LEGE nr.202 din 19 aprilie 2002
privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi
Textul actului publicat în M.Of. nr. 301/8 mai. 2002

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. - (1) Prezenta lege reglementează măsurile pentru promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, în vederea eliminării discriminării directe şi indirecte după criteriul de sex, în toate sferele vieţii publice din România.

(2) În sensul prezentei legi, prin egalitate de şanse între femei şi bărbaţi se înţelege luarea în considerare a capacităţilor, nevoilor şi aspiraţiilor diferite ale persoanelor de sex masculin şi, respectiv, feminin şi tratamentul egal al acestora.

Art. 2. - Măsurile pentru promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi pentru eliminarea discriminării directe şi indirecte după criteriul de sex se aplică în domeniul muncii, educaţiei, sănătăţii, culturii şi informării, participării la decizie, precum şi în alte domenii, reglementate prin legi specifice.

Art. 3. - Prevederile prezentei legi nu au aplicabilitate în cadrul cultelor religioase şi nu aduc atingere vieţii private a cetăţenilor.

Art. 4. - Termenii şi expresiile de mai jos, în sensul prezentei legi, au următoarele definiţii:

a) prin discriminare directă se înţelege diferenţa de tratament a unei persoane în defavoarea acesteia, datorită apartenenţei sale la un anumit sex sau datorită gravidităţii, naşterii, maternităţii ori acordării concediului paternal;
b) prin discriminare indirectă se înţelege aplicarea de prevederi, criterii sau practici, în aparenţă neutre, care, prin efectele pe care le generează, afectează persoanele de un anumit sex, exceptând situaţia în care aplicarea acestor prevederi, criterii sau practici poate fi justificată prin factori obiectivi, fără legătură cu sexul;
c) prin hărţuire sexuală se înţelege orice formă de comportament în legătură cu sexul, despre care cel care se face vinovat ştie că afectează demnitatea persoanelor, dacă acest comportament este refuzat şi reprezintă motivaţia pentru o decizie care afectează acele persoane;
d) prin măsuri stimulative sau de discriminare pozitivă se înţelege acele măsuri speciale care sunt adoptate temporar pentru a accelera realizarea în fapt a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi care nu sunt considerate acţiuni de discriminare;
e) prin muncă de valoare egală se înţelege activitatea remunerată care, în urma comparării, pe baza aceloraşi indicatori şi a aceloraşi unităţi de măsură, cu o altă activitate, reflectă folosirea unor cunoştinţe şi deprinderi profesionale similare sau egale şi depunerea unei cantităţi egale ori similare de efort intelectual şi/sau fizic.

Art. 5. - (1) Este interzisă discriminarea directă sau indirectă după criteriul de sex.

(2) Nu sunt considerate discriminări:

a) măsurile speciale prevăzute de lege pentru protecţia maternităţii, naşterii şi alăptării;
b) măsurile stimulative, temporare, pentru protecţia anumitor categorii de femei sau bărbaţi;
c) cerinţele de calificare pentru activităţi în care particularităţile de sex constituie un factor determinant datorită specificului condiţiilor şi modului de desfăşurare a activităţilor respective.

CAPITOLUL II
Egalitatea de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în domeniul muncii

Art. 6. - (1) Prin egalitatea de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă se înţelege accesul nediscriminatoriu la:

a) alegerea ori exercitarea liberă a unei profesii sau activităţi;
b) angajare în toate posturile sau locurile de muncă vacante şi la toate nivelurile ierarhiei profesionale;
c) venituri egale pentru muncă de valoare egală;
d) informare şi consiliere profesională, programe de iniţiere, calificare, perfecţionare, specializare şi recalificare profesională;
e) promovare la orice nivel ierarhic şi profesional;
f) condiţii de muncă ce respectă normele de sănătate şi securitate în muncă, conform prevederilor legislaţiei în vigoare;
g) beneficii, altele decât cele de natură salarială şi măsuri de protecţie şi asigurări sociale.

(2) În conformitate cu alin. (1), de egalitatea de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă beneficiază toţi lucrătorii, inclusiv cei care exercită o activitate independentă, precum şi lucrătorii din agricultură.

Art. 7. - (1) Angajatorii sunt obligaţi să asigure egalitatea de şanse şi tratament între angajaţi, femei şi bărbaţi, în cadrul relaţiilor de muncă de orice fel, inclusiv prin introducerea de dispoziţii pentru interzicerea discriminărilor în regulamentele de organizare şi funcţionare şi în cele de ordine interioară ale unităţilor.

(2) Angajatorii sunt obligaţi să îi informeze sistematic pe angajaţi, inclusiv prin afişare în locuri vizibile, asupra drepturilor pe care aceştia le au în ceea ce priveşte respectarea egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă.

Art. 8. - (1) Este interzisă discriminarea prin utilizarea de către angajator a unor practici care dezavantajează persoanele de un anumit sex, în legătură cu relaţiile de muncă, referitoare la:

a) anunţarea, organizarea concursurilor sau examenelor şi selecţia candidaţilor pentru ocuparea posturilor vacante din sectorul public sau privat;
b) încheierea, suspendarea, modificarea şi/sau încetarea raportului juridic de muncă ori de serviciu;
c) stabilirea sau modificarea atribuţiilor din fişa postului;
d) stabilirea remuneraţiei;
e) beneficii, altele decât cele de natură salarială şi măsuri de protecţie şi asigurări sociale;
f) informare şi consiliere profesională, programe de iniţiere, calificare, perfecţionare, specializare şi recalificare profesională;
g) evaluarea performanţelor profesionale individuale;
h) promovarea profesională;
i) aplicarea măsurilor disciplinare;
j) dreptul de aderare la sindicat şi accesul la facilităţile acordate de acesta;
k) orice alte condiţii de prestare a muncii, potrivit legislaţiei în vigoare.

(2) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor alin. (1) lit. a) locurile de muncă în care, datorită naturii sau condiţiilor particulare de prestare a muncii, prevăzute de lege, particularităţile de sex sunt determinante.

Art. 9. - (1) Maternitatea nu constituie un motiv de discriminare pentru selecţia candidatelor la angajare.

(2) Este interzis să i se solicite unei candidate, în vederea angajării, să prezinte un test de graviditate.

(3) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor alin. (1) acele locuri de muncă interzise femeilor gravide şi/sau care alăptează, datorită naturii ori condiţiilor particulare de prestare a muncii.

Art. 10. - (1) Este considerată discriminare după criteriul de sex şi hărţuirea sexuală a unei persoane de către o altă persoană la locul de muncă sau în alt loc în care aceasta îşi desfăşoară activitatea.

(2) Constituie discriminare după criteriul de sex orice comportament definit drept hărţuire sexuală, având ca scop:

a) de a crea la locul de muncă o atmosferă de intimidare, de ostilitate sau de descurajare pentru persoana afectată;
b) de a influenţa negativ situaţia persoanei angajate în ceea ce priveşte promovarea profesională, remuneraţia sau veniturile de orice natură ori accesul la formarea şi perfecţionarea profesională, în cazul refuzului acesteia de a accepta un comportament nedorit, ce ţine de viaţa sexuală.

Art. 11. - Pentru prevenirea şi eliminarea oricăror comportamente, definite drept hărţuire sexuală la art. 4 lit. c) şi la art. 10, angajatorul are următoarele obligaţii:

a) să prevadă în regulamentele de ordine interioară ale unităţilor sancţiuni disciplinare, în condiţiile prevăzute de lege, pentru angajaţii care încalcă demnitatea personală a altor angajaţi, comiţând acţiuni de discriminare definite la art. 4 lit. a)-c) şi la art. 10;
b) să asigure informarea tuturor angajaţilor cu privire la interzicerea hărţuirii sexuale la locul de muncă, inclusiv prin afişarea în locuri vizibile a prevederilor regulamentare de ordine interioară pentru prevenirea oricărui act de hărţuire sexuală;
c) să aplice imediat după sesizare sancţiunile disciplinare împotriva oricărei manifestări de hărţuire sexuală la locul de muncă, stabilite conform lit. a).

Art. 12. - Constituie discriminare şi este interzisă modificarea unilaterală de către angajator a relaţiilor sau a condiţiilor de muncă, inclusiv concedierea persoanei angajate care a înaintat o sesizare ori o reclamaţie la nivelul unităţii sau care a depus o plângere, în condiţiile prevăzute la art. 33 alin. (2), la instanţele judecătoreşti competente, în vederea aplicării prevederilor prezentei legi şi după ce sentinţa judecătorească a rămas definitivă, cu excepţia unor motive întemeiate şi fără legătură cu cauza.

Art. 13. - Pentru prevenirea acţiunilor de discriminare după criteriul de sex în domeniul muncii, atât la negocierea contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional, cât şi la negocierea contractelor colective de muncă la nivel de unităţi, părţile contractante vor stabili introducerea de clauze de interzicere a faptelor de discriminare şi, respectiv, clauze privind modul de soluţionare a sesizărilor/reclamaţiilor formulate de persoanele prejudiciate prin asemenea fapte.

CAPITOLUL III
Egalitatea de şanse şi tratament în ceea ce priveşte
accesul la educaţie, la sănătate, la cultură şi la informare

Art. 14. - (1) Este interzisă orice formă de discriminare după criteriul de sex în ceea ce priveşte accesul femeilor şi bărbaţilor la toate nivelurile de instruire şi de formare profesională, la perfecţionare şi, în general, la educaţia continuă.

(2) Instituţiile de învăţământ de stat şi particulare, factorii sociali care se implică în procese instructiv-educative, precum şi toţi ceilalţi furnizori de servicii de formare şi de perfecţionare, autorizaţi conform legii, vor include în planurile de învăţământ, în programele analitice şi în alte instrumente curriculare măsuri de respectare a principiului egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi.

(3) Instituţiile menţionate la alin. (2) vor aplica măsuri de promovare a egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în activitatea lor curentă.

Art. 15. - (1) Ministerul Educaţiei şi Cercetării asigură, prin mijloace specifice, instruirea şi educarea în spiritul egalităţii de şanse între sexe.

(2) Ministerul Educaţiei şi Cercetării va promova acele manuale şcolare, cursuri universitare, ghiduri pentru aplicarea programelor analitice care să nu cuprindă aspectele de discriminare între sexe, precum şi modelele şi stereotipurile comportamentale negative în ceea ce priveşte rolul femeilor şi al bărbaţilor în viaţa publică şi familială.

Art. 16. - Este interzisă orice formă de discriminare după criteriul de sex în ceea ce priveşte accesul femeilor şi bărbaţilor la toate nivelurile de asistenţă medicală şi la programele de prevenire a îmbolnăvirilor şi de promovare a sănătăţii.

Art. 17. - Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti creează condiţii pentru aplicarea măsurilor de respectare a egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în domeniul sănătăţii, în ceea ce priveşte accesul la serviciile medicale şi calitatea acestora, precum şi sănătatea la locul de muncă.

Art. 18. - (1) Instituţiile publice de cultură, precum şi orice alte structuri şi formaţiuni care promovează actul cultural sub orice formă au obligaţia să creeze condiţii pentru accesul tuturor persoanelor, fără discriminare după criteriul de sex, la producţiile culturale.

(2) Sursele de cultură menţionate la alin. (1) asigură nediscriminatoriu condiţiile necesare de manifestare şi de valorificare a aptitudinilor persoanelor de sex masculin şi, respectiv, feminin şi tratamentul egal al acestora în domeniul creaţiei culturale.

Art. 19. - Publicitatea care prejudiciază, după criteriul de sex, respectul pentru demnitatea umană, aducând atingere imaginii şi onoarei unei persoane în viaţa publică şi/sau particulară, este interzisă.

Art. 20. - (1) Instituţiile publice, precum şi organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale permit accesul la informaţiile din sferele lor de activitate, în limitele legii, solicitanţilor, femei sau bărbaţi, fără discriminare.

(2) Informaţiile distribuite prin mass-media vor respecta egalitatea de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi şi nu vor conţine, promova sau provoca nici o formă de discriminare bazată pe criteriul de sex.

CAPITOLUL IV
Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi
în ceea ce priveşte participarea la luarea deciziei

Art. 21. - (1) Autorităţile publice, centrale şi locale, unităţile economice şi sociale, precum şi partidele politice şi alte entităţi nonprofit, care îşi desfăşoară activitatea în baza unor statute proprii, promovează şi susţin participarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor la conducere şi la decizie.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi la nominalizarea membrilor şi/sau participanţilor în orice consiliu, grup de experţi şi alte structuri lucrative manageriale şi/sau de consultanţă.

Art. 22. - Pentru a accelera realizarea în fapt a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi autorităţile publice centrale şi locale vor adopta măsuri stimulative de reprezentare echitabilă şi echilibrată a femeilor şi bărbaţilor în cadrul autorităţilor decizionale ale partenerilor sociali, cu respectarea criteriilor de competenţă.

CAPITOLUL V
Autorităţile publice abilitate cu aplicarea şi controlul
aplicării legislaţiei privind egalitatea de şanse
şi tratament între femei şi bărbaţi

Art. 23. - Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale este autoritatea publică responsabilă cu aplicarea şi controlul respectării reglementărilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum şi în ceea ce priveşte:

a) eliminarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative contrare egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi;
b) amendarea dispoziţiilor contrare egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi din contractele colective de muncă, din contractele individuale de muncă, din regulamentele de ordine interioară ale unităţilor, precum şi din statutele profesiunilor independente.

Art. 24. - Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale asigură respectarea şi exercită controlul asupra aplicării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, prin instituţiile coordonate sau subordonate care au în responsabilitate aplicarea de măsuri de promovare a egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi şi de eliminare a discriminării directe şi indirecte după criteriul de sex, după cum urmează:

a) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă asigură aplicarea măsurilor de respectare a egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în domeniul furnizării de servicii pentru ocuparea şi formarea profesională de muncă, precum şi în domeniul protecţiei sociale a persoanelor neîncadrate în muncă;
b) Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale asigură aplicarea măsurilor de respectare a egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în domeniul administrării şi gestionării sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale;
c) Inspecţia Muncii asigură controlul aplicării măsurilor de respectare a egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în domeniul stabilirii relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă;
d) Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, autoritate administrativă autonomă cu rol consultativ, asigură aplicarea măsurilor de respectare a egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în elaborarea politicilor şi strategiilor privind formarea profesională a adulţilor.

Art. 25. - Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii, aflate în coordonarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, sunt responsabile cu promovarea şi asigurarea egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în domeniile lor specifice de activitate şi pun la dispoziţie datele şi informaţiile pe care le deţin, necesare elaborării strategiilor şi politicilor în domeniu.

Art. 26. - Inspecţia Muncii efectuează controlul aplicării prevederilor prezentei legi, conform art. 24 lit. c), atât în sectorul public, cât şi în cel privat, prin inspectoratele teritoriale de muncă.

Art. 27. - Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin inspectoratele şcolare teritoriale, efectuează controlul privind includerea în planurile de învăţământ şi în alte instrumente curriculare, precum şi în activitatea curentă a unităţilor de învăţământ a măsurilor de respectare a principiului egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi.

Art. 28. - Ministerul Sănătăţii şi Familiei, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, exercită controlul aplicării măsurilor de respectare a egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în domeniul sănătăţii, în ceea ce priveşte accesul la serviciile medicale şi calitatea acestora, precum şi sănătatea la locul de muncă.

Art. 29. - Avocatul Poporului colaborează cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pentru soluţionarea plângerilor privind egalitatea de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi, pentru combaterea discriminării pe bază de sex în domeniile reglementate prin prezenta lege.

Art. 30. - Institutul Naţional de Statistică va dezvolta statistica de gen, în cadrul activităţii sale curente, pentru sprijinirea promovării egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi.

Art. 31. - Consiliul Economic şi Social, prin Comisia pentru egalitatea de şanse şi tratament, sprijină, în conformitate cu atribuţiile sale, integrarea principiului egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în actele normative cu implicaţii asupra vieţii economico-sociale.

Art. 32. - (1) Confederaţiile sindicale desemnează, în cadrul organizaţiilor sindicale din unităţi, reprezentanţi cu atribuţii pentru asigurarea respectării egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi la locul de muncă.

(2) Reprezentanţii sindicali desemnaţi primesc de la persoanele care se consideră discriminate după criteriul de sex sesizări/reclamaţii, aplică procedurile de soluţionare a acestora şi solicită angajatorului rezolvarea cererilor angajaţilor, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1).

(3) În unităţile în care nu există organizaţie sindicală unul dintre reprezentanţii aleşi ai salariaţilor are atribuţii pentru asigurarea respectării egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi la locul de muncă.

CAPITOLUL VI
Soluţionarea sesizărilor, reclamaţiilor şi plângerilor
privind discriminarea după criteriul de sex

Art. 33. - (1) Angajaţii au dreptul ca în cazul în care se consideră discriminaţi după criteriul de sex să formuleze sesizări, reclamaţii ori plângeri către angajator sau împotriva lui, dacă acesta este direct implicat, şi să solicite sprijinul organizaţiei sindicale sau al reprezentanţilor salariaţilor din unitate pentru rezolvarea situaţiei la locul de muncă.

(2) În cazul în care această sesizare/reclamaţie nu a fost rezolvată la nivelul unităţii prin mediere, persoana angajată care justifică o lezare a drepturilor sale în domeniul muncii, în baza prevederilor prezentei legi, are dreptul să introducă plângere către instanţa judecătorească competentă, la secţiile sau completele specializate pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă ori de asigurări sociale în a căror rază teritorială de competenţă îşi desfăşoară activitatea angajatorul sau făptuitorul ori, după caz, la instanţa de contencios administrativ, dar nu mai târziu de un an de la data săvârşirii faptei.

(3) Prin plângerea introdusă în condiţiile prevăzute la alin. (2) persoana angajată care se consideră discriminată după criteriul de sex are dreptul să solicite despăgubiri materiale şi/sau morale, precum şi/sau înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii de la persoana care le-a săvârşit.

Art. 34. - (1) Persoana care justifică o lezare a drepturilor sale în baza prevederilor prezentei legi, în alte domenii decât cel al muncii, are dreptul să introducă plângere către instanţa judecătorească competentă, potrivit dreptului comun.

(2) Prin plângerea introdusă în condiţiile prevăzute la alin. (1) persoana care se consideră discriminată după criteriul de sex are dreptul să solicite despăgubiri materiale şi/sau morale, precum şi/sau înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii de la persoana care le-a săvârşit.

Art. 35. - Instanţa judecătorească competentă sesizată cu un litigiu, în vederea aplicării prevederilor prezentei legi, poate, din oficiu, să dispună ca persoanele responsabile să pună capăt situaţiei discriminatorii într-un termen pe care îl stabileşte.

Art. 36. - (1) Instanţa de judecată poate dispune ca persoana vinovată să plătească despăgubiri persoanei care se consideră discriminată după criteriul de sex şi îşi emite pretenţiile în faţa instanţei judecătoreşti, într-un cuantum ce reflectă în mod corespunzător prejudiciul suferit.

(2) Valoarea prejudiciului va fi stabilită de către instanţă potrivit dreptului comun.

Art. 37. - (1) Angajatorul care reintegrează în unitate sau la locul de muncă o persoană, pe baza unei sentinţe judecătoreşti rămase definitive, în temeiul prevederilor prezentei legi, este obligat să plătească remuneraţia pierdută datorită modificării unilaterale a relaţiilor sau a condiţiilor de muncă, precum şi toate sarcinile de plată către bugetul de stat şi către bugetul asigurărilor sociale de stat, ce le revin atât angajatorului, cât şi angajatului.

(2) Dacă nu este posibilă reintegrarea în unitate sau la locul de muncă a persoanei pentru care instanţa judecătorească a decis că i s-au modificat unilateral şi nejustificat, de către angajator, relaţiile sau condiţiile de muncă, angajatorul va plăti angajatului o despăgubire egală cu prejudiciul real suferit de angajat.

(3) Valoarea prejudiciului va fi stabilită potrivit legii.

Art. 38. - (1) Plângerile persoanelor care se consideră discriminate după criteriul de sex, adresate instanţelor judecătoreşti competente, sunt scutite de taxa de timbru.

(2) Sindicatele şi organizaţiile neguvernamentale care urmăresc protecţia drepturilor omului au calitatea să reprezinte în justiţie persoanele discriminate, la cererea acestora.

(3) Sindicatele şi organizaţiile neguvernamentale care au calitatea să reprezinte în justiţie persoanele discriminate întreprind acţiunea în mod gratuit atunci când persoana discriminată nu dispune de mijloacele materiale necesare.

CAPITOLUL VII
Sancţiuni

Art. 39. - Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz, a persoanelor vinovate.

Art. 40. - (1) Constituie contravenţii, dacă faptele nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 1.500.000 lei la 15.000.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10, art. 12 şi ale art. 14-20.

(2) Constatarea contravenţiilor prevăzute de prezenta lege şi aplicarea amenzilor contravenţionale se fac de către:

a) inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă în a căror rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului şi, respectiv, de către personalul împuternicit al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în cazul contravenţiilor constând în încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10 şi ale art. 12;
b) inspectorii din inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, în cazul contravenţiilor constând în încălcarea dispoziţiilor art. 14 şi 15;
c) inspectorii din direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, conform legislaţiei sanitare în vigoare, în cazul contravenţiilor constând în încălcarea dispoziţiilor art. 16 şi 17;
d) personalul împuternicit din cadrul inspectoratelor teritoriale pentru cultură şi culte, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau/şi din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, în cazul contravenţiilor constând în încălcarea dispoziţiilor art. 18-20.

CAPITOLUL VIII
Dispoziţii finale

Art. 41. - Dispoziţiile prezentei legi referitoare la contravenţii se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Art. 42. - Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 25 martie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
PAUL PĂCURARU

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 25 martie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
BOGDAN NICULESCU-DUVĂZ

Bucureşti, 19 aprilie 2002.
Nr. 202.

Miercuri, 23 septembrie 2026, 13:56

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.