DECIZIE nr.341 din 4 decembrie 2001
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.10 alin.2 din Legea nr.82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării“
Textul actului publicat în M.Of. nr. 138/22 feb. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghiţă - procuror
Laurenţiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 69/1996, excepţie ridicată de Societatea Agroindustrial㠄Delta Invest“ - S.R.L. din Tulcea în Dosarul nr. 4.514/CA/2000 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia de contencios administrativ.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 27 noiembrie 2001 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 4 decembrie 2001.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 21 martie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 4.514/CA/2000, Curtea de Apel Constanţa - Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 69/1996, excepţie ridicată de Societatea Agroindustrial㠄Delta Invest“ - S.R.L. din Tulcea.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, în baza prevederilor art. 35 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale (numerotare anterioară republicării legii, în prezent art. 65), suprafaţa Amenajării stufopiscicole Obretin, cu infrastructura existentă, a intrat în proprietatea sa, reprezentând aport în natură la patrimoniul societăţii cu aprobarea legală a fostului Fond al Proprietăţii de Stat. Potrivit reglementărilor iniţiale ale art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993, din sfera domeniului public de interes naţional au fost scoase, prin exceptare, terenurile aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice şi juridice.
În urma modificării aduse prin Legea nr. 69/1996 dispoziţiilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993 sunt exceptate de a fi incluse în domeniul public de interes naţional doar terenurile din proprietatea privată a persoanelor fizice, nu şi cele din proprietatea persoanelor juridice. Se consideră, în consecinţă, că dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, referitoare la ocrotirea în mod egal a proprietăţii private, indiferent de titular, precum şi prevederilor alin. (3) al aceluiaşi articol, referitoare la expropriere.
Curtea de Apel Constanţa - Secţia de contencios administrativ, exprimându-şi opinia, apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt determinante în soluţionarea litigiului, deoarece acestea stabilesc beneficiarii ocrotirii dreptului de proprietate, încălcarea sau neîncălcarea acestui drept fiind o problemă asupra căreia se va pronunţa instanţa de fond.
Astfel, se consideră necesar ca asupra constituţionalităţii textului de lege criticat să se pronunţe Curtea Constituţională.
În opinia instanţei „se poate reţine că prevederile art. 10 alin. 2 lit. a) şi b) sunt neconstituţionale cât timp prin ele se încalcă principiul egalităţii ocrotirii proprietăţii private, indiferent de titular, deoarece în cadrul excepţiilor menţionate nu mai sunt incluse şi terenurile care, potrivit legii, sunt obiect al dreptului de proprietate privată al persoanelor juridice“.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepţia ridicată nu este întemeiată, deoarece stabilirea prin Legea nr. 69/1996 a bunurilor „- suprafeţe terestre şi acvatice, inclusiv terenuri aflate permanent sub ape - care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice de interes naţional sau judeţean“ s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 135 alin. (4) şi (5) din Constituţie. De altfel, în acelaşi punct de vedere se mai susţine netemeinicia excepţiei de neconstituţionalitate pe considerentul că pentru întreaga suprafaţă a Amenajării stufopiscicole Obretin şi a infrastructurii existente, Societatea Agroindustrial㠄Delta Invest“ S.R.L. a avut doar un drept de administrare, iar nu un drept de proprietate, fapt ce rezultă din chiar susţinerile autorului excepţiei. Se consideră că asupra acestui aspect urmează să se pronunţe instanţa judecătorească, în baza probelor ce vor fi administrate în dosar.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, susţinerile părţilor prezente, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătoruluiraportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.283 din 7 decembrie 1993, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 69/1996 pentru modificarea şi completarea articolului 10 din Legea nr. 82/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.150 din 17 iulie 1996, dispoziţii care au următorul conţinut: „Sunt exceptate de la prevederile alin. 1:
a) terenurile din perimetrul rezervaţiei care, potrivit legii, sunt obiect al dreptului de proprietate privată al persoanelor fizice;
b) terenurile din perimetrul rezervaţiei care, potrivit legii, sunt obiect al dreptului de proprietate publică sau privată al unităţilor administrativ-teritoriale şi sunt în administrarea autorităţilor publice locale sau judeţene;
c) terenurile din perimetrul rezervaţiei ocupate de amenajările agricole şi piscicole cuprinse în anexa nr. 2, care constituie domeniul public de interes judeţean şi sunt în administrarea Consiliului Judeţean Tulcea, unitate a administraţiei publice locale.“
Conţinutul alin. 1 al art. 10 din Legea nr. 82/1993, la care face trimitere textul criticat, este următorul: „Suprafeţele terestre şi acvatice, inclusiv terenurile aflate permanent sub ape, existente în perimetrul Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării», delimitat potrivit art. 1, împreună cu resursele naturale pe care le generează, constituie patrimoniu natural, domeniu public de interes naţional, aflat în administrarea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării».“
În redactarea iniţială a Legii nr. 82/1993 textul art. 10 alin. 2 avea următorul conţinut: „Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 terenurile care se află în perimetrul rezervaţiei şi care, potrivit legii, sunt obiect al dreptului de proprietate privată al persoanelor fizice şi juridice sau aparţin domeniului public ori privat local sau judeţean.“
Prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei ca fiind încălcate sunt cele ale art. 41 alin. (2) şi (3), potrivit cărora: „(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.“
Dispoziţiile legale supuse examinării Curţii se referă la înlăturarea exceptării, prin formularea actuală a prevederilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993, a terenurilor obiect al dreptului de proprietate a persoanelor juridice din suprafeţele terestre şi acvatice, inclusiv terenurile aflate permanent sub ape, existente în perimetrul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“, care constituie patrimoniul natural, domeniul public de interes naţional, aflat în administrarea acestei rezervaţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 69/1996, clarifică situaţia terenurilor, suprafeţe terestre şi acvatice, inclusiv a terenurilor aflate permanent sub ape, existente în perimetrul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“, stabilind că acestea constituie patrimoniu natural, domeniu public de interes naţional, aflat în administrarea acesteia, cu unele excepţii. În aceste condiţii este esenţial de stabilit titlul cu care autorul excepţiei deţine suprafeţele Amenajării stufopiscicole Obretin şi infrastructura existentă. Sub acest aspect este de observat că, deşi Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.98 din 8 august 1990, a prevăzut la art. 20 alin. 2 c㠄Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu“, iar, ulterior, Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.33 din 29 ianuarie 1998, a reglementat prin art. 65 alin. (1) că, „în lipsă de stipulaţie contrară, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în registrul comerţului“, aceste dispoziţii legale nu pot fi desprinse, în ceea ce priveşte situaţia suprafeţelor terestre şi acvatice, inclusiv a terenurilor aflate permanent sub ape, de reglementările speciale intervenite, începând cu anul 1990, pentru clarificarea complexei probleme a situaţiei juridice a acestor terenuri. În acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat, în mod constant, cu privire la soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate privind unele dispoziţii cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de ape (de exemplu, deciziile: nr. 206 din 17 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.653 din 13 decembrie 2000; nr. 249 din 23 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.97 din 26 februarie 2001; nr. 130 din 26 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.353 din 30 iunie 2001). În considerentele acestor decizii Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că din analiza actelor normative care, succesiv, au cuprins reglementări privind situaţia juridică a terenurilor agricole şi a celor aflate sub luciu de apă rezultă că aceste categorii de terenuri nu au fost niciodată incluse în mod legal în capitalul social al societăţilor comerciale agricole.
Conform celor stabilite de Curte, chiar dacă Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.98 din 8 august 1990, a prevăzut c㠄Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu“, această dispoziţie legală nu poate fi disociată, în ceea ce priveşte situaţia terenurilor agricole şi a celor aflate sub luciu de apă, de reglementările speciale intervenite după 1989 pentru clarificarea situaţiei juridice a terenurilor. În acest sens, prin Legea nr. 9 din 31 iulie 1990 privind interzicerea temporară a înstrăinării terenurilor prin acte între vii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.95 din 1 august 1990, s-a stabilit c㠄Până la adoptarea unei noi reglementări legale privind regimul fondului funciar se interzice înstrăinarea, prin acte între vii, a terenurilor agricole de orice fel, situate înăuntrul sau în afara localităţilor“. De altfel, aşa cum se reţine în jurisprudenţa Curţii, întreaga legislaţie ulterioară cu privire la terenurile agricole şi la cele aflate sub luciu de apă a avut în vedere că aceste categorii de terenuri aflate în exploatarea societăţilor comerciale agricole nu erau în proprietatea acestor societăţi şi nu îndreptăţea includerea acestor terenuri în capitalul lor social.
Curtea reţine, în consecinţă, că, mutatis mutandis, aceste considerente sunt valabile şi în cauza de faţă.
De altfel, însuşi autorul excepţiei arată, în memoriul prin care a ridicat excepţia, că, potrivit Actului adiţional nr. 1 din 6 decembrie 1993, capitalul social raportat în natură de asociatul fondator român constă din: „dreptul de proprietate asupra imobilelor, construcţiilor şi bunurilor mijloace fixe şi de inventar cuprinse în raportul de expertiză cap. I-IX, precum şi dreptul de administrare pentru întreaga suprafaţă a Amenajării stufopiscicole Obretin cu infrastructura existent㓠(art. 2 din Protocol). Prin urmare, nu se poate reţine că textul criticat încalcă dreptul de proprietate al autorului excepţiei, care, în realitate, nu a avut ab initio un drept de proprietate asupra terenurilor respective, ci numai un drept de administrare.
Încercarea autorului excepţiei de a face să se înţeleagă că prin efectul art. 10 din Legea nr. 82/1993, în formularea iniţială, dreptul său de administrare asupra suprafeţelor cuprinse în amenajarea piscicolă s-ar fi transformat în drept de proprietate este de neadmis, întrucât textul legii respective nu conţine prevederi în acest sens. Textul respectiv priveşte doar situaţiile existente, atunci când se referă la persoanele fizice sau juridice care deţineau cu titlu de proprietate terenuri pe teritoriul rezervaţiei.
Curtea reţine, de altfel, că Legea nr. 82/1993 este ulterioară adoptării Constituţiei, iar potrivit art. 135 alin. (4) din Constituţie „bogăţiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicaţie, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice“. În aplicarea acestor dispoziţii constituţionale legiuitorul a prevăzut prin Legea nr. 69/1996 suprafeţele terestre şi acvatice, inclusiv terenurile aflate permanent sub ape, care intră în componenţa Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“. Regimul juridic al bunurilor proprietate publică este stabilit de dispoziţiile cuprinse în art. 135 alin. (5) din Constituţie, conform cărora „bunurile proprietate publică sunt inalienabile“, precum şi de dispoziţiile prevăzute în Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse mai sus, cu majoritate de voturi, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 69/1996, excepţie ridicată de Societatea Agroindustrial㠄Delta Invest“ - S.R.L. din Tulcea în Dosarul nr. 4.514/CA/2000 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia de contencios administrativ.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 decembrie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Laurenţiu Cristescu !

OPINIE SEPARATĂ

Consider că soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“, adoptată cu votul majorităţii membrilor Curţii Constituţionale, este greşită, întrucât dispoziţiile legale criticate contravin, în mod flagrant, prevederilor art. 41 alin. (2) teza întâi, referitoare la ocrotirea proprietăţii private „în mod egal de lege, indiferent de titular“.
Legea nr. 82/1993 a prevăzut la alin. 1 al art. 10 c㠄Suprafeţele terestre şi acvatice, inclusiv terenurile aflate permanent sub ape, existente în perimetrul Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării», delimitat potrivit art. 1, împreună cu resursele naturale pe care le generează, constituie patrimoniu natural, domeniu public de interes naţional...“. Acest text s-a menţinut şi după modificările şi completările ulterioare ale Legii nr. 82/1993 prin Legea nr. 69/1996, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.112/2000 şi prin Legea nr. 454/2001.
Iniţial în alin. 2 al art. 10 din Legea nr. 82/1993 s-a prevăzut c㠄Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 terenurile care se află în perimetrul rezervaţiei şi care, potrivit legii, sunt obiect al dreptului de proprietate privată al persoanelor fizice şi juridice sau aparţin domeniului public ori privat local sau judeţean“.
După modificările şi completările succesive, în prezent textul alin. 2 al art. 10 are următoarea redactare: „Sunt exceptate de la prevederile alin. 1:
a) terenurile din perimetrul rezervaţiei care, potrivit legii, sunt proprietate privată a persoanelor fizice;
b) terenurile din perimetrul rezervaţiei, care, potrivit legii, sunt proprietate publică sau privată a unităţilor administrativteritoriale;
c) terenurile din perimetrul rezervaţiei, ocupate de amenajările agricole şi piscicole, cuprinse în anexa nr. 2, care constituie domeniu public de interes judeţean şi care sunt în administrarea Consiliului Judeţean Tulcea.“
Se impune observaţia, înainte de toate, că existenţa ori inexistenţa dreptului de proprietate al societăţii comerciale, autor al excepţiei de neconstituţionalitate, întinderea acestui drept, legalitatea şi valabilitatea titlului de proprietate asupra terenului din litigiu constituie probleme de fapt a căror stabilire, pe baza unui probatoriu pertinent, intră în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra acestor probleme de fapt. În schimb, ea, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, trebuie să se pronunţe asupra înţelesului contrar Constituţiei al normei legale examinate. Or, acceptând, chiar şi numai ipotetic, că asupra unor terenuri din perimetrul rezervaţiei ar putea avea drept de proprietate privată şi o persoană juridică (alta decât unităţile administrativ-teritoriale), pare evident că neocrotirea acestei proprietăţi de lege în mod egal cu proprietatea privată a altor titulari - persoane fizice sau unităţi administrativ-teritoriale - este contrară Constituţiei.
Nu pot accepta argumentul invocat în susţinerea constituţionalităţii textului de lege examinat, potrivit căreia asupra terenurilor din perimetrul rezervaţiei nu poate exista drept de proprietate privată, întrucât însăşi Constituţia încadrează întregul perimetru al rezervaţiei în domeniul public.
Observ, pe de altă parte, că nu toate terenurile şi resursele naturale din perimetrul rezervaţiei fac obiectul, potrivit prevederilor art. 135 alin. (4) din Constituţie, exclusiv al proprietăţii publice, legea fiind cea care le încadrează în acest domeniu, iar pe de altă parte, însăşi legea prevede existenţa proprietăţii private a unor titulari, exceptând-o din domeniul public.
Nu este pertinent, în opinia mea, nici argumentul că societăţile comerciale cu capital privat nu puteau dobândi drept de proprietate asupra unor terenuri din perimetrul rezervaţiei. Susţinerea că un asemenea drept de proprietate s-a putut dobândi doar în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 15/1990 privind organizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, lege preconstituţională, care nu putea trece în proprietatea societăţilor comerciale întregul patrimoniu al fostelor unităţi economice de stat, este greşită. Societăţile comerciale puteau dobândi dreptul de proprietate şi cu alt titlu, iar legalitatea şi valabilitatea titlurilor respective constituie probleme de fapt ce trebuie examinate de instanţele judecătoreşti. Este şi mai important faptul că chiar şi Legea nr. 82/1993, adoptată după intrarea în vigoare a Constituţiei, a recunoscut dreptul de proprietate privată a persoanelor juridice, fără nici o deosebire, asupra unor terenuri din perimetrul rezervaţiei. Suprimarea, printr-o modificare ulterioară, a unui drept de proprietate privată recunoscut de lege nu poate fi privită decât ca o expropriere, ceea ce este contrar dispoziţiilor art. 41 alin. (3) din Constituţie. Neexceptarea de la includerea în domeniul public a terenurilor din perimetrul rezervaţiei care sunt proprietatea privată a persoanelor juridice (altele decât unităţile administrativ-teritoriale) nu poate fi tratată ca o omisiune legislativă. Având în vedere că până la un timp legea a prevăzut printre terenurile exceptate şi cele din proprietatea privată a persoanelor juridice, iar apoi a restrâns sfera terenurilor exceptate, este evident că legiuitorul, în mod voit, a instituit un tratament juridic, sub aspectul ocrotirii proprietăţii private, diferenţiat în raport cu titularul acestei proprietăţi.
Dispoziţia legală examinată, datorită modului diferenţiat al reglementării ocrotirii proprietăţii private, diferenţiere făcută în funcţie de titularul proprietăţii, contravine prevederilor art. 1 alin. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.135 din 31 mai 1994, potrivit cărora „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional“. Conform dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Constituţie, aceste reglementări fac parte din dreptul intern.

Judecător,
Kozsokár Gábor

Miercuri, 23 septembrie 2026, 16:20

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.