LEGE nr.482 din 11 iulie 2002
privind înfiinţarea Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti
Textul actului publicat în M.Of. nr. 518/17 iul. 2002

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. - Se înfiinţează Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, cu sediul în municipiul Bucureşti, Bd. Energeticienilor nr. 9-11, sectorul 3.

Art. 2. - Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti se înfiinţează cu următoarele facultăţi şi specializări acreditate:

a) Facultatea de Drept, specializarea drept, cu predare în limba română;
b) Facultatea de Relaţii Internaţionale, specializarea relaţii economice internaţionale, cu predare în limba română.

Art. 3. - După intrarea în vigoare a prezentei legi, în structura Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti intră şi facultăţile, colegiile şi specializările, altele decât cele menţionate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.

Art. 4. - Personalul didactic şi nedidactic din instituţia care a fost autorizată să funcţioneze provizoriu se preia prin transfer în interesul serviciului la instituţia nou-înfiinţată, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 5. - (1) Universitatea înfiinţată dispune de patrimoniu propriu, înscris în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

(2) Patrimoniul prevăzut în anexă este proprietatea Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti prin efectul legii.

Art. 6. - Patrimoniul Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti va rămâne şi va fi utilizat numai în cadrul sistemului naţional de învăţământ. În cazul nerespectării acestei prevederi Ministerul Educaţiei şi Cercetării va propune încetarea activităţii de învăţământ şi desfiinţarea prin lege a universităţii.

Art. 7. - Cheltuielile privind funcţionarea Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti se suportă din veniturile proprii dobândite în condiţiile legii, precum şi din alte surse legale.

Art. 8. - Pentru a se asigura respectarea standardelor legale de calitate specifice învăţământului superior instituţia prevăzută la art. 1 este special monitorizată pe o perioadă de 3 ani, conform unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ

Bucureşti, 11 iulie 2002.
Nr. 482.


ANEXĂ

PATRIMONIUL
Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti

În conformitate cu prevederile art. 5 din lege, patrimoniul Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti este constituit din:

_________________________________________________________________________________________________________________________
Denumirea  	    	Adresa 					Valoarea 	Titlul în baza căruia este deţinut
							    - milioane lei-
_________________________________________________________________________________________________________________________ I. Bunuri imobile -- 33.808 A. Clădiri Municipiul Bucureşti, 21.408 Contract de vânzare-cumpărare nr. Bd. Energeticienilor 8.465/1996; nr. 3-5, sectorul 3 contracte de donaţie nr. 36.242/1995 şi nr. 36.243/1995 Municipiul Bucureşti, str. Matei Basarab nr. 18 bis corp A, sectorul 3 B. Terenuri Bucureşti, Drumul Binelui Contract de vânzare-cumpărare nr. nr. 192-206, sectorul 4 12.400 8.276/1997 C. Altele -- -- -- II. Bunuri mobile 6.743 A. Tehnică de calcul Municipiul Bucureşti, 1.347 Act de donaţie nr. 2.371/1995 şi facturi Bd. Energeticienilor nr. 9-11, de achiziţie sectorul 3 Municipiul Bucureşti, str. Matei Basarab nr. 18 bis corp A, sectorul 3 B. Birotică Municipiul Bucureşti, 1.915 Act de donaţie nr. 2.371/1995 şi Bd. Energeticienilor nr. 9-11, facturi de achiziţie sectorul 3 Municipiul Bucureşti, str. Matei Basarab nr. 18 bis corp A, sectorul 3 C. Mijloace de Municipiul Bucureşti, 638 Act de donaţie nr. 2.371/1995 şi facturi transport Bd. Energeticienilor nr. 9-11, de achiziţie sectorul 3 D. Mobilier Municipiul Bucureşti, 944 Act de donaţie nr. 2.371/1995 şi facturi Bd. Energeticienilor nr. 9-11, de achiziţie sectorul 3 Municipiul Bucureşti, str. Matei Basarab nr. 18 bis corp A, sectorul 3 E. Disponibilităţi -- -- -- F. Inventar gospodăresc Municipiul Bucureşti, 1.899 Act de donaţie nr. 2.371/1995 şi facturi Bd. Energeticienilor nr. 9-11, de achiziţie sectorul 3 Municipiul Bucureşti, str. Matei Basarab nr. 18 bis corp A, sectorul 3 III. Imobilizări financiare A. Depozite bancare -- -- -- B. Fonduri speciale -- -- -- IV. Active circulante A. Titluri de plasament -- -- -- B. Disponibilităţi -- -- -- C. Stocuri -- -- -- D. Creanţe -- -- -- E. Alte valori -- -- --
_________________________________________________________________________________________________________________________
NOTĂ:

Prezenta anexă are la bază protocolul de predare-preluare a patrimoniului dintre Fundaţia Universitară Română de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" şi Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti, care se înfiinţează prin lege.
Actele legalizate la notariat, în original, se află la dosarul Legii privind înfiinţarea Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti, de la Camera Deputaţilor.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 17:21

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.