LEGE nr.196 din 16 aprilie 2002
pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 74/2001 privind abilitarea Ministerului de Interne de a angaja şi presta servicii
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 288/29 apr. 2002 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. - Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr.74 din 30 august 2001 privind abilitarea Ministerului de Interne de a angaja şi presta servicii, adoptată în temeiul art. 1 pct. VI.6 din Legea nr. 324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.540 din 1 septembrie 2001, cu următoarele modificări:
1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - Ministerul de Interne poate angaja şi presta în condiţiile legii, la cerere, pe bază de contract sau comandă fermă, prin unităţile sale, servicii pentru persoane juridice sau pentru persoane fizice."
2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - Condiţiile şi criteriile de organizare şi realizare a serviciilor se stabilesc prin regulament aprobat prin hotărâre a Guvernului în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe."
3. La articolul 3, alineatul (2) se abrogă.
Art. II. - Domeniile în care Ministerul de Interne poate angaja şi presta servicii sunt cele cuprinse în lista din anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 25 martie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
BOGDAN NICULESCU-DUVĂZ
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 25 martie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
PAUL PĂCURARU
Bucureşti, 16 aprilie 2002.
Nr. 196.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.