LEGE nr.498 din 11 iulie 2002
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 81/1997 privind exercitarea profesiunii de farmacist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 524/18 iul. 2002 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. - Legea nr. 81/1997 privind exercitarea profesiunii de farmacist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.89 din 14 mai 1997, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - Exercitarea profesiunii de farmacist este un drept al oricărei persoane fizice, cetăţean român sau cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, posesoare a diplomei de farmacist, eliberată de o instituţie de învăţământ universitar cu profil farmaceutic, acreditată, din România ori din străinătate, şi echivalată potrivit legii. Exercitarea profesiunii de farmacist se face în baza autorizaţiei de liberă practică, eliberată de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, cu avizul Colegiului Farmaciştilor din România."
2. La articolul 4 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:
3. La articolul 4, după alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:
"(3) Farmaciştii cetăţeni români cu domiciliul în străinătate şi farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, care exercită profesiunea de farmacist în România, au aceleaşi drepturi şi obligaţii, cu privire la exercitarea profesiunii de farmacist, ca şi farmaciştii cetăţeni români, membri ai Colegiului Farmaciştilor din România."
4. Alineatul (1) al articolului 23 va avea următorul cuprins:
"Art. 23. - (1) Membrii consiliului judeţean, respectiv ai consiliului municipiului Bucureşti, titulari şi supleanţi, se aleg pe o perioadă de 4 ani."
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ
Bucureşti, 11 iulie 2002.
Nr. 498.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.