DECIZIE nr.104 din 26 martie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 3, art. 66 alin. 3, art. 671 alin. 1 şi ale art. 71 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 108/1996, cu modificările şi completările ulterioare
Textul actului publicat în M.Of. nr. 379/5 iun. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghiţă - procuror
Vlad Mihai Cercel - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 3, art. 66 alin. 3, art. 671 alin. 1 şi ale art. 71 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 108/1996, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Maria Moldovan în Dosarul nr. 5.232/2001 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, reprezentat de avocat Dan Stegăroiu, lipsind Administraţia finanţelor publice Câmpia Turzii, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Avocatul autorului excepţiei susţine că dispoziţiile criticate din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 sunt neconstituţionale. În acest sens consideră că organele statului sunt, în acelaşi timp, atât creditor, cât şi executor, serviciile financiare fiind astfel ridicate deasupra legii, ceea ce încalcă prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie.
Dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor art. 21 din Constituţie, întrucât Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 este o lege specială care conferă unei instituţii publice un privilegiu, îngrădind, în acelaşi timp, accesul la justiţie.
Prevederile constituţionale ale art. 41 sunt considerate a fi încălcate, întrucât proprietatea de stat şi cea particulară nu sunt ocrotite în mod egal.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 reglementează o procedură specială pentru valorificarea creanţelor bugetare, caracterizată prin încasarea cu operativitate a acestor creanţe. Faptul că executarea creanţelor bugetare se realizează de către organe specializate, iar nu de executorii judecătoreşti, nu contravine prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât situaţia debitorilor bugetari este diferită de cea a debitorilor de drept privat.
În legătură cu încălcarea prevederilor art. 21 din Constituţie, reprezentantul Ministerului Public consideră că nu este îngrădit accesul la justiţie. Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 prevede, prin dispoziţiile art. 76 şi următoarele, posibilitatea pentru persoanele interesate de a introduce contestaţie la executare. În ceea ce priveşte stabilirea unei ordini de preferinţă, aceasta nu încalcă prevederile constituţionale. Dispoziţii ce consacră anumite ordini de preferinţă sunt şi cele ale art. 563 din Codul de procedură civilă sau ale art. 108 din Legea nr. 64/1995, republicată. Faptul că în cadrul acestor ordini de preferinţă creanţele statului sunt privilegiate se justifică datorită naturii speciale a acestora. În concluzie, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 1 noiembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 5.232/2001, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 3, art. 66 alin. 3 şi 4 şi ale art. 71 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 108/1996, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie invocată de Maria Moldovan în cadrul unui recurs împotriva hotărârii prin care a fost respinsă contestaţia la executare formulată de autorul excepţiei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale atacate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (2) din Constituţie. Astfel dispoziţiile art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996, datorită faptului „că instituie posibilitatea unităţilor financiare teritoriale de a-şi executa silit prin mijloace proprii debitorii”, contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2), întrucât în acest fel Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale teritoriale sunt situate mai presus de lege. Prevederile art. 21 alin. (1) din Constituţie sunt încălcate, întrucât aceeaşi persoană (unitatea financiară teritorială) are în acelaşi timp atât calitatea de creditor, cât şi cea de executor, urmărind realizarea doar a propriilor interese. Astfel sunt limitate posibilităţile de apărare a drepturilor şi a intereselor legitime ale persoanelor. Autorul excepţiei consideră că executarea silită trebuie să constituie atribuţia exclusivă a executorilor judecătoreşti, iar nu şi a unităţilor financiare teritoriale, aşa cum stabilesc dispoziţiile criticate. Pe cale de consecinţă, apreciază că sunt încălcate şi prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie, întrucât ocrotirea creanţelor statului (reprezentat prin organul financiar teritorial) nu este aceeaşi cu cea de care beneficiază creanţele celorlalţi creditori.
Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 66 alin. 3 şi 4 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la principiul egalităţii în faţa legii, principiu aplicabil nu numai cetăţenilor, ci tuturor persoanelor fizice şi juridice. Se creează astfel un privilegiu organului de executare, care dispune atât de posibilitatea de a decide vânzarea imobilului, la al treilea termen de licitaţie, la cel mai mare preţ oferit, cât şi de posibilitatea de a decide vânzarea imobilului cu plata în rate, cu acordul creditorului care participă la urmărire în vederea satisfacerii unei alte creanţe decât cea bugetară. De asemenea, pe această cale se deschide posibilitatea fraudării legii.
Dispoziţiile art. 71 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 sunt neconstituţionale, în opinia autorului excepţiei, în raport cu prevederile art. 16 alin. (2) şi ale art. 41 alin. (2) din Constituţie. Datorită faptului că organele financiare au posibilitatea de a asigura la timp realizarea creanţelor bugetare, este nepermis ca statul să deţină o poziţie privilegiată în cadrul ordinii de preferinţă reglementate de dispoziţiile criticate. În acest fel statul este mai presus de lege, întrucât, chiar şi în cazul în care organele sale nu îşi îndeplinesc atribuţiile, creanţele bugetare au o poziţie preferenţială faţă de celelalte creanţe. De asemenea, acest fapt constituie şi o ocrotire inegală a proprietăţii, întrucât creanţele de drept privat nu sunt protejate în aceeaşi măsură ca şi creanţele bugetare.
Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială şi de contencios administrativ, exprimându-şi opinia, apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată, întrucât „dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi”, acest principiu presupunând un tratament egal pentru situaţii egale, în timp ce în situaţii diferite „tratamentul juridic nu poate fi decât diferit”. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, instanţa apreciază c㠄instituirea unei proceduri de executare silită a creanţelor bugetare nu reprezintă o atingere a dreptului de proprietate al celorlalţi creditori ai aceluiaşi urmărit”.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel instituirea, prin dispoziţiile art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996, a dreptului Ministerului Finanţelor Publice, prin organele sale teritoriale, de a-şi executa prin mijloace proprii debitorii nu contravine prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituţie, întrucât statul, în vederea apărării intereselor cetăţenilor, este obligat să asigure încasarea creanţelor bugetare, necesare satisfacerii interesului public, iar acest lucru se realizează prin intermediul autorităţilor şi organelor pe care le abilitează, fără a fi încălcate prevederile constituţionale menţionate.
În continuare preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că nu sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (1) din Constituţie, deoarece persoanele care se consideră vătămate se pot adresa justiţiei, conform dispoziţiilor art. 22, 44 sau 76 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996.
De asemenea, nu sunt încălcate nici prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie, întrucât organele financiare urmăresc şi încasează creanţele bugetare în vederea realizării intereselor generale ale cetăţenilor, iar nu pentru satisfacerea unui interes propriu.
Dispoziţiile art. 66 alin. 3 şi 4 nu încalcă, în opinia preşedintelui Camerei Deputaţilor, prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. În acest sens se arată că egalitatea nu înseamnă uniformitate, o lege putând stabili reguli diferite în funcţie de situaţiile deosebite în care se găsesc anumite persoane. În acest caz „situaţia deosebită este dată de necesitatea executării silite în mod rapid şi eficient a imobilului, pentru realizarea creanţelor bugetare, astfel încât orice întârziere în încasarea acestora, capabilă să afecteze bugetul statului, să fie stopată”.
Ordinea de preferinţă reglementată de dispoziţiile art. 71 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 41 alin. (2) din Constituţie.
Egalitatea există în cadrul creanţelor cu aceeaşi ordine de preferinţă, sumele obţinute repartizându-se creditorilor de acelaşi rang, proporţional cu creanţa fiecăruia. În ceea ce priveşte instituirea unei ordini de preferinţă, aceasta este justificată de necesitatea satisfacerii anumitor creanţe cu prioritate faţă de altele. Prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (2) nu sunt încălcate, întrucât în cadrul executării silite creditorul dispune doar de un drept de creanţă, iar nu de un drept de proprietate, care ar presupune prerogativa urmăririi şi cea a preferinţei.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată. Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 reglementează o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce priveşte executarea creanţelor bugetare, iar acest lucru nu este interzis de nici o prevedere constituţională. Prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie nu sunt încălcate deoarece această reglementare specială nu se întemeiază pe nici unul dintre criteriile de discriminare prevăzute la art. 4 alin. (2) din Constituţie, ci pe natura specifică a creanţelor bugetare, izvorâtă din îndatorirea fundamentală a cetăţenilor de contribuţie la cheltuielile publice.
Pe de altă parte, prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie consacr㠄egalitatea în faţa legii a cetăţenilor, principiul nefiind aplicabil în relaţiile dintre persoane juridice, stat sau instituţii publice”.
De asemenea, nu sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1), întrucât accesul liber la justiţie este garantat prin dispoziţiile art. 76 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996, potrivit cărora persoanele interesate pot formula contestaţie la executare. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, Guvernul consideră că acestea trebuie interpretate în corelaţie cu cele ale art. 53 alin. (1), privind obligaţia fundamentală a cetăţenilor de a contribui, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice. Astfel „proprietatea publică poate fi ocrotită în mod diferit, în speţă, prin instituirea unei proceduri derogatorii de la dreptul comun pentru executarea silită a creanţelor bugetare”.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
În legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, deşi atât autorul excepţiei, cât şi instanţa de judecată, în încheierea prin care a sesizat Curtea Constituţională, au indicat dispoziţiile art. 66 alin. 4 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996, Curtea constată că, în realitate, textul criticat se regăseşte în cadrul dispoziţiilor art. 671 alin. 1 din ordonanţă, întrucât dispoziţiile art. 66 alin. 4 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 au fost abrogate prin art. I pct. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.113/1999, iar art. 671 a fost introdus prin art. I pct. 23 din acelaşi act normativ. În consecinţă, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1, 3, art. 66 alin. 3, art. 671 alin. 1 şi ale art. 71 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.23 din 31 ianuarie 1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 108/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.251 din 17 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii având următorul cuprins:
- art. 1: „Creanţele constând în impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte sume ce reprezintă resurse financiare publice, potrivit legii, sunt creanţe bugetare care se execută potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe.”;
- art. 3: „Încasarea şi urmărirea creanţelor bugetare prevăzute la art. 1, care sunt administrate de Ministerul Finanţelor, se asigură de către acesta şi de către unităţile sale teritoriale, respectiv: direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti şi Direcţia generală a vămilor, pentru creanţele stabilite în vamă, prin unităţile lor subordonate.
Realizarea creanţelor bugetare prin modalităţile prevăzute la art. 2 poate fi făcută şi de către alte organe, potrivit legii.”;
- art. 66 alin. 3: „În cazul în care imobilul nu a fost vândut nici la a doua licitaţie, se va fixa un al treilea termen de licitaţie, de cel mult 30 de zile, când imobilul poate fi vândut la cel mai mare preţ oferit.”;
- art. 671 alin. 1: „În condiţiile şi la termenele stabilite de organul de executare sau cu acordul acestuia şi, atunci când este cazul, cu acordul creditorului care participă la urmărire pentru realizarea unei alte creanţe decât cea bugetară, cumpărătorii pot să plătească preţul în cel mult 12 rate lunare, cu un avans de minimum 50% din preţul de evaluare sau de adjudecare al imobilului, după caz, şi cu plata unei dobânzi stabilite la nivelul taxei oficiale a scontului.”;
- art. 71: „În cazul în care executarea silită, de competenţa organelor prevăzute la art. 24, a fost pornită de mai mulţi creditori sau când, până la eliberarea şi distribuirea sumei rezultate din executare, au depus şi alţi creditori titlurile lor, aceste organe vor proceda la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel:
a) creanţele reprezentând cheltuielile de orice fel, făcute cu urmărirea şi conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie;
b) creanţa reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensii, ajutoare pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, acordate în cadrul asigurărilor sociale de stat, precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) creanţele rezultând din obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru copii sau de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;
d) creanţele bugetare provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale;
e) creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat;
f) creanţele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice prin fapte ilicite;
g) creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii;
h) creanţele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale, după caz;
i) alte creanţe.
Pentru plata creanţelor care au aceeaşi ordine de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel, suma realizată din executare se repartizează între creditori, proporţional cu creanţa fiecăruia.”
Prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei în susţinerea acesteia sunt următoarele:
- art. 16 alin. (1) şi (2): „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”;
- art. 21 alin. (1): „Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.”;
- art. 41 alin. (2): „Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate de autorul acesteia nu contravin Constituţiei.
Prin Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare s-a instituit o procedură specială pentru executarea creanţelor constând în impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte sume ce reprezintă resurse financiare publice.
Reglementarea se justifică prin necesitatea de a se asigura încasarea cu operativitate a sumelor destinate să alimenteze bugetul de stat, în interesul general pe care resursele financiare publice îl implică.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1, 3, art. 66 alin. 3 şi ale art. 671 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996, Curtea reţine că învestirea unităţilor Ministerului Finanţelor Publice cu competenţa de a încasa şi urmări creanţele bugetare nu încalcă nici principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, nici liberul acces la justiţie şi nici principiul ocrotirii egale a proprietăţii private, indiferent de titular, deoarece:
a) Faptul că executarea creanţelor bugetare se face de către organele Ministerului Finanţelor Publice şi nu de către executorii judecătoreşti - competenţi să execute toate celelalte categorii de creanţe băneşti - nu contravine prevederilor art. 16 din Constituţie, dat fiind că situaţia debitorilor plătitori ai obligaţiilor bugetare nu este identică şi nici similară cu cea a celorlalţi debitori, plătitori ai unor obligaţii izvorâte din raporturi de drept privat. Situaţia diferită a plătitorilor obligaţiilor bugetare, întemeiată pe îndatorirea fundamentală a cetăţenilor de a contribui, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice, conform art. 53 alin. (1) din Constituţie, justifică instituirea, în ceea ce îi priveşte, a unui regim execuţional diferit, derogator de la dreptul comun.
b) Executarea creanţelor bugetare pe calea procedurii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 nu împiedică accesul la justiţie al debitorilor care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin actele de executare. Potrivit art. 76 din ordonanţă persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărei executări silite, fiecărui act de executare silită efectuat de organele de executare competente, precum şi în cazul în care acest organ refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.
Referitor la dispoziţiile art. 71 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 Curtea constată că, pentru aceleaşi considerente, susţinerile autorului excepţiei nu sunt întemeiate.
În plus Curtea reţine că stabilirea unei ordini de preferinţă la distribuirea sumei realizate din executarea silită nu este specifică doar procedurii reglementate prin Ordonanţa Guvernului nr.11/1996, o asemenea ordine de preferinţă fiind reglementată şi prin Codul de procedură civilă (art. 563), precum şi prin Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată (art. 108).
Creanţele bugetare sunt înscrise în rândul creanţelor privilegiate, ţinându-se seama de natura acestora şi de interesul ca aceste creanţe să fie realizate fără întârziere, pentru a alimenta bugetul de stat, destinat satisfacerii intereselor generale ale societăţii.
În concluzie, Curtea constată că dispoziţiile legale atacate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate nu contravin nici uneia dintre prevederile Legii fundamentale invocate de autorul excepţiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 3, art. 66 alin. 3, art. 671 alin. 1 şi ale art. 71 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 108/1996, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Maria Moldovan în Dosarul nr. 5.232/2001 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 martie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Vlad Mihai Cercel Întrucât a încetat calitatea de magistrat-asistent a domnului Vlad Mihai Cercel, în locul său semnează, în temeiul art. 261 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Magistrat-asistent şef, Claudia Miu

Joi, 24 septembrie 2026, 15:42

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.