DECIZIE nr.98 din 21 martie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
Textul actului publicat în M.Of. nr. 301/8 mai. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghiţă - procuror
Laurenţiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Florica Popa, Ioan Şuţi, Petru Tripa şi Florica Tripa în Dosarul nr. 3.472/2001 al Curţii de Apel Oradea, având ca obiect o rectificare de carte funciară.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 14 martie 2002 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 21 martie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 9 noiembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 3.472/2001, Curtea de Apel Oradea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Florica Popa, Ioan Şuţi, Petru Tripa şi Florica Tripa.
În motivarea excepţiei autorii susţin că dispoziţiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 încalcă principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, „deoarece vânzarea-cumpărarea unor imobile dintre cele prevăzute la art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, iniţial valabilă în baza Legii nr. 112/1995, este declarată retroactiv nevalabilă, ceea ce înseamnă că Legea nr. 10/2001 se aplică şi unor situaţii legal constituite pe baza unei legi anterioare”. Se mai arată că dispoziţiile legale criticate încalcă şi principiul egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (2) din Constituţie, prin aceea că introduc „o discriminare nejustificată, nelegală şi imorală, deoarece în toate celelalte ipoteze ale art. 46 îi protejează pe cumpărătorii de bună-credinţă ai imobilelor la care face referire art. 2 din Legea nr. 10/2001, exceptându-i doar pe cei care au cumpărat imobilele prevăzute la art. 2 lit. b)”.
Curtea de Apel Oradea, exprimându-şi opinia, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată, deoarece „prevederile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 încalcă principiul neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2), respectiv principiul egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (2) din Constituţie”.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere cu privire la excepţia ridicată.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază c㠄dispoziţiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 sunt constituţionale, acestea nefiind contrare vreunuia dintre principiile prevăzute de art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie”. Se arată în acest sens c㠄întreaga lege are un puternic caracter reparator, urmărind în principal să înlăture efectele nefaste ale politicii statului comunist de desconsiderare a proprietăţii private. Prin aceasta legea nu dispune pentru trecut, ci asigură, pentru viitor, reinstaurarea legalităţii şi normalităţii, în spiritul principiilor proclamate de Constituţia României în art. 41 şi art. 135”. Se mai arată c㠄o soluţie juridică valabilă în toate situaţiile nu ar fi posibilă”, iar „Soluţia juridică diferită dată de art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 îşi are temeiul în chiar gravitatea modalităţii prin care imobilele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) au fost preluate de statul comunist, şi anume prin confundarea preluării cu justiţia penală folosită, la rândul ei, ca instrument de represiune politică”.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată, întrucât dispoziţiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 sunt neconstituţionale sub două aspecte, şi anume: a) „Statuând asupra actelor juridice de înstrăinare, având ca obiect imobilele preluate de stat prin confiscarea averii ca urmare a condamnării pentru infracţiuni de natură politică, art. 46 alin. (3) are în vedere, în mod evident, actele de înstrăinare încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, fiind vorba despre un conflict de legi în timp. Cum imobilele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) au fost preluate de stat în mod valabil şi cum până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu a fost interzisă înstrăinarea unor astfel de imobile, a declara astăzi ca fiind nule absolut acte deplin valabile la momentul încheierii lor reprezintă o acţiune retroactivă a prevederilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001”. Se mai arată că dispoziţiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 încalcă şi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece „în condiţiile în care pentru aceeaşi situaţie juridică încheierea cu bună-credinţă a unor contracte de vânzarecumpărare cu privire la imobilele deţinute de stat - se aplică un regim juridic diferit - unele fiind considerate valabile, iar altele declarate nule, în funcţie de criteriul modalităţii de preluare sau de trecere în proprietatea statului, modalitate care, în cele mai multe cazuri, scapă dobânditorului de bună-credinţă - se poate afirma că dispoziţiile legale au un caracter discriminatoriu”. În susţinerea caracterului nejustificat şi neconstituţional al tratamentului juridic diferit se invocă Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.69 din 16 martie 1994, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 162/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.502 din 28 decembrie 1998.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.75 din 14 februarie 2001, care prevăd c㠄Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobilele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) sunt lovite de nulitate absolută, buna-credinţă neputând fi invocată în aceste cazuri”.
Art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, la care face trimitere art. 46 alin. (3), prevede: „(1) În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege: [...]
b) imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni de natură politică, prevăzute de legislaţia penală, săvârşite ca manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist;”.
Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile”.
Se mai susţine şi încălcarea prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituţie, dar, invocându-se în motivarea excepţiei nerespectarea principiului egalităţii în drepturi, rezultă că în realitate s-au avut în vedere prevederile alin. (1) al art. 16, potrivit cărora „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este întemeiată şi urmează să fie admisă pentru următoarele motive: Vânzarea locuinţelor din proprietatea statului s-a reglementat prin Decretul-lege nr.61/1990, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.22 din 8 februarie 1990, şi prin Legea nr. 85/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.180 din 29 iulie 1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.260 din 15 septembrie 1994, iar apoi în nr. 264 din 15 iulie 1998.
Conform acestor acte normative chiriaşii pot cumpăra locuinţele construite din fondurile statului, precum şi pe cele construite din fondurile unităţilor economice şi bugetare de stat. În urma modificării art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/1992 prin Legea nr. 79/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.87 din 12 mai 1997, s-a prevăzut şi vânzarea „la cerere, în condiţiile prevederilor alin.
1 şi cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de închiriere şi locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut regiilor autonome, instituţiilor şi societăţilor cu capital de stat, mixt sau privat, care şi-au încetat existenţa după această dată sau, după caz, au devenit, prin reorganizare, unităţi economice sau bugetare de stat”.
Toate celelalte locuinţe aflate în proprietatea statului au fost exceptate de la vânzare-cumpărare. De asemenea, din categoria locuinţelor care, de principiu, puteau face obiectul contractului de vânzare-cumpărare au fost exceptate cele „ale căror suprafeţe depăşesc normele maxime prevăzute în actele normative în baza cărora s-au executat”; „locuinţele de lux executate pe bază de proiecte unicat”; „locuinţele de protocol care servesc demnitarilor drept locuinţe de serviciu pe durata exercitării funcţiei”; iar apoi şi „cele care prezintă, la data vânzării, finisaje superioare echivalente unor lucrări de artă sau ornamentale deosebite sau care beneficiază de dotări speciale, cum ar fi: piscină, saună, seră, cramă, bar-vinotecă, cameră frigorifică”.
Art. 19 din Legea nr. 85/1992, în redactarea sa iniţială, prevedea: „Contractele de vânzare-cumpărare ale locuinţelor care nu au fost construite din fondurile statului, ci au fost trecute în această proprietate, cele de vânzare-cumpărare ale locuinţelor de serviciu aparţinând societăţilor comerciale şi regiilor autonome, care contravin prevederilor prezentei legi, precum şi orice alt contract încheiat cu încălcarea dispoziţiilor Decretului-lege nr.61/1990 sunt lovite de nulitate absolută.
Nulitatea poate fi invocată de orice persoană şi pe orice cale.[...]” În redactarea sa actuală art. 19 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 prevede: „Contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dispoziţiilor Decretului-lege nr.61/1990 şi ale prezentei legi sunt lovite de nulitate absolută.”
Posibilitatea cumpărării de locuinţe proprietate de stat s-a extins prin Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.279 din 29 noiembrie 1995.
Potrivit prevederilor art. 1 din această lege „Foştii proprietari persoane fizice - ai imobilelor cu destinaţia de locuinţe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu, şi care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege.
De prevederile alin. 1 beneficiază şi moştenitorii foştilor proprietari, potrivit legii”.
Conform art. 9 alin. 1 din aceeaşi lege „Chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a preţului”.
Excepţii de la posibilitatea de vânzare-cumpărare s-au prevăzut la art. 9 alin. 6 şi la art. 10 astfel:
- Art. 9 alin. 6: „Fac excepţie de la prevederile alin. 1 chiriaşii titulari sau membrii familiei lor - soţ, soţie, copii minori care au dobândit sau au înstrăinat o locuinţă proprietate personală după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu.”;
- Art. 10: „Sunt exceptate de la vânzare apartamentele care, la data intrării în vigoare a legii, beneficiază de dotări speciale, cum sunt: piscină, saună, seră, cramă, bar, vinotecă sau cameră frigorifică.
Sunt, de asemenea, exceptate de la vânzare locuinţele care au avut destinaţia de case de oaspeţi, de protocol, cele declarate monumente istorice şi din patrimoniul naţional, precum şi cele folosite ca reşedinţe pentru foştii şi actualii demnitari.”
Conform art. 11 din Legea nr. 112/1995 „Actele juridice de înstrăinare încheiate cu încălcarea prevederilor art. 9 alin. 6 şi ale art. 10 sunt lovite de nulitate absolută”.
Din reglementările legale citate rezultă că Decretul-lege nr.61/1990 şi Legea nr. 85/1992 au permis vânzarea doar a locuinţelor construite din fondurile statului sau ale unităţilor economice ori bugetare de stat, sancţionând cu nulitate absolută vânzarea-cumpărarea locuinţelor preluate în proprietatea statului de la alţi proprietari.
Legea nr. 112/1995 permite vânzarea-cumpărarea imobilelor cu destinaţia de locuinţe, preluate de stat cu titlu, după 6 martie 1945, fără a preciza motivele şi condiţiile de preluare. Cu toate acestea, art. 25 din aceeaşi lege prevede că: „Prin legi speciale se vor reglementa situaţiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul prezentei legi, trecute în proprietatea statului înainte de 22 decembrie 1989, indiferent de destinaţia lor iniţială, inclusiv ale celor demolate pentru cauze de utilitate publică.” Din acest text de lege nu rezultă că urmează să fie reglementată prin lege specială ulterioară şi situaţia juridică a imobilelor din categoria celor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 şi nici faptul că vânzarea unor asemenea imobile ar fi interzisă până la adoptarea reglementărilor speciale.
Curtea Constituţională reţinând că după intrarea în vigoare a Legii nr. 112/1995 nu a mai fost interzisă vânzarea imobilelor din categoria prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 şi că nici o dispoziţie legală nu a prevăzut nulitatea unor asemenea contracte de vânzare-cumpărare, constată că dispoziţiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prin care se sancţionează cu nulitate absolută acte juridice încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dar cu respectarea reglementărilor legale aplicabile la data respectivă, au efecte retroactive şi sunt contrare astfel principiului neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale mai favorabile, principiu consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Curtea mai constată că dispoziţiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 încalcă şi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin aceea că înlătură beneficiul bunei-credinţe în privinţa vânzării-cumpărării unei categorii de imobile preluate de stat în mod abuziv, instituind astfel un tratament juridic discriminatoriu pentru unii cetăţeni care de fapt se află într-o situaţie identică cu cea a altor cumpărători, ale căror acte de cumpărare îşi păstrează valabilitatea, dacă au fost încheiate cu bună-credinţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florica Popa, Ioan Şuţi, Petru Tripa şi Florica Tripa în Dosarul nr. 3.472/2001 al Curţii de Apel Oradea şi constată că prevederile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt neconstituţionale.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 martie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Laurenţiu Cristescu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 09:35

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.