DECIZIE nr.132 din 18 aprilie 2002
cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române
Textul actului publicat în M.Of. nr. 305/9 mai. 2002

I. Curtea Constituţională a fost sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, în vederea declanşării controlului de constituţionalitate asupra prevederilor art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, de către un grup de 56 de deputaţi, şi anume: Gheorghe Albu, Mihai Baciu, Gheorghe Barbu, Radu Mircea Berceanu, Anca Daniela Boagiu, Emil Boc, Vasile Bran, Costică Canacheu, Ion Cîrstoiu, Teodor Cladovan, Sorin Frunzăverde, Paula Maria Ivănescu, Victor Sorin Lepşa, Mircea Man, Alexandru-Liviu Mera, Nicolae Nan, Gheorghe-Liviu Negoiţă, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz, Vasile Nistor, Ioan Oltean, Ioan Onisei, Alexandru Pereş, Ştefan-Marian Popescu-Bejat, RomeoMarius Raicu, Alecu Sandu, Alexandru Sassu, Mihai Stănişoară, Mircea Nicu Toader, Adriean Videanu, Marin Anton, George Crin Laurenţiu Antonescu, Andrei Ioan Chiliman, Viorel-Gheorghe Coifan, Victor Paul Dobre, Ovidiu-Virgil Drăgănescu, Liviu Iuliu Dragoş, Valeriu Gheorghe, Titu-Niculae Gheorghiof, Puiu Haşotti, Anton Ionescu, Ion Luchian, Cătălin Micula, Ioan Mogoş, Monica Octavia Muscă, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Dinu Patriciu, Napoleon Pop, Cornel Popa, Grigore Dorin Popescu, Călin Popescu-Tăriceanu, Dan-Radu Ruşanu, Nini Săpunaru, Dan Coriolan Simedru, Cornel Ştirbeţ, Valeriu Stoica şi Radu Stroe.
Sesizarea a fost transmisă prin Adresa nr. 51/184 din 4 aprilie 2002 a secretarului general al Camerei Deputaţilor şi a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 1.496 din 4 aprilie 2002, formând obiectul Dosarului nr. 144A/2002.
Prin sesizare se solicită să se constate neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, întrucât contravin dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Constituţia României.
În motivarea sesizării se susţine că prevederile art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române sunt neconstituţionale, deoarece: „Constituţia României precizează în mod clar că privarea de libertate a persoanei, fără mandat de arestare (emis de judecător sau procuror), nu se poate face decât sub forma reţinerii cel mult 24 de ore. Prin măsura conducerii la sediul poliţiei, ca măsură administrativă, organul de poliţie îşi arogă dreptul de a dispune de viaţa şi libertatea persoanei timp de 24 de ore peste reglementările legale. Or, este cunoscut faptul că regulile cu privire la libertatea şi siguranţa persoanei sunt de strictă interpretare şi, în fond, reţinerea ca măsură administrativă - este tot o privare de libertate şi adaugă la textul Constituţiei.
Potrivit Constituţiei, libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile (art. 23 alin. 1) şi, în consecinţă, orice reglementări care extind reglementările constituţionale cu privire la reţinerea unei persoane nu pot fi apreciate decât ca neconstituţionale.”
În conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizarea de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta în scris punctele lor de vedere.
Preşedintele Senatului a comunicat prin Adresa nr. I/409 din 15 aprilie 2002 punctul său de vedere, în sensul că sesizarea de neconstituţionalitate este nefondată.
În motivarea acestui punct de vedere se arată că: „Sesizarea celor 56 de deputaţi face o gravă confuzie între instituţiile legale privind lipsirea de libertate a persoanei fizice şi măsurile administrative de evidenţă şi control privind ordinea şi liniştea publică în stat şi în societate. [...] În orice societate organizată, organele de poliţie legitimează, controlează, verifică persoanele fizice în anumite situaţii, în anumite locuri, la anumite evenimente, stări de fapt de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi alte asemenea situaţii. Orice persoană este obligată, sub somaţia constrângerii de către autoritatea publică, să se supună dispoziţiei, să se legitimeze, să execute ordinele impuse de situaţia dată. Acei care refuză a se legitima, nu au legitimaţie, nu sunt cunoscuţi notoriu, sunt suspecţi de a fi comis o infracţiune, de a fi prezenţi în acel loc în vederea unei fapte antisociale, sunt cunoscuţi ca răufăcători etc.
trebuie identificaţi, legitimaţi pentru că pot să fie participanţi la fapte antisociale - şi pot să dispară, să rămână necunoscuţi. [...] Nu este vorba de reţinere ca măsură legală privativă sau restrictivă de libertate, prevăzută de art. 23 lit. c) din Constituţie şi dezvoltată de Codul de procedură penală. Este vorba de măsura de fapt, fizică şi inerentă a verificării, a controlului, a identificării persoanelor - suspecte şi necunoscute. [...] Această activitate de fapt a poliţistului nu are altă reglementare în lege şi trebuie să fie reglementată, tocmai ca garanţie legală pentru drepturile cetăţeanului.”
Preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat prin Adresa nr. 51/184/RG din 11 aprilie 2002 punctul său de vedere, în sensul că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În motivarea acestui punct de vedere se arată că: „Art. 23 din Constituţia României reglementează libertatea individuală în raport cu măsurile preventive (reţinerea şi arestarea) ce pot fi dispuse conform dispoziţiilor Codului de procedură penală. [...] În interpretarea dată, textul constituţional stabileşte că reţinerea, ca măsură preventivă, nu trebuie să depăşească 24 de ore, art. 31 alin. (1) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române neîncălcându-l întrucât el nu stipulează o asemenea măsură, ci o măsură administrativă.
Nu poate fi acceptată opinia autorilor sesizării conform căreia reţinerea persoanei fără mandat de arestare depăşeşte reglementările legale de 24 de ore, întrucât, neaflându-se în prezenţa aceleiaşi categorii de măsuri, perioada de timp stabilită în art. 31 alin. (1) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române nu poate fi cumulată cu cea determinată prin măsura reţinerii ca măsură preventivă incidentă în cazul art. 23 alin. (3) din Constituţia României, nedepăşind astfel termenul de 24 de ore prevăzut în reglementările legale aplicabil reţinerii ca măsură preventivă.
Diferenţa dintre cele două măsuri, una administrativă şi cealaltă preventivă, este evidentă; prima măsură se aplică următoarelor categorii de persoane:
a) acelora care, prin acţiunile lor, periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale;
b) persoanelor suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii.
Faţă de prima categorie organul de poliţie va putea dispune măsura reţinerii prevăzută de Codul de procedură penală, dar faţă de a doua categorie, termenul de 24 de ore apare ca un termen destinat organului de poliţie, necesar pentru ca acesta să stabilească identitatea făptuitorului, în vederea aplicării măsurii legale de reţinere, ca măsură preventivă. Aşadar, verificarea situaţiei celei de-a doua categorii de persoane, vizată de art. 31 alin. (1) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi, inclusiv, luarea măsurilor legale (respectiv măsura reţinerii) se realizează în termen de 24 de ore, dar ca măsură administrativă, obligatorie pentru cunoaşterea identităţii persoanei pentru ca aceasta să poată fi învinuită, întrucât identificarea persoanei este o condiţie esenţială pentru ca acesteia să i se aplice măsura reţinerii prevăzută de Codul de procedură penală.”
Guvernul României a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere prin Adresa nr. 5/4039 A.N. din 11 aprilie 2002, în sensul că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
În motivarea punctului de vedere al Guvernului se relevă că, deosebit de cazurile de reţinere avute în vedere de art. 23 alin. (3) din Constituţie, în sistemul nostru de drept mai sunt admise şi altele, cum ar fi: reţinerea contravenţională prevăzută de Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, precum şi măsurile prevăzute de art. 183, 215 şi 465 din Codul de procedură penală.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:
Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 2, 12 şi 17 din Legea nr. 47/1992, republicată, să se pronunţe asupra sesizării de neconstituţionalitate.
Obiectul sesizării îl constituie prevederile art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, care au următorul cuprins: „În realizarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are următoarele drepturi şi atribuţii principale: [...]
b) să conducă la sediul poliţiei pe cei care, prin acţiunile lor, periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii; în cazurile nerespectării dispoziţiilor date de poliţist, acesta este îndreptăţit să folosească forţa; verificarea situaţiei acestor categorii de persoane şi luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură administrativă;” În motivarea sesizării de neconstituţionalitate se susţine că aceste prevederi legale încalcă dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Constituţie, conform cărora „Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore”.
Curtea constată că sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române este neîntemeiată în sensul celor ce se vor arăta în continuare.
Noţiunea de libertate individuală, utilizată în cuprinsul art. 23 din Constituţia României, desemnează posibilitatea fizică a persoanei de a se manifesta în limitele sale naturale, fără a fi supusă altor restrângeri sau oprelişti decât cele stabilite prin ordinea de drept.
La fel ca şi celelalte drepturi şi libertăţi fundamentale libertatea individuală nu are un caracter absolut, astfel că exerciţiul acesteia poate fi restrâns în cazurile prevăzute de art. 49 alin. (1) din Constituţie, şi anume „pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav”. Restrângerea în aceste cazuri trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.
În concordanţă cu aceste principii art. 23 din Constituţie, invocat de autorii sesizării de neconstituţionalitate, reglementează condiţiile în care autorităţile competente ale statului pot fi abilitate prin lege să restrângă exerciţiul libertăţii individuale, pe calea măsurilor de reţinere şi de arestare preventivă. Astfel, în ceea ce priveşte măsura reţinerii unei persoane, potrivit art. 23 alin. (2) din Constituţie, această măsură este permis㠄numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege”, iar potrivit art. 23 alin. (3), durata ei nu poate depăşi 24 de ore.
Constituţia se referă în prevederile citate la toate cazurile în care autorităţile publice competente sunt autorizate prin lege să ia măsura reţinerii unei persoane, fie că este vorba despre o măsură preventivă dispusă în procesul penal, despre una luată în cadrul procedurii contravenţionale sau despre o altă măsură de reţinere cu caracter administrativ. În toate aceste cazuri reţinerea nu poate depăşi 24 de ore, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (6) din Legea fundamentală, eliberarea celui reţinut este obligatorie dacă motivele acestei măsuri au dispărut.
Prin art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române se instituie un complex de activităţi specifice organelor de poliţie, şi anume conducerea la sediul poliţiei - dacă este cazul, prin folosirea forţei a categoriilor de persoane prevăzute în textul de lege, identificarea acestora, verificarea datelor care le fac „suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale” ori, după caz, urmeaz㠄luarea măsurilor legale” faţă de acestea.
Deşi în cuprinsul textului nu se prevede expres luarea măsurii de reţinere împotriva persoanelor supuse verificării, este neîndoielnic faptul că activitatea de verificare efectuată de poliţie - activitate definită ca o „măsură administrativ㔠implică restrângerea exerciţiului libertăţii individuale şi poate fi caracterizată, în termenii art. 23 din Constituţie, ca o reţinere.
Măsura administrativă prevăzută de textul de lege criticat nu contravine însă prevederilor art. 23 alin. (3) din Constituţie, astfel cum fără temei susţin autorii sesizării, dat fiind că activitatea denumită astfel „se realizează în cel mult 24 de ore”, adică în limitele de timp prevăzute de acest text constituţional.
Nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia prin cumularea măsurii administrative prevăzute la art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române cu măsura reţinerii prevăzute la art. 136 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală se ajunge la depăşirea duratei de 24 de ore, prevăzută la art. 23 alin. (3) din Constituţie, întrucât prin textul de lege criticat nu se prevede o asemenea posibilitate.
Având în vedere aceste considerente, dispoziţiile art. 23 alin. (3), art. 49 alin. (1), ale art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 2 alin. (3), art. 12, art. 13 alin. (1) lit. A.a), art. 17, 18, art. 19 alin. (1) şi ale art. 20 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Constată că dispoziţiile art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române sunt constituţionale, întrucât nu permit depăşirea duratei reţinerii prevăzute la art. 23 alin. (3) din Constituţia României.
Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitivă.
Dezbaterea a avut loc la 18 aprilie 2002 şi la ea au participat: Nicolae Popa, preşedinte, Costică Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsokár Gábor, Petre Ninosu, Şerban Viorel Stănoiu, Lucian Stângu şi Ioan Vida, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 08:36

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.