LEGE nr.64 din 16 ianuarie 2002
pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 97/4 feb. 2002 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28 din 25 martie 1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.131 din 31 martie 1999, cu următoarele modificări şi completări:
1. La articolul 1, alineatele (1) şi (3)-(5) vor avea următorul cuprins:
"Art. 1. - (1) Agenţii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii direct către populaţie, pentru care nu este obligatorie emiterea de facturi fiscale, sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.
...........................................................................................
(3) În cazul în care agenţii economici efectuează atât activităţi de vânzare cu amănuntul, cât şi cu ridicata, aceştia au obligaţia să emită bonuri fiscale pentru bunurile vândute cu amănuntul şi facturi fiscale pentru vânzările cu ridicata, cu excepţiile prevăzute de lege.
(4) Aparatele de marcat electronice fiscale sunt livrate prin distribuitori autorizaţi. Prin distribuitor autorizat, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, se înţelege orice agent economic comerciant, producătorul ori importatorul de aparate de marcat electronice fiscale, persoane juridice române autorizate în condiţiile prevăzute la art. 5. În situaţia defectării aparatelor de marcat electronice fiscale utilizatorii sunt obligaţi ca în momentul constatării defecţiunii să anunţe unitatea de service acreditată ori, după caz, distribuitorul autorizat care a livrat aparatul sau reprezentanţii legali ai acestuia în teritoriu.
(5) Până la repunerea în funcţiune a aparatelor de marcat electronice fiscale, agenţii economici utilizatori sunt obligaţi să înregistreze într-un registru, special întocmit în acest sens, toate operaţiunile efectuate, şi să emită facturi fiscale pentru respectivele operaţiuni, la cererea clientului."
2. La articolul 2 alineatul (1), litera a) se abrogă.
3. La articolul 2 alineatul (1), literele b), c), f) şi g) vor avea următorul cuprins:
4. La articolul 2 alineatul (1), după litera g) se introduc literele h)-j) cu următorul cuprins:
5. La articolul 2, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) În situaţia în care un agent economic prestează atât activităţi prevăzute la alin. (1) lit. b)-j), cât şi activităţi pentru care este obligatorie utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, acesta este obligat să organizeze gestiuni şi evidenţe contabile distincte pentru aceste activităţi."
6. La articolul 3, alineatele (1), (4) şi (5) vor avea următorul cuprins:
"Art. 3. - (1) În sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (1), aparate de marcat electronice fiscale sunt: casele de marcat, precum şi alte sisteme ce includ dispozitive cu funcţii de case de marcat, care înglobează constructiv un modul fiscal, prin intermediul căruia controlează memoria fiscală, dispozitivul de imprimare şi afişajul client.
.............................................................................................
(4) În memoria fiscală se vor stoca următoarele date: denumirea şi codul fiscal al emitentului, adresa de la locul de instalare a aparatului, logotipul şi seria fiscală a aparatului, precum şi datele prevăzute la alin. (2) lit. c).
(5) Aparatele de marcat electronice fiscale vor fi sigilate prin aplicarea unui sigiliu fiscal de către persoane autorizate în acest scop de Ministerul Finanţelor Publice."
7. La articolul 3 alineatul (2), litera d) va avea următorul cuprins:
8. La articolul 4, alineatele (1)-(3) şi (5) vor avea următorul cuprins:
"Art. 4. - (1) Bonul fiscal este documentul emis de aparatul de marcat electronic fiscal, care trebuie să cuprindă cel puţin: denumirea şi codul fiscal ale agentului economic emitent; adresa de la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal; logotipul şi seria fiscală a aparatului; numărul de ordine; data şi ora emiterii; denumirea fiecărui bun livrat sau serviciu prestat; preţul sau tariful unitar; cantitatea; valoarea pe fiecare operaţiune, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cu indicarea cotei de taxă; valoarea totală a bonului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată; valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată pe cote de taxă, cu indicarea nivelului de cotă; valoarea totală a operaţiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată, precum şi valoarea altor taxe care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul.
(2) Rola jurnal este documentul pe care se înscriu toate datele din bonurile fiscale şi se păstrează în arhiva agenţilor economici timp de 2 ani de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia a fost întocmit.
(3) Raportul fiscal de închidere zilnic este documentul care conţine: denumirea şi codul fiscal ale agentului economic emitent; adresa de la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal; logotipul şi seria fiscală a aparatului; numărul de ordine numerotat progesiv; data şi ora emiterii; numărul bonurilor emise în ziua respectivă; valoarea totală a operaţiunilor efectuate şi totalul taxei pe valoarea adăugată, cu precizarea nivelului cotei, valoarea totală a operaţiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată, precum şi valoarea taxelor care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată. Raportul fiscal de închidere zilnică reprezintă documentul pe baza căruia se înregistrează veniturile din activitatea de comerţ sau de prestări de servicii în evidenţa contabilă a utilizatorului.
.............................................................................................
(5) Agenţii economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale, la umplerea memoriei fiscale, atunci când aceasta trebuie înlocuită ca urmare a defectării, ori când nu mai poate fi folosită de către utilizatori din diverse motive, precum şi în cazul în care aceştia îşi încetează activitatea, sunt obligaţi ca, după citirea memoriei şi preluarea rolei pe care sunt înregistrate datele din aceasta de către organul fiscal teritorial, să predea memoria fiscală spre păstrare şi arhivare direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz. Păstrarea şi arhivarea memoriilor fiscale se asigură pentru o perioadă de minimum 10 ani."
9. La articolul 4, după alineatul (5) se introduc alineatele (6)-(9) cu următorul cuprins:
"(6) Agenţii economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale sunt obligaţi să folosească numai consumabile furnizate de către distribuitorii autorizaţi care asigură menţinerea lizibilităţii datelor pe perioada de arhivare prevăzută.
(7) Consumabilele pentru aparatele de marcat electronice fiscale livrate utilizatorilor de către distribuitorii autorizaţi vor fi personalizate prin marcarea acestora cu datele necesare identificării lor.
(8) Agenţii economici prevăzuţi la art. 1 alin. (1) au obligaţia ca lunar, o dată cu Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, să predea organului fiscal teritorial raportul memoriei fiscale pe perioada de raportare.
(9) Investiţiile efectuate pentru achiziţionarea aparatelor de marcat electronice fiscale sunt sume deductibile fiscal integral în luna înregistrării achiziţiei, cu condiţia instalării şi utilizării aparatelor în această lună."
10. La articolul 5, alineatele (1) şi (3)-(5) vor avea următorul cuprins:
"Art. 5. - (1) În vederea avizării modelelor de aparate de marcat electronice fiscale şi a autorizării distribuitorilor, precum şi a unităţilor service se constituie, sub autoritatea Ministerului Finanţelor Publice, Comisia de avizare a distribuţiei şi utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale.
.............................................................................................
(3) Aparatele de marcat electronice fiscale trebuie să fie dotate de către distribuitor cu manual de utilizare a acestora, precum şi cu o broşură cu pagini numerotate, care conţine evoluţia exploatării aparatului, denumită carte de intervenţii. Utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale sunt obligaţi să păstreze cartea de intervenţii, iar împreună cu unităţile de service acreditate răspund de completarea şi de actualizarea acesteia cu datele referitoare la identitatea utilizatorului şi la intervenţiile service efectuate.
(4) Sunt admişi la procedura de avizare numai agenţii economici care comercializează aparate de marcat electronice fiscale ce se încadrează în prevederile art. 3, asigură service pentru perioada de garanţie, postgaranţie, consumabile şi piese de schimb.
(5) Distribuitorii autorizaţi, prin unităţile de service acreditate, sunt obligaţi să asigure în termen de maximum 72 de ore de la solicitarea utilizatorului instalarea aparatului nou, repunerea în funcţiune a aparatului defect sau înlocuirea acestuia."
11. La articolul 6 alineatul (1), după litera b) se introduce litera c) cu următorul cuprins:
12. La articolul 6, alineatul (2) se abrogă.
13. După articolul 7 se introduce articolul 71 cu următorul cuprins:
"Art. 71. - (1) Distribuitorii autorizaţi care încetează activitatea de comercializare a aparatelor de marcat electronice fiscale, precum şi cei cărora li s-a retras avizul de distribuţie şi utilizare a aparatelor de marcat electronice fiscale rămân răspunzători în continuare pentru obligaţiile ce le revin conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru aparatele livrate.
(2) În cazul în care utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale îşi încetează activitatea, precum şi în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale confiscate potrivit legii ori preluate spre valorificare de societăţile bancare ca urmare a neachitării împrumutului contractat pentru achiziţionarea acestor aparate, valorificarea lor se va realiza numai prin distribuitorii autorizaţi."
14. Articolul 8 va avea următorul cuprins:
"Art. 8. - (1) Clienţii vor solicita şi vor păstra bonurile fiscale asupra lor până la părăsirea unităţii de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor în vederea prezentării lor la un eventual control, pentru justificarea provenienţei acestora.
(2) Utilizatorii sunt obligaţi să afişeze la loc vizibil anunţuri de atenţionare a clienţilor cu privire la obligaţia acestora de a respecta dispoziţiile prevăzute la alin. (1)."
15. Articolul 9 va avea următorul cuprins:
"Art. 9. - Constituie contravenţii următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni:
16. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
"Art. 10. - (1) Amenzile pentru contravenţiile prevăzute la art. 9 se aplică agenţilor economici, cu excepţia celor prevăzute la lit. d), astfel:
(2) Contravenţiile prevăzute la art. 9 lit. d), aplicabile persoanelor fizice, se sancţionează cu amendă de la 2 milioane lei la 10 milioane lei.
(3) Sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparţinând agenţilor economici prevăzuţi la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale în registrul special, menţionat la art. 1 alin. (5), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără provenienţă şi se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat. De asemenea, se confiscă sumele încasate din livrarea de bunuri ori prestarea de servicii după suspendarea activităţii agenţilor economici, potrivit art. 13."
17. Articolul 11 va avea următorul cuprins:
"Art. 11. - (1) Constatarea contravenţiilor, precum şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice, precum şi din unităţile lor teritoriale.
(2) Contestarea actelor de control întocmite de organele prevăzute la alin. (1) şi soluţionarea contestaţiilor, cu excepţia celor formulate împotriva deciziei de retragere a avizului de distribuţie şi utilizare a aparatelor de marcat electronice fiscale, se efectuează potrivit legislaţiei în vigoare privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de Ministerul Finanţelor Publice.
(3) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor."
18. Articolul 12 va avea următorul cuprins:
"Art. 12. - (1) În cazul repetării faptei prevăzute la art. 9 lit. h), o dată cu aplicarea amenzii contravenţionale organele de control vor propune comisiei prevăzute la art. 5 alin. (1) şi retragerea avizului eliberat distribuitorului pentru distribuţia şi comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale.
(2) În cazul repetării faptei prevăzute la art. 9 lit. a), referitoare la comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale neavizate de comisia prevăzută la art. 5 alin. (1), o dată cu aplicarea amenzii contravenţionale organele de control vor dispune şi confiscarea încasărilor obţinute de agentul economic contravenient din această activitate, sumele făcându-se venit la bugetul de stat."
19. Articolul 14 va avea următorul cuprins:
"Art. 14. - În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Finanţelor Publice va elabora norme metodologice de aplicare care se vor aproba prin hotărâre a Guvernului."
Art. II. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.128/1999 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.445 din 14 septembrie 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 236/2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.128/1999 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.263 din 22 mai 2001, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
Art. III. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/1999, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 9 octombrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 13 decembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ
Bucureşti, 16 ianuarie 2002.
Nr. 64.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.