HOTĂRÂRE nr.469 din 16 mai 2002
privind înfiinţarea magazinelor "Economat"
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 350/27 mai. 2002 |
Guvernul României adoptă prezenta hotătâre.
Art. 1. - (1) Consiliile locale, inclusiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pot înfiinţa, în condiţiile legii, societăţi comerciale în cadrul cărora vor funcţiona şi magazine Economat.
(2) Consiliile locale se pot asocia, în condiţiile legii, cu societăţi comerciale care funcţionează pe raza teritorială a acestora, în scopul organizării magazinelor prevăzute la alin. (1).
(3) Consiliile locale pot pune la dispoziţie societăţilor comerciale, în condiţiile legii, spaţiile necesare pentru înfiinţarea şi organizarea unor magazine Economat.
Art. 2. - (1) Magazinele Economat au ca obiect principal de activitate vânzarea cu amănuntul, la un nivel al preţului cât mai scăzut, a produselor alimentare şi nealimentare de bază, în vederea realizării protecţiei sociale a categoriilor de persoane defavorizate.
(2) Produsele menţionate la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a consiliilor locale sau, după caz, în condiţiile contractului de asociere.
Art. 3. - (1) Beneficiază de serviciile magazinelor prevăzute la art. 2 alin. (1) categoriile de persoane stabilite prin hotărâre a consiliilor locale, în special pensionarii şi persoanele cu venituri mici.
(2) Consiliile locale vor dispune efectuarea de anchete sociale pentru fundamentarea hotărârii prevăzute la alin. (1).
Art. 4. - Consiliile locale vor acorda societăţilor comerciale prevăzute la art. 1, precum şi producătorilor care îşi comercializează produsele prin magazinele Economat înlesniri la plată, în condiţiile legii, pentru impozite, taxe şi alte venituri ale bugetelor locale.
Art. 5. - Magazinele prevăzute la art. 2 alin. (1) vor avea afişată la loc vizibil menţiunea Economat.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Petru Şerban Mihăilescu
Ministrul administraţiei publice,
Octav Cozmâncă
Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
Marian Sârbu
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 16 mai 2002.
Nr. 469.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.