LEGE nr.300 din 17 mai 2002
privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor
Textul actului publicat în M.Of. nr. 409/13 iun. 2002

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. - (1) Prezenta lege reglementează regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, autorizarea şi desfăşurarea operaţiunilor cu precursori, precum şi măsurile de combatere a operaţiunilor ilicite cu precursori.

(2) Producerea, deţinerea sau orice activitate cu precursori este permisă numai în scop comercial, medical, sanitar-veterinar, industrial, de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică.

Art. 2. - Termenii de mai jos, folosiţi în prezenta lege, au următorul înţeles:

a) precursori - substanţele chimice folosite la fabricarea ilicită a drogurilor, prevăzute în anexa nr. 1, sărurile acestora, precum şi amestecurile ce conţin astfel de substanţe, cu excepţia preparatelor farmaceutice şi a altor preparate cu aceste substanţe, care nu pot fi recuperate sau utilizate în acest scop prin metode de laborator;
b) operator - persoana fizică sau juridică ce efectuează operaţiuni de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, folosire, ambalare, transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export, tranzit ori intermediere de precursori, denumite în continuare operaţiuni cu precursori.

Art. 3. - (1) Lista cuprinzând substanţele chimice care sunt folosite în mod frecvent la fabricarea ilicită a drogurilor, denumite în prezenta lege precursori, este prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Substanţele înscrise în anexa nr. 1 se clasifică în trei categorii, în raport cu gradul de risc şi posibilitatea înlocuirii acestora cu alte substanţe în cadrul procesului de fabricare ilicită a drogurilor, precum şi pentru asigurarea desfăşurării normale a operaţiunilor legale cu precursori.

(3) Anexa nr. 1 poate fi completată prin înscrierea unor substanţe noi ori modificată prin eliminarea altor substanţe sau prin transferarea acestora dintr-o categorie în alta, prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei.

Art. 4. - (1) Operaţiunile cu precursorii din categoriile I şi a II-a prevăzute în anexa nr. 1 se autorizează de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei după obţinerea avizului prealabil şi obligatoriu al Inspectoratului General al Poliţiei.

(2) Operaţiunile cu precursorii din categoria a III-a prevăzută în anexa nr. 1 sunt permise pe baza avizului de funcţionare emis de Ministerul Industriei şi Resurselor, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 5.

Art. 5. - Persoanele fizice şi juridice pot deţine şi folosi, fără a fi obligate să obţină aviz, numai precursorii din categoria a III-a, autorizaţi să fie desfăcuţi prin reţeaua comercială către populaţie, în limitele şi în cantităţile stabilite prin regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, la propunerea Ministerului Industriei şi Resurselor.

Art. 6. - (1) Exportul şi importul precursorilor se efectuează de operatori autorizaţi şi care au obţinut avizul conform prevederilor art. 4, pe baza licenţei emise de Ministerul Afacerilor Externe, numai după obţinerea avizului Inspectoratului General al Poliţiei, în baza documentelor ce vor fi stabilite prin regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi.

(2) Pentru eliberarea avizului necesar obţinerii licenţei de import operatorii trebuie să prezinte Inspectoratului General al Poliţiei, după caz, şi declaraţia de utilizare finală sau declaraţia de utilizare, conform modelelor prezentate în anexa nr. 2, respectiv în anexa nr. 3.

(3) În cazul operatorilor care solicită avizul pentru obţinerea licenţei de export, aceştia trebuie să prezinte şi licenţa importatorului, precum şi declaraţia de utilizare finală a partenerului extern.

(4) Pentru substanţele din categoriile I şi a II-a prevăzute în anexa nr. 1 este necesară şi obţinerea unui certificat de export, eliberat de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, întocmit conform anexei nr. 4.

CAPITOLUL II
Operaţiuni cu precursori

Art. 7. - Operatorii care produc precursori sunt obligaţi să întocmească pentru fiecare produs norme tehnice specifice privind producţia, ambalarea, transportul, depozitarea, manipularea, distrugerea sau neutralizarea acestora, să consemneze, să asigure şi să administreze antidotul în caz de intoxicare, stabilit cu acordul Ministerului Sănătăţii şi Familiei.

Art. 8. - (1) Orice persoană fizică sau juridică autorizată, care furnizează unui cumpărător una dintre substanţele prevăzute în anexa nr. 1, este obligată să obţină de la cumpărător o declaraţie în care să se precizeze utilizările concrete ale acestei substanţe.

(2) În cazul în care furnizarea are ca obiect mai multe substanţe dintre cele prevăzute la alin. (1), furnizorul va solicita cumpărătorului câte o declaraţie separată pentru fiecare dintre aceste substanţe.

(3) Furnizorii precursorilor din categoria a II-a prevăzută în anexa nr. 1 pot accepta din partea cumpărătorilor pe care îi aprovizionează cu regularitate, ca alternativă la declaraţia pentru livrări individuale, o singură declaraţie cuprinzând numărul de livrări pe o perioadă de maximum un an. Declaraţia alternativă se acceptă dacă sunt îndeplinite simultan următoarele condiţii:

a) cumpărătorul este unul dintre cei cărora furnizorul le-a livrat substanţa de cel puţin 3 ori în ultimele 12 luni;
b) furnizorul nu are motive să presupună că substanţa ar putea fi folosită în scopuri ilegale;
c) cantităţile comandate sunt compatibile cu consumurile obişnuite pentru acel cumpărător.

(4) Declaraţiile de utilizare ale cumpărătorului pentru livrări individuale şi livrări multiple se întocmesc potrivit modelelor prevăzute în anexele nr. 5A şi, respectiv, nr. 5B.

Art. 9. - (1) Operatorii sunt obligaţi să asigure şi să păstreze evidenţa mişcării zilnice a precursorilor în registre speciale, întocmite conform anexei nr. 6.

(2) Registrele vor fi numerotate, parafate, şnuruite, sigilate de operator şi apoi vizate anual de organul de poliţie care i-a acordat avizul.

(3) Toate documentele referitoare la operaţiunile efectuate cu precursori vor fi păstrate separat de alte documente şi nu vor fi distruse mai devreme de 4 ani de la data întocmirii lor.

(4) Fiecare operator este obligat să desemneze din cadrul angajaţilor săi o persoană responsabilă de activitatea cu precursori, cu studii superioare sau medii în specialitatea chimie ori farmacie, şi să stabilească expres atribuţiile acesteia privind păstrarea şi evidenţa precursorilor.

Art. 10. - (1) Operatorul este obligat să depună autorizaţia la Ministerul Sănătăţii şi Familiei în termen de 30 de zile lucrătoare de la data încetării activităţii cu precursori şi să înştiinţeze în scris despre aceasta unitatea de poliţie care a avizat anterior autorizarea.

(2) În termenul de 30 de zile prevăzut la alin. (1) operatorul va preda în custodie întreaga cantitate de precursori, rămasă în stoc la data încetării activităţii, unui operator autorizat, la care va fi păstrată, pe cheltuiala operatorului care şi-a încetat activitatea, până la valorificarea acesteia către un cumpărător autorizat. În cazul în care predarea în custodie a precursorilor nu se justifică sau nu este posibilă, operatorul îi poate distruge în condiţii ecologice, pe bază de proces-verbal contrasemnat de organul de poliţie, cu respectarea aceluiaşi termen.

(3) La încetarea activităţii operatorul este obligat să predea toate documentele referitoare la operaţiunile cu precursori direcţiei judeţene sau a municipiului Bucureşti a Arhivelor Statului.

Art. 11. - (1) Păstrarea sau depozitarea precursorilor din categoriile I şi a II-a prevăzute în anexa nr. 1 se face în încăperi prevăzute cu uşi metalice, grilaj de fier la ferestre, sisteme de închidere sigure şi de alarmă, optice sau acustice, pentru prevenirea oricăror sustrageri. În aceste încăperi nu se vor depozita alte materiale sau produse, cu excepţia cazurilor în care spaţiile respective sunt autorizate, potrivit legii, pentru păstrarea substanţelor toxice ori stupefiante.

(2) Păstrarea precursorilor din categoriile I şi a II-a prevăzute în anexa nr. 1 în laboratoare şi farmacii este permisă în condiţiile de siguranţă stabilite prin regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi.

Art. 12. - Eliberarea precursorilor, indiferent în ce scop, din depozite, încăperi sau alte spaţii în care sunt păstraţi se face numai în baza autorizaţiei primitorului sau, după caz, a avizului de funcţionare, obţinute în condiţiile art. 4.

Art. 13. - (1) Operatorii care efectuează operaţiuni al căror obiect este producerea, sinteza, extracţia, condiţionarea, tratarea sau vânzarea de precursori sunt obligaţi să asigure etichetarea acestora înainte de a le pune în vânzare. Etichetele vor menţiona în mod obligatoriu cel puţin denumirea substanţei, astfel cum este înscrisă în anexa nr. 1, numărul seriei sau al lotului de fabricaţie, data ambalării, numele fabricantului şi, dacă substanţa suferă o reambalare, numele operatorului care a efectuat-o.

(2) Operatorii sunt obligaţi să respecte condiţiile legale de etichetare şi în cazul amestecurilor care conţin precursori.

Art. 14. - Ambalarea şi etichetarea precursorilor clasificaţi substanţe chimice periculoase se vor efectua cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi ale regulamentului pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi.

Art. 15. - (1) Operatorii pot încredinţa precursorii pentru transport numai operatorilor de transport care deţin o autorizaţie specială, eliberată în condiţiile art. 4.

(2) Operatorii vor preda o dată cu precursorii destinaţi transportului, suplimentar faţă de documentele prevăzute prin reglementările specifice fiecărui mod de transport, şi ordinul de transport, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7.

(3) Ordinul de transport se emite de către predătorul mărfii şi va fi semnat de conducătorul unităţii şi de persoana responsabilă de activitatea cu precursori.

Art. 16. - Tranzitul precursorilor, precum şi orice alte operaţiuni vamale suspensive cu astfel de substanţe vor fi efectuate în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi potrivit regulamentului pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi.

Art. 17. - Pentru cazul tranzacţiilor comerciale cu precursori, care se efectuează fără atingerea fizică a teritoriului României, operatorul român care le realizează este obligat să încunoştinţeze despre aceasta în scris, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data la care va avea loc operaţiunea, Ministerul Sănătăţii şi Familiei, în condiţiile prevăzute de regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi.

Art. 18. - (1) Condiţiile şi procedura pentru eliberarea avizului şi a autorizaţiei prevăzute la art. 4 alin. (1) se stabilesc prin regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi.

(2) Cererea de autorizare pentru activităţile cu precursori din categoriile I şi a II-a prevăzute în anexa nr. 1 se soluţionează în termen de 60 de zile de la data înregistrării la autoritatea competentă, în condiţiile prevăzute de regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi.

Art. 19. - Autorizaţia privind activităţile cu precursori este netransmisibilă şi valabilă timp de 3 ani de la data emiterii, această durată putând fi prelungită succesiv, pe perioade de câte 3 ani, în condiţiile prevăzute în regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi.

Art. 20. - Cererile de avizare privind activităţile cu precursori din categoria a III-a prevăzută în anexa nr. 1 se soluţionează în termen de 30 de zile de la data înregistrării la autoritatea competentă să elibereze avizul respectiv.

Art. 21. - Autorizaţia sau avizul de funcţionare se retrage dacă:

a) s-au înregistrat cazuri de deturnare de la destinaţia legală a precursorilor din motive imputabile operatorului;
b) personalul cu funcţii de conducere ori persoana responsabilă de activitatea cu precursori din cadrul operatorului a suferit condamnări pentru infracţiuni la regimul drogurilor ori precursorilor;
c) operatorul a fost sancţionat contravenţional de mai mult de 3 ori în decursul unui an calendaristic pentru încălcarea prevederilor legale în materie.

Art. 22. - Avizul Inspectoratului General al Poliţiei, necesar obţinerii licenţei de import/export pentru substanţele prevăzute în anexa nr. 1, nu se acordă în următoarele situaţii:

a) prezentarea unor documente incomplete sau necorespunzătoare ca formă şi conţinut ori fără avizele prevăzute de lege;
b) neprezentarea de către solicitant a declaraţiilor de utilizare a precursorilor ce urmează a fi importaţi/exportaţi sau prezentarea unor declaraţii de utilizare neconforme cu realitatea sau incorect întocmite;
c) la solicitarea expresă şi justificată a unei autorităţi naţionale competente dintr-un alt stat, parte a Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată la Viena în 1988;
d) pentru cazurile prevăzute la art. 21;
e) neprezentarea documentelor privind justificarea consumului precursorilor ce au fost importaţi/exportaţi, înainte de obţinerea unui nou aviz;
f) lipsa menţiunii privind activitatea de import/export cu precursori în actul de constituire al operatorului în cauză sau într-un act adiţional al acestuia.

Art. 23. - Producătorii de precursori din categoriile I şi a II-a prevăzute în anexa nr. 1 vor notifica Ministerului Sănătăţii şi Familiei anual, până la data de 31 ianuarie, situaţia pentru anul precedent a producţiei şi comercializării acestor substanţe, iar pentru cei din categoria a III-a, până la aceeaşi dată, Ministerului Industriei şi Resurselor.

Art. 24. - Operatorii care efectuează operaţiuni de import/export cu precursori sunt obligaţi să comunice în scris Inspectoratului General al Poliţiei trimestrial, în termen de 10 zile lucrătoare de la încheierea fiecărui trimestru, următoarele date:

a) denumirea şi cantitatea substanţelor prevăzute în anexa nr. 1, importate ori exportate;
b) furnizorul, destinatarul şi transportatorul.

Art. 25. - Inspectoratul General al Poliţiei prenotifică operaţiunile de export cu precursori, efectuate de operatori români, autorităţilor naţionale competente din ţările de destinaţie.

Art. 26. - (1) Controlul respectării dispoziţiilor prezentei legi se exercită, potrivit atribuţiilor ce le revin în domeniile lor de activitate, de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul de Interne, Ministerul Finanţelor Publice şi de Ministerul Industriei şi Resurselor.

(2) Autorităţile prevăzute la alin. (1) sunt obligate să colaboreze pentru realizarea scopurilor prezentei legi şi să ia toate măsurile necesare asigurării unei cooperări permanente cu operatorii.

(3) Inspectoratul General al Poliţiei constituie banca de date privind operaţiunile cu precursori şi cooperează cu autorităţile competente din alte state, precum şi cu organismele internaţionale cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii utilizării precursorilor în scopul producerii ilegale a drogurilor.

CAPITOLUL III
Contravenţii şi infracţiuni

Art. 27. - Constituie contravenţii următoarele fapte:

a) neanunţarea de către operator, în scris, la organele de poliţie, în termen de 24 de ore din momentul constatării, a pierderii sau a sustragerii de precursori;
b) nedepunerea, în termen de 30 de zile lucrătoare de la încetarea activităţii cu precursori, a autorizaţiei la Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi/sau neînştiinţarea în scris despre aceasta a unităţii de poliţie care a avizat anterior autorizarea;
c) neîntocmirea normelor tehnice prevăzute la art. 7 de către operatorii care produc precursori;
d) nedesemnarea unei persoane responsabile de activitatea cu precursori;
e) transportul pe teritoriul României al precursorilor, cu încălcarea regulilor prevăzute la art. 15;
f) nedeclararea, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data la care va avea loc operaţiunea, a tranzacţiilor comerciale cu precursori ce nu tranzitează România;
g) netransmiterea datelor prevăzute la art. 23 şi 24 Inspectoratului General al Poliţiei şi Ministerului Sănătăţii şi Familiei ori nerespectarea termenelor de comunicare;
h) neanunţarea pierderii sau dispariţiei autorizaţiei eliberate în condiţiile art. 4 sau a certificatului de export, în termen de maximum 24 de ore de la constatare, la Ministerul Sănătăţii şi Familiei;
i) eliberarea, în orice scop şi a oricăror cantităţi de precursori din categoriile I, a II-a şi a III-a prevăzute în anexa nr. 1, unui operator care, deşi deţine autorizaţia, respectiv avizul, potrivit art. 4, aceste documente nu se prezintă;
j) împiedicarea organelor de control de a avea acces în spaţiile de lucru sau de desfăşurare a operaţiunilor cu precursori ori refuzul punerii la dispoziţie organelor de control a datelor şi a documentelor solicitate, referitoare la operaţiunile cu precursori;
k) neîndeplinirea de către operatori a obligaţiei privind evidenţa mişcării zilnice a precursorilor în registre speciale;
l) neasigurarea condiţiilor de securitate şi pază prevăzute la art. 11 ori a celor dispuse de organele competente de control, în condiţiile legii;
m) nerespectarea de către operatori a obligaţiilor privind etichetarea, prevăzute la art. 13 şi 14;
n) înscrierea în documentele pe baza cărora operatorii efectuează activităţi cu precursori a altor denumiri decât cele prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 28. - (1) Contravenţiile prevăzute la art. 27 lit. a)-i) se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 30.000.000 lei, iar cele prevăzute la lit. j)-n), cu amendă de la 20.000.000 lei la 60.000.000 lei.

(2) Contravenţiile prevăzute de legislaţia vamală, dacă sunt săvârşite în legătură cu precursorii, se sancţionează cu amendă de la 20.000.000 lei la 60.000.000 lei.

Art. 29. - Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 27 şi 28 se efectuează de organele de poliţie sau de personalul împuternicit al celorlalte autorităţi prevăzute la art. 26 alin. (1), după caz.

Art. 30. - Prevederile prezentei legi se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.*)

Art. 31. - (1) Operatorii sunt obligaţi să sesizeze de îndată organele competente despre orice operaţiune cu precursori suspectă de a fi efectuată în scopul fabricării ilicite a drogurilor şi să le pună la dispoziţie evidenţele şi documentele referitoare la operaţiunea respectivă, în cazul verificării veridicităţii sesizării.

(2) Autorităţile competente sunt obligate să asigure confidenţialitatea datelor şi informaţiilor furnizate de operatori.

Art. 32. - (1) Producerea, sinteza, extracţia, experimentarea, deţinerea, transportul, vânzarea, plasarea pe piaţă sau efectuarea altor operaţiuni cu precursori, fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani.

(2) Constituie infracţiune şi comercializarea de precursori către agenţi economici ori persoane fizice neautorizate pentru activitatea cu astfel de substanţe şi se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la alin. (1).

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt săvârşite în scopul producerii sau fabricării ilicite a drogurilor, altele decât drogurile de mare risc, se pedepsesc cu închisoare de la 3 ani la 10 ani.

Art. 33. - Trecerea peste frontieră a precursorilor, fără documentele prevăzute la art. 6, constituie infracţiunea de contrabandă calificată, prevăzută şi pedepsită de art. 176 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României.

Art. 34. - (1) În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 32 şi 33 se dispune confiscarea precursorilor în condiţiile art. 118 din Codul penal privind confiscarea specială.

(2) În cazul în care precursorii care au făcut obiectul infracţiunilor prevăzute la art. 32 nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

*) Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.410 din 25 iulie 2001, şi a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.268 din 22 aprilie 2002.

CAPITOLUL IV
Dispoziţii finale

Art. 35. - Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezenta lege.

Art. 36. - Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în măsura în care nu se dispune altfel.

Art. 37. - În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul de Interne, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Industriei şi Resurselor elaborează regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Art. 38. - (1) Prezenta lege intră în vigoare în termen de 60 de zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi orice alte dispoziţii contrare se abrogă.

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 21 februarie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
ALEXANDRU ATHANASIU

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 9 aprilie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU

Bucureşti, 17 mai 2002.
Nr. 300.


ANEXA Nr. 1

LISTA
cuprinzând substanţele care sunt folosite în mod frecvent la fabricarea ilicită a drogurilor
(precursori)

Categoria I
_____________________________________________________________________
Nr.	Substanţa 				Poziţia tarifară
crt.

_____________________________________________________________________

1. Efedrină 2939.41.00

2. Ergometrină 2939.61.00

3. Ergotamină 2939.62.00

4. Acid lisergic 2939.63.00

5. Fenil 1 propanonă 2 (BMK) - fenilacetonă 2914.31.00

6. Pseudoefedrină 2939.42.00

7. Acid N-acetil antranilic 2924.22.00

8. 3,4-Metilendioxifenil-propanonă-2 (PMK) 2932.92.00

9. Isosafrol 2932.91.00

10. Piperonal 2932.93.00

11. Safrol 2932.94.00

12. Clorhidrat de pseudoefedrină 2939.42.00

13. Sulfat de pseudoefedrină 2939.42.00

14. Clorhidrat de efedrină 2939.41.00

15. Nitrat de efedrină 2939.41.00

16. Sulfat de efedrină 2939.41.00

17. Clorhidrat de ergometrină 2939.61.00

18. Hidrogenomaleat de ergometrină 2939.61.00

19. Oxalat de ergometrină 2939.61.00

20. Tartrat de ergometrină 2939.61.00

21. Clorhidrat de ergotamină 2939.62.00

22. Succinat de ergotamină 2939.62.00

23. Tartrat de ergotamină 2939.62.00

24. Norefedrină 2939.41.00

25. Permanganat de potasiu 2841.61.00 _____________________________________________________________________ Categoria a II-a _____________________________________________________________________ Nr. Substanţa Poziţia tarifară crt.

_____________________________________________________________________

26. Anhidridă acetică 2915.24.00

27. Acid antranilic 2922.43.00

28. Acid fenil acetic 2916.34.00

29. Piperidină 2933.32.00

30. Auriclorură de piperidină 2843.30.00

31. Clorhidrat de piperidină 2933.32.00

32. Hidrogen tartrat de piperidină 2933.32.00

33. Nitrat de piperidină 2933.32.00

34. Fosfat de piperidină 2933.32.00

35. Picrat de piperidină 2933.32.00

36. Platinoclorură de piperidină 2843.90.90

37. Tiocianat de piperidină 2933.32.00 _____________________________________________________________________ Categoria a III-a _____________________________________________________________________ Nr. Substanţa Poziţia tarifară crt.

_____________________________________________________________________

38. Acetonă 2914.11.00

39. Eter etilic (oxid de dietil) 2909.11.00

40. Metiletilcetonă (MEK) butanonă 2914.12.00

41. Toluen 2902.30.10 2902.30.90

42. Acid sulfuric 2807.00.10

43. Acid clorhidric 2806.10.00 _____________________________________________________________________

NOTA 1:
Poziţiile tarifare sunt conform Sistemului armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor şi Tarifului vamal de import al României 2001.

NOTA 2:
Se includ şi alte săruri ale substanţelor clasificate în aceste 3 categorii, cu excepţia sărurilor acidului clorhidric şi ale acidului sulfuric, ori de câte ori existenţa unor astfel de săruri este posibilă.


ANEXA Nr. 2

.......................................
(antetul operatorului)
.......................................
(nr. şi data înregistrării)


DECLARAŢIE DE UTILIZARE FINALĂ

......................................................................................................................, cu (denumirea operatorului)
sediul social în......................................................................................................., (adresa completă)
prin prezenta declar pe propria răspundere că întreaga cantitate de ".........................................../ (cantitatea)
........................................................................................................................., (denumirea substanţei cum este înscrisă în anexa nr. 1 la Legea nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor)
pe care urmează să o importăm de la "..............................................................................., (denumirea şi adresa completă a exportatorului)
o vom utiliza în propriul proces de producţie în scopul................................................................ şi nu o vom comercializa.

Am luat cunoştinţă de faptul că nerespectarea scopului declarat în prezenta declaraţie constituie infracţiunea de fals în declaraţii, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 292 din Codul penal.

.......................... ........................ (numele şi prenumele) (data) .......................... ........................ (funcţia) (semnătura)


ANEXA Nr. 3


....................................... (antetul operatorului) ....................................... (nr. şi data înregistrării)

DECLARAŢIE DE UTILIZARE

..................................................................................................................., cu (denumirea operatorului)
sediul social în......................................................................................................., (adresa completă)
prin prezenta declar pe propria răspundere că întreaga cantitate de ".........................................../ (cantitatea)
........................................................................................................................., (denumirea substanţei cum este înscrisă în anexa nr. 1 la Legea nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor)
pe care urmează să o importăm de la ".................................................................................., (denumirea şi adresa completă a exportatorului)
o vom revinde unor cumpărători numai după ce aceştia vor prezenta autorităţilor competente române declaraţii de utilizare finală reale şi legale, iar aceste autorităţi vor permite în scris livrarea produsului importat.

.......................... ......................... (numele şi prenumele) (data) .......................... ......................... (funcţia) (semnătura)


ANEXA Nr. 4

CERTIFICAT DE EXPORT



1 = Exportator (denumirea şi adresa) 2 = Certificat numărul ".................., eliberat de "............la "............. 4 = Data preconizată a exportului 5 = Importatorul din ţara de destinaţie (denumirea şi adresa) 6 = Autoritatea emitentă (denumirea şi adresa) 7 = Alt operator implicat (denumirea şi adresa) 8 = Biroul vamal la care va fi depusă declaraţia de export (denumirea şi adresa) 9 = Destinatarul final (denumirea şi adresa) 10 = Punctul vamal de ieşire din ţară 11 = Punctul vamal de intrare în ţara de destinaţie 12 = Mijlocul de transport 13 = Itinerarul 14a = Denumirea completă a substanţelor exportate 14b = Denumirea completă a substanţelor exportate 15a = Nr. cod 15b = Nr. cod 16a = Greutatea 16b = Greutatea 17a = Procentajul din amestec 17b = Procentajul din amestec 18a = Nr. facturii 18b = Nr. facturii 19 = Numele operatorului (reprezentantului), semnătura, data 20 = Nr. declaraţiei vamale de export. Loc pentru ştampilă 21 = Confirmarea ieşirii din ţară. Data ieşirii Semnătura Funcţia Data Loc pentru ştampilă


ANEXA Nr. 5A


....................................... (antetul cumpărătorului) ....................................... (nr. şi data înregistrării)

DECLARAŢIA cumpărătorului privind utilizarea/ utilizările concretă/concrete a/ale substanţelor prevăzute în anexa nr. 1 (livrare individuală)

........................................................................................................................., (denumirea operatorului, cu datele de identificare complete)
cu sediul social în "................................................................................................... (adresa completă)
Autorizaţia/avizul pentru activitatea cu precursori nr. "..........., emisă/emis la "............ (data)
de către "............................................................................................................. (denumirea autorităţii emitente)
Am comandat de la ".................................................................................................... (denumirea şi adresa completă ale furnizorului)
următoarea substanţă: "................................................................................................, (denumirea şi poziţia din anexa nr. 1 la Legea nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor)
cantitatea "............................... kg/l, pe care o vom utiliza în propriul proces de producţie în
scopul ".............................................................................................................. (se menţionează utilizările concrete)
Declar că substanţa menţionată va fi revândută sau furnizată unui cumpărător numai cu condiţia ca acesta să dea o declaraţie similară privind utilizarea sau, pentru substanţele din categoria a III-a, o declaraţie privind livrările multiple.
Am luat cunoştinţă de faptul că nerespectarea scopului declarat în prezenta declaraţie constituie infracţiunea de fals în declaraţii, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 292 din Codul penal.

................................................ ............................................... (numele şi prenumele reprezentantului (data) autorizat al cumpărătorului) ................................................ ............................................... (funcţia) (semnătura)


ANEXA Nr. 5B


....................................... (antetul cumpărătorului) ....................................... (nr. şi data înregistrării)

DECLARAŢIA cumpărătorului privind utilizarea/ utilizările concretă/concrete a/ale substanţelor din categoria a III-a prevăzută în anexa nr. 1 (livrări multiple)

........................................................................................................................., (denumirea operatorului, cu datele de identificare complete)
cu sediul social în "................................................................................................... (adresa completă)
Autorizaţia/avizul pentru activitatea cu precursori nr. "............, emisă/emis la.............. (data)
de către ".............................................................................................................. (denumirea autorităţii emitente)
Intenţionăm să comandăm de la "......................................................................................... (denumirea şi adresa completă ale furnizorului)
următoarea substanţă: "................................................................................................., (denumirea şi poziţia din anexa nr. 1 la Legea nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor)
cantitatea "................................ kg/l, pe care o vom utiliza în propriul proces de producţie în
scopul "............................................................................................................... (se menţionează utilizările concrete)
Cantitatea sus-menţionată este suficientă, după cea mai bună apreciere, pentru desfăşurarea normală a procesului de
producţie pentru "......................... luni. (maximum 12 luni)
Declar că substanţa menţionată va fi revândută sau furnizată unui cumpărător numai cu condiţia ca acesta să dea o declaraţie pentru livrări individuale sau multiple.
Am luat cunoştinţă de faptul că nerespectarea scopului declarat în prezenta declaraţie constituie infracţiunea de fals în declaraţii, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 292 din Codul penal.

............................................... ............................................... (numele şi prenumele reprezentantului (data) autorizat al cumpărătorului) ............................................... ............................................... (funcţia) (semnătura)


ANEXA Nr. 6

REGISTRU
pentru evidenţa mişcării zilnice a precursorilor la operatori



_________________________________________________________________________________________________________________________ |Data| Denumirea substanţei| Numărul documentului | Cantitatea - intrări,| Operatorul de la care | Observaţii | | | |de intrare sau de ieşire | ieşiri, sold | s-a primit sau căruia | | | | | | (U.M. = g, l) | i s-a livrat produsul | | |____|_____________________|__________________________|______________________|________________________|__________________| | | | | | | | |____|_____________________|__________________________|______________________|________________________|__________________|


ANEXA Nr. 7
Regim special



Societatea Comercială "....................................., Nr. autorizaţiei speciale pentru activitatea cu
cu sediul social în "......................................., precursori a transportatorului.........................
str. "................. nr. "........, judeţul/sectorul "......

ORDIN DE TRANSPORT

Nr. "...................... din "......................
În baza autorizaţiei/avizului pentru activitatea cu precursori a predătorului mărfii nr. "........... se
transportă cu ".........................................................................................................., (datele de identificare ale mijloacelor de transport: tip, marcă, nr. de înregistrare sau de înmatriculare etc.)
aparţinând "..................................., în perioada "......................., pe ruta ".....................,
cantitatea de "................ kg/l de "............................................................................. (brută/netă) (denumirea substanţei, conform anexei nr. 1 la Legea nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor)
Marfa se ridică de la "................................................................................................, (denumirea furnizorului şi locul de unde se ridică marfa)
având destinaţia "..................................................................................................., (locul de destinaţie - denumirea şi adresa destinatarului)
şi este însoţită de "................................................................................................... (numele, prenumele, seria şi nr. actului de identitate al delegatului)
şi de "............................................................................................................... (numele, prenumele, seria şi nr. actului de identitate al conducătorului auto)

Conducătorul unităţii, Responsabil cu precursorii,


Marţi, 22 septembrie 2026, 22:58

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.