DECIZIE nr.12 din 22 ianuarie 2002
referitoare la excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.17 alin.11-13 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare
Textul actului publicat în M.Of. nr. 152/1 mar. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Lucian Stângu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghiţă - procuror
Laurenţiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. 11-13 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Vasile Marin în Dosarul nr. 2.679/2001 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Se dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 357C/2001, nr. 358C/2001 şi nr. 359C/2001.
La apelul nominal, în Dosarul nr. 357C/2001, răspund Cornelia Ghidarcea şi Elena V. Sanda, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. La apelul nominal, în Dosarul nr. 358C/2001, se prezintă Nicolae Niculescu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. La apelul nominal, în Dosarul nr. 359C/2001, lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea,

având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 357C/2001, nr. 358C/2001 şi 359C/2001 au acelaşi obiect, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării acestor cauze.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt întrunite condiţiile cerute de art. 164 din Codul de procedură civilă şi, în consecinţă, este de acord cu propunerea de conexare.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 357C/2001, nr. 358C/2001 şi nr. 359C/2001 la Dosarul nr. 197/2001.
Cornelia Ghidarcea, având cuvântul, solicită respingerea excepţiei şi restituirea de urgenţă a dosarului la instanţa care soluţionează fondul cauzei. Celelalte părţi prezente se raliază acestor solicitări.
Reprezentantul Ministerului Public arată că anterior Curtea a statuat că nimic nu interzice Guvernului să intervină în domeniul legilor organice pe calea unei ordonanţe de urgenţă. Referitor la dispoziţiile art. I pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.179/1999 prin care s-au introdus la art. 17 din Legea nr. 92/1992 alineatele 11-13, Curtea a admis, prin Decizia nr.322 din 20 noiembrie 2001, nepublicată la această dată, o altă excepţie referitoare la art. 17 alin. 11. Pune concluzii de respingere, ca inadmisibile, a excepţiilor de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 18 aprilie 2001, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în Dosarul nr. 2.697/2001, prin încheierile din 1 octombrie 2001 şi 3 octombrie 2001, pronunţate de Tribunalul Bucureşti Secţia a III-a civilă în dosarele nr. 5.137/2001 şi nr. 5.151/2001, precum şi prin Încheierea din 10 octombrie 2001, pronunţată de Tribunalul Gorj - Secţia civilă în Dosarul nr. 6.563/2001, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. 11-13 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, excepţii ridicate de Vasile Marin şi de Compania Naţional㠄ROMARM“ - S.A. în litigii ce au ca obiect contestaţii împotriva desfacerii unor contracte individuale de muncă.
În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate se susţine, pe de o parte, că, fiind o lege organică, Legea nr. 92/1992 nu putea fi modificată printr-o ordonanţă de urgenţă, iar pe de altă parte, că prin art. I pct. 6 al ordonanţei (prin care s-au introdus, la art. 17 din Legea nr. 92/1992, alineatele 11-13) s-au încălcat prevederile art. 123 şi art. 125, raportate la art. 1 alin. (3) şi art. 51 din Constituţia României.
De asemenea, se mai susţine că modificarea adusă Legii pentru organizarea judecătorească, în sensul instituirii asistenţilor judiciari, contravine dispoziţiilor constituţionale amintite, dispoziţii care stabilesc c㠄numai judecătorului i se atribuie jurisdictio şi imperium, adică prerogativa de a rosti (a spune) dreptul şi de a impune executarea silită a hotărârilor“. Prin instituirea asistenţilor judiciari, în calitate de membri cu vot deliberativ în completul de judecată, se nesocoteşte principiul independenţei judecătorilor, deoarece asistenţii judiciari - unul reprezentând sindicatele, celălalt reprezentând asociaţiile patronale - „au anumite interese în judecarea cauzelor şi nu se poate afirma că pot fi independenţi şi imparţiali“.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, exprimându-şi opinia, arată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. 11-13 din Legea nr. 92/1992, modificată, este întemeiată, deoarece alcătuirea completelor de judecată în cazul soluţionării litigiilor de muncă, în primă instanţă, de către complete formate dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari este neconstituţională, încălcându-se art. 123 şi 125, raportate la art. 1 alin. (3) şi la art. 51 din Constituţia României.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, exprimându-şi opinia, arată că excepţia este nefondată.
Tribunalul Gorj - Secţia civilă, exprimându-şi opinia, arată, de asemenea, că excepţia este nefondată, deoarece completele specializate formate dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari au fost create „tocmai în vederea înfăptuirii în mai bune condiţii a actului de justiţie“.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul său de vedere, arată că asistenţii judiciari au acelaşi statut ca şi judecătorii profesionişti şi aceleaşi garanţii de independenţă şi imparţialitate. Introducerea în completele pentru soluţionarea litigiilor de muncă a asistenţilor judiciari nu contravine dispoziţiilor consituţionale, deoarece Legea fundamentală interzice numai înfiinţarea de instanţe extraordinare, iar nu şi înfiinţarea de instanţe judecătoreşti specializate în soluţionarea unor categorii de litigii, cum sunt şi litigiile de muncă. Instituţia asistenţilor judiciari, existentă şi în alte state, reprezint㠄o concretizare a principiului tripartitismului întâlnit la nivelul Organizaţiei Internaţionale a Muncii încă de la apariţia sa, precum şi a principiului dialogului social care domină legislaţia muncii, garanţie a păcii sociale“.
Guvernul, în punctul său de vedere, arată că textele legale deduse controlului de constituţionalitate nu contravin Legii fundamentale, deoarece instituirea asistenţilor judiciari în cadrul completelor de judecată care soluţionează litigiile şi conflictele de muncă este o problemă de procedură, a cărei reglementare „s-a dat în competenţa legiuitorului ordinar“, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, susţinerile autorilor excepţiilor, concluziile părţilor prezente, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, rapoartele judecătorilor-raportori, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.
Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17 alin. 11-13 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare. Aceste dispoziţii au fost introduse prin art. I pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.559 din 17 noiembrie 1999, ordonanţă aprobată şi modificată prin Legea nr. 118/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.162 din 30 martie 2001. Dispoziţiile menţionate au următorul cuprins:
- Art. 17 alin. 11: „Cauzele privind conflictele de muncă şi litigiile de muncă se judecă în primă instanţă, cu celeritate, de către un complet format dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari, dintre care unul reprezintă asociaţiile patronale, iar celălalt reprezintă sindicatele. Hotărârile în aceste cauze se iau cu majoritatea membrilor completului.“;
- Art. 17 alin. 12: „Asistenţii judiciari sunt numiţi pe o perioadă de 4 ani de către ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, dintre persoanele care au studii juridice superioare şi îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 46 alin. 1 lit. a), c), d), e) şi alin. 2. Asistenţii judiciari depun jurământ în condiţiile art. 48, care se aplică în mod corespunzător.“;
- Art. 17 alin. 13: „Condiţiile şi procedura de propunere a candidaţilor pentru a fi numiţi asistenţi judiciari, de către Consiliul Economic şi Social, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.“; Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi sunt contrare următoarelor dispoziţii constituţionale:
- Art. 1 alin. (3): „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.“;
- Art. 51: „Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.“;
- Art. 123: „(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.
(2) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.“;
- Art. 124: „(1) Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, potrivit legii. Preşedintele şi ceilalţi judecători ai Curţii Supreme de Justiţie sunt numiţi pe o perioadă de 6 ani. Ei pot fi reînvestiţi în funcţie. Promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii, în condiţiile legii.
(2) Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.“;
- Art. 125: „(1) Justiţia se realizează prin Curtea Supremă de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
(2) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare.
(3) Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege“.
Examinând excepţiile de neconstituţionalitate ridicate, Curtea constată că, deşi în motivarea acestora s-a susţinut neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 17 alin. 11-13 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, în realitate critica priveşte numai neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 17 alin. 11 din această lege.
Prin Decizia nr.322 din 20 noiembrie 2001 (publicată între data pronunţării şi cea a redactării prezentei în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.66 din 30 ianuarie 2002), Curtea a constatat că prevederile art. 17 alin. 11 din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare, care prevedeau că în cauzele privind conflictele de muncă hotărârile se iau cu majoritatea membrilor completului format dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari, sunt neconstituţionale, contravenind dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 51 şi art. 123-125 din Constituţia României.
Considerentele din acea decizie sunt valabile şi în cauza de faţă.
Cu acel prilej Curtea a reţinut în esenţă: Potrivit dispoziţiilor art. 123 din Constituţie justiţia este înfăptuită, în numele legii, de judecători independenţi şi care se supun numai legii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 124 din Legea fundamentală, judecătorii, numiţi de Preşedintele României, sunt inamovibili, nu pot presta alte activităţi, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, şi le este interzis să facă parte din partidele politice, conform dispoziţiilor art. 37 alin. (3). La îndeplinirea acestor deziderate veghează Consiliul Superior al Magistraturii compus din magistraţi aleşi de Parlament.
Asistenţii judiciari sunt numiţi de ministrul justiţiei la propunerea Consiliului Economic şi Social şi reprezintă unul
- patronatele, iar celălalt, sindicatele, ei nefiind, asemenea judecătorilor, total independenţi, ci reprezintă organizaţiile care i-au propus. Fiind doi şi având vot deliberativ, deţin majoritatea faţă de judecător, ceea ce este contrar imparţialităţii justiţiei. De asemenea, aceştia nu sunt inamovibili şi nu li se interzice să facă parte din partide politice sau să exercite alte funcţii publice în afara celei de asistent judiciar, putând fi astfel afectată independenţa justiţiei.
Constituţia nu interzice ca asistenţii judiciari, cu statut de funcţionar public, să asiste judecătorul care soluţionează conflicte sau litigii de muncă, să aibă vot consultativ în luarea hotărârilor, nu pot însă fi învestiţi să desfăşoare activitate de judecată, rezervată prin Legea fundamentală exclusiv judecătorului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. 11 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, ridicată de Vasile Marin în Dosarul nr. 2.679/2001 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi de Compania Naţional㠄ROMARM“ - S.A. în dosarele nr. 5.151/2001 şi nr. 5.137/2001 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi în Dosarul nr. 6.563/2001 al Tribunalului Gorj - Secţia civilă.

2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. 12 şi 13 din aceeaşi lege, ridicată de aceeaşi autori în aceleaşi dosare.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Laurenţiu Cristescu


Miercuri, 23 septembrie 2026, 09:35

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.