DECIZIE nr.65 din 28 februarie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 258/17 apr. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Şerban Bengescu - procuror
Vlad Mihai Cercel - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 din Codul penal, excepţie ridicată de Senol Menzat în Dosarul nr. 5.132/2001 al Judecătoriei Medgidia.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 182 din Codul penal nu încalcă prevederile constituţionale. În procesul penal principiul oficialităţii constituie regula, iar legiuitorul este suveran să stabilească, cu titlu de excepţie, situaţiile în care voinţa persoanei vătămate ar duce la stingerea acţiunii penale. În cazul dispoziţiilor criticate legiuitorul nu a stabilit o astfel de excepţie datorită gravităţii faptei incriminate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 6 noiembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 5.132/2001, Judecătoria Medgidia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 din Codul penal. Excepţia a fost invocată de Senol Menzat într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 182 din Codul penal contravin prevederilor art. 22 alin. (1) şi ale art. 33 alin. (1) din Constituţie, deoarece nu prevăd posibilitatea înlăturării răspunderii penale prin împăcarea părţilor, ca în cazul infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi de vătămare corporală, prevăzute de dispoziţiile art. 180 şi, respectiv, ale art. 181 din Codul penal. Dispoziţiile constituţionale invocate garantează dreptul persoanei fizice la viaţă, la integritate fizică şi psihică, precum şi la ocrotirea sănătăţii.
Pe cale de consecinţă, consideră că atunci când sunt vătămate aceste drepturi titularul lor trebuie să aibă posibilitatea de a stinge conflictul de drept penal.
Judecătoria Medgidia, exprimându-şi opinia, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 182 din Codul penal nu numai că nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, dar reprezintă chiar o aplicare a acestora. În opinia instanţei înlăturarea răspunderii penale prin împăcarea părţilor în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă nu constituie o problemă de constituţionalitate, dispoziţiile criticate necontravenind Constituţiei, ci una de opţiune legislativă.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că dispoziţiile criticate nu contravin Constituţiei. Prin garantarea dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, prevederile art. 22 din Constituţie instituie „obligaţia generală a tuturor subiectelor de drept de a respecta viaţa, integritatea fizică şi integritatea psihică a persoanei”. Detalierea garanţiilor dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică ale persoanei se realizează, în principal, prin dispoziţii de drept penal, iar un exemplu în acest sens îl constituie art. 182 din Codul penal. Împăcarea părţilor este admisă doar în cazul unor fapte cu un grad de pericol social redus, ceea ce nu se poate susţine în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece „în apărarea dreptului la viaţă, integritate corporală şi sănătate este implicat în mod justificat şi statul, în calitatea sa de reprezentant al societăţii”, iar prevederile criticate pun la dispoziţie persoanelor instrumentul legal de care se pot folosi pentru apărarea dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. În acelaşi sens Guvernul arată că pentru infracţiunile cu un grad de pericol social ridicat, categorie din care face parte şi infracţiunea de vătămare corporală gravă, „operează principiul oficialităţii procesului penal, ceea ce înseamnă că acţiunea penală este pusă în mişcare din oficiu de către organele judiciare, fără posibilitatea împăcării părţilor”.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 182 din Codul penal, dispoziţii având următorul cuprins: „Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, sau care a produs vreuna dintre următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii consecinţelor prevăzute în alineatul precedent, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Tentativa faptei prevăzute în alin. 2 se pedepseşte.”
Dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei în susţinerea acesteia sunt următoarele:
- art. 22 alin. (1): „Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.”;
- art. 33 alin. (1): „Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.”
Analizând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea constată următoarele:
Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 182 din Codul penal, prin omisiunea prevederii împăcării părţilor drept cauză de înlăturare a răspunderii penale, încalcă prevederile art. 22 alin. (1), referitoare la dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică ale persoanei, şi ale art. 33 alin. (1) din Constituţie, referitoare la dreptul la ocrotirea sănătăţii. Această susţinere nu poate fi primită. Curtea reţine că garantarea acestor drepturi ale persoanei se realizează, din punct de vedere penal, prin incriminarea ca infracţiuni a faptelor grave care aduc atingere acestor valori sociale. De aceea, dispoziţiile criticate, cuprinse în secţiunea a II-a a capitolului I, intitulat „Infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii”, din titlul II al părţii speciale a Codului penal, nu numai că nu contravin, ci reprezintă garanţia juridico-penală a prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
De asemenea, Curtea constată că în sistemul nostru de drept penal infracţiunea constituie o faptă antisocială, care afectează deci întreaga societate, iar nu o faptă cu caracter exclusiv privat, nici măcar atunci când prin comiterea ei sunt lezate nemijlocit drepturi sau interese private. Din această concepţie decurge atât caracterul public, oficial al acţiunii penale, cât şi caracterul public al pedepsei.
Din raţiuni de politică penală legiuitorul admite excepţii de la caracterul oficial al acţiunii penale în cazul unor infracţiuni cu o periculozitate socială redusă, între care şi cele prevăzute de art. 180 şi 181 din Codul penal, arătate de autorul excepţiei, prevăzând posibilitatea ca punerea în mişcare a acţiunii penale să se facă la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar procesul penal să înceteze prin împăcarea părţilor. Opţiunea legiuitorului în aceste cazuri nu este limitată prin Constituţie. De aceea, susţinerile autorului excepţiei urmează să fie respinse.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 din Codul penal, excepţie ridicată de Senol Menzat în Dosarul nr. 5.132/2001 al Judecătoriei Medgidia.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Vlad Mihai Cercel

Joi, 24 septembrie 2026, 10:59

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.