DECIZIE nr.73 din 7 martie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 194 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 257/17 apr. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Cristina Nicoară - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 194 din Codul penal, excepţie ridicată de Mircea Nicolae Harapu în Dosarul nr. 19.521/2000 al Judecătoriei Timişoara.
La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentat prin avocat Stelian Căpăţână, în baza delegaţiei depuse la dosar, constatându-se lipsa ZWIRL COM INC, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul părţii prezente solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate pentru argumentele expuse în scris în motivarea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciază că dispoziţiile art. 194 din Codul penal nu contravin, aşa cum susţine autorul ei, prevederilor art. 16 şi 24 din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 24 octombrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 19.521/2000, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 din Codul penal, excepţie ridicată de Mircea Nicolae Harapu într-o cauză penală.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege criticate extind în mod nejustificat sfera lor de aplicare şi creează inegalitate în drepturi între cetăţeni prin modul în care aceştia sunt trataţi de către instanţele judecătoreşti, încălcându-se astfel prevederile constituţionale ale art. 24, referitoare la dreptul la apărare, şi ale art. 16, privind egalitatea în drepturi.
Judecătoria Timişoara, exprimându-şi opinia, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens se arată că textul de lege criticat nu stabileşte privilegii sau discriminări, astfel că nu este încălcat principiul egalităţii în drepturi prevăzut la art. 16 din Constituţie. Se precizează că nu sunt încălcate nici prevederile constituţionale ale art. 24 privitoare la dreptul la apărare, întrucât persoana implicată în săvârşirea infracţiunii se poate folosi de toate mijloacele prevăzute de lege pentru exercitarea acestui drept.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că dispoziţiile art. 194 din Codul penal sunt constituţionale, întrucât textul de lege criticat de autorul excepţiei prevede că atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv al infracţiunii de şantaj poate fi orice persoană. Aşa fiind, art. 194 din Codul penal nu vine în contradicţie nici cu prevederile art. 16 şi nici cu prevederile art. 24 din Constituţie.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, în esenţă, se arată c㠄opinia autorului excepţiei nu poate fi acceptată, fiind nefundamentată, iar invocarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 24 din Constituţie este forţată, aceste texte neavând o legătură directă cu motivarea excepţiei”.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 194 din Codul penal, potrivit cărora: „Constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Când constrângerea constă în ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru soţul acesteia sau pentru o rudă apropiată, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.”
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, de altfel confuz formulată, textul de lege criticat este redactat în mod defectuos şi prin aceasta permite instanţei de judecată să aplice dispoziţiile art. 194 din Codul penal unor persoane care nu pot avea calitatea de subiect pasiv al infracţiunii de şantaj, încălcându-se, astfel, art. 16 alin. (1) şi art. 24 din Constituţie, care prevăd:
- Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;
- Art. 24: „(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţă, urmează să fie respinsă.
Art. 194 din Codul penal, cuprins în cap. II „Infracţiuni contra libertăţii persoanei”, reglementează infracţiunea de şantaj, ce constă în atingerea adusă, în principal, libertăţii psihice a persoanei, prin constrângerea exercitată de către infractor asupra acesteia, în scopul dobândirii în mod injust a unui folos pentru sine sau pentru altul. Textul de lege nu cere ca subiecţii infracţiunii de şantaj să aibă anumite calităţi speciale şi nu prevede criterii particulare de identificare a victimelor, ci, potrivit art. 194 din Codul penal, subiect pasiv al infracţiunii de şantaj poate fi orice persoană faţă de care se exercită acţiunea de constrângere, prin violenţă sau ameninţare, pentru ca aceasta să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva.
Aşa fiind, Curtea nu poate reţine critica de neconstituţionalitate formulată şi constată că nu sunt încălcate prevederile art. 16 şi 24 din Constituţie.
De altfel, în realitate critica de neconstituţionalitate priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 194 din Codul penal care, în opinia autorului excepţiei, este redactat în mod defectuos şi prin aceasta permite instanţei de judecată să îl aplice unor persoane care nu pot avea calitatea de subiect pasiv al infracţiunii de şantaj. Or, aşa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, aceasta nu este competentă să se pronunţe în legătură cu aspectele privind aplicarea legii, ele urmând să fie soluţionate de către instanţa de judecată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 194 din Codul penal, excepţie ridicată de Mircea Nicolae Harapu în Dosarul nr. 19.521/2000 al Judecătoriei Timişoara.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu

Joi, 24 septembrie 2026, 18:29

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.