LEGE nr.203 din 19 aprilie 2002
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 340/22 mai. 2002 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. - Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.212 din 21 octombrie 1991, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
Art. 1. - Drepturile asupra unei invenţii sunt recunoscute şi apărate pe teritoriul României prin acordarea unui brevet de invenţie de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în condiţiile prevăzute de lege. Sunt, de asemenea, recunoscute şi apărate drepturile decurgând din brevetul european, conform legii.
2. Articolul 2 se abrogă.
3. După articolul 2 se introduce articolul 21 cu următorul cuprins:
Art. 21. - În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
4. La articolul 4, alineatul 2 va avea următorul cuprins:
Dacă mai multe persoane au creat aceeaşi invenţie, independent una de alta, dreptul la brevet aparţine aceleia care a depus o cerere de brevet a cărei dată de depozit este cea mai veche, iar dacă o prioritate a fost recunoscută, aparţine persoanei a cărei cerere de brevet de invenţie are cea mai veche dată de prioritate.
5. La articolul 4, după alineatul 2 se introduce alineatul 3 cu următorul cuprins:
Dispoziţiile alin. 2 sunt aplicabile numai dacă documentaţia privind cererea sau, după caz, cea privind brevetul având data de depozit sau de prioritate recunoscută cea mai veche a fost publicată conform legii.
6. La articolul 5, alineatul 5 va avea următorul cuprins:
În cazurile prevăzute la alin. 1 lit. a) şi la alin. 2, dacă, în termen de 60 de zile de la data când salariatul a informat în scris unitatea asupra redactării descrierii invenţiei, cererea de brevet nu a fost depusă la OSIM, în lipsa altei convenţii între părţi, dreptul la acordarea brevetului de invenţie aparţine salariatului, în condiţiile prevăzute la alin. 1 lit. b).
7. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
Art. 6. - Persoanele fizice sau juridice străine având domiciliul sau sediul în afara teritoriului României beneficiază de dispoziţiile prezentei legi, în condiţiile tratatelor şi convenţiilor internaţionale privind invenţiile, la care România este parte.
8. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
Art. 7. - Un brevet poate fi acordat pentru orice invenţie având ca obiect un produs sau un procedeu, în toate domeniile tehnologice, cu condiţia ca aceasta să fie nouă, să implice o activitate inventivă şi să fie susceptibilă de aplicare industrială.
Invenţiile din domeniul biotehnologiei sunt brevetabile dacă se referă la:
9. Articolul 8 va avea următorul cuprins:
Art. 8. - O invenţie este nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii.
Stadiul tehnicii cuprinde toate cunoştinţele care au devenit accesibile publicului printr-o descriere scrisă sau orală, prin folosire ori prin orice alt mijloc, până la data depozitului cererii de brevet de invenţie sau a priorităţii recunoscute.
Stadiul tehnicii cuprinde, de asemenea, conţinutul cererilor depuse la OSIM şi al cererilor internaţionale sau europene desemnând România, aşa cum acestea au fost depuse, care au o dată de depozit sau de prioritate recunoscută, anterioară celei menţionate la alin. 2, şi care au fost publicate la sau după această dată conform legii. Prevederile alin. 2 şi 3 nu exclud brevetabilitatea oricărei substanţe sau compoziţii cuprinse în stadiul tehnicii pentru utilizarea acesteia în cadrul unei metode pentru tratamentul corpului uman sau animal, prin chirurgie sau terapie, sau în cadrul oricărei metode de diagnosticare practicate pe corpul uman sau animal, dacă utilizarea sa în cadrul acestei metode nu este cuprinsă în stadiul tehnicii.
Prevederile acestui articol nu vor exclude brevetabilitatea oricărei substanţe sau compoziţii prevăzute la alin. 4, pentru orice utilizare specifică în orice metodă pentru tratamentul corpului uman sau animal, prin chirurgie sau terapie, ori în orice metodă de diagnosticare practicată pe corpul uman sau animal, dacă această utilizare nu este cuprinsă în stadiul tehnicii.
10. După articolul 8 se introduce articolul 81 cu următorul cuprins:
Art. 81. - Divulgarea invenţiei nu este luată în considerare dacă a intervenit în intervalul de 6 luni înaintea datei de depozit a cererii de brevet şi dacă rezultă direct sau indirect ca urmare a:
11. Articolul 9 va avea următorul cuprins:
Art. 9. - O invenţie este considerată ca implicând o activitate inventivă dacă, pentru o persoană de specialitate, ea nu rezultă în mod evident din cunoştinţele cuprinse în stadiul tehnicii.
Cererile de brevet la care se referă art. 8 alin. 3, deşi fac parte din stadiul tehnicii, nu sunt luate în considerare pentru aprecierea activităţii inventive.
12. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
Art. 10. - O invenţie este susceptibilă de aplicare industrială dacă obiectul său poate fi realizat sau utilizat cel puţin în unul dintre domeniile industriale, inclusiv în agricultură.
13. Articolul 11 se abrogă.
14. Articolul 12 va avea următorul cuprins:
Art. 12. - Nu se acordă brevet de invenţie, potrivit prezentei legi, pentru:
15. Articolul 13 va avea următorul cuprins:
Art. 13. - Nu sunt considerate invenţii în sensul art. 7 în special:
Prevederile alin. 1 nu exclud brevetabilitatea obiectului invenţiei sau cea a activităţilor prevăzute decât în măsura în care cererea de brevet de invenţie sau brevetul de invenţie se referă la astfel de obiecte ale invenţiei sau la activităţi în sine.
16. Articolul 14 va avea următorul cuprins:
Art. 14. - Cererea de brevet de invenţie conţinând datele de identificare a solicitantului, însoţită de descrierea invenţiei, de revendicări şi, dacă este cazul, de desene explicative, toate redactate în limba română, se depune la OSIM şi constituie depozitul naţional reglementar. Cererea de brevet de invenţie trebuie să conţină indicaţii care să permită stabilirea identităţii inventatorului. Depunerea cererii de brevet poate fi făcută de persoana îndreptăţită la acordarea brevetului, personal sau în orice mod prescris de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
În toate procedurile în faţa OSIM solicitantul este considerat a fi persoana îndreptăţită la acordarea brevetului. Cererea de brevet, însoţită de documentele prevăzute la alin. 1, va fi depusă, la alegerea solicitantului, pe hârtie sau sub o altă formă şi printr-un mijloc de transmitere acceptat de OSIM şi prevăzut în regulamentul de aplicare a prezentei legi.
17. Articolul 15 va avea următorul cuprins:
Art. 15. - Data de depozit este data la care au fost înregistrate la OSIM următoarele:
În cazul în care lipseşte o parte a descrierii, în scopul atribuirii datei de depozit, aceasta poate fi depusă ulterior, data de depozit fiind data la care această parte a fost depusă şi la care taxa pentru înregistrarea acestei părţi a fost plătită.
Dacă partea lipsă a descrierii prevăzute la alin. 1 lit. c), depusă ulterior, este retrasă, data de depozit va fi data la care sunt îndeplinite cerinţele la care se face referire la alin. 1.
Condiţiile de depunere ulterioară şi cele de retragere a părţii lipsă a descrierii, care a fost depusă ulterior conform alin. 2, sunt prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
În cazul în care cererea de brevet de invenţie nu conţine o parte care, la prima vedere, să pară a fi o descriere, în cererea de brevet de invenţie poate fi făcută referire, în limba română, la o cerere depusă anterior la OSIM care înlocuieşte descrierea, cu respectarea prevederilor regulamentului de aplicare a prezentei legi, în scopul acordării datei de depozit. În lipsa acesteia, cererea nu va fi tratată ca o cerere de brevet de invenţie.
Cererea de brevet de invenţie se înscrie în Registrul naţional al cererilor de brevet depuse. Până la publicarea datelor din acest registru în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, acestea nu sunt publice, potrivit legii speciale. Revendicările şi desenele privind invenţia pot fi depuse şi în termen de două luni de la data de depozit a cererii de brevet, cu plata taxei legale.
În cazul cererii internaţionale de brevet sau a cererii de brevet european, data de depozit este data care rezultă din tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte şi această dată se înscrie în Registrul naţional al cererilor de brevet depuse.
18. Articolul 16 va avea următorul cuprins:
Art. 16. - În cazul îndeplinirii prevederilor art. 14 sau ale art. 15 alin. 8, depozitul cererii produce efectele unui depozit naţional reglementar.
Prevederile alin. 1 se aplică şi dacă, pentru motive justificate, persoanele fizice sau juridice străine au depus descrierea, revendicările şi desenele într-o limbă străină, cu condiţia ca, în termen de două luni de la înregistrarea cererii sau, după caz, de la data deschiderii fazei naţionale, să se depună la OSIM o traducere conformă în limba română a acestor documente şi să fie plătită taxa legală.
Se consideră că îndeplinesc condiţiile privind forma şi conţinutul unei cereri din prezenta lege:
De asemenea, vor fi respectate orice alte cerinţe cu privire la forma şi conţinutul cererii prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Conţinutul unei cereri care corespunde conţinutului unui formular de cerere internaţională şi al celui acceptat, conform alin. 4, trebuie prezentat pe un formular de cerere prescris, prevăzut în regulamentul de aplicare a prezentei legi.
19. Articolul 17 va avea următorul cuprins:
Art. 17. - Depozitul cererii conferă un drept de prioritate, cu începere de la data acestuia sau de la data priorităţii invocate şi recunoscute, faţă de orice alt depozit privind aceeaşi invenţie având o dată de depozit sau de prioritate ulterioară, dacă sunt îndeplinite prevederile art. 14 alin. 1 sau ale art. 15 alin. 8.
20. Articolul 18 va avea următorul cuprins:
Art. 18. - Invenţia trebuie expusă în descriere, revendicări şi desene suficient de clar, complet şi corect din punct de vedere ştiinţific şi tehnic, astfel încât o persoană de specialitate în domeniu să o poată realiza.
Revendicările definesc obiectul protecţiei solicitate şi trebuie să fie clare, concise şi să fie susţinute de descrierea invenţiei.
Dacă invenţia se referă la un microorganism la care publicul nu a avut acces, condiţiile prevăzute la alin. 1 sunt îndeplinite numai dacă solicitantul dovedeşte printr-un act că, anterior datei de depozit a cererii de brevet de invenţie sau a celei a priorităţii recunoscute, microorganismul a făcut obiectul unui depozit la o autoritate de depozit internaţională.
21. Articolul 19 va avea următorul cuprins:
Art. 19. - Cererea de brevet trebuie să se refere numai la o singură invenţie sau la un grup de invenţii legate între ele de o asemenea manieră încât să formeze un singur concept inventiv general.
Cererea de brevet care nu îndeplineşte condiţia prevăzută la alin. 1 poate fi divizată de către solicitant, din proprie iniţiativă sau la cererea OSIM, până la luarea unei hotărâri asupra cererii de brevet.
O cerere rezultată în urma divizării poate fi depusă numai pentru elementele care nu depăşesc conţinutul cererii iniţiale. Cererile rezultate în urma divizării care îndeplinesc această cerinţă sunt considerate a fi fost depuse la data de depozit a cererii iniţiale şi vor beneficia de drepturile de prioritate invocate în aceasta.
22. Articolul 20 va avea următorul cuprins:
Art. 20. - Persoana sau succesorul său în drepturi care a depus o cerere de brevet de invenţie, de model de utilitate ori certificat de utilitate într-un stat parte la Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale sau pentru un membru la Organizaţia Mondială a Comerţului beneficiază, pentru a efectua depunerea unei cereri de brevet pentru aceeaşi invenţie, de un drept de prioritate pe o durată de 12 luni calculată de la data de depozit a primei cereri.
Într-o cerere de brevet se admite invocarea unor priorităţi multiple, recunoscute, cu condiţia respectării termenului prevăzut la alin. 1, precum şi a unităţii invenţiei prevăzute la art. 19.
În situaţia prevăzută la alin. 2 termenul de prioritate de 12 luni se calculează de la data celei mai vechi priorităţi recunoscute.
Prioritatea poate fi recunoscută şi pentru o cerere care revendică sau ar fi putut revendica prioritatea unei cereri anterioare la o dată de înregistrare ulterioară datei de expirare a termenului de prioritate, dar nu mai mult de două luni de la data expirării acestui termen, cu plata taxei legale, dacă:
În cazul în care solicitantul cererii de brevet de invenţie invocă un drept de prioritate care aparţine altei persoane, pentru recunoaşterea priorităţii este necesară depunerea la OSIM a unei autorizaţii din partea cedentului, din care să rezulte că solicitantul are dreptul să invoce prioritatea primului depozit.
Termenul de depunere a autorizaţiei este de maximum 3 luni de la invocarea priorităţii.
Nerecunoaşterea priorităţii pentru neîndeplinirea prevederilor alin. 4 şi 6 se hotărăşte de către OSIM în termen de 6 luni de la data de depozit.
23. Articolul 21 va avea următorul cuprins:
Art. 21. - Prioritatea invocată într-o cerere de brevet de invenţie, ca urmare a expunerii obiectului invenţiei într-o expoziţie internaţională oficială sau oficial recunoscută, organizată în statele membre ale Convenţiei de la Paris sau ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului, poate fi recunoscută de la data introducerii acestuia în expoziţie.
Dispoziţiile alin. 1 se aplică numai dacă o cerere de brevet de invenţie a fost depusă în termen de 6 luni de la data introducerii obiectului invenţiei în expoziţie. Termenul de 6 luni nu va prelungi termenul de prioritate prevăzut la art. 20 alin. 1 şi 3.
24. La articolul 22, alineatele 2 şi 3 vor avea următorul cuprins:
În cazul în care solicitantul a omis să invoce prioritatea o dată cu depunerea cererii, invocarea poate fi făcută, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi, cel mai târziu în termen de două luni de la această dată, cu plata taxei legale.
Actele de prioritate se depun în termen de maximum 3 luni de la data de depozit sau, după caz, de la data deschiderii fazei naţionale, iar atunci când OSIM solicită o traducere conformă în limba română a cererii anterioare se vor respecta prevederile regulamentului de aplicare a prezentei legi.
25. La articolul 22, după alineatul 4 se introduce alineatul 5 cu următorul cuprins:
Nerecunoaşterea priorităţii pentru neîndeplinirea prevederilor art. 20 şi 21 se hotărăşte de către OSIM, în termen de 6 luni de la data de depozit sau de la data deschiderii fazei naţionale pentru o cerere internaţională.
26. Articolul 23 va avea următorul cuprins:
Art. 23. - Cererile de brevet de invenţie depuse pe cale naţională, pentru care a fost constituit depozitul naţional reglementar, sunt publicate imediat după expirarea unui termen de 18 luni de la data de depozit sau, dacă a fost recunoscută o prioritate, de la data acestei priorităţi, cu excepţia celor prevăzute la art. 44 alin. 2.
Cererile de brevet de invenţie depuse conform Tratatului de cooperare în domeniul brevetelor se publică imediat după expirarea unui termen de 6 luni de la deschiderea fazei naţionale.
La cererea persoanei fizice sau juridice îndreptăţite publicarea se poate face într-un termen mai scurt decât cel prevăzut la alin. 1 şi 2, în condiţiile regulamentului de aplicare a prezentei legi.
Dacă se ia hotărârea de acordare a brevetului de invenţie înainte de publicarea cererii, aceasta va fi publicată o dată cu publicarea menţiunii hotărârii de acordare, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. 2, art. 29 alin. 4 şi 5 şi ale art. 44 alin. 2.
Cererile de brevet de invenţie prevăzute la art. 44 alin. 2 vor fi publicate în termen de 3 luni de la data scoaterii din regimul de secret de stat.
Publicarea cererii se menţionează în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
27. Articolul 24 se abrogă.
28. La articolul 25, alineatul 2 va avea următorul cuprins:
Dacă raportul de documentare nu a fost făcut public o dată cu cererea, acesta se va publica ulterior, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
29. Articolul 26 va avea următorul cuprins:
Art. 26. - Examinarea cererii de brevet de invenţie poate fi cerută la data de depozit a cererii de brevet sau, după caz, la deschiderea fazei naţionale ori în termen de 30 de luni de la una dintre aceste date.
Pentru cererile de brevet de invenţie care au regim de secret de stat solicitarea examinării poate fi cerută la data de depozit a cererii sau în termen de 3 luni de la încetarea acestui regim, dar nu mai târziu de 30 de luni înainte de expirarea duratei de protecţie prevăzute la art. 32.
30. Articolul 27 va avea următorul cuprins:
Art. 27. - OSIM examinează dacă cererile de brevet de invenţie îndeplinesc cerinţele prevăzute la art. 6, art. 14-16 şi 18, priorităţile prevăzute la art. 17 şi cele invocate în conformitate cu prevederile art. 20-22, unitatea invenţiei prevăzute la art 19 şi dacă obiectul cererii este brevetabil în înţelesul art. 7-10, 12 şi 13.
31. Articolul 28 va avea următorul cuprins:
Art. 28. - OSIM are dreptul să ceară solicitantului lămuririle şi actele pe care le consideră necesare în legătură cu identitatea solicitantului sau a inventatorului, cu depozitul naţional reglementar constituit sau cu îndeplinirea condiţiilor de brevetare.
În toate procedurile privind cererea sau brevetul de invenţie OSIM poate transmite notificări solicitantului, titularului sau persoanei interesate, iar aceştia pot transmite la OSIM comunicări, cu respectarea termenelor prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi, aceste termene putând fi prelungite de către OSIM la cerere, cu plata unei taxe legale.
Absenţa notificării nu absolvă pe solicitant, titular ori persoană interesată de obligaţia respectării dispoziţiilor prezentei legi.
Solicitantul va depune la OSIM toate documentele publice în legătură cu invenţia sa, inclusiv copii de pe brevetele acordate în alte state.
La cererea OSIM sau din iniţiativa sa solicitantul ori succesorul său în drepturi, până la luarea unei hotărâri, poate modifica revendicările, desenele sau descrierea, fără însă ca prin aceasta să se depăşească limitele dezvăluirii invenţiei la data depunerii cererii de brevet.
32. Articolul 29 va avea următorul cuprins:
Art. 29. - OSIM hotărăşte prin Comisia de examinare de specialitate, pe baza raportului de examinare a cererii de brevet de invenţie, în termen de 18 luni de la data la care s-a solicitat examinarea, acordarea brevetului de invenţie sau respingerea cererii de brevet ori a obiectului acesteia. Fac excepţie cererile de brevet de invenţie care au fost retrase de către solicitant sau care sunt declarate ca fiind considerate retrase.
OSIM hotărăşte respingerea în tot sau în parte a cererii de brevet de invenţie în următoarele situaţii:
Menţiunea hotărârii de acordare a brevetului de invenţie sau de respingere a cererii de brevet se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în termen de 60 de zile, cu excepţia termenului prevăzut la art. 30 alin. 2. O dată cu publicarea menţiunii hotărârii de acordare a brevetului de invenţie se pun la dispoziţie publicului descrierea, revendicările şi desenele invenţiei brevetate, cu respectarea condiţiilor prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Hotărârea de acordare a brevetului sau de respingere a cererii de brevet de invenţie va avea efect începând cu data publicării menţiunii acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
În cazul hotărârilor de acordare a brevetului de invenţie având regim de secret de stat, după încetarea acestui regim se aplică prevederile alin. 4 şi ale art. 23 alin. 4. OSIM ia act de retragerea cererii de brevet de invenţie dacă solicitantul cere retragerea în scris, în mod expres.
Sunt declarate ca fiind considerate retrase cererile de brevet de invenţie aflate în următoarele situaţii:
Toate hotărârile luate în cadrul OSIM sunt motivate, se înscriu în Registrul naţional al cererilor de brevet de invenţie depuse şi se comunică în termenele şi în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi. În acelaşi registru se înscriu şi menţiunile privind cererile de brevet retrase sau menţiunile privind declaraţiile conform cărora cererile de brevet sunt considerate ca fiind retrase, care, de asemenea, se comunică.
În cazul decesului părţii interesate sau în cazul dizolvării persoanei juridice, procedura se întrerupe până la comunicarea la OSIM a succesorului în drepturi, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Când se instituie proceduri judiciare în privinţa dreptului la brevet şi a dreptului la acordarea brevetului, procedura de brevetare se suspendă până când hotărârea judecătorească rămâne definitivă.
Persoana interesată va comunica la OSIM această hotărâre.
33. Articolul 30 va avea următorul cuprins:
Art. 30. - OSIM poate proceda din oficiu la revocarea hotărârilor sale pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute în prezenta lege, precum şi pentru orice eroare materială, până la comunicarea acestora.
Dacă OSIM constată pe baza unor dovezi temeinice că solicitantul, altul decât inventatorul, nu este îndreptăţit la acordarea brevetului de invenţie, în vederea revocării prevăzute la alin. 1, se poate proceda la amânarea comunicării hotărârii luate, fără a depăşi un termen de 6 luni de la data acesteia. În această perioadă vor fi comunicate la OSIM dovezile temeinice privind dreptul la acordarea brevetului.
34. Articolul 31 va avea următorul cuprins:
Art. 31. - Brevetul de invenţie este eliberat de directorul general al OSIM, în temeiul hotărârii de acordare a acestuia. Pentru brevetul european OSIM certifică validitatea brevetului în România, conform legii.
Data eliberării brevetului de invenţie este data la care menţiunea eliberării este publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
Brevetele se înscriu în Registrul naţional al brevetelor de invenţie.
Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, brevetul de invenţie european se înscrie în Registrul naţional al brevetelor de invenţie.
35. Articolul 32 va avea următorul cuprins:
Art. 32. - Durata de protecţie a unui brevet de invenţie este de 20 de ani, cu începere de la data de depozit.
Pentru brevetul european durata prevăzută la alin. 1 curge de la data constituirii depozitului reglementar al cererii de brevet, conform Convenţiei brevetului european.
Pentru produsele medicamentoase sau produsele fitosanitare brevetate se poate obţine o protecţie suplimentară, în condiţiile legii.
36. Articolul 33 va avea următorul cuprins:
Art. 33. - Pentru o invenţie dintr-o cerere de brevet care nu poate fi aplicată fără a aduce atingere unei invenţii dintr-o cerere de brevet anterioară şi brevetată, OSIM va lua o hotărâre de acordare numai după notificarea tuturor părţilor interesate cu privire la relaţia dintre invenţii.
37. Articolul 34 va avea următorul cuprins:
Art. 34. - Brevetul de invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare pe întreaga durată de protecţie a acestuia.
Este interzisă efectuarea fără consimţământul titularului a următoarelor acte:
Întinderea protecţiei conferite prin brevet este determinată de conţinutul revendicărilor. Totodată descrierea şi desenele invenţiei servesc la interpretarea revendicărilor.
Pentru determinarea întinderii protecţiei conferite prin brevet se va ţine seama de orice element echivalent unui element specificat în revendicări.
Întinderea protecţiei conferite de cererea de brevet de invenţie va fi determinată de revendicările conţinute în cererea publicată în conformitate cu art. 23.
Brevetul acordat sau amendat în procedurile de revocare sau anulare în parte va determina retroactiv protecţia conferită prin cererea de brevet de invenţie, conform prevederilor alin. 2, în măsura în care aceasta nu a fost extinsă.
Protecţia conferită printr-un brevet referitor la un material biologic având caracteristici specifice se extinde asupra oricărui material derivat, pe baza celui brevetat, prin reproducere sau multiplicare, sub formă identică ori diferenţiat şi cu aceleaşi caracteristici.
Protecţia conferită printr-un brevet referitor la un procedeu permiţând producerea unui material biologic având caracteristici specifice se extinde asupra materialului biologic direct obţinut prin acest procedeu şi asupra oricărui alt material biologic derivat din materialul biologic direct obţinut prin acel procedeu şi asupra oricărui alt material obţinut plecând de la materialul biologic direct obţinut prin reproducere sau multiplicare, sub formă identică sau diferenţiat şi având aceleaşi caracteristici.
Protecţia conferită printr-un brevet asupra unui produs conţinând o informaţie genetică sau constând într-o informaţie genetică se extinde asupra oricărui alt material în care produsul este încorporat şi în care informaţia genetică este conţinută şi îşi exercită funcţia, cu excepţia corpului uman în diferite stadii de formare sau dezvoltare.
Protecţia prevăzută la alin. 7-9 nu se extinde asupra materialului biologic obţinut prin reproducerea sau multiplicarea unui material biologic comercializat ori oferit spre vânzare pe teritoriul României de către titularul de brevet sau cu consimţământul acestuia, când reproducerea sau multiplicarea rezultă în mod necesar din utilizarea pentru care materialul biologic a fost pus pe piaţă, cu condiţia ca materialul obţinut să nu fi fost utilizat ulterior pentru alte reproduceri sau multiplicări.
38. Articolul 35 va avea următorul cuprins:
Art. 35. - Cu începere de la data publicării cererii de brevet în conformitate cu prevederile art. 23 cererea asigură, în mod provizoriu, solicitantului protecţia conferită potrivit dispoziţiilor art. 34, cu excepţia cazurilor în care cererea de brevet de invenţie a fost respinsă, retrasă sau declarată ca fiind considerată retrasă.
39. Articolul 36 se abrogă.
40. Articolul 37 va avea următorul cuprins:
Art. 37. - Nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 34 şi 35:
În acest caz invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data de depozit sau a priorităţii recunoscute, şi dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei ori cu o fracţiune din patrimoniul afectat exploatării invenţiei;
Orice persoană care, cu bună-credinţă, foloseşte invenţia sau a făcut pregătiri efective şi serioase de folosire a invenţiei, fără ca această folosire să constituie o încălcare a cererii de brevet sau a brevetului european în traducerea iniţială, poate, după ce traducerea corectată are efect, să continue folosirea invenţiei în întreprinderea sa ori pentru necesităţile acesteia, fără plată şi fără să depăşească volumul existent la data la care traducerea iniţială a avut efect.
41. La articolul 38, după alineatul 2 se introduce alineatul 3 cu următorul cuprins:
La solicitarea expresă a inventatorului, numele şi prenumele acestuia nu se publică; această solicitare este supusă plăţii taxei legale.
42. Articolul 39 va avea următorul cuprins:
Art. 39. - Pentru invenţiile create şi realizate în condiţiile art. 5 alin. 1 cu clauză contrară şi, respectiv, ale art. 5 alin. 2 inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract încheiat cu solicitantul sau, după caz, cu titularul brevetului.
Drepturile patrimoniale se stabilesc în funcţie de efectele economice şi/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcţie de aportul economic al invenţiei.
43. Articolul 40 va avea următorul cuprins:
Art. 40. - În cazul decăderii din drepturi a titularului de brevet, prevăzută la art. 47 alin. 2, titularul poate cere la OSIM revalidarea brevetului pentru motive justificate, în termen de 6 luni de la data publicării decăderii. În termen de 60 de zile de la înregistrare OSIM hotărăşte asupra cererii de revalidare, sub condiţia plăţii taxei legale.
Menţiunea revalidării brevetului se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii.
44. La articolul 41, alineatele 1, 5 şi 6 vor avea următorul cuprins:
Titularul poate renunţa, în tot sau în parte, la brevet, pe baza unei declaraţii scrise înregistrate la OSIM.
...................................................
La invenţiile prevăzute la art. 44 alin. 2 se poate renunţa numai cu acordul instituţiilor care le-au atribuit caracterul de secret de stat.
Renunţarea se înregistrează la OSIM în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi produce efecte începând cu data publicării acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
45. Articolul 42 va avea următorul cuprins:
Art. 42. - Brevetul de invenţie poate fi anulat în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate, când se constată că la data înregistrării cererii de brevet de invenţie nu erau îndeplinite condiţiile pentru existenţa unei invenţii brevetabile. Cererea de anulare se poate face în tot cursul duratei de valabilitate a brevetului şi se judecă de către Tribunalul Bucureşti.
Hotărârile Tribunalului Bucureşti pot fi atacate cu apel la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare.
Hotărârile Curţii de Apel Bucureşti pot fi atacate cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie în termen de 30 de zile de la comunicare.
Hotărârea de anulare, în tot sau în parte, definitivă şi irevocabilă, se înregistrează la OSIM de către persoana interesată.
Menţiunea anulării se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 60 de zile de la înregistrarea hotărârii la OSIM.
46. Articolul 43 va avea următorul cuprins:
Art. 43. - În procedurile în faţa OSIM solicitantul cererii, cesionarul sau titularul ori o altă persoană interesată poate fi reprezentată printr-un mandatar, în baza unei procuri înregistrate la OSIM, în condiţiile şi la termenele prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Pentru persoanele menţionate anterior, care nu au domiciliul sau sediul pe teritoriul României, reprezentarea prin mandatar este obligatorie, cu următoarele excepţii, cazuri în care se poate acţiona în nume propriu:
Taxa de menţinere în vigoare poate fi plătită de orice persoană.
În cazul revocării procurii semnătura mandatarului nu are efectul semnăturii solicitantului, a titularului sau a persoanelor interesate care l-au desemnat.
47. Articolul 44 va avea următorul cuprins:
Art. 44. - Invenţia care face obiectul cererii de brevet depuse la OSIM nu poate fi divulgată fără acordul solicitantului, până la publicarea acesteia, şi are caracterul stabilit de legea specială până la publicare.
Este secret de stat conţinutul cererilor de brevet de invenţie create pe teritoriul României, cărora li se atribuie acest regim de către instituţiile în drept pentru apărarea naţională şi pentru păstrarea siguranţei naţionale, cu înştiinţarea solicitantului şi acordarea unei compensaţii materiale acestuia de către instituţia care a atribuit caracterul de secret de stat. Acest caracter încetează numai prin hotărâre a aceloraşi instituţii.
OSIM păstrează caracterul atribuit de instituţiile în drept documentelor depuse.
48. Articolul 45 va avea următorul cuprins:
Art. 45. - Brevetarea în străinătate a invenţiilor create de persoane fizice române pe teritoriul României se face numai după înregistrarea cererii de brevet de invenţie la OSIM.
În cazul invenţiilor prevăzute la art. 44 alin. 2 brevetarea în străinătate se face cu aprobarea instituţiilor care le-au atribuit caracterul de secret de stat.
În vederea brevetării în străinătate a invenţiilor prevăzute la alin. 1 solicitanţii sau titularii de brevet români pot beneficia de sprijin financiar, potrivit legii.
Brevetarea în străinătate a invenţiilor prevăzute la alin. 1 se aduce la cunoştinţa OSIM de către persoanele fizice române care le-au creat sau de către succesorul lor în drepturi.
Pentru înregistrarea cererilor internaţionale în vederea brevetării invenţiilor în alte state, în conformitate cu prevederile Tratatului de cooperare în domeniul brevetelor, OSIM acţionează în calitate de oficiu receptor.
49. La articolul 46, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
Art. 46. - În cazul invenţiei pentru care o unitate este îndreptăţită la eliberarea brevetului, aceasta are obligaţia de a informa inventatorul asupra stadiului examinării cererii de brevet în cadrul OSIM, precum şi asupra stadiului şi a rezultatelor aplicării invenţiei.
50. Articolul 47 va avea următorul cuprins:
Art. 47. - Procedurile efectuate de OSIM privind cererile de brevet de invenţie şi brevetele de invenţie prevăzute de prezenta lege şi de regulamentul de aplicare a acesteia sunt supuse taxelor, în cuantumurile şi la termenele stabilite de lege.
Pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenţie titularul datorează anual taxe de menţinere în vigoare a brevetului.
Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet. Decăderea titularului din drepturi se înregistrează în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Taxele de menţinere în vigoare pot fi plătite şi anticipat, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi, pentru o perioadă care nu poate depăşi 4 ani.
Taxele datorate de persoanele fizice sau juridice străine se plătesc în valută în contul OSIM.
51. După articolul 47 se introduce articolul 471 cu următorul cuprins:
Art. 471. - Solicitantul sau titularul brevetului care din motive temeinice nu a putut să respecte un termen în procedurile în faţa OSIM este repus în situaţia anterioară, dacă prezintă o cerere motivată în termen de două luni de la încetarea cauzei care l-a împiedicat să acţioneze, dar nu mai târziu de un an de la expirarea termenului nerespectat.
Dispoziţiile alin. 1 nu se aplică dacă termenele legale nu au fost respectate în următoarele situaţii:
De asemenea, dispoziţiile alin. 1 nu se aplică în situaţiile prevăzute la art. 29 alin. 2 lit. c), d) şi f), alin. 7 lit. d) şi e) şi la art. 55.
Cererea de repunere în termen va fi supusă plăţii unei taxe, în cuantumul prevăzut de lege pentru înregistrarea unei contestaţii, cu excepţia cazului prevăzut la art. 29 alin. 7 lit. b), pentru care nu se percep taxe.
52. Articolul 48 va avea următorul cuprins:
Art. 48. - Dreptul la brevet, dreptul la acordarea brevetului şi drepturile ce decurg din brevet pot fi transmise în tot sau în parte.
Transmiterea se poate face prin cesiune sau prin licenţă, exclusivă sau neexclusivă, sau prin succesiune legală ori testamentară.
Transmiterea produce efecte faţă de terţi numai începând cu data publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială a menţiunii transmiterii înregistrate la OSIM.
53. Articolul 49 va avea următorul cuprins:
Art. 49. - La cererea oricărei persoane interesate Tribunalul Bucureşti poate acorda o licenţă obligatorie la expirarea unui termen de 4 ani de la data de depozit a cererii de brevet sau a unui termen de 3 ani de la acordarea brevetului, socotindu-se termenul care expiră cel mai târziu.
Prevederile alin. 1 se aplică numai dacă invenţia nu a fost aplicată sau a fost insuficient aplicată pe teritoriul României, iar titularul brevetului nu poate să îşi justifice inacţiunea şi dacă nu s-a ajuns la o înţelegere cu acesta privind condiţiile şi modalităţile comerciale de utilizare a invenţiei.
Tribunalul Bucureşti va autoriza licenţa obligatorie dacă va aprecia, pe baza circumstanţelor date, că, deşi persoana interesată a depus toate eforturile, nu s-a ajuns la o înţelegere într-un termen rezonabil.
Beneficiarul licenţei obligatorii poate fi inclusiv Guvernul sau terţii autorizaţi de acesta.
În afara motivelor prevăzute la alin. 2, o licenţă obligatorie poate fi autorizată de Tribunalul Bucureşti:
Acordarea licenţei obligatorii pentru unul dintre motivele prevăzute la alin. 5 nu impune îndeplinirea condiţiilor menţionate la alin. 2. Totuşi beneficiarul licenţei va înştiinţa solicitantul sau titularul brevetului despre autorizarea dată de instanţă, în cel mai scurt timp.
În situaţii de utilizare publică în scopuri necomerciale, Guvernul sau terţii autorizaţi de acesta, atunci când cunosc sau au motive demonstrabile de a cunoaşte dacă un brevet de invenţie valid este sau va fi utilizat de Guvern, respectiv de terţi, vor anunţa titularul brevetului despre utilizarea acestuia, într-un timp rezonabil.
În cazurile în care un brevet nu poate fi exploatat fără să aducă atingere drepturilor conferite de un alt brevet, acordat pentru o cerere de brevet a cărei dată de depozit naţional reglementar este anterioară, o licenţă obligatorie pentru exploatarea brevetului ulterior va putea fi autorizată numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii suplimentare:
54. După articolul 49 se introduc articolele 491 - 494 cu următorul cuprins:
Art. 491. - Licenţele obligatorii sunt neexclusive şi se acordă de Tribunalul Bucureşti, în condiţii determinate în ceea ce priveşte întinderea şi durata acestora, precum şi nivelul remuneraţiei cuvenite deţinătorului dreptului, stabilit în raport cu valoarea comercială a licenţelor acordate.
Licenţele obligatorii vor fi autorizate în principal pentru aprovizionarea pieţei.
Întinderea şi durata licenţelor obligatorii vor fi limitate la scopurile pentru care acestea au fost autorizate. În cazul invenţiilor din domeniul tehnologiei de semiconductoare licenţa va fi acordată numai pentru scopuri publice necomerciale sau pentru a remedia o practică stabilită ca fiind anticoncurenţială, ca urmare a unei proceduri judiciare sau administrative.
În cazul în care un ameliorator nu poate exploata un brevet de soi nou de plantă fără să aducă atingere unui brevet de invenţie anterior, acesta poate solicita o licenţă obligatorie pentru invenţia protejată prin acest brevet.
În cazul în care titularul unui brevet de invenţie referitor la o invenţie biotehnologică nu poate să o exploateze fără să aducă atingere unui brevet anterior de soi nou de plantă, acesta poate solicita o licenţă obligatorie pentru exploatarea noului soi de plantă, protejat prin brevet.
În cazul în care o licenţă obligatorie este autorizată pentru a remedia o practică anticoncurenţială, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 49 alin. 3-5.
Art. 492. - Licenţa obligatorie nu este transmisibilă decât împreună cu partea din întreprindere sau cu fondul de comerţ care beneficiază de această utilizare.
Prevederile alin. 1 nu se aplică în cazul în care o licenţă obligatorie a fost acordată conform art. 49.
Art. 493. - La solicitarea motivată, prezentată de persoana interesată, Tribunalul Bucureşti poate retrage licenţa obligatorie, atunci când circumstanţele care au condus la acordarea acesteia au încetat să mai existe, cu condiţia ca interesele legitime ale persoanei care a dobândit-o să fie protejate într-o manieră corespunzătoare. Licenţa nu va fi retrasă dacă circumstanţele care au determinat acordarea acesteia riscă să se producă din nou.
Hotărârile Tribunalului Bucureşti privind autorizarea utilizării unei licenţe obligatorii, precum şi cele privind remuneraţia prevăzută în raport cu utilizarea acesteia vor putea fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 15 zile de la comunicare.
Art. 494. - Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile privind acordarea sau, după caz, retragerea licenţei obligatorii se comunică de persoana interesată la OSIM, care le înregistrează în Registrul naţional al cererilor de brevet de invenţie depuse sau în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi publică menţiunea acestor hotărâri în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de o lună de la comunicare.
55. Articolele 50 - 54 se abrogă.
56. Articolul 55 va avea următorul cuprins:
Art. 55. - Hotărârile OSIM pot fi contestate la acesta de către pesoanele interesate, în termen de 3 luni de la comunicare.
Contestaţia se soluţionează în termen de 3 luni de la înregistrarea acesteia la OSIM de către o comisie de reexaminare din Departamentul de apeluri din cadrul OSIM, în primă instanţă.
Contestaţiile având ca obiect numai îndreptarea unor erori materiale sau omisiuni nu sunt supuse plăţii taxelor.
Dispoziţiile referitoare la atribuţiile jurisdicţionale ale comisiilor de reexaminare din Departamentul de apeluri se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, precum şi cu orice alte dispoziţii legale, în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel.
57. Articolul 56 va avea următorul cuprins:
Art. 56. - Orice persoană interesată are dreptul să formuleze în scris şi motivat, la OSIM, o cerere de revocare împotriva hotărârii de acordare a brevetului de invenţie, în termen de 6 luni de la publicarea acesteia, dacă hotărârea a fost luată fără respectarea dispoziţiilor art. 7-10 şi ale art. 12, 13 şi 18.
Contestaţia sau, după caz, cererea de revocare va fi soluţionată, în termen de 3 luni de la înregistrarea acesteia la OSIM, de către o comisie de reexaminare din Departamentul de apeluri din cadrul OSIM.
58. După articolul 56 se introduce articolul 561 cu următorul cuprins:
Art. 561. - Neîndeplinirea uneia sau mai multor condiţii de formă privind o cerere nu poate constitui motiv de revocare a hotărârii de acordare a brevetului sau de anulare a brevetului de invenţie, în tot sau în parte, decât în cazul în care aceasta este rezultatul unei intenţii frauduloase.
Un brevet nu poate fi revocat sau anulat, în tot sau în parte, fără ca titularul să aibă posibilitatea să prezinte observaţii asupra revocării sau anulării şi să aducă într-un termen rezonabil modificările sau rectificările admise de lege şi de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
59. Articolul 57 va avea următorul cuprins:
Art. 57. - Hotărârea Comisiei de reexaminare, motivată, se comunică părţilor în termen de 15 zile de la pronunţare şi poate fi atacată cu apel la Tribunalul Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare.
În termen de 15 zile de la comunicare hotărârile Tribunalului Bucureşti pot fi atacate cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
Hotărârile de acordare a brevetului de invenţie, luate de Comisia de reexaminare, şi hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti, comunicate la OSIM de către persoana interesată, se operează în registrele naţionale şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 60 de zile de la data la care acestea au rămas definitive şi irevocabile.
OSIM operează în registrele naţionale modificările intervenite ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi le publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 60 de zile de la data înregistrării acestora la OSIM de către persoana interesată.
60. Articolul 58 va avea următorul cuprins:
Art. 58. - Însuşirea fără drept, în orice mod, a calităţii de inventator constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei.
61. La articolul 59, alineatele 1 şi 3 vor avea următorul cuprins:
Constituie infracţiunea de contrafacere, în sensul prezentei legi, fabricarea, folosirea sau punerea în circulaţie fără drept a obiectului unui brevet de invenţie sau orice altă încălcare a drepturilor conferite conform art. 34 alin. 1, dacă aceste încălcări au fost săvârşite după data publicării cererii de brevet de invenţie, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 100.000.000 lei la 300.000.000 lei.
......................................................................
Pentru prejudiciile cauzate titularul are dreptul la despăgubiri, potrivit dreptului comun, şi poate solicita instanţei judecătoreşti competente să dispună măsura confiscării sau, după caz, a distrugerii produselor contrafăcute.
Aceste dispoziţii se aplică şi materialelor şi echipamentelor care au servit nemijlocit la săvârşirea infracţiunii de contrafacere.
62. După articolul 59 se introduc articolele 591 şi 592 cu următorul cuprins:
Art. 591. - În cazul în care, înainte de data publicării cererii de brevet de invenţie, faptele prevăzute la art. 59 alin. 1 continuă să fie săvârşite şi după somare, instanţa, la cerere, poate ordona încetarea săvârşirii lor până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii OSIM.
Această măsură va putea fi ordonată cu plata de către solicitant a unei cauţiuni stabilite de instanţă.
Art. 592. - În cazul încălcării dreptului titularului unui brevet de procedeu, prevăzut la art. 34 alin. 2 lit. b), sarcina probei în stabilirea faptului că procedeul utilizat pentru obţinerea unui produs identic este diferit de procedeul brevetat incumbă persoanei prezumate a fi încălcat acest drept.
În aplicarea prevederilor alin. 1 orice produs identic care a fost realizat fără consimţământul titularului de brevet va fi considerat până la proba contrarie a fi fost obţinut prin procedeul brevetat în cel puţin una dintre următoarele circumstanţe:
La prezentarea probelor contrarii de către titularul de brevet se va ţine seama de interesele legitime legate de secretele de fabricaţie şi de secretele comerciale ale persoanei prezumate că a încălcat drepturile titularului.
63. Articolul 60 va avea următorul cuprins:
Art. 60. - Divulgarea, de către personalul OSIM, precum şi de către persoanele care efectuează lucrări în legătură cu invenţiile, a datelor cuprinse în cererile de brevet, până la publicarea lor, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 15.000.000 lei la 50.000.000 lei.
OSIM răspunde faţă de inventator pentru prejudiciile aduse ca urmare a săvârşirii infracţiunii prevăzute la alin. 1.
64. Articolul 61 va avea următorul cuprins:
Art. 61. - Litigiile cu privire la calitatea de inventator, de titular de brevet sau cele cu privire la alte drepturi născute din brevetul de invenţie, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului, din contractele de cesiune şi licenţă, sau cele referitoare la nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 5 alin. 6, art. 39 şi 46 sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti.
Persoana interesată va comunica la OSIM hotărârea judecătorească în termen de 30 de zile de la data la care aceasta a rămas definitivă şi irevocabilă, spre a fi înscrisă în Registrul naţional al cererilor de brevet de invenţie depuse sau în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. În lipsa publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială hotărârea nu este opozabilă terţilor.
65. După articolul 61 se introduc articolele 611 şi 612 cu următorul cuprins:
Art. 611. - Titularul de brevet poate solicita instanţei judecătoreşti:
Instanţa va putea dispune ca autorul încălcării drepturilor decurgând din brevet să informeze titularul de brevet asupra indentităţii terţilor care au participat la producerea şi distribuirea mărfurilor în cauză, precum şi asupra circuitelor de distribuţie.
Măsurile asigurătorii vor putea fi ordonate cu plata de către reclamant a unei cauţiuni stabilite de instanţă.
Pentru ordonarea măsurilor asigurătorii sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun.
Instanţa va putea pretinde reclamantului să furnizeze orice elemente de probă de care acesta dispune, pentru a dovedi că este titularul brevetului încălcat ori al unui brevet a cărui încălcare este inevitabilă.
Art. 612. - Autorităţile vamale pot dispune, fie din oficiu, fie la cererea titularului de brevet, suspendarea vămuirii la importul, exportul sau plasarea sub un regim vamal suspensiv a mărfurilor ce intră sub incidenţa art. 59 alin. 1. Competenţele vamale cu privire la asigurarea respectării la frontieră a drepturilor privind brevetele de invenţie aparţin Direcţiei Generale a Vămilor, potrivit legii.
66. Articolul 62 va avea următorul cuprins:
Art. 62. - În cazul în care printr-o hotărâre judecătorească se constată că o altă persoană decât cea care figurează în brevetul de invenţie este îndreptăţită la acordarea brevetului, OSIM eliberează brevetul persoanei îndreptăţite şi publică schimbarea titularului.
Dacă, înainte de acordarea de către OSIM a brevetului de invenţie, printr-o hotărâre judecătorească se constată că dreptul la brevet aparţine unei alte persoane decât solicitantul, persoana căreia i-a fost recunoscut acest drept poate, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii şi în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi:
67. După articolul 62 se introduce articolul 621 cu următorul cuprins:
Art. 621. - La cererea instanţei judecătoreşti, OSIM este obligat să înainteze actele, documentele şi informaţiile necesare judecării cauzei cu care a fost învestită, recuperând aceste acte în final. Citarea în instanţă se va face numai în acest scop.
68. Articolul 63 va avea următorul cuprins:
Art. 63. - OSIM este organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Guvernului, cu autoritate unică pe teritoriul României în domeniul protecţiei proprietăţii industriale, în conformitate cu legea şi cu prevederile convenţiilor şi tratatelor internaţionale la care statul român este parte.
69. Articolul 64 va avea următorul cuprins:
Art. 64. - În domeniul invenţiilor OSIM are următoarele atribuţii:
70. Articolul 65 va avea următorul cuprins:
Art. 65. - Cererile de brevet de invenţie înregistrate la OSIM în condiţiile Legii nr. 62/1974, pentru care nu s-a luat o hotărâre de admitere sau respingere, se soluţionează potrivit prevederilor prezentei legi.
71. La articolul 66, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
Art. 66. - Brevetele de invenţie, inclusiv cele de perfecţionare, acordate anterior intrării în vigoare a prezentei legi şi valide pe teritoriul României au durata de protecţie prevăzută la art. 32.
72. La articolul 66, după alineatul 1 se introduce un alineat nou, cu următorul cuprins:
Pe toată durata de valabilitate a brevetului de perfecţionare exploatarea invenţiei se va face în conformitate cu prevederile art. 49 alin. 8.
73. După articolul 66 se introduce articolul 661 cu următorul cuprins:
Art. 661. - Brevetele de invenţie în vigoare reprezintă active necorporale şi se înregistrează în patrimoniul titularului, persoană juridică.
74. Articolul 68 va avea următorul cuprins:
Art. 68. - Profitul sau venitul obţinut prin aplicarea efectivă în ţară de către titular sau, după caz, de către licenţiaţii acestuia a unei invenţii brevetate în România, incluzând fabricarea produsului sau, după caz, aplicarea procedeului, este scutit de impozit în primii 5 ani de la prima aplicare, calculaţi de la data începerii aplicării şi cuprinşi în perioada de valabilitate a brevetului.
De prevederile alin. 1 beneficiază persoanele juridice sau persoanele fizice care exploatează invenţia, respectiv titularul brevetului aplicat.
Venitul obţinut de titularul brevetului prin cesionarea acestuia este scutit de impozit.
75. Articolul 69 se abrogă.
Art. II. - (1) Prezenta lege intră în vigoare la 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă dispoziţiile art. 30 alin. 2 liniuţa a 4-a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
(3) În termen de 3 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va aproba prin hotărâre Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, cu modificările şi completările ulterioare şi cu cele aduse prin prezenta lege.
(4) Determinarea cotei de profit sau a venitului obţinut de titularul brevetului, prevăzute la art. 68 din Legea nr. 64/1991, se va face prin norme elaborate de Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea OSIM, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului în termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. III. - Legea nr. 64/1991, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la publicare, dându-se textelor o nouă numerotare.
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 11 martie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 19 martie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
Bucureşti, 19 aprilie 2002.
Nr. 203.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.