LEGE nr.447 din 8 iulie 2002
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 178/2001 pentru completarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei
Textul actului publicat în M.Of. nr. 531/22 iul. 2002

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.178 din 20 decembrie 2001 pentru completarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.839 din 27 decembrie 2001, cu următoarea modificare:

- Articolul unic va avea următorul cuprins:

"Articol unic. - Anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.115 din 7 martie 2001, se completează după cum urmează:

- La prima coloană, după liniuţa a 9-a «Apă potabilă şi canalizare» se introduce o nouă liniuţă «Apă minerală naturală la sursă - pentru consum alimentar», iar în coloana a II-a, în dreptul acesteia, se va scrie «indicele preţurilor de consum»."

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 24 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 24 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU

Bucureşti, 8 iulie 2002.
Nr. 447.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 02:54

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.