DECIZIE nr.80 din 14 martie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23-25, art. 58 alin. 3, art. 67 alin. 3, art. 77 şi 81 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/1996, cu modificările ulterioare
Textul actului publicat în M.Of. nr. 320/15 mai. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghiţă - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23-25, art. 58 alin. 3, art. 67 alin. 3, art. 77 şi 81 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/1996, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Stofe Buhuşi” - S.A. din Buhuşi în Dosarul nr. 4.097/2001 al Tribunalului Bacău.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin, aşa cum susţine autorul ei, prevederilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, ci stabilesc competenţele diferitelor autorităţi publice în materia executării silite a creanţelor bugetare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 25 iunie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 4.097/2001, Tribunalul Bacău a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24, art. 58 alin. 3, art. 67 alin. 3, art. 77 şi 81 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/1996, cu modificările ulterioare. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Comercial㠄Stofe Buhuşi” - S.A. din Buhuşi într-o cauză având ca obiect anularea licitaţiei din 7 noiembrie 2000 prin care a fost vândută la licitaţie public㠄Filatura Sud”.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile Ordonanţei Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, precum şi celelalte acte normative de modificare a acesteia sunt contrare art. 16 şi art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie. În sensul acestor susţineri se arată c㠄prin sintagma „nimeni nu este mai presus de lege””, prevăzută de dispoziţiile constituţionale ale art. 16, trebuie să se înţeleagă că statul, ca subiect de drept, „nu-şi poate crea prin anumite reglementări o situaţie dominant privilegiată în raport cu alţi subiecţi de drept, în funcţie de interesele sale de moment”. În esenţă, aceleaşi sunt argumentele formulate şi în legătură cu încălcarea art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, potrivit căruia proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, iar statul nu-şi poate crea un regim juridic special, care să îl favorizeze în raporturile sale cu celelalte presoane fizice şi juridice. Or, în opinia autorului excepţiei, prin dispoziţiile de lege criticate s-a creat în favoarea statului (care în raporturile de drept civil este o persoană juridică ca oricare alta) un astfel de regim juridic. Se mai susţine că procedura instituită prin această reglementare, referitoare la urmărirea şi încasarea unor creanţe bugetare, contravine în mod evident procedurii de executare silită stabilită de Codul de procedură civilă.
Tribunalul Bacău, exprimându-şi opinia, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.
Astfel, se arată că există o deplină concordanţă între dispoziţiile de lege criticate şi prevederile art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie. În acest sens se consideră că principalele resurse ale veniturilor publice, care nu fac parte din proprietatea statului, sunt creanţele bugetare şi „este constituţională instituirea unui regim juridic special în materia creanţelor bugetare în ceea ce priveşte constituirea titlurilor executorii, urmărirea silită a creanţelor, precum şi stabilirea căilor de atac împotriva unor astfel de acte de urmărire”. Se mai arată că în raporturile juridice dintre debitorul creanţei bugetare şi stat, în calitate de creditor al obligaţiei fiscale, „nu există un raport de egalitate, statul având un regim de favoare determinat de caracterul public al creanţei bugetare”, astfel că dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie nu sunt incidente. În sfârşit, se consideră că prevederile de lege criticate sunt în sensul art. 16 din Constituţie, care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens se arată că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.11/1996 nu consacră privilegii şi discriminări, ci asigură egalitatea în faţa legii a tuturor persoanelor cărora li se adresează. Tot astfel se arată că dispoziţiile de lege criticate reglementează realizarea „creanţelor de interes public”, care au un regim juridic special ce nu contravine principiului ocrotirii egale, prin lege, a proprietăţii.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
I. Prin Încheierea din 25 iunie 2001 Tribunalul Bacău a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24, art. 58 alin. 3, art. 67 alin. 3, art. 77 şi 81 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/1996, cu modificările ulterioare. Prin aceeaşi încheiere instanţa de judecată a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 şi 25 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996, texte de lege pe care autorul acesteia, conform notelor scrise din dosar, le apreciază, de asemenea, ca fiind contrare Constituţiei. Tribunalul Bacău îşi motivează această soluţie pe dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, dispoziţii potrivit cărora „nu pot face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale a căror constituţionalitate a fost verificată printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. În sensul prevederilor menţionate instanţa de judecată a reţinut că prin deciziile nr. 31 din 2 martie 1999, nr. 99 din 29 iunie 1999 şi nr. 208 din 30 noiembrie 1999 Curtea Constituţională a statuat că art. 23 şi 25 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 nu contravin Constituţiei. Aşa fiind, Tribunalul Bacău a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate ridicată cu privire la art. 23 şi 25 din ordonanţa criticată.
În legătură cu aceasta, Curtea constată că art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, pe care se întemeiază soluţia instanţei de judecată, dispune c㠄Nu pot face obiectul excepţiei prevederile legale a căror constituţionalitate a fost stabilită potrivit art. 145 alin. (1) din Constituţie sau prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Or, în cauză, ipotezele acestui text de lege nu sunt îndeplinite, întrucât prin deciziile menţionate Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 23 şi 25 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 sunt constituţionale. Aşa fiind, prin prezenta decizie Curtea Constituţională urmează să se pronunţe şi cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 şi 25 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996.
II. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 23-25, art. 58 alin. 3, art. 67 alin. 3, art. 77 şi ale art. 81 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/1996, cu modificările ulterioare, dispoziţii al căror conţinut este următorul:
- Art. 23: „În cazul în care debitorul nu-şi achită obligaţiile de plată potrivit dispoziţiilor titlului I din prezenta ordonanţă, organul de executare îi va transmite o înştiinţare de plată, prin care i se notifică acestuia suma de plată datorată. În termen de 15 zile debitorul urmează să-şi achite obligaţiile restante sau să facă dovada achitării acestora. Înştiinţarea de plată este act premergător executării silite.
Dacă debitorul nu a efectuat plata în termenul prevăzut în înştiinţarea de plată, organul de executare va începe executarea silită prin comunicarea unei somaţii, prin care îi va face cunoscut debitorului că, în termen de 15 zile, este obligat să efectueze plata sumelor datorate.
Somaţia va cuprinde datele de identificare a debitorului, data emiterii, semnătura şi ştampila organului de executare şi va fi însoţită de o copie certificată de pe titlul executoriu.
Somaţia este obligatorie şi se va comunica debitorului, după cum urmează:
- prin poştă, la domiciliul sau la sediul debitorului, după caz, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire;
- prin funcţionarii organelor de executare, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă privind comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură, care se aplică în mod corespunzător, sau prin publicare în cotidiene de largă circulaţie.
Dovada comunicării somaţiei potrivit alin. 4 se va înscrie, de îndată, în evidenţele organului de executare şi va fi păstrată la dosarul de executare.”;
- Art. 24: „Pentru creanţele bugetare administrate de către Ministerul Finanţelor, precum şi pentru cele gestionate de către instituţiile publice, constând în venituri stabilite prin lege, care constituie resurse ale bugetului de stat, sunt abilitate să aducă la îndeplinire măsurile asiguratorii şi să efectueze procedura de executare silită, prevăzută de prezenta ordonanţă, organele de specialitate ale direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti şi unităţile subordonate acestora, unităţile subordonate Direcţiei Generale a Vămilor numai pentru creanţele determinate în vamă, precum şi alte organe sau persoane, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor.
Creanţele trezoreriei statului, astfel cum sunt definite de reglementările legale în materie, se execută silit de către organele de specialitate competente să gestioneze bugetul trezoreriei statului.
Serviciile de specialitate ale consiliilor locale, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi ale consiliilor judeţene, după caz, sunt abilitate să aducă la îndeplinire măsurile asiguratorii şi să efectueze procedura de executare silită în vederea realizării creanţelor aparţinând bugetelor comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, după caz.
Organele şi serviciile de specialitate prevăzute la alin. 1, 2 şi 3 sunt denumite în continuare organe de executare.
Creanţele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de instituţiile publice, provenite din venituri extrabugetare, precum şi cele rezultate din raporturi juridice contractuale se execută prin împuterniciţi proprii, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.
Pentru creanţele bugetare prevăzute la alin. 3 şi 5 organele abilitate să efectueze procedura de executare silită vor aduce la îndeplinire şi măsurile asiguratorii.
În cazul în care instituţiile publice transmit spre executare silită organelor prevăzute la alin. 1 debite reprezentând venituri extrabugetare, sumele realizate astfel se fac venit la bugetul de stat.
Personalul organelor de executare, împuternicit să aplice măsurile de executare silită, îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.”;
- Art. 25: „Executarea silită a creanţelor bugetare poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii, ori al unui alt înscris căruia legea îi recunoaşte caracterul de titlu executoriu.
Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent, ori în alt mod prevăzut de lege.
Pentru obligaţiile bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuţii, amenzi, majorări de întârziere şi alte sume datorate şi neachitate la termenul legal de plată, titlul executoriu îl constituie actul, emis sau aprobat de organul competent, prin care acestea se stabilesc.
În cazul în care suma neachitată la scadenţă din obligaţia bugetară a fost stabilită de organele competente ale Ministerului Finanţelor sau ale serviciilor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, organul de executare va întocmi pentru fiecare creanţă câte un act distinct, denumit titlu executoriu, care va conţine: antetul organului emitent, numele şi prenumele sau denumirea debitorului, domiciliul sau sediul acestuia, precum şi orice alte date de identificare; cuantumul şi natura sumelor datorate; temeiul legal al puterii executorii a titlului; data întocmirii titlului, ştampila şi semnătura organului de executare.
Pentru debitorii obligaţi în mod solidar la plata creanţelor bugetare, se va putea întocmi un singur titlu executoriu.”;
- Art. 58 alin. 3: „Organul de executare va întocmi un proces-verbal de identificare a bunului supus executării, dispoziţiile art. 46 şi 47 aplicându-se în mod corespunzător.”;
- Art. 67 alin. 3: „Procesul-verbal de licitaţie constituie titlu de proprietate pentru imobilul transmis, pe baza căruia se face înscrierea în evidenţele de publicitate imobiliară la organele competente în a căror rază teritorială este situat imobilul.”;
- Art. 77: „Contestaţia la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când:
a) contestatorul, din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod, a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă;
b) contestatorul a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;
c) cel interesat a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de eliberarea sau de distribuirea sumelor pe care le contestă.
Contestaţia, prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit, poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării.”;
- Art. 81: „Instanţa care a admis contestaţia, o dată cu desfiinţarea executării, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, să i se restituie celui îndreptăţit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din reţinerile prin poprire.”
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste dispoziţii de lege creează pentru stat un regim juridic special, care îl favorizează în raporturile sale cu celelalte persoane fizice şi juridice, ceea ce contravine art. 16 alin. (2) şi art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care prevăd:
- Art. 16 alin. (2): „Nimeni nu este mai presus de lege.”;
- Art. 41 alin. (1) şi (2): „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constată următoarele:
În susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor art. 23-25, art. 58 alin. 3, art. 67 alin. 3, art. 77 şi 81 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/1996, cu modificările ulterioare, se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, potrivit cărora „proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”. Prin textele ordonanţei menţionate se creează o poziţie dominantă a statului, care în raporturile de drept civil este o persoană juridică la fel ca oricare alta, şi se instituie o nouă procedură pentru urmărirea şi încasarea unor creanţe bugetare, care contravine în mod evident procedurii de executare silită reglementată de Codul de procedură civilă.
În legătură cu aceste susţineri Curtea observă că textele de lege criticate sunt cuprinse în titlul III din ordonanţa criticată, intitulat „Executarea silită”, ele reglementând aspecte cu privire la somaţia de executare, organele de specialitate ale Ministerului Finanţelor abilitate să efectueze procedura de executare, titlurile executorii, modalităţile de executare şi contestaţia la executarea silită. Aceste dispoziţii care stabilesc competenţe şi reguli de procedură în materia executării silite nu afectează protecţia proprietăţii private, astfel că nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
De altfel, cu privire la constituţionalitatea art. 23 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/1996, cu modificările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr.208 din 30 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.4 din 7 ianuarie 2000. De asemenea, şi cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 25 alin. 1-4 din ordonanţă, prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr.31 din 2 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.196 din 5 mai 1999, precum şi prin Decizia nr.99 din 29 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.352 din 26 iulie 1999. Prin aceste decizii, respingând excepţiile de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile criticate, reglementând în materia executării silite, nu sunt contrare prevederilor art. 41 din Constituţie, referitoare la protecţia proprietăţii private.
Ulterior pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 99 din 29 iunie 1999, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.113 din 30 iunie 1999 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.61/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.315 din 30 iunie 1999, alin. 4 al art. 25 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 a fost modificat, fără însă ca prin această modificare să se schimbe soluţia legislativă iniţială.
Deoarece, aşa cum s-a arătat, textele din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996, criticate ca fiind neconstituţionale în prezenta cauză, conţin dispoziţii referitoare la competenţa şi regulile de procedură privind executarea silită în materia creanţelor bugetare şi, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în acest dosar.
În ceea ce priveşte argumentul potrivit căruia procedura privind urmărirea şi executarea unor creanţe bugetare, instituită prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.11/1996, cu modificările ulterioare, contravine în mod evident procedurii de executare silită stabilită de Codul de procedură civilă, Curtea constată că acesta nu priveşte constituţionalitatea textelor de lege criticate, ci este o chestiune de corelare normativă, aspect ce nu intră în competenţa sa de soluţionare.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă şi încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, susţinând c㠄prin sintagma „nimeni nu este mai presus de lege””, prevăzută de dispoziţiile constituţionale ale art. 16, trebuie să se înţeleagă că statul, ca subiect de drept, „nu-şi poate crea prin anumite reglementări o situaţie dominant privilegiată în raport cu alţi subiecţi de drept, în funcţie de interesele sale de moment”.
Examinând dispoziţiile de lege criticate, Curtea constată că din conţinutul acestora nu rezultă, aşa cum susţine autorul excepţiei, existenţa unei situaţii privilegiate a statului în raport cu celelalte subiecte de drept, astfel că nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23-25, art. 58 alin. 3, art. 67 alin. 3, art. 77 şi 81 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/1996, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Stofe Buhuşi” - S.A. din Buhuşi în Dosarul nr. 4.097/2001 al Tribunalului Bacău.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 martie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu

Joi, 24 septembrie 2026, 15:42

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.