăzute la art. 11 pct. 3 vor fi însoţite şi de confirmarea eliberată de autoritatea de mediu competentă privind realizarea măsurilor prevăzute în programul de conformare, anexă la avizul de mediu eliberat în scopul privatizării societăţii în cauză.
Art. 13. - (1) Efectuarea de către alte persoane decât cumpărătorul a investiţiilor asumate prin contract de acesta va fi considerată ca realizată sub condiţia suplimentară a prezentării de către cumpărător a dovezii prin care terţul s-a angajat ferm şi irevocabil să execute obligaţiile respective în numele şi pe contul cumpărătorului, cu respectarea art. 11. Sunt considerate ca realizate şi obligaţiile de investiţii efectuate de asociaţii şi/sau subsidiarii cumpărătorului, în nume propriu.
(2) Sunt asimilate investiţiilor efectuate şi sumele aferente părţii cuvenite cumpărătorilor, persoane fizice sau juridice, în calitate de acţionari, din profitul net şi care, în urma unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor, au fost repartizate pentru fondul de dezvoltare/surse proprii de finanţare din care s-au efectuat investiţii în exerciţiul financiar curent sau următor.
Art. 14. - În sensul prezentei ordonanţe nu sunt recunoscute ca investiţii realizate de cumpărător în contul obligaţiei asumate prin contract:
Art. 15. - (1) În cazuri bine justificate din punct de vedere al oportunităţii economico-financiare A.P.A.P.S. poate ca, la solicitarea cumpărătorului şi pe baza documentaţiei prezentate de societate şi/sau de cumpărător, după caz, să convină cu acesta:
(2) În situaţia în care din documentaţia prezentată conform alin. (1) rezultă că există condiţii ca societatea şi/sau cumpărătorul, după caz, să plătească sumele restante datorate Autorităţii, reprezentând dividende, sume primite pentru restructurare, preţul, angajamente investiţionale etc., A.P.A.P.S. poate încheia cu societatea, respectiv cu cumpărătorul, la solicitarea acestuia, acte adiţionale pentru reeşalonarea plăţii, respectiv a angajamentelor.
(3) În cazul ratelor scadente aferente plăţii preţului, prevederile alin. (2) se aplică numai cu condiţia încadrării în termenul final prevăzut în contract.
(4) În cazul în care angajamentul investiţional este redus la solicitarea cumpărătorului, acesta este obligat să plătească Autorităţii sumele reprezentând diferenţa dintre valoarea iniţială a investiţiilor asumate şi valoarea diminuată a angajamentului investiţional. Plata diferenţei se poate face imediat sau în rate.
(5) Pentru ratele reeşalonate începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se vor percepe dobânzi la nivelul dobânzii legale stabilite de Banca Naţională a României pentru obligaţiile comerciale, conform Ordonanţei Guvernului nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti.
Art. 16. - Este interzisă exceptarea de la plată a majorărilor, penalităţilor sau a dobânzilor, după caz, aferente sumelor plătite cu întârziere/neplătite, atât în ceea ce priveşte plata ratelor/preţului pentru pachetul de acţiuni, cât şi în ceea ce priveşte nerealizarea investiţiilor, inclusiv a celor de mediu, la termenul final prevăzut în contracte, respectiv în actele adiţionale la acestea.
Art. 17. - Prevederile art. 16 se aplică şi pentru penalităţile/daunele datorate Autorităţii de către societate, aferente dividendelor, ratelor aferente sumelor alocate pentru fondurile de restructurare, precum şi altor sume datorate acesteia.
Art. 18. - (1) Plata penalităţilor nu exonerează cumpărătorul de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract.
(2) La întocmirea actelor adiţionale se va introduce în mod obligatoriu o clauză prin care se va garanta realizarea investiţiilor şi/sau plata preţului acţiunilor, prin contract de gaj în favoarea Autorităţii asupra acţiunilor care fac obiectul contractului. În cazul în care se constată că acţiunile sunt grevate de sarcini, cumpărătorul are obligaţia de a prezenta garanţii financiare.
(3) Penalităţile datorate de cumpărător pentru nerealizarea obligaţiilor contractuale până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe pot fi eşalonate la plată, la cererea cumpărătorului, de către A.P.A.P.S., în cadrul perioadei de derulare a contractului.
Art. 19. - În perioada de derulare a contractelor care conţin obligaţii asumate de către cumpărător transmiterea acţiunilor de la acesta către terţi este condiţionată de obţinerea prealabilă a acordului scris al Autorităţii, în lipsa căruia aceasta poate cere în instanţă declararea nulităţii transmisiunii acţiunilor.
Art. 20. - (1) A.P.A.P.S. poate, în cazuri bine justificate, să accepte, la solicitarea cumpărătorului:
(2) Acordul A.P.A.P.S. pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) poate fi dat numai în următoarele condiţii:
(3) În vederea analizării şi aprobării cesiunii totale sau parţiale a acţiunilor trebuie prezentate Autorităţii următoarele:
(4) Novaţia sau, după caz, delegaţia se realizează prin act adiţional la contract care va stabili sancţiunile care se vor aplica în cazul în care părţile nu respectă prevederile acestuia.
(5) Pentru garantarea obligaţiilor pe care le preia noul debitor vor fi instituite garanţii suplimentare (contract de garanţie reală mobiliară asupra unui număr de acţiuni care se va conveni între părţi, garanţii financiare etc.), dacă astfel de garanţii nu au fost prevăzute în contractul iniţial.
(6) Novaţia/delegaţia îşi produce efecte numai din momentul semnării actului adiţional la contract. Este interzisă, sub sancţiunea nulităţii, înscrierea în registrul acţionarilor societăţii a modificărilor structurii acţionariatului societăţii în lipsa prezentării documentului sus-menţionat.
Art. 21. - (1) În cazul desfiinţării contractului, A.P.A.P.S. va reţine de la cumpărător:
(2) Pentru alte prejudicii cauzate Autorităţii sau societăţii de către cumpărător aceasta poate cere instanţei judecătoreşti daune-interese.
(3) Determinarea întinderii prejudiciilor şi/sau a daunelorinterese prevăzute la alin. (2) se va face pe baza unei expertize economico-financiare întocmite de persoane fizice şi/sau juridice abilitate prin lege pentru astfel de operaţiuni, desemnate de instanţa judecătorească.
(4) Cheltuielile aferente efectuării expertizei economicofinanciare prevăzute la alin. (3) vor fi avansate de către Autoritate sau, după caz, de către societate şi vor fi recuperate de la cumpărător.
Art. 22. - În cazuri justificate de situaţia economicofinanciară a societăţii sau a cumpărătorului, A.P.A.P.S. şi cumpărătorul pot conveni continuarea contractului prin renunţarea la punerea în aplicare a unei sentinţe definitive de desfiinţare a contractului sau la aplicarea pactului comisoriu, în cazul contractelor care conţin astfel de clauze.
Art. 23. - Este interzisă desfiinţarea contractelor în cazul societăţilor aflate în procedură de reorganizare judiciară sau faliment, reglementată de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, precum şi în cazul celor aflate în procedura de lichidare voluntară reglementată de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 24. - În cazul în care majorarea capitalului social al societăţii se face prin aport în numerar, prin compensarea unor creanţe lichide şi exigibile ale cumpărătorului asupra societăţii, exprimate în valută, cu acţiuni la aceasta, conform art. 205 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi în cazul în care obligaţia de investiţii asumată de cumpărător este stabilită în echivalent valută, data de referinţă pentru conversia sumelor respective este data aprobării majorării capitalului social în adunarea generală a acţionarilor, respectiv data vărsământului sumei în valută, iar suma în lei se calculează prin raportare la cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României valabil la acea dată.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii tranzitorii
Art. 25. - (1) În scopul organizării şi desfăşurării în condiţii unitare a controlului postprivatizare prevederile art. 11 pct. 2 şi 3, art. 13, art. 15 alin. (1), (2) şi (3), art. 18 şi 24 se aplică şi contractelor aflate în derulare pentru perioada rămasă să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
(2) Pentru perioada de derulare a contractului împlinită până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe Autoritatea poate conveni cu cumpărătorul, prin act adiţional, aplicarea prevederilor alin. (1).
(3) Termenul prevăzut la art. 11 pct. 3 este de 45 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, pentru situaţiile menţionate la alin. (2).
Art. 26. - (1) În cazul în care angajamentul investiţional prevăzut în contractele în curs de derulare şi a căror scadenţă este anterioară intrării în vigoare a prezentei ordonanţe nu a fost realizat la termenele intermediare, respectiv pe obiectivele prevăzute în contract, dar, cumulat până la încheierea perioadei de investiţii prevăzute în contract rezultă respectarea întocmai a obligaţiei, nu se datorează penalităţi/majorări de întârziere. În cazul în care la scadenţă se constată nerealizarea sau realizarea parţială a obligaţiei totale de investiţie, cumpărătorul datorează Autorităţii, începând cu respectiva dată, penalităţile contractuale calculate la valoarea nerealizată. Termenul de prescripţie pentru dreptul Autorităţii de a solicita penalităţile respective începe să curgă de la data încheierii perioadei de investiţii prevăzute în contract.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică sumelor, stabilite cu acest titlu prin sentinţe definitive, datorate Autorităţii până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, iar sumele plătite nu se restituie.
Art. 27. - (1) Pentru contractele încheiate înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe obligaţiile contractuale privind efectuarea investiţiilor, aflate în perioada de derulare, se consideră ca fiind realizate în următoarele situaţii:
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi pentru obligaţiile contractuale neexecutate pentru care perioada de derulare a expirat, dacă părţile convin astfel prin act adiţional la contract.
Art. 28. - (1) Pentru contractele încheiate la societăţile din domeniul turismului şi comerţului interior, create prin divizare pe baza normelor specifice interne ale Fondului Proprietăţii de Stat şi apoi privatizate, controlul postprivatizare se limitează la clauzele privind obligaţia obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor şi majorarea capitalului social cu valoarea acestora.
(2) În cazul societăţilor prevăzute la alin. (1) litigiile în curs având ca obiect obligarea cumpărătorilor la respectarea clauzelor referitoare la investirea pe o perioadă de 2 ani de la încheierea contractului a 50% din profit şi la menţinerea unui număr de salariaţi cu contract de muncă, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, sunt considerate lipsite de obiect.
(3) În aplicarea prevederilor alin. (2) Autoritatea va notifica situaţia la instanţa judecătorească pe al cărei rol se află procesul.
Art. 29. - (1) În cazul contractelor aflate în perioada de derulare, încheiate înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, care conţin angajamente investiţionale sub forma aportului în natură, data de referinţă pentru transformarea în lei sau în valută, după caz, a contravalorii investiţiilor se consideră, după cum urmează:
(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) contravaloarea investiţiilor se calculează prin raportare la cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României aplicabil pentru acea dată.
(3) Data de referinţă stabilită conform alin. (1) va constitui şi reperul în funcţie de care se apreciază respectarea/nerespectarea scadenţei prevăzute în contract pentru efectuarea obligaţiei de investiţii, în situaţia în care în contract părţile nu
Art. 30. - În situaţia în care contractele stipulează obligativitatea efectuării de investiţii în numerar exprimate în valută, data de referinţă pentru transformarea în lei a contravalorii sumelor în cauză o reprezintă data la care s-a efectuat vărsământul în contul curent bancar al societăţii.
Art. 31. - (1) Pentru contractele care conţin angajamente investiţionale de protecţie a mediului, aflate în curs de executare, cumpărătorul este obligat să încheie, după caz, cu A.P.A.P.S. acte adiţionale prin care urmează să fie reglementate următoarele:
(2) Prin derogare de la prevederile art. 16, pentru perioada anterioară încheierii actelor adiţionale, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), cumpărătorul nu datorează penalităţi de întârziere.
CAPITOLUL VII
Sancţiuni
Art. 32. - (1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50.000.000 lei la 300.000.000 lei nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 38.
(2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100.000.000 lei la 500.000.000 lei administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societăţii care utilizează sumele reprezentând investiţiile de mediu în alte scopuri decât cele prevăzute în contracte, având drept consecinţă nerealizarea obiectivelor din programul de conformare.
(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei persoana care încalcă dispoziţiile prevăzute la art. 8 alin. (4).
(4) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 70.000.000 lei administratorul, directorul, directorul executiv, reprezentantul legal al societăţii care:
(5) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000.000 lei la 30.000.000 lei administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societăţii care:
(6) Faptelor prevăzute în prezentul capitol, dacă sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit Codului penal sau unor legi penale speciale, constituie infracţiuni, li se aplică prevederile legii penale.
(7) Procesele-verbale de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor, întocmite de personalul Autorităţii în urma controlului, se vor comunica Ministerului Finanţelor Publice, urmând ca acesta să urmărească încasarea amenzilor, potrivit Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
(8) Cuantumul amenzilor prevăzute în prezentul articol se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului.
CAPITOLUL VIII
Dispoziţii finale
Art. 33. - În cazul societăţilor care fac obiectul unor contracte în derulare, iar cumpărătorul este acţionar majoritar, prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare:
Art. 34. - (1) În cazul angajamentelor investiţionale pentru protecţia mediului este interzisă utilizarea de către societate a sumelor în cauză în alte scopuri decât efectuarea de investiţii cu această destinaţie.
(2) Schimbarea destinaţiei sumelor respective atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz.
(3) Răspunderea pentru utilizarea sumelor respective pentru destinaţia prevăzută în contract revine în egală măsură administratorilor societăţii şi conducerii executive a acesteia.
Art. 35. - (1) Controlul postprivatizare în cadrul societăţilor, în domeniul urmăririi respectării obligaţiilor contractuale, ca urmare a unor sesizări şi solicitări primite, precum şi prin autosesizare, se efectuează de către A.P.A.P.S.
(2) Declanşarea acţiunilor de control se face, după caz, prin colaborare şi cu alte instituţii cu competenţă în domeniul controlului.
(3) Notele de control care pun în evidenţă indicii cu privire la existenţa unor fapte de natură penală vor fi transmise şi organelor de cercetare competente.
Art. 36. - (1) În caz de neexecutare a obligaţiilor asumate de cumpărător prin contracte în care executarea acestor obligaţii este garantată prin constituire de garanţii reale mobiliare, A.P.A.P.S. poate cere instanţei atribuirea bunurilor afectate garanţiei, chiar în lipsa unei stipulaţii în acest sens în contract.
(2) Pentru contractele în derulare prevederile alin. (1) sunt aplicabile dacă părţile convin aceasta prin act adiţional la contract.
Art. 37. - Încheierea de către A.P.A.P.S. a unor acte adiţionale prin care se aduc modificări clauzelor de natură socială se va face numai pe baza acordului dintre reprezentanţii legali ai salariaţilor, conducerea societăţii şi cumpărător.
Art. 38. - (1) Ministerele, celelalte organe ale administraţiei publice centrale şi locale, alte instituţii cu atribuţii în ceea ce priveşte eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor deţinute de către societăţi au obligaţia ca în termen de 15 zile calendaristice de la data eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor să comunice aceasta Autorităţii.
(2) Pentru certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, autorităţile prevăzute la alin. (1) vor face comunicarea în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea solicitării adresate de A.P.A.P.S. în acest sens.
Art. 39. - A.P.A.P.S. va elabora şi va supune spre aprobare Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, normele metodologice de aplicare a acesteia.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
p. Ministrul Autorităţii pentru Privatizare
şi Administrarea Participaţiilor Statului,
Iacob Zelenco,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 30 ianuarie 2002.
Nr. 25.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.