DECIZIE nr.108 din 2 noiembrie 1995
privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 325 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 9/17 ian. 1996

Antonie Iorgovan - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Griga - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 325 din Codul penal, invocată de inculpatul Balla Istvan în Dosarul nr. 6.290/1994 al Judecătoriei Oradea.
Preşedintele completului de judecată declară şedinţa deschisă.
La apelul nominal făcut de magistratul-asistent se constată lipsa părţilor legal citate.
Procedura de citare este îndeplinită.
Preşedintele completului de judecată consideră cauza în stare de judecată şi dă cuvântul pe fond reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate invocată, pentru două considerente:
- sub aspect formal nu se poate discuta despre existenţa unei excepţii de neconstituţionalitate, întrucât nu s-a menţionat căror prevederi din Constituţie contravine art. 325 din Codul penal;
- pe fond, excepţia invocată trebuie respinsă ca neîntemeiată, deoarece art. 30 alin. (7) din Constituţie stipulează c㠄sunt interzise de lege... manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”. Art. 325 din Codul penal este constituţional, deoarece protejează morala publică, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, convieţuirea socială, bazate pe bunele moravuri.
Preşedintele completului de judecată declară dezbaterile închise.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Judecătoria Oradea, pe rolul căreia se află Dosarul nr. 6.290/1994, prin Încheierea din 6 martie 1995, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 325 din Codul penal, invocată de inculpatul Balla Istvan.
În motivarea excepţiei se susţine însă, fără a se referi concret la prevederile constituţionale încălcate, că dispoziţiile art. 325 din Codul penal sunt neconstituţionale, fiind abrogate conform art. 150 alin. (1) din Constituţie.
Judecătoria Oradea, exprimându-şi opinia potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, consideră excepţia neîntemeiată şi apreciază că dispoziţiile art. 325 din Codul penal sunt conforme cu prevederile art. 30 alin. (7) din Constituţie care, referindu-se la libertatea de exprimare şi la limitele acestei libertăţi, interzic, între altele, manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
În vederea soluţionării excepţiei, au fost solicitate, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.
Senatul, în punctul său de vedere, considerând că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate are aspectul unui abuz de drept de petiţionare, apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca vădit neîntemeiată,
având în vedere dispoziţiile art. 30 alin. (7) din Constituţie şi dispoziţiile art. 325 din Codul penal - care fac aplicaţiunea textului Constituţiei „manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”, cuprinzând orice modalitate de comitere a acestora.
În punctul de vedere primit de la Guvern se menţionează că dispoziţiile art. 325 din Codul penal nu contravin prevederilor Constituţiei şi, în consecinţă, nu se poate susţine abrogarea lor implicită, în condiţiile art. 150 alin. (1) din legea fundamentală. Constituţia României, care, prin dispoziţiile art. 30, consacră libertatea de exprimare, prevede, totodată, că aceasta nu poate fi exercitată în mod abuziv, în dauna altor valori sociale ori încălcând drepturile şi libertăţile celorlalte persoane. De aceea, Constituţia prevede anumite limite în exercitarea libertăţii de exprimare, destinate să asigure atât drepturile şi libertăţile tuturor membrilor societăţii, cât şi apărarea altor valori fundamentale ale societăţii, cum ar fi securitatea naţională sau morala publică. Este invocată, în acest sens, dispoziţia art. 30 alin. (7) din Constituţie, care prevede că: „Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”. Această dispoziţie constituţională este pusă în corelaţie cu aceea din art. 49 alin. (1) din Constituţie, care prevede c㠄exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor...”.
În continuare, se precizează că dispoziţiile art. 325 din Codul penal nu fac decât să dea eficienţă prevederilor constituţionale, interzicând, sub sancţiune penală, răspândirea materialelor cu caracter obscen care aduc atingere moralei publice, sentimentului comun de pudoare şi decenţă, incitând la imoralitate în domeniul vieţii sexuale, cu consecinţe grave asupra conduitei şi echilibrului moral al tineretului. Datorită acestor consecinţe, fapta de răspândire de materiale obscene prezintă pericol pentru societate, fiind necesare incriminarea şi sancţionarea ei penală. Se precizează apoi că norma incriminatoare vizează nu simpla confecţionare sau deţinere pentru sine a materialelor cu caracter obscen, ci numai răspândirea lor, adică acţiunea de a vinde sau a răspândi în orice mod, de a confecţiona sau deţine, în vederea răspândirii lor, materiale obscene. Art. 325 din Codul penal este astfel în concordanţă cu dispoziţiile art. 30 alin. (7) şi ale art. 49 alin. (1) din Constituţie, deoarece numai prin difuzarea materialelor cu caracter obscen se realizează o comunicare în public a acestora şi deci o atingere adusă moralei publice.
În fine, se precizează că dispoziţiile art. 325 din Codul penal sunt şi consecinţa obligaţiei asumate de ţara noastră prin ratificarea, în anul 1926, a Convenţiei de la Geneva din anul 1923 pentru reprimarea răspândirii şi traficului de publicaţii obscene. Norma incriminatoare a cărei constituţionalitate a fost contestată este în perfectă concordanţă cu art. 10 pct. 2 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care conţine o dispoziţie asemănătoare celor prevăzute în art. 30 alin. (7) şi art. 49 alin. (1) din Constituţia României.
Pentru aceste motive, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a art. 325 din Codul penal este neîntemeiată şi propune respingerea ei.
Camera Deputaţilor nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit în cauză, concluziile procurorului, dispoziţiile art. 325 din Codul penal în raport cu prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
În temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 23 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este competentă să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Art. 325 din Codul penal prevede c㠄fapta de a vinde sau răspândi, precum şi de a confecţiona ori deţine, în vederea răspândirii, obiecte, desene, scrieri sau alte materiale cu caracter obscen, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
În sistemul nostru penal se poate vorbi de caracterul tradiţional al incriminării şi sancţionării traficului de materiale obscene, ca mijloc de apărare a acelui minim de moralitate a vieţii sociale fără de care n-ar fi cu putinţă existenţa şi normala evoluţie a societăţii. Atât Codul penal din anul 1864, cât şi cel din anul 1936 cuprind dispoziţii asemănătoare celor ale art. 325 din Codul penal din anul 1968, adoptate şi în noul regim constituţional.
Valoarea socială, care constituie obiectul infracţiunii şi, totodată, obiectul ocrotirii juridice pe care legiuitorul urmăreşte să o realizeze prin incriminarea şi sancţionarea penală a răspândirii de materiale obscene, este morala publică, înţeleasă sub aspectul normelor de comportare socială a individului în manifestările şi în exprimările sale sub orice formă, cu privire la viaţa sexuală. Morala publică îşi găseşte expresie în sentimentul public de pudoare şi decenţă, a cărui nesocotire nu poate fi tolerată de colectivitatea respectivă.
Manifestările contrare moralei publice sunt social periculoase, pentru că neagă una dintre condiţiile de existenţă a societăţii şi pentru că împiedică educaţia tinerelor generaţii în respectul faţă de valorile morale ale societăţii.
Morala publică şi bunele moravuri sunt valori fundamentale, consacrate de Constituţie. Drepturile şi libertăţile fundamentale pe care aceasta le prevede nu pot fi exercitate într-un mod contrar bunelor moravuri sau care ar aduce atingere moralei publice. Astfel, de exemplu, dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăşi nu poate fi exercitat decât cu condiţia de a nu încălca drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri [art. 26 alin. (2) din Constituţie].
În legătură cu libertatea de exprimare, sunt interzise manifestările obscene, contrare bunelor moravuri [art. 30 alin. (7) din Constituţie]. În fine, art. 49 alin. (1) din legea fundamentală permite chiar restrângerea prin lege a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, dacă aceasta este necesară, între altele, pentru „apărarea sănătăţii ori a moralei publice”.
Interzicerea explicită prin Constituţie a manifestărilor obscene, contrare bunelor moravuri, obligă pe legiuitor să elaboreze norme speciale prin care să se asigure realizarea în fapt a acestei interziceri şi apărarea valorilor sociale puse în pericol prin nesocotirea ei. Acestei cerinţe îi corespund dispoziţiile art. 325 din Codul penal, prin care sunt incriminate şi sancţionate penal faptele cunoscute sub denumirea de răspândire de materiale obscene. Faptul că au fost adoptate anterior Constituţiei nu le împiedică să corespundă, prin conţinutul lor normativ, funcţiei de apărare a valorii sociale consacrate prin legea fundamentală. Dacă nu ar fi existat, textul art. 325 din Codul penal ar fi trebuit elaborat pentru asigurarea apărării valorii sociale consacrate de Constituţie.
Aşa a procedat Parlamentul României cu ocazia adoptării Legii audiovizualului nr. 48 din 21 mai 1992. Conformându-se dispoziţiei art. 30 alin. (7) din Constituţie, care interzice manifestările obscene, contrare bunelor moravuri, legiuitorul a prevăzut în art. 2 alin. 4 din Legea nr. 48/1992 c㠄sunt interzise programarea şi difuzarea de manifestări obscene, contrare bunelor moravuri”, iar în art. 39 lit. d) din aceeaşi lege a stabilit că încălcarea acestei dispoziţii constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare sau cu amendă.
Această nouă incriminare o completează pe aceea din art. 325 din Codul penal, fiind destinată să asigure apărarea moralei publice împotriva difuzării de materiale obscene prin mijloace audiovizuale.
Reglementările din dreptul nostru intern cu privire la recunoaşterea moralei publice ca valoare socială fundamentală, la necesitatea şi la modul de apărare a acesteia prin mijloace de drept penal sunt în concordanţă cu reglementările cuprinse în tratatele şi convenţiile internaţionale privitoare la drepturile omului. Toate aceste documente prevăd că drepturile şi libertăţile omului nu pot fi îngrădite, în exercitarea lor, decât de necesitatea apărării altor valori fundamentale, între care şi morala publică. Astfel, în art. 29 alin. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului se prevede c㠄în exercitarea drepturilor şi a libertăţilor sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaştere şi respectare a drepturilor şi libertăţilor altora şi ca să fie satisfăcute justele cerinţe ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale într-o societate democratică”.
La rândul său, Convenţia europeană a drepturilor omului, în art. 10 privitor la libertatea de exprimare, în diversele ei forme, prevede, în alin. 2, c㠄exerciţiul acestor libertăţi, care comportă datorii şi responsabilităţi, poate fi supus anumitor formalităţi, restricţii sau sancţiuni, prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau securitatea publică, pentru apărarea sănătăţii sau a moralei, pentru apărarea reputaţiei sau a drepturilor altuia, pentru a împiedica divulgarea de informaţii secrete sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judiciare”. Se recunoaşte deci implicit dreptul statelor de a asigura apărarea moralei publice, inclusiv prin mijloace de drept penal.
Dreptul internaţional cuprinde şi reglementări ce au ca obiect reprimarea manifestărilor contrare bunelor moravuri, în special reprimarea traficului internaţional de publicaţii obscene, manifestare infracţională inclusă printre aşa-numitele delicta juris gentium.
Recunoaşterea internaţională a combaterii acestui fenomen a condus la adoptarea, sub egida Societăţii Naţiunilor, a Convenţiei de la Geneva din 1923 pentru împiedicarea răspândirii traficului de publicaţii obscene. Această convenţie a fost ratificată de România prin Legea nr. 147, promulgată la 2 iunie 1926 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 188 din 24 august 1926.
Convenţia din 1923 de la Geneva, ratificată de statul român, este şi acum în vigoare, textul art. 325 din Codul penal reprezentând îndeplinirea unei obligaţii internaţionale asumate în deplină concordanţă cu prevederile Constituţiei României.
Noţiunile morală publică şi bune moravuri, precum şi noţiunile obscen şi pornografic au un conţinut variabil de la o colectivitate la alta, de la o epocă la alta. În toate cazurile însă există o limită a toleranţei manifestărilor, a cărei încălcare este inadmisibilă şi la această accepţiune a termenilor se referă legea penală.
Problema conflictului dintre morală şi artă, pornind de la ideea că arta trebuie să dispună neîngrădit de orice mijloace de expresie, chiar dacă au reputaţia de obscene, este o falsă problemă, deoarece, în realitate, nu mijloacele utilizate de creator interesează, ci opera artistică, iar aceasta nu poate fi niciodată ofensatoare pentru demnitatea umană prin vulgaritate agresivă, lubricitate, scabrozitate. Creaţiile de acest fel nu pot fi numite opere artistice, ci, aşa cum le denumeşte legea noastră penală, materiale cu caracter obscen.
În concluzie, dispoziţiile art. 325 din Codul penal sunt în concordanţă cu prevederile Constituţiei României, cu normele internaţionale privitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi sunt necesare pentru prevenirea şi combaterea unor manifestări periculoase pentru una dintre valorile sociale fundamentale ale societăţii noastre.
Pentru considerentele expuse,
având în vedere dispoziţiile art. 325 din Codul penal, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 325 din Codul penal, invocată de Balla Istvan în Dosarul nr. 6.290/1994 al Judecătoriei Oradea.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică din 2 noiembrie 1995.

PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Antonie Iorgovan

Magistrat-asistent,
Doina Suliman

*) Definitivă prin nerecurare.

Vineri, 25 septembrie 2026, 03:18

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.