DECIZIE nr.117 din 11 aprilie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 din Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului instituţiilor de credit
Textul actului publicat în M.Of. nr. 322/15 mai. 2002

Costică Bulai - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghiţă - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 din Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului instituţiilor de credit, excepţie ridicată de Viorica Stretenie, Vasile Stretenie, Ioana Stretenie, Mariana Luminiţa Stretenie şi Georgeta Stoican în Dosarul nr. 5.615/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia comercială.
La apelul nominal răspund: Viorica Stretenie, în calitate de autoare a excepţiei, precum şi Elena Iacob, Victor Lica, Parohia Militari II, Parohia Sfânta Vineri Colentina, Constantin Preda, Corneliu Ursachi, Societatea Comercial㠄Viadi Exim” - S.R.L., Ion Vişan, Florentin Viorel Zimţa şi reprezentantul Băncii Naţionale a României, consilier juridic Mariana Roşca, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Autoarea excepţiei, Viorica Stretenie, solicită admiterea acesteia, susţinând că dispoziţiile art. 202 din Legea nr. 83/1998 contravin prevederilor constituţionale referitoare la garantarea dreptului de proprietate, ocrotirea şi inviolabilitatea proprietăţii private, precum şi celor privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor.
Elena Iacob, Victor Lica, Parohia Militari II, Parohia Sfânta Vineri Colentina, Constantin Preda, Corneliu Ursachi, Societatea Comercial㠄Viadi Exim” - S.R.L., Ion Vişan şi Florentin Viorel Zimţa solicită admiterea excepţiei pentru aceleaşi argumente invocate de autorii excepţiei.
Reprezentantul Băncii Naţionale a României, apreciind că nu există neconcordanţă între textul de lege criticat şi prevederile constituţionale pretins încălcate, solicită respingerea excepţiei.
Reprezentantul Ministerului Public, considerând că art. 202 din Legea nr. 83/1998 este constituţional, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 28 septembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 5.615/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 din Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului instituţiilor de credit, excepţie ridicată de Viorica Stretenie, Vasile Stretenie, Ioana Stretenie, Mariana Luminiţa Stretenie şi Georgeta Stoican.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate impun o scădere valorică a creanţelor pe care deponenţii le deţin împotriva băncilor falite şi, în consecinţă, se produce o expropriere a creditorilor, fiind încălcate astfel dispoziţiile constituţionale referitoare la garantarea dreptului de proprietate, ocrotirea şi inviolabilitatea proprietăţii private, precum şi cele privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor.
Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială, exprimându-şi opinia, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor arată că nu se poate reţine neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate, deoarece acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorii excepţiei.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată în acest sens c㠄dispoziţiile legale criticate nu numai că sunt constituţionale, dar realizează şi o protecţie sporită a deponenţilor băncilor falite, întrucât le asigură acestora o sursă sigură de recuperare (chiar şi parţială) a creanţelor”.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 202 din Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.159 din 22 aprilie 1998, dispoziţii introduse prin art. I pct. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.186/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.567 din 19 noiembrie 1999, care au următorul conţinut: „Nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor asupra băncii debitoare de la data deschiderii procedurii.” Prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.138/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.671 din 24 octombrie 2001, titlul legii criticate a fost modificat, devenind: Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului instituţiilor de credit.
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale criticate încalcă următoarele dispoziţii constituţionale:
- Art. 16: „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoane care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară.”;
- Art. 41 alin. (1)-(3) şi alin. (7)-(8): „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. [...] (7) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.
(8) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.”;
- Art. 135 alin. (1) şi (6) „(1) Statul ocroteşte proprietatea [...] (6) Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 202 din Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului instituţiilor de credit sunt în deplină concordanţă cu prevederile art. 16 din Constituţie, deoarece nu încalcă principiul egalităţii cetăţenilor şi nu instituie privilegii sau discriminări. Interdicţia adăugării de dobânzi sau cheltuieli la creanţele asupra băncii debitoare, de la data deschiderii procedurii, priveşte toţi deponenţii unei bănci, fără a distinge în funcţie de valoarea ori natura depozitului în lei sau în valută.
Curtea nu poate reţine nici susţinerea privind încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 41 alin. (1) şi (2) care consacră principiile garantării dreptului de proprietate şi ocrotirii proprietăţii private, precum şi ale art. 135 alin. (1) şi (6) referitoare la ocrotirea de către stat a proprietăţii, respectiv inviolabilitatea proprietăţii private, deoarece depozitul bancar constituie o varietate a depozitului neregulat, prin efectul său având loc transferul dreptului de proprietate, asupra sumelor depuse, de la deponent la depozitar, primul rămânând doar titularul unui drept de creanţă.
Rezultă că autorii excepţiei confundă noţiunile „drept de proprietate” şi „drept de creanţă”.
În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei, a încălcării dispoziţiilor alin. (3), (7) şi (8) ale art. 41 din Legea fundamentală, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză, întrucât prin reglementarea legală supusă controlului de constituţionalitate nu se dispune măsura exproprierii pentru cauză de utilitate publică şi nici cea a confiscării în ceea ce priveşte depozitele bancare.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a art. 202 din Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului instituţiilor de credit, excepţie ridicată de Viorica Stretenie, Vasile Stretenie, Ioana Stretenie, Mariana Luminiţa Stretenie şi Georgeta Stoican în Dosarul nr. 5.615/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia comercială.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 aprilie 2002.

PREŞEDINTE, prof. univ. dr. Costică Bulai

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 07:36

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.