DECIZIE nr.129 din 16 aprilie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 399/11 iun. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Cristina Nicoară - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal, excepţie ridicată de Cosmin Pretorian în Dosarul nr. 1.100/2001 al Judecătoriei Craiova.
La apelul nominal se prezintă, personal şi asistat de avocat, autorul excepţiei, precum şi partea Societatea Comercial㠄Oramed Press” - S.R.L., prin consilier juridic, lipsind partea Alin Goga, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prin avocat, solicită admiterea excepţiei şi constatarea neconstituţionalităţii art. 206 din Codul de procedură penală. De asemenea, partea Societatea Comercial㠄Oramed Press” S.R.L., prin consilier juridic, susţine admiterea excepţiei. În motivarea acesteia sunt invocate dispoziţiile art. 20 din Constituţie, raportate la cele ale art. 10 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la cele ale art. 19 pct. 1 şi 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care fac parte din dreptul nostru intern, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Constituţie. Autorul excepţiei invocă unele hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului privitoare la infracţiunea de calomnie prin presă, din care rezultă, pe de o parte, că sancţionarea cu închisoare a calomniei prin presă este disproporţionată, iar pe de altă parte, că judecăţile de valoare ale ziariştilor nu constituie nici insultă, nici calomnie. Se mai susţine că, întrucât instituţia delictului se regăseşte reglementată doar în Codul civil, în cadrul art. 998 şi 999, delictele săvârşite în presă sunt artificial calificate ca fiind infracţiuni şi nu ar trebui combătute pe cale penală. În special în cazul calomniei prin presă dispoziţiile legale criticate sunt considerate că îngrădesc libertatea de exprimare a ziariştilor, care sunt traşi la răspundere penală chiar atunci când aceştia emit judecăţi de valoare cu privire la o persoană.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu contravine Constituţiei şi tratatelor internaţionale invocate. Se arată că nu se poate susţine neconstituţionalitatea art. 206 din Codul penal fără a fi avute în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (2) din Constituţie privind manifestarea libertăţii conştiinţei în spirit de toleranţă şi de respect reciproc, cele ale art. 30 alin. (6) din Constituţie privind dreptul persoanei la propria imagine, precum şi cele ale art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 12 noiembrie 2001 Judecătoria Craiova a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal, excepţie ridicată de Cosmin Pretorian în Dosarul nr. 1.100/2001 al acelei instanţe.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile art. 206 din Codul penal contravin prevederilor art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţie, raportate la cele ale art. 10 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la cele ale art. 19 pct. 1 şi 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Autorul excepţiei solicită Curţii Constituţionale ca,
având în vedere şi prevederile art. 30 din Constituţie, să constate că dispoziţiile art. 206 din Codul penal sunt neconstituţionale, „cel puţin parţial sub aspectul incriminării judecăţilor de valoare ale ziariştilor”.
Exprimându-şi opinia asupra excepţiei, Judecătoria Craiova apreciază că aceasta este neîntemeiată şi că apărarea libertăţii de exprimare, precum şi a dreptului la informare impune, în anumite situaţii, sancţionarea penală a afirmaţiilor sau a imputărilor, chiar dacă acestea se referă la fapte adevărate, dar care nu au fost făcute pentru apărarea unui interes legitim. Exercitarea libertăţii de exprimare nu trebuie să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor altora.
În baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că dispoziţiile art. 206 din Codul penal sunt constituţionale şi propune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Prin incriminarea şi sancţionarea faptelor de calomnie, inclusiv a celor săvârşite prin presă, se apără demnitatea persoanei, enumerată de Constituţie printre valorile supreme şi garantată ca atare în art. 1 alin. (3). Libertatea de exprimare, garantată de prevederile Constituţiei şi ale pactelor şi convenţiilor internaţionale privitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, nu poate fi exercitată decât cu condiţia de a nu aduce atingere drepturilor şi libertăţilor altora, aşa cum se prevede în toate actele normative care o garantează. Este ilustrativ, în acest sens, art. 30 din Constituţie, referitor la libertatea de exprimare, care la alin. (6) prevede că libertatea de exprimare nu poate fi exercitată decât cu condiţia de a nu prejudicia demnitatea, viaţa particulară a persoanei şi dreptul la propria imagine.
Guvernul arată, de asemenea, că libertatea de exprimare nu trebuie să prejudicieze drepturile şi libertăţile altor persoane, inclusiv demnitatea acestora, iar această limitare este consacrată în Constituţie şi în actele internaţionale privitoare la drepturile omului. Cu privire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, invocată de autorul excepţiei, Guvernul subliniază că în cauza „Constantinescu împotriva României”, 2000, s-a decis că limitarea libertăţii de exprimare fiind prevăzută de lege şi fiind necesară într-o societate democratică, nu poate fi reţinută încălcarea art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Referitor la susţinerea autorului excepţiei, în sensul că art. 206 din Codul penal incriminează inclusiv judecăţile de valoare, Guvernul precizează că textul criticat incriminează afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară ori dispreţului public. Nu se incriminează judecăţi de valoare, ci fapte determinate, astfel că dispoziţiile art. 206 din Codul penal nu contravin prevederilor art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea Constituţională s-a pronunţat, în acest sens, prin Decizia nr.51 din 8 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.262 din 9 iunie 1999.
Preşedintele Senatului nu a trimis punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 206 din Codul penal, care prevăd că: „Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.”
În motivarea excepţiei se arată că dispoziţiile legale criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituţionale:
- Art. 11 alin. (2): „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”;
- Art. 20: „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.”
Autorul excepţiei a mai invocat şi încălcarea art. 10 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia: „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare”, precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 19 pct. 1 şi 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, conform cărora: „1. Nimeni nu trebuie să aibă de suferit din cauza opiniilor sale.

2. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei de orice fel, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică sau prin orice mijloace, la alegerea sa.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Prin dispoziţiile art. 206 din Codul penal legiuitorul incriminează şi sancţionează faptele de calomnie ca infracţiuni contra demnităţii persoanei, valoare esenţială, prevăzută la art. 1 alin. (3) din Constituţie. Prin acest text de lege sunt sancţionate penal cuvintele, gesturile, precum şi orice alte mijloace prin care se aduce atingere onoarei ori reputaţiei unei persoane sau se afirmă, în public, fapte determinate care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoană la sancţiuni penale, administrative sau disciplinare ori dispreţului public.
Caracterul inviolabil al libertăţii de exprimare prevăzut la art. 30 alin. (1) din Constituţie nu justifică atingerea adusă demnităţii persoanei şi dreptului acesteia la propria imagine.
De altfel, toate prevederile din Constituţie şi din actele internaţionale, prin care se consacră libertatea de exprimare, cuprind precizarea că această libertate nu poate fi absolută, ea poate suferi restrângeri, dacă acestea sunt necesare pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Una dintre aceste limitări este incriminarea calomniei, care, după cum rezultă din textul art. 206 din Codul penal, nu priveşte sancţionarea judecăţilor de valoare, aşa cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate, ci fapte concrete, determinate, cu privire la o persoană ori imputate acesteia. Pe de altă parte, în vederea apărării unui interes legitim, chiar individual, legea permite celui care dovedeşte că a avut un astfel de interes, în apărarea căruia a făcut afirmaţia sau imputarea calomnioasă, să facă proba verităţii acestora, situaţie în care fapta sa nu constituie infracţiune.
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate, conform căreia art. 206 din Codul penal ar contraveni art. 10 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată, de asemenea, că aceasta este neîntemeiată. Art. 10 pct. 2 din convenţie prevede condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca o măsură de limitare a libertăţii de exprimare să fie conformă cu convenţia, respectiv măsura să fie prevăzută de lege şi să fie necesară într-o societate democratică. În cauzele invocate de autorul excepţiei, „Dalban împotriva României”, 2000, ş i „Constantinescu împotriva României”, 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului,
având în vedere aceste criterii, a reţinut că dispoziţiile art. 206 din Codul penal român nu sunt de natură a aduce atingere prevederilor art. 10 din convenţie.
De asemenea, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 19 pct. 1 şi 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Curtea Constituţională reţine că art. 19 pct. 3 prevede în mod expres limitele libertăţii de exprimare, care trebuie stabilite prin lege şi care sunt necesare respectării drepturilor sau reputaţiei altora ori apărării securităţii naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralităţii publice. Prin urmare, incriminarea calomniei, ca expresie a ocrotirii acestor valori sociale şi morale, nu contravine libertăţii de exprimare aşa cum aceasta este consacrată de Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Curtea Constituţională s-a pronunţat prin numeroase decizii asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal, respingând excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii. Menţionăm dintre acestea Decizia nr.308 din 15 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.21 din 16 ianuarie 2002, Decizia nr.337 din 29 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.75 din 31 ianuarie 2002, şi Decizia nr.32 din 31 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.136 din 21 februarie 2002. Soluţiile adoptate, precum şi considerentele pe care acestea se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal, excepţie ridicată de Cosmin Pretorian în Dosarul nr. 1.100/2001 al Judecătoriei Craiova.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 aprilie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

Vineri, 25 septembrie 2026, 03:18

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.