DECIZIE nr.193 din 27 iunie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 5 din anexa nr. 2 la Legea nr. 27/1994 privind taxele şi impozitele locale, republicată, cu modificările ulterioare
Textul actului publicat în M.Of. nr. 544/25 iul. 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghiţă - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 5 din anexa nr. 2 la Legea nr. 27/1994 privind taxele şi impozitele locale, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Electrica” - S.A., Sucursala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Deva, în Dosarul nr. 1.884/2001 al Tribunalului Hunedoara - Secţia comercială şi contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, invocându-se în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 16 mai 2001, pronunţată în Dosarul nr. 1.884/2001, Tribunalul Hunedoara - Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a pct. 5 din anexa nr. 2 la Legea nr. 27/1994 privind taxele şi impozitele locale, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Electrica” S.A., Sucursala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Deva.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (2) teza întâi, ale art. 53 alin. (2) şi ale art. 138 alin. (2) din Constituţia României, deoarece se dă posibilitatea consiliilor locale să fixeze impozite pe construcţii speciale, fără ca legea să conţină un text care să cuprindă obligaţia de plată a unui impozit pe această categorie de construcţii şi fără ca noţiunea de construcţii speciale să fie definită. Se mai susţine că se instituie o discriminare între agenţii economici care deţin construcţii speciale nesupuse impozitului şi cei care deţin construcţii de aceeaşi natură, pentru care plătesc impozit, încălcându-se prin aceasta dispoziţiile art. 41 alin. (2) teza I din Constituţie.
Se mai arată că se încalcă principiul înscris în art. 53 alin. (2) din Legea fundamentală, conform căruia sistemul legal de impunere trebuie să asigure o aşezare justă a sarcinilor fiscale.
Tribunalul Hunedoara - Secţia comercială şi contencios administrativ apreciază excepţia ca fiind neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că prevederile art. 41 din Constituţie nu sunt incidente în cauză. Referitor la celelalte critici de neconstituţionalitate, se apreciază că ele privesc aspecte de fapt, care nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile pct. 5 din anexa nr. 2 la Legea nr. 27/1994 privind taxele şi impozitele locale, republicată, cu modificările ulterioare, dispoziţii care au următoarea redactare: „Construcţii speciale: (1) sonde de ţiţei, gaze, sare; (2) platforme de foraj marin; (3) centrale hidroelectrice, centrale termoelectrice, staţii de transformare, staţii de conexiuni şi posturi de transformare subterane; (4) centrale nuclearoelectrice; (5) căi de rulare; (6) galerii, planuri înclinate subterane şi rampe de puţ; (7) puţuri de mină; (8) coşuri de fum; (9) tunuri de răcire; (10) baraje şi construcţii accesorii; (11) diguri; (12) construcţii hidromotrice, oceanografice şi hidrometeorologice; (13) poduri, viaducte, apeducte, tuneluri; (14) conducte pentru transportul produselor petroliere, gazelor şi al lichidelor industriale; (15) altele de natură similară, cu avizul consiliilor locale.”
Examinând excepţia, Curtea constată că o excepţie având acelaşi obiect a mai fost ridicată de acelaşi autor într-un dosar aflat pe rolul aceleiaşi instanţe de judecată.
Cu privire la această excepţie Curtea a pronunţat Decizia nr.326 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.102 din 6 februarie 2002, statuând că textele legale criticate nu contravin Constituţiei.
În considerentele acestei decizii Curtea a reţinut că prin textul criticat nu se prevede posibilitatea stabilirii impozitului pe clădiri asupra construcţiilor speciale pe care le enumeră, ci, dimpotrivă, se exceptează aceste construcţii de la impozitare. Necuprinderea în anexa menţionată a unor construcţii speciale ca acelea nominalizate de autorul excepţiei nu poate duce la concluzia că aceste dispoziţii ar contraveni prevederilor art. 138 alin. (2) din Constituţie şi nici altor prevederi ale Legii fundamentale. Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr.148 din 17 decembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.52 din 28 martie 1997) faptul că legiuitorul are libertatea de a aprecia asupra situaţiilor în care poate stabili anumite facilităţi fiscale, iar astfel de opţiuni nu pot fi cenzurate pe cale de contencios constituţional.
De asemenea, Curtea a mai reţinut că textul criticat nu încalcă nici prevederile art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituţie, potrivit cărora „proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular” şi nici prevederile art. 53 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora „sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale”, deoarece nu conţine discriminări în funcţie de forma de proprietate asupra clădirilor şi construcţiilor speciale supuse impozitului sau în funcţie de alte criterii.
Atât considerentele, cât şi soluţia din această decizie sunt valabile şi în cauza de faţă, neexistând motive care să justifice modificarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 5 din anexa nr. 2 la Legea nr. 27/1994 privind taxele şi impozitele locale, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Electrica” - S.A., Sucursala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Deva, în Dosarul nr. 1.884/2001 al Tribunalului Hunedoara Secţia comercială şi contencios administrativ.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 iunie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Maria Bratu


Miercuri, 23 septembrie 2026, 17:58

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.