LEGE nr.496 din 11 iulie 2002
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 461/2001 privind exercitarea profesiunii de asistent medical, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali din România
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 520/18 iul. 2002 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. - Legea nr. 461/2001 privind exercitarea profesiunii de asistent medical, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.425 din 31 iulie 2001, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
Art. 1. - (1) Exercitarea profesiunii de asistent medical cu profil clinic sau paraclinic este un drept al oricărei persoane fizice, cetăţean român sau cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, posesor al diplomei de asistent medical, eliberată de o instituţie de învăţământ de specialitate din România ori din străinătate, acreditată sau, după caz, echivalată în condiţiile legii.
2. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
Art. 10. - Formarea profesională a asistentului medical se realizează în instituţii de învăţământ publice sau private, autorizate şi/sau acreditate, conform legii.
3. După articolul 10 se introduc articolele 101-104 cu următorul cuprins:
Art. 101. - (1) Formele de învăţământ pentru asistenţii medicali sunt:
(2) Absolvenţii şcolilor sanitare cu certificat de absolvire pot continua studiile în colegii universitare medicale în condiţiile stabilite de senatul universitar. Candidaţii admişi vor susţine examene de diferenţă stabilite de consiliile facultăţilor şi vor fi înscrişi în anul de studiu corespunzător examenelor recunoscute şi celor promovate.
Art. 102. - Absolventul şcolii sanitare posliceale este denumit asistent medical, iar absolventul colegiului universitar medical este denumit asistent medical diplomat. Certificatul de asistent medical, respectiv diploma de asistent medical, va menţiona competenţa profesională dobândită.
Art. 103. - (1) Şcolile sanitare posliceale, publice sau private, pregătesc asistenţi medicali pentru specialităţile: asistent medical generalist (nursă), asistent medical generalist cu specializare în obstetrică-ginecologie (moaşă), asistent medical igienă şi sănătate publică, asistent medical de farmacie, asistent medical de balneofizioterapie.
(2) Colegiile universitare medicale asigură pregătirea asistenţilor medicali pentru management, ATI, radiologie, balneofizioterapie, laborator, tehnică dentară.
(3) Pregătirea practică a asistenţilor medicali se efectuează în unităţi sanitare stabilite în acest scop de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, atât pentru învăţământul public, cât şi pentru cel privat.
(4) Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei, este autorizat ca în funcţie de dinamica sectorului sanitar să stabilească noi specialităţi pentru pregătirea asistenţilor medicali.
Art. 104. - Şcolile sanitare postliceale, publice sau private, respectiv colegiile universitare medicale, sunt supuse procesului de evaluare, autorizare şi acreditare, potrivit legii.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 25 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
VIOREL HREBENCIUC
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ
Bucureşti, 11 iulie 2002.
Nr. 496.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.