LEGE nr.345 din 1 iunie 2002
privind taxa pe valoarea adăugată
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 371/1 iun. 2002 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I
Sfera de aplicare
SECŢIUNEA 1
Operaţiuni impozabile
Art. 1. - (1) Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect care se datorează bugetului de stat. Prezenta lege stabileşte regulile referitoare la taxa pe valoarea adăugată.
(2) Se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată operaţiunile care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii:
(3) Prin operaţiuni cu plată se înţelege obligativitatea existenţei unei legături directe între operaţiunea efectuată şi contrapartida obţinută.
(4) Se cuprind, de asemenea, în sfera taxei pe valoarea adăugată importurile de bunuri.
Art. 2. - (1) În sensul prezentei legi, prin persoană impozabilă se înţelege orice persoană, indiferent de statutul său juridic, care efectuează de o manieră independentă activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul şi rezultatul acestor activităţi.
(2) Activităţile economice la care se face referire la alin. (1) sunt activităţile producătorilor, comercianţilor, prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi cele ale profesiunilor libere sau asimilate. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri.
(3) În sensul prezentei legi, nu acţionează de o manieră independentă angajaţii sau orice alte persoane care sunt legate de un angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care stabilesc relaţia angajator-angajat în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, remunerarea şi responsabilităţile angajatorului.
(4) Instituţiile publice nu sunt considerate persoane impozabile pentru activităţile lor administrative, sociale, educative, culturale, sportive, de ordine publică, de apărare şi siguranţa statului, pe care le desfăşoară în calitate de autorităţi publice, chiar dacă pentru desfăşurarea acestor activităţi percep taxe, redevenţe, cotizaţii sau onorarii.
(5) Instituţiile publice sunt considerate persoane impozabile pentru operaţiunile efectuate, inclusiv cele prevăzute la alin. (4), în cazurile în care tratarea lor ca persoane neimpozabile pentru aceste operaţiuni conduce la distorsiuni concurenţiale. Instituţiile publice sunt considerate persoane impozabile pentru activităţile menţionate în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
Art. 3. - (1) Prin livrare de bunuri se înţelege transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor deţinute de proprietar către beneficiar, direct sau prin persoanele care acţionează în numele acestora.
(2) În sensul prezentei legi, prin bunuri la care se face referire la alin. (1) se înţelege:
(3) Sunt considerate livrări de bunuri în sensul alin. (1):
(4) Este asimilată livrărilor de bunuri preluarea de către persoane impozabile a bunurilor achiziţionate sau fabricate de către acestea pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată sau pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial. Se exceptează de la aceste prevederi bunurile acordate în mod gratuit, în limitele şi potrivit destinaţiilor prevăzute prin lege.
(5) Operaţiunile privind schimbul de bunuri au efectul a două livrări separate. În cazul transferului dreptului de proprietate asupra unui bun de către două sau mai multe persoane impozabile, prin intermediul mai multor tranzacţii, fiecare tranzacţie se consideră o livrare separată, fiind impozitată distinct, chiar dacă bunul respectiv este transferat direct beneficiarului final. Acelaşi regim se aplică în cazul schimbului de bunuri cu servicii.
(6) Nu se consideră livrare de bunuri transferul total sau parţial al activelor şi pasivelor unei persoane impozabile, cu plată sau cu titlu gratuit, efectuat cu ocazia operaţiunilor de fuziune şi divizare a societăţilor comerciale.
(7) Nu se consideră livrare de bunuri aportul în natură la capitalul social al unei societăţi comerciale, în cazul în care beneficiarul este o persoană impozabilă care are dreptul de a deduce total taxa pe valoarea adăugată, dacă taxa ar fi aplicabilă la transferul respectiv. În acest caz beneficiarul este considerat a fi succesorul celui care efectuează transferul. În situaţia în care beneficiarul este o persoană impozabilă care nu are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată sau are dreptul de deducere parţial, potrivit art. 23, operaţiunea se consideră livrare de bunuri, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial.
Art. 4. - (1) Se consideră prestare de servicii orice activitate care nu constituie livrare de bunuri în sensul art. 3. Astfel de operaţiuni pot fi:
(2) Efectuarea unor servicii, potrivit unui ordin emis de/sau în numele unei autorităţi publice sau potrivit legii, se consideră prestare de servicii în sensul alin. (1).
(3) Următoarele operaţiuni sunt asimilate cu prestările de servicii:
(4) Nu sunt asimilate cu prestările de servicii utilizarea bunurilor şi prestările de servicii menţionate la alin. (3), efectuate în limitele şi potrivit destinaţiilor prevăzute prin lege.
(5) Schimbul de servicii are efectul a două prestări separate, fiecare dintre ele fiind supusă impozitării. În cazul prestării unui serviciu de către mai multe persoane impozabile, prin tranzacţii succesive, fiecare tranzacţie se consideră o prestare separată şi se impozitează distinct, chiar dacă serviciul respectiv este prestat direct către beneficiarul final.
(6) Persoana impozabilă care acţionează în nume propriu, dar în contul unei alte persoane, luând parte la prestări de servicii, se consideră că a primit şi a prestat ea însăşi acele servicii.
Art. 5. - Prin import de bunuri se înţelege introducerea în ţară de bunuri provenind din străinătate de către orice persoană, indiferent de statutul său juridic, direct sau prin intermediari, plasate în regim vamal de import sau în regimuri vamale suspensive.
SECŢIUNEA a 2-a
Locul operaţiunilor impozabile
Art. 6. - (1) Locul unei livrări de bunuri se consideră a fi în România atunci când, potrivit prevederilor alin. (2) şi (3), este situat pe teritoriul României.
(2) Se consideră a fi locul livrării:
(3) Prin derogare de la prevederile alin. (2) lit. a), locul livrării bunurilor pentru importatorul definit la art. 13 alin. (1) se consideră a fi situat în România în cazul în care locul de unde a pornit expediţia sau transportul se află în afara României, însă destinaţia finală este în România.
(4) Livrările şi importurile de bunuri pentru care locul operaţiunii se consideră a fi în România se supun regimurilor de impozitare prevăzute în prezenta lege.
Art. 7. - (1) Locul prestărilor de servicii se consideră a fi în România când prestatorul îşi are stabilit în România sediul activităţii economice sau un sediu stabil de la care sunt prestate serviciile ori, în lipsa unui astfel de sediu, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită, cu următoarele excepţii pentru care locul prestării este:
(2) Prestările de servicii pentru care locul prestării se consideră a fi în România se supun regimurilor de impozitare prevăzute în prezenta lege.
SECŢIUNEA a 3-a
Regimuri de impozitare
Art. 8. - (1) Operaţiunile impozabile cuprinse în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se clasifică, din punct de vedere al regimului de impozitare, astfel:
(2) Operaţiunile scutite de taxa pe valoarea adăugată sunt reglementate prin lege şi nu se admite extinderea lor prin analogie.
(3) Operaţiunile scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată prin alte acte normative decât prin prezenta lege se consideră operaţiuni scutite fără drept de deducere în situaţia în care actele normative respective nu prevăd în mod expres posibilitatea furnizorilor/prestatorilor de a exercita dreptul de deducere.
(4) Operaţiunile desfăşurate în zonele libere se supun regimurilor de impozitare şi regulilor prevăzute în prezenta lege.
(5) De la data intrării în vigoare a prezentei legi operaţiunile la care, prin alte acte normative în vigoare, se prevede aplicarea cotei zero a taxei pe valoarea adăugată se consideră operaţiuni scutite cu drept de deducere.
(6) Se interzice utilizarea noţiunii cota zero în actele normative care vor fi elaborate după intrarea în vigoare a prezentei legi.
SECŢIUNEA a 4-a
Operaţiuni scutite
SUBSECŢIUNEA 1
Scutiri în interiorul ţării
Art. 9. - (1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată următoarele activităţi de interes general:
(2) Alte operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată:
(3) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată activităţile persoanelor impozabile cu venituri din operaţiuni taxabile declarate sau, după caz, realizate anual, de până la 1,5 miliarde lei inclusiv. În situaţia realizării unor venituri superioare plafonului de impozitare de 1,5 miliarde lei în cursul unui an fiscal, persoanele impozabile au obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. După înscrierea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată persoanele impozabile respective nu mai beneficiază de scutire chiar dacă ulterior realizează venituri inferioare plafonului de 1,5 miliarde lei. Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care în anul 2001 au realizat venituri din operaţiuni taxabile sub plafonul de 1,5 miliarde lei, pot solicita scoaterea din evidenţă ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi.
(4) Plafonul de impozitare de 1,5 miliarde lei stabilit la alin. (3) este valabil pentru anul fiscal 2002. De la data de 1 ianuarie până la data de 31 decembrie 2003 plafonul de impozitare se stabileşte la suma de 1,7 miliarde lei, iar de la data de 1 ianuarie 2004 şi în continuare plafonul de impozitare se stabileşte la 2 miliarde lei.
(5) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată livrările de bunuri care au fost destinate exclusiv realizării de operaţiuni scutite în baza prezentului articol, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective nu a fost dedusă.
(6) Persoanele impozabile pot opta pentru plata taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la alin. (3).
SUBSECŢIUNEA a 2-a
Operaţiuni scutite la import
Art. 10. - Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:
SUBSECŢIUNEA a 3-a
Scutiri pentru exporturi sau alte operaţiuni similare şi pentru transportul internaţional
Art. 11. - (1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:
(2) Pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), e)-g), i) şi r) justificarea regimului de scutire se realizează pe baza documentelor stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi.
(3) Pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) lit. k)-p) aplicarea regimului de scutire se realizezază în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(4) Pentru lucrările de construcţie de locuinţe, extindere, consolidare şi reabilitare a locuinţelor existente, nefinalizate la data intrării în vigoare a prezentei legi, restituirea taxei pe valoarea adăugată aferente perioadei în care au beneficiat de aplicarea cotei zero, conform prevederilor art. 17 lit. B.n) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, cu modificările ulterioare, se realizează conform procedurii stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
SUBSECŢIUNEA a 4-a
Scutiri speciale legate de traficul internaţional de bunuri
Art. 12. - Se scutesc de taxa pe valoarea adăugată următoarele operaţiuni, cu condiţia ca acestea să nu ducă la utilizare şi/sau consumare finală:
CAPITOLUL II
Persoane obligate la plata taxei pe valoarea adăugată
Art. 13. - (1) Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat se plăteşte de către:
(2) În situaţia în care persoana care realizează operaţiuni taxabile nu are sediul sau domiciliul stabil în România, aceasta este obligată să desemneze un reprezentant fiscal domiciliat în România, care se angajează să îndeplinească obligaţiile ce îi revin conform prevederilor prezentei legi.
(3) Beneficiarii prestărilor de servicii pentru care locul prestării se consideră a fi în România, potrivit criteriilor de aplicare teritorială stabilite la art. 7, sunt obligaţi la plata taxei pe valoarea adăugată, dacă prestatorii din străinătate nu au îndeplinit obligaţia desemnării unui reprezentant fiscal domiciliat în România.
CAPITOLUL III
Faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată
Art. 14. - Faptul generator al taxei pe valoarea adăugată ia naştere în momentul efectuării livrării de bunuri şi/sau în momentul prestării serviciilor, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege.
Art. 15. - Pentru operaţiunile prevăzute mai jos faptul generator al taxei pe valoarea adăugată ia naştere la:
Art. 16. - (1) Exigibilitatea este dreptul organului fiscal de a pretinde plătitorului de taxă pe valoarea adăugată, la o anumită dată, plata taxei datorate bugetului de stat.
(2) Exigibilitatea ia naştere concomitent cu faptul generator, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege.
(3) Pentru livrările de bunuri cu plata în rate exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data prevăzută pentru plata ratelor.
(4) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator atunci când:
(5) Pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii care se efectuează continuu - energie electrică, energie termică, gaze naturale, apă, servicii telefonice şi altele similare - exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data stabilirii debitului beneficiarului pe bază de factură fiscală sau alt document legal.
(6) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferente avansurilor încasate de persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care au câştigat licitaţii pentru efectuarea obiectivelor finanţate din credite acordate de organismele financiare internaţionale statului român sau garantate de acesta, ia naştere la data facturării situaţiilor de lucrări.
(7) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferente sumelor constituite drept garanţie pentru acoperirea eventualelor reclamaţii privind calitatea lucrărilor de construcţiimontaj ia naştere la data încheierii procesului-verbal de recepţie definitivă sau, după caz, la data încasării sumelor, dacă încasarea este anterioară acestuia.
(8) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru lucrările imobiliare intervine la data încasării avansurilor pe bază de situaţii de lucrări, dar antreprenorii pot să opteze pentru plata taxei pe valoarea adăugată la data livrării, în condiţii stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi.
Art. 17. - (1) Pentru livrările de maşini industriale, mijloace de transport destinate realizării de activităţi productive, utilaje tehnologice, instalaţii, echipamente, aparate de măsură şi control, automatizări şi produse de software, care au fost produse cu cel mult un an înaintea vânzării şi nu au fost niciodată utilizate, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată se amână în următoarele condiţii:
(2) Amânarea exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată, prevăzută la alin. (1), se realizează astfel:
(3) Atestarea dreptului de amânare a exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată se realizează în condiţii stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(4) Prevederile prezentului articol se aplică numai în condiţiile în care beneficiarii livrărilor prevăzute la alin. (1) sunt înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată la organele fiscale.
CAPITOLUL IV
Baza de impozitare
SECŢIUNEA 1
În interiorul ţării
Art. 18. - (1) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din:
(2) Sunt cuprinse în baza de impozitare:
(3) Nu se cuprind în baza de impozitare următoarele:
(4) Baza de impozitare se reduce corespunzător:
SECŢIUNEA a 2-a
La importul de bunuri
Art. 19. - (1) Pentru bunurile importate baza de impozitare este constituită din valoarea în vamă, determinată potrivit legii, la care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal, accizele şi alte taxe datorate potrivit legii.
(2) Sunt cuprinse în baza de impozitare, în măsura în care nu au fost cuprinse în baza de impozitare determinată potrivit alin. (1), cheltuieli accesorii cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare care intervin după intrarea bunului în ţară până la primul loc de destinaţie a bunurilor.
(3) Prin primul loc de destinaţie se înţelege locul care figurează pe documentul de transport care însoţeşte bunurile la intrarea în ţară.
(4) Nu sunt cuprinse în baza de impozitare elementele prevăzute la art. 18 alin. (3) lit. a)-c) şi e).
(5) În cazul în care elementele care servesc la determinarea bazei de impozitare la import sunt exprimate într-o valută străină, cursul de schimb la care se face evaluarea este cel stabilit pentru calculul valorii în vamă.
CAPITOLUL V
Cotele de impozitare şi calculul taxei pe valoarea adăugată
Art. 20. - (1) În România cota standard a taxei pe valoarea adăugată este de 19% şi se aplică operaţiunilor impozabile, cu excepţia celor scutite de taxa pe valoarea adăugată.
(2) Cota de taxă pe valoarea adăugată aplicabilă este cea în vigoare la data la care ia naştere faptul generator al taxei pe valoarea adăugată.
(3) Pentru cazurile în care exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată nu coincide cu faptul generator, prevăzute la art. 16 alin. (3)-(6), se aplică cotele în vigoare la data la care taxa devine exigibilă. Pentru operaţiunile prevăzute la art. 16 alin. (4), în situaţia modificării cotelor, se va proceda la regularizare pentru a se aplica cotele în vigoare la data la care ia naştere faptul generator al taxei pe valoarea adăugată. Regularizarea se efectuează prin refacturarea integrală a contravalorii livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii cu cotele în vigoare la data la care ia naştere faptul generator şi scăderea în cadrul aceleiaşi facturi a sumelor facturate anterior.
Art. 21. - (1) Taxa pe valoarea adăugată se calculează prin aplicarea cotei standard asupra bazei de impozitare determinate în condiţiile stabilite în cap. IV.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), taxa pe valoarea adăugată se calculează prin aplicarea cotei recalculate, determinată potrivit metodologiei stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi, asupra:
CAPITOLUL VI
Regimul deducerilor
Art. 22. - (1) Dreptul de deducere ia naştere în momentul în care taxa pe valoarea adăugată deductibilă devine exigibilă.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), pentru operaţiunile prevăzute mai jos dreptul de deducere ia naştere:
(3) Au dreptul la deducerea taxei pe valoarea adăugată numai persoanele impozabile înregistrate la organele fiscale teritoriale ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
(4) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor şi serviciilor destinate realizării de:
(5) Taxa pe valoarea adăugată prevăzută la alin. (4) pe care persoana impozabilă are dreptul să o deducă este:
(6) Bunurile şi serviciile achiziţionate pentru realizarea operaţiunilor prevăzute la alin. (4) cuprind materiile prime şi materialele, combustibilul şi energia, piesele de schimb, obiectele de inventar şi de natura mijloacelor fixe, precum şi alte bunuri şi servicii ce urmează a se reflecta în cheltuielile de producţie, de investiţii sau de circulaţie, după caz.
Art. 23. - (1) Dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor şi/sau serviciilor care sunt utilizate de către o persoană impozabilă pentru efectuarea atât de operaţiuni ce dau drept de deducere, cât şi de operaţiuni care nu dau drept de deducere se determină în raport cu gradul de utilizare a bunurilor şi/sau serviciilor respective la realizarea operaţiunilor care dau drept de deducere.
(2) Modul de determinare a gradului de utilizare a bunurilor şi/sau serviciilor la realizarea operaţiunilor care dau drept de deducere se stabileşte prin normele de aplicare a prezentei legi.
Art. 24. - (1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată orice persoană impozabilă trebuie să justifice suma taxei cu următoarele documente:
(2) Nu poate fi dedusă taxa pe valoarea adăugată aferentă intrărilor referitoare la:
(3) Taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate, destinate realizării obiectivelor proprii de investiţii, stocurilor de produse cu destinaţie specială finanţate din sumele încasate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale de către persoane impozabile înregistrate la organele fiscale ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, se deduce potrivit prevederilor art. 22. Cu taxa pe valoarea adăugată dedusă pentru realizarea obiectivelor proprii de investiţii se vor reîntregi în mod obligatoriu disponibilităţile de investiţii. Sumele deduse în cursul anului fiscal pentru obiectivele proprii de investiţii pot fi utilizate numai pentru plăţi aferente aceluiaşi obiectiv de investiţii pentru care s-au primit alocaţiile de la bugetul de stat sau bugetele locale. La încheierea exerciţiului financiar sumele deduse şi neutilizate se virează la bugetul de stat sau la bugetele locale în conturile şi la termenele stabilite prin normele metodologice anuale privind încheierea exerciţiului financiar-bugetar şi financiar-contabil, emise de Ministerul Finanţelor Publice. Unităţile care au la finele anului fiscal taxă de rambursat, rezultată din decontul de taxă pe valoarea adăugată, pot compensa această taxă cu sumele deduse şi neutilizate datorate bugetului de stat sau bugetelor locale pentru operaţiunile prevăzute în acest alineat.
Art. 25. - (1) Dreptul de deducere se exercită lunar prin scăderea taxei deductibile din suma reprezentând taxa pe valoarea adăugată facturată pentru bunurile livrate şi/sau serviciile prestate, denumită taxa colectată.
(2) Exercitarea dreptului de deducere nu se face pentru fiecare operaţiune, ci pentru ansamblul operaţiunilor realizate în cursul unei luni.
(3) Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat se stabileşte lunar pe bază de deconturi ale plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată, ca diferenţă între taxa colectată şi taxa dedusă potrivit legii. În situaţia în care taxa dedusă potrivit legii este mai mare decât taxa colectată, rezultă taxa de rambursat, iar în situaţia în care taxa colectată este mai mare decât taxa dedusă potrivit legii, rezultă taxa de plată la bugetul de stat.
Art. 26. - (1) Taxa de rambursat pentru luna de raportare stabilită prin decontul de taxă pe valoarea adăugată conform art. 25 alin. (3) se regularizează în ordinea următoare:
(2) Taxa de plată stabilită prin decontul de taxă pe valoarea adăugată conform art. 25 alin. (3) se achită bugetului de stat la termenul prevăzut la art. 29 lit. D.a).
Art. 27. - (1) Rambursarea diferenţei de taxă, rămase după compensarea realizată conform art. 26 alin. (1) şi după scăderea taxei corespunzătoare sumelor neachitate din facturile furnizorilor/prestatorilor, determinată potrivit prevederilor alin. (4), se efectuează de organele fiscale teritoriale, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de rambursare, pe baza documentaţiei stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice şi a verificărilor efectuate de organele de control fiscal.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), organele fiscale teritoriale vor efectua, la solicitarea persoanelor impozabile care se încadrează în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi, rambursări de taxă pe valoarea adăugată, în termen de 15 zile de la data depunerii cererii de rambursare, cu verificarea ulterioară a documentaţiei prevăzute la alin. (1), respectiv semestrial.
(3) Rambursarea taxei pe valoarea adăugată poate fi solicitată lunar.
(4) În vederea soluţionării cererilor de rambursare organele de control fiscal au obligaţia să determine valoarea taxei deductibile corespunzătoare sumelor neachitate din facturile furnizorilor/prestatorilor din ţară, pentru care persoanele impozabile nu beneficiază de rambursarea efectivă a sumelor de la bugetul de stat. Prin achitare, în sensul prezentei legi, se înţelege orice mod de stingere a obligaţiilor faţă de furnizori/prestatori.
(5) Persoanele impozabile care beneficiază de rambursarea taxei pe valoarea adăugată, potrivit alin. (2), au obligaţia să determine şi să declare pe propria răspundere valoarea taxei deductibile corespunzătoare sumelor neachitate din facturile furnizorilor/prestatorilor din ţară, pentru care nu beneficiază de rambursare efectivă a sumelor de la bugetul de stat. Cu ocazia verificării documentaţiei, la termenele stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi, organele de control fiscal au obligaţia să verifice exactitatea datelor din declaraţia pe propria răspundere.
Art. 28. - Prin normele de aplicare a prezentei legi se stabilesc condiţiile în care, pentru rambursările de taxă pe valoarea adăugată, organele de control fiscal ale Ministerului Finanţelor Publice pot solicita constituirea de garanţii personale sau solidare, în condiţiile legii.
CAPITOLUL VII
Obligaţiile plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată
Art. 29. - Persoanele impozabile care realizează operaţiuni taxabile şi/sau operaţiuni scutite cu drept de deducere au următoarele obligaţii:
A. Cu privire la înregistrarea la organele fiscale:
B. Cu privire la întocmirea documentelor:
C. Cu privire la evidenţa operaţiunilor:
D. Cu privire la plata taxei pe valoarea adăugată:
CAPITOLUL VIII
Dispoziţii finale
Art. 30. - Modelul şi conţinutul formularelor de facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, jurnale pentru cumpărări, jurnale pentru vânzări, borderouri zilnice de vânzare/încasare şi alte documente necesare în vederea aplicării prevederilor prezentei legi se stabilesc de Ministerul Finanţelor Publice şi sunt obligatorii pentru plătitorii de taxă pe valoarea adăugată.
Art. 31. - (1) Corectarea taxei pe valoarea adăugată determinate în mod eronat, înscrisă în facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, de persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, se va efectua astfel:
(2) Reducerea bazei de impozitare prevăzută la art. 18 alin. (4) se realizează prin emiterea de către furnizorii de bunuri şi/sau prestatorii de servicii a unor noi documente cu valorile înscrise cu semnul minus, care vor fi transmise şi beneficiarului. Documentele respective se vor înregistra în jurnalul de vânzări, respectiv de cumpărări, şi vor fi preluate în deconturile întocmite de furnizor şi, respectiv, de beneficiar pentru luna în care s-a efectuat reducerea.
Art. 32. - (1) Organele de control fiscal au dreptul să efectueze verificări şi investigaţii la persoanele obligate la plata taxei pe valoarea adăugată, privind respectarea prezentei legi, inclusiv asupra înregistrărilor contabile. În acest scop persoanele impozabile au obligaţia să prezinte evidenţele şi documentele aferente.
(2) În situaţia în care, în urma verificării efectuate, rezultă erori sau abateri de la normele legale, organele de control fiscal au obligaţia de a stabili cuantumul taxei pe valoarea adăugată deductibile şi facturate.
(3) În cazul în care facturile fiscale, evidenţele contabile sau datele necesare pentru calcularea bazei de impozitare lipsesc ori sunt incomplete în ceea ce priveşte cantităţile, preţurile şi/sau tarifele practicate pentru livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, organele de control fiscal vor proceda la impozitare prin estimare.
Art. 33. - Pentru neplata integrală sau a unei diferenţe din taxa pe valoarea adăugată în termenul stabilit, persoanele impozabile datorează majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere calculate conform legislaţiei privind calculul şi plata sumelor datorate pentru neachitarea la termen a impozitelor şi taxelor.
Art. 34. - Actele de control emise de organele de specialitate ale Ministerului Finanţelor Publice pentru constatarea obligaţiilor de plată privind taxa pe valoarea adăugată constituie titluri de creanţă, care devin titluri executorii în condiţiile legii.
Art. 35. - (1) Nerespectarea prevederilor art. 29 şi 30 se sancţionează conform Legii nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.
(2) Depunerea cu întârziere a decontului de taxă pe valoarea adăugată se sancţionează conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.68/1997 privind procedura de întocmire şi depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe, aprobată şi modificată prin Legea nr. 73/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 36. - Determinarea, cu rea-credinţă, de către persoane impozabile a sumei taxei pe valoarea adăugată de rambursat şi obţinerea nelegală, în acest fel, a unor sume de bani de la organele fiscale constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 7 ani.
Art. 37. - Soluţionarea contestaţiilor asupra sumelor privind taxa pe valoarea adăugată, constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor Publice, se face conform prevederilor legale în vigoare.
Art. 38. - Pentru aplicarea unitară a prevederilor legale privind taxa pe valoarea adăugată se constituie în cadrul Ministerului Finanţelor Publice Comisia centrală fiscală, condusă de secretarul de stat cu atribuţii în domeniul politicii şi legislaţiei fiscale. Componenţa şi atribuţiile comisiei se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice. Deciziile Comisiei centrale fiscale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 39. - În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Guvernul, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, va aproba normele de aplicare a dispoziţiilor acesteia.
Art. 40. - Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 iunie 2002, cu excepţia prevederilor art. 27 alin. (2) care intră în vigoare la data de 1 octombrie 2002. Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 14 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 16 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
ALEXANDRU ATHANASIU
Bucureşti, 1 iunie 2002.
Nr. 345.
ANEXĂ
LISTA
activităţilor la care se referă art. 2 alin. (5)
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.