DECIZIE nr.131 din 16 aprilie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2001 pentru stabilirea unor măsuri referitoare la administrarea companiilor/societăţilor naţionale şi a celorlalte societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar
Textul actului publicat în M.Of. nr. 452/27 iun. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.20/2001, excepţie ridicată de Dan Vele în Dosarul nr. 6.270/2001 al Judecătoriei Braşov.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 2 aprilie 2002 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 16 aprilie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 1 iunie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 6.270/2001, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.20/2001, excepţie ridicată de Dan Vele într-o cauză civilă având ca obiect emiterea unei ordonanţe preşedinţiale în temeiul art. 581 din Codul de procedură civilă.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 1 alin. (2) din ordonanţa criticată, care dispun „încetarea contractului de management încheiat cu Societatea Comercial㠄Rial” - S.R.L. Braşov, deşi acesta nu a ajuns la termen”, încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie.
Judecătoria Braşov apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată întrucât „încetarea unui contract de administrare sau management trebuie dispusă sau constatată de către o instanţă judecătorească, iar excluderea de la competenţa instanţelor judecătoreşti a acestui fapt este contrară dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, fiind astfel îngrădit accesul liber la justiţie”.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, în esenţă, se arată c㠄încetarea în temeiul legii a contractului de management, încheiat în scopul administrării unei societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, nu împiedică partea nemulţumită, în speţă managerul (mandatarul), să se adreseze justiţiei cu privire la constatarea legalităţii încetării (revocării) contractului de management”.
Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este inadmisibilă. În acest sens se arată, pe de o parte, că autorul excepţiei nu a expus motivele pentru care consideră dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.20/2001 ca fiind contrare art. 21 din Constituţie, iar pe de altă parte, că textul de lege criticat nu este incident în cauză, care, potrivit încheierii de sesizare, are ca obiect cererea de ordonanţă preşedinţială, în temeiul art. 581 din Codul de procedură civilă.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.20/2001 pentru stabilirea unor măsuri referitoare la administrarea companiilor/societăţilor naţionale şi a celorlalte societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.80 din 15 februarie 2001. Textul criticat are următorul conţinut: „Contractele de administrare încheiate în baza dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/1999 privind administrarea companiilor/societăţilor naţionale, a societăţilor comerciale, la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, precum şi a regiilor autonome, şi contractele de management încheiate în temeiul Legii contractului de management nr. 66/1993, cu modificările şi completările ulterioare, încetează la data numirii noului consiliu de administraţie, dar nu mai târziu de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.”
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată în faţa instanţei de judecată, aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor art. 21 din Constituţie, potrivit cărora: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”
În cursul dezbaterilor la Curtea Constituţională, consemnate în Încheierea de şedinţă din 2 aprilie 2002, precum şi în notele scrise depuse la dosar s-a mai invocat şi încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale: art. 1 alin. (3) privind statul de drept, conform cărora în raporturile cu cetăţenii săi statul trebuie să se comporte în mod onest, loial şi rezonabil; art. 38 alin. (1), referitor la dreptul la muncă şi libertatea alegerii locului de muncă, întrucât textul criticat nu se înscrie în sfera măsurilor corespunzătoare pentru asigurarea acestui drept; art. 43 care stabileşte obligaţia statului de a asigura cetăţenilor un nivel de trai decent, deoarece tuturor managerilor vizaţi de dispoziţiile criticate le-au fost desfăcute contractele de muncă; art. 49 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau unor libertăţi, de vreme ce conţinutul normei legale care face obiectul excepţiei nu se regăseşte în ipotezele acestei prevederi constituţionale; art. 51 care dispune în legătură cu obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor; art. 134 alin. (2) lit. f) conform căruia statul trebuie să asigure crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii.
Se mai invocă, de asemenea, încălcarea prevederilor art. 6 din Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale, în sensul cărora statele părţi au obligaţia de a lua măsurile corespunzătoare asigurării dreptului la muncă pentru cetăţenii lor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constată următoarele:
Regula generală în materia administrării societăţilor comerciale pe acţiuni este stabilită prin dispoziţiile art. 134 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, dispoziţii potrivit cărora „(1) Societatea pe acţiuni este administrată de unul sau mai mulţi administratori, temporari şi revocabili. (2) Când sunt mai mulţi administratori, ei constituie un consiliu de administraţie”.
Prin derogare de la această regulă, în temeiul art. 3 alin. 2 din Legea contractului de management nr. 66/1993, atribuţiile stabilite pentru administrator sau pentru consiliul de administraţie se exercită de către manager, care este parte în contractul de management. Contractul de management poate înceta, astfel cum prevede art. 16 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 66/1993, prin „revocarea managerului în cazul neîndeplinirii obligaţiilor din contract”. Legea nr. 66/1993 a fost abrogată expres prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.49/1999 privind administrarea companiilor/societăţilor naţionale, a societăţilor comerciale, la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, precum şi a regiilor autonome. Dar art. 1 din ordonanţă stabileşte că administrarea societăţilor vizate de dispoziţiile sale se realizează de către administratori, în baza contractelor de administrare, iar, conform art. 3 alin. (1), „prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu dispoziţiile referitoare la administratori, cuprinse în Legea nr. 31/1990, republicată”. Însă la data de 25 iulie 2000 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.49/1999 a fost respinsă prin Legea nr. 136/2000, lege care nu conţine dispoziţii referitoare la contractele de administrare încheiate în baza ordonanţei pe care o respinge, dar are ca efect repunerea în vigoare a Legii nr. 66/1993 privind contractul de management. Ca urmare, contractele de administrare încheiate deja în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/1999 subzistă în paralel cu contractele de management încheiate prin reactivarea Legii nr. 66/1993. În această situaţie, la data de 15 februarie 2001 a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.20/2001 pentru stabilirea unor măsuri referitoare la administrarea companiilor/societăţilor naţionale şi a celorlalte societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar. Art. 1 alin. (1) din aceasta prevede c㠄pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă administrarea companiilor/ societăţilor naţionale şi a celorlalte societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar se face de către un consiliu de administraţie numit potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicat㔠şi, pe aceeaşi dată, conform art. 5 din ordonanţă, se abrogă orice altă dispoziţie contrară cu privire la administrarea societăţilor ce intră sub incidenţa ei.
Curtea constată însă că neconstituţionalitatea prevederilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.20/2001 a fost invocată într-o cauză având ca obiect cererea Consiliului Local al Municipiului Braşov, formulată în temeiul art. 581 din Codul de procedură civilă, în vederea emiterii unei ordonanţe preşedinţiale de evacuare a autorului excepţiei din sediul Societăţii Comerciale „Rial” S.R.L. din Braşov. Or, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, aceasta „[...] decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei”. Aşa fiind, în acest dosar soluţionarea cauzei cu care a fost învestită instanţa de judecată nu depinde de dispoziţiile de lege criticate ca fiind neconstituţionale şi, în consecinţă, în temeiul art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborate cu cele ale alin. (6) ale aceluiaşi articol, care prevăd c㠄Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională”, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.20/2001 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.20/2001 pentru stabilirea unor măsuri referitoare la administrarea companiilor/societăţilor naţionale şi a celorlalte societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, excepţie ridicată de Dan Vele în Dosarul nr. 6.270/2001 al Judecătoriei Braşov.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 aprilie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu

Vineri, 25 septembrie 2026, 02:18

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.